Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic, în special articolul 11 alineatul (3) și articolul 23 alineatul (3),
1
Decizia de punere în aplicare 2012/81/UE a Comisiei a autorizat introducerea pe piață a produselor alimentare și a furajelor care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic A5547-127. Domeniul de aplicare al autorizației respective a cuprins, de asemenea, introducerea pe piață a produselor, altele decât produsele alimentare și furajele, care conțin sau constau în soia modificată genetic A5547-127, pentru aceleași utilizări ca orice alt tip de soia, cu excepția cultivării.
2
La 10 decembrie 2020, BASF SE, cu sediul în Germania, a prezentat Comisiei o cerere în numele BASF Agricultural Solutions Seed US LLC, cu sediul în Statele Unite ale Americii, pentru reînnoirea autorizației respective.
3
La 20 iunie 2022, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a emis un aviz științific favorabil. Autoritatea a concluzionat că cererea de reînnoire nu conținea elemente de probă pentru niciun nou pericol, expuneri modificate sau incertitudini științifice care ar modifica concluziile evaluării inițiale a riscurilor asociate soiei modificate genetic A5547-127 adoptată de autoritate în 2011.
4
În avizul științific emis, autoritatea a luat în considerare toate întrebările și preocupările exprimate de statele membre în contextul consultării autorităților naționale competente, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (4) și la articolul 18 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
5
Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că planul de monitorizare a efectelor asupra mediului, constând într-un plan general de supraveghere prezentat de solicitant, este în concordanță cu utilizările preconizate ale produselor.
6
Având în vedere concluziile respective, autorizația de introducere pe piață a produselor alimentare și a furajelor care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic A5547-127 și a produselor care conțin sau constau în acest tip de soia și care sunt destinate altor utilizări decât ca produse alimentare și furaje, cu excepția cultivării, trebuie să fie reînnoită.
7
Soiei modificate genetic A5547-127 i-a fost alocat un identificator unic, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 65/2004 al Comisiei, în contextul autorizării sale inițiale prin Decizia de punere în aplicare 2012/81/UE. Respectivul identificator unic trebuie utilizat în continuare.
8
În ceea ce privește produsele care fac obiectul prezentei decizii, se pare că nu este necesară nicio altă cerință specifică de etichetare în afara celor prevăzute la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului. Cu toate acestea, pentru a se asigura faptul că utilizarea produselor care conțin sau constau în soia modificată genetic A5547-127 rămâne în limitele autorizației acordate prin prezenta decizie, etichetarea produselor respective, cu excepția alimentelor și a ingredientelor alimentare, trebuie să conțină o indicație clară din care să reiasă că nu sunt destinate cultivării.
9
Titularul autorizației trebuie să prezinte rapoarte anuale cu privire la punerea în aplicare și la rezultatele activităților stabilite în planul de monitorizare a efectelor asupra mediului. Este necesar ca rezultatele respective să fie prezentate în conformitate cu cerințele prevăzute în Decizia 2009/770/CE a Comisiei.
10
Avizul autorității nu justifică impunerea unor condiții sau restricții specifice pentru introducerea pe piață, pentru utilizare și manipulare, inclusiv a unor cerințe de monitorizare ulterioară introducerii pe piață în ceea ce privește consumul produselor alimentare și al furajelor care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic A5547-127, sau pentru protejarea anumitor ecosisteme, a mediului și/sau a anumitor zone geografice, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (5) litera (e) și la articolul 18 alineatul (5) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
11
Toate informațiile relevante privind autorizarea produselor vizate de prezenta decizie trebuie introduse în registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
12
Prezenta decizie trebuie notificată, prin intermediul Mecanismului internațional de schimb de informații în domeniul biosecurității, părților semnatare ale Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția privind diversitatea biologică, în temeiul articolului 9 alineatul (1) și al articolului 15 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1946/2003 al Parlamentului European și al Consiliului.
13
Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale nu a emis un aviz în termenul stabilit de președintele său. Prezentul act de punere în aplicare a fost considerat necesar, iar președintele l-a prezentat comitetului de apel pentru deliberări suplimentare. Comitetul de apel nu a emis un aviz,
Articolul 1
Organismul modificat genetic și identificatorul unic
Paragraf
Soiei modificate genetic (Glycine max) A5547-127, cu specificațiile din anexa la prezenta decizie, i se alocă identificatorul unic ACS-GMØØ6-4, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 65/2004.
Articolul 2
Reînnoirea autorizației
Paragraf
Autorizația de introducere pe piață a următoarelor produse se reînnoiește în conformitate cu condițiile stabilite în prezenta decizie:
Litera a
produse alimentare și ingrediente alimentare care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4;
Litera b
furaje care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4;
Litera c
produse care conțin sau constau în soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4, pentru alte utilizări decât cele prevăzute la literele (a) și (b), cu excepția cultivării.
Articolul 3
Etichetarea
Alineatul 1
În sensul cerințelor de etichetare stabilite la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003, denumirea organismului este soia.
Alineatul 2
Mențiunea nu este destinat cultivării figurează pe eticheta și în documentele însoțitoare ale produselor care conțin sau constau în soia modificată genetic menționată la articolul 1, cu excepția produselor menționate la articolul 2 litera (a).
Articolul 4
Metoda de detecție
Paragraf
Metoda menționată la litera (d) din anexă se aplică pentru detectarea soiei modificate genetic ACS-GMØØ6-4.
Articolul 5
Planul de monitorizare a efectelor asupra mediului
Alineatul 1
Titularul autorizației asigură întocmirea și punerea în aplicare a planului de monitorizare a efectelor asupra mediului, astfel cum este prevăzut la litera (h) din anexă.
Alineatul 2
Titularul autorizației trebuie să transmită Comisiei rapoarte anuale cu privire la punerea în aplicare și la rezultatele activităților stabilite în planul de monitorizare, în conformitate cu formatul menționat în Decizia 2009/770/CE.
Articolul 6
Registrul comunitar
Paragraf
Informațiile din anexă se introduc în registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic, astfel cum este menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
Articolul 7
Titularul autorizației
Paragraf
Titularul autorizației este BASF Agricultural Solutions Seed US LLC, Statele Unite ale Americii, reprezentată în Uniune de BASF SE, Germania.
Articolul 8
Valabilitate
Paragraf
Prezenta decizie se aplică timp de 10 ani de la data notificării ei.
Articolul 9
Destinatar
Paragraf
Decizia se adresează BASF Agricultural Solutions Seed US LLC, 100 Park Avenue, Florham Park, New Jersey 07932, Statele Unite ale Americii, reprezentată în Uniune de BASF SE, Carl-Bosch-Str. 38, 67063 Ludwigshafen, Germania.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 februarie 2023.Pentru ComisieStella KyriakidesMembră a Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Solicitantul și titularul autorizației:
Paragraf
100 Park Avenue, Florham Park, New Jersey 07932, Statele Unite ale Americii
Paragraf
reprezentată în Uniune de: BASF SE, Carl-Bosch-Str. 38, D-67063, Ludwigshafen, Germania.
Paragraf
Denumirea și specificațiile produselor:
Paragraf
produse alimentare și ingrediente alimentare care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4;
Paragraf
furaje care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4;
Paragraf
produse care conțin sau constau în soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4, pentru alte utilizări decât cele prevăzute la punctele 1 și 2, cu excepția cultivării.
Paragraf
Soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4 exprimă gena pat, care conferă rezistență la erbicidele pe bază de glufosinat de amoniu.
Paragraf
Etichetare:
Paragraf
În sensul cerințelor de etichetare stabilite la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003, denumirea organismului este soia.
Paragraf
Mențiunea nu este destinat cultivării figurează pe eticheta și în documentele însoțitoare ale produselor care conțin sau constau în soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4, cu excepția produselor menționate la litera (b) punctul 1.
Paragraf
Metodă de detecție:
Paragraf
Metoda specifică evenimentului pentru cuantificarea soiei modificate genetic ACS-GMØØ6-4 utilizând PCR în timp real.
Paragraf
Validate de laboratorul de referință al UE înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 și publicate la adresa http://gmo-crl.jrc.ec.europa.eu/StatusOfDossiers.aspx.
Paragraf
Material de referință: AOCS 0707-C8 disponibil prin intermediul American Oil Chemists Society la adresa https://www.aocs.org/crm.
Paragraf
Identificatorul unic:
Paragraf
ACS-GMØØ6-4
Paragraf
Informații necesare în temeiul anexei II la Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția privind diversitatea biologică:
Paragraf
[Mecanismul internațional de schimb de informații în domeniul biosecurității, număr ID de înregistrare: publicat în registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic la momentul notificării].
Paragraf
Condiții sau restricții privind introducerea pe piață, utilizarea sau manipularea produselor:
Paragraf
Nu sunt necesare.
Paragraf
Planul de monitorizare a efectelor asupra mediului:
Paragraf
Planul de monitorizare a efectelor asupra mediului în conformitate cu anexa VII la Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Paragraf
Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului (JO L 106, 17.4.2001, p. 1).
Paragraf
[Link: plan publicat în registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic]
Paragraf
Cerințe de monitorizare după introducerea pe piață pentru utilizarea ca produs alimentar destinat consumului uman:
Paragraf
Nu sunt necesare.
Paragraf
este posibil ca linkurile către documentele relevante să necesite a fi modificate pe parcurs. Aceste modificări vor fi puse la dispoziția publicului prin actualizarea registrului comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic.
Punctul 1
produse alimentare și ingrediente alimentare care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4;
Punctul 2
furaje care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4;
Punctul 3
produse care conțin sau constau în soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4, pentru alte utilizări decât cele prevăzute la punctele 1 și 2, cu excepția cultivării.
Punctul 1
În sensul cerințelor de etichetare stabilite la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003, denumirea organismului este soia.
Punctul 2
Mențiunea nu este destinat cultivării figurează pe eticheta și în documentele însoțitoare ale produselor care conțin sau constau în soia modificată genetic ACS-GMØØ6-4, cu excepția produselor menționate la litera (b) punctul 1.
Punctul 1
Metoda specifică evenimentului pentru cuantificarea soiei modificate genetic ACS-GMØØ6-4 utilizând PCR în timp real.
Punctul 2
Validate de laboratorul de referință al UE înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 și publicate la adresa http://gmo-crl.jrc.ec.europa.eu/StatusOfDossiers.aspx.
Punctul 3
Material de referință: AOCS 0707-C8 disponibil prin intermediul American Oil Chemists Society la adresa https://www.aocs.org/crm.