Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 389/2012 al Consiliului din 2 mai 2012 privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2073/2004, în special articolul 9 alineatul (2), articolul 15 alineatul (5) și articolul 16 alineatul (3),
1
Directiva 2008/118/CE a Consiliului stabilește procedura care trebuie urmată pentru deplasările de produse accizabile în regim suspensiv de accize în cadrul sistemului informatizat (denumit în continuare sistemul informatizat) instituit prin articolul 1 din Decizia 1152/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
2
Directiva 2008/118/CE va fi abrogată și înlocuită de Directiva (UE) 2020/262 a Consiliului cu efect de la 13 februarie 2023. De la data respectivă, deplasările de produse accizabile în regim suspensiv de accize, precum și de produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru și sunt deplasate către teritoriul unui alt stat membru pentru a fi livrate acolo în scopuri comerciale trebuie monitorizate prin intermediul sistemului informatizat menționat la articolul 1 din Decizia (UE) 2020/263 a Parlamentului European și a Consiliului.
3
Începând cu 13 februarie 2023, deplasările de produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru și care sunt deplasate către teritoriul unui alt stat membru pentru a fi livrate acolo în scopuri comerciale trebuie să se desfășoare pe baza unui document administrativ electronic simplificat prezentat de expeditor. Până la 13 februarie 2023, se aplică Regulamentul (CEE) nr. 3649/92 al Comisiei, în conformitate cu care aceste deplasări au loc în afara sistemului informatizat și pe baza unui document pe suport de hârtie, care constituie un document de însoțire simplificat.
4
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 al Comisiei stabilește normele privind cooperarea și schimbul de informații între statele membre în ceea ce privește numai produsele care se află în regim suspensiv de accize. Ca urmare a modificărilor introduse prin Directiva (UE) 2020/262, domeniul de aplicare al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/323 trebuie modificat pentru a include deplasările de produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru și sunt deplasate către teritoriul unui alt stat membru pentru a fi livrate acolo în scopuri comerciale.
5
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 trebuie modificat în consecință.
6
Pentru a alinia data aplicării prezentului regulament la data aplicării dispozițiilor relevante ale Directivei (UE) 2020/262, aplicarea prezentului regulament trebuie amânată.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru accize,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/323 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Titlul se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 1, formula introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Articolul 4 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 6
Articolul 5 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 7
La articolul 6, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 8
Articolul 6a se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 9
Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 10
Articolul 13 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 11
La articolul 14a, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 12
Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
Punctul 13
Anexa II se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 13 februarie 2023.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 13 decembrie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
Anexa I se modifică după cum urmează:
Paragraf
Subtitlul se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Mesaje electronice utilizate pentru schimbul de informații referitor la produsele accizabile menționate la capitolul IV și la capitolul V secțiunea 2 din Directiva (UE) 2020/262.

Notele explicative se modifică după cum urmează:
Paragraf
la punctul 1, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Elementele de date ale mesajelor electronice utilizate în scopul efectuării unui schimb de informații referitor la produsele accizabile menționate la capitolul IV și la capitolul V secțiunea 2 din Directiva (UE) 2020/262, prin intermediul sistemului informatizat menționat la articolul 1 din Decizia (UE) 2020/263 și la articolul 2 alineatul (17) din Regulamentul (UE) nr. 389/2012, sunt structurate în grupuri și, după caz, subgrupuri de date. Tabelele din prezenta anexă prezintă detalii referitoare la elementele de date și la utilizarea lor. În aceste tabele:;

la punctul 2, se inserează a doua liniuță după cum urmează:
Paragraf
e-SAD: document administrativ simplificat electronic.
Paragraf
Tabelele 1-16 se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 1
Subtitlul se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Notele explicative se modifică după cum urmează:
Litera a
la punctul 1, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la punctul 2, se inserează a doua liniuță după cum urmează:
Litera –
e-SAD: document administrativ simplificat electronic.
Litera –
e-SAD: document administrativ simplificat electronic.
Punctul 3
Tabelele 1-16 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera
X01 = Acceptat
Litera
X02 = Anulat
Litera
X03 = Livrat
Litera
X04 = Deviat
Litera
X05 = Respins
Litera
X06 = Înlocuit
Litera
X07 = e-AD/e-SAD închis manual
Litera
X08 = Refuzat
Litera
X09 = Nul/Inexistent
Litera
X10 = Refuzat parțial
Litera
X11 = Export în curs
Litera
X12 = Acceptat pentru export
Litera
X13 = Oprit
Litera
IE801 = E-AD/E-SAD
Litera
IE803 = NOTIFICARE PRIVIND UN E-AD/E-SAD DEVIAT
Litera
IE807 = INTRERUPEREA DEPLASĂRII
Litera
IE810 = ANULAREA UNUI E-AD
Litera
IE813 = SCHIMBAREA DESTINAȚIEI
Litera
IE818 = RAPORT DE PRIMIRE/EXPORT ACCEPTAT SAU (PARȚIAL) REFUZAT
Litera
IE819 = ALERTĂ SAU RESPINGERE A UNUI E-AD/E-SAD
Litera
IE829 = NOTIFICARE DE ACCEPTARE A EXPORTULUI
Litera
IE839 = RESPINGEREA UNUI E-AD PENTRU EXPORT
Litera
IE881 = RĂSPUNS PRIVIND ÎNCHIDEREA MANUALĂ
Litera
IE905 = CONFIRMAREA STATUTULUI
Litera
None = NUL/INEXISTENT
Litera
1 = Cerere de sincronizare a statutului
Litera
2 = Cerere privind istoricul deplasării

1 = Explicație a întârzierii în transmiterea raportului de primire/export
Litera
2 = Explicație a întârzierii în indicarea destinației
Litera
R după validarea cu succes
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Expeditor
Litera
2 = Destinatar
Litera
R dacă <Codul explicației> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R în celelalte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Export

Tipul de operator al destinatarului este Antrepozitar autorizat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 2
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar înregistrat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 3
Tipul de operator al destinatarului este fie Antrepozitar autorizat, fie Destinatar înregistrat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 4
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar înregistrat temporar. Un identificator existent < Referința autorizației temporare> în setul <AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ>;
Punctul 5
Un identificator existent <Referința antrepozitului fiscal> în setul <ANTREPOZIT FISCAL>;
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Datele de import nu au fost găsite
Litera
2 = Conținutul e-AD nu corespunde datelor de import
Litera
3 = Datele de export nu au fost găsite
Litera
4 = Conținutul e-AD nu corespunde datelor de export
Litera
5 = Produsele sunt respinse în cadrul procedurii de export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<MRN la export>
Litera
<LRN la export>
Litera
<MRN la export>
Litera
<LRN la export>
Litera
1 = ARC necunoscut
Litera
2 = Numărul unic de referință al corpului de date nu există în e-AD
Litera
3 = Niciun ARTICOL DE MARFĂ corespunzător în declarația de export
Litera
4 = Greutatea/masa nu corespunde
Litera
5 = Codul tipului de destinație din e-AD nu este Export
Litera
6 = Codurile NC nu corespund
Litera
R în celelalte cazuri
Litera
1 = Prezentare standard (de utilizat în toate cazurile de deplasare de produse în regim suspensiv de accize, cu excepția celui în care prezentarea se referă la exportul cu vămuire la domiciliu)
Litera
2 = Prezentare pentru export cu vămuire la domiciliu pentru deplasarea de produse în regim suspensiv de accize [se aplică articolul 283 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (1)]
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Punctul 1
Tipul de operator al destinatarului este Antrepozitar autorizat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 2
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar înregistrat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 3
Tipul de operator al destinatarului este fie Antrepozitar autorizat, fie Destinatar înregistrat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 4
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar înregistrat temporar. Un identificator existent < Referința autorizației temporare> în setul <AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ>;
Punctul 5
Un identificator existent <Referința antrepozitului fiscal> în setul <ANTREPOZIT FISCAL>;
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R după validarea cu succes
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite

Tipul de operator al destinatarului este Destinatar certificat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 7
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar certificat temporar. Un identificator existent < Referința autorizației temporare> în setul <AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ>;

R dacă <Indicatorul respingerii deplasării> este Adevărat
Litera
O dacă <Indicatorul respingerii deplasării> este Fals
Litera
R dacă <Codul motivului de alertă sau de respingere a deplasării> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Expeditor
Litera
2 = Destinatar
Litera
R după validarea cu succes
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul depunătorului> este Expeditor
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Antrepozitar autorizat; SAU
Litera
Expeditor înregistrat SAU
Litera
Expeditor certificat
Litera
R dacă <Tipul depunătorului> nu este Expeditor

1 = Mesaj de atenționare la expirarea termenului de schimbare a destinației (sau de divizare)
Litera
2 = Mesaj de atenționare la expirarea termenului de transmitere a raportului de primire/export
Litera
3 = Mesaj de atenționare la expirarea termenului de furnizare a informațiilor privind destinația (articolul 22 din Directiva (UE) 2020/262)
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2, 5, 6 sau 7
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2 sau 5
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2 sau 5
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 6, 8 sau 9
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 7
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 7
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Semestru>
Litera
<Trimestru>
Litera
<Lună>
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Antrepozitar autorizat; SAU
Litera
Expeditor înregistrat SAU
Litera
Expeditor certificat
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite
Litera
Destinație – Export
Punctul 1
Tipul de operator al destinatarului este Antrepozitar autorizat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 2
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar înregistrat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 3
Tipul de operator al destinatarului este fie Antrepozitar autorizat, fie Destinatar înregistrat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 4
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar înregistrat temporar. Un identificator existent < Referința autorizației temporare> în setul <AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ>;
Punctul 5
Un identificator existent <Referința antrepozitului fiscal> în setul <ANTREPOZIT FISCAL>;
Punctul 6
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar certificat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 7
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar certificat temporar. Un identificator existent < Referința autorizației temporare> în setul <AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ>;
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R pentru Codurile tipului de destinație 1, 4, 9 și 10
Litera
O pentru Codurile tipului de destinație 2, 3 și 5
Litera
Nu se aplică în alte cazuri.

R pentru Codul tipului de destinație 6
Litera
Nu se aplică în alte cazuri.
Litera
0 = Altul
Litera
2 = Niciun e-AD/e-SAD recuperat nu corespunde criteriilor de selecție
Litera
3 = Datele de referință nu sunt disponibile
Litera
4 = Lista cu birourile pentru accize nu este disponibilă
Litera
5 = Datele SEED nu sunt disponibile
Litera
7 = Date solicitate necunoscute
Litera
8 = Număr incremental în afara intervalului
Litera
26 = Duplicat constatat
Litera
112 = Valoare incorectă (a codului)
Litera
115 = Nu se acceptă în această poziție
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 1
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului cererii de cooperare administrativă> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Număr VAT>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
R dacă <Denumirea operatorului> este furnizată, însă <Codul de acciză al operatorului> și <Numărul TVA> nu sunt furnizate
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul documentului justificativ> este Altele

<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>

R dacă <Codul acțiunii de cooperare administrativă> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Mesaj de răspuns privind cooperarea administrativă
Litera
2 = rezervat
Litera
O dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> nu corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere
Litera
R dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere ȘI
Litera
R dacă este furnizat <Codul motivului de refuz>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului de refuz> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Mesaj de atenționare privind rezultatele cooperării administrative
Litera
2 = Rezervat
Litera
O dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> nu corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere
Litera
R dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere ȘI
Litera
Nu se aplică în alte cazuri.
Litera
O dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> nu corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere
Litera
R dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere ȘI
Litera
Nu se aplică în alte cazuri.
Litera
O dacă se utilizează <ARC>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul acțiunii de cooperare administrativă> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului care împiedică acțiunea ACO> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Constatare la destinație> este Altă constatare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Acțiuni de monitorizare>
Litera
<Relevanța informațiilor>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Acțiuni de monitorizare>
Litera
<Relevanța informațiilor>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul documentului justificativ> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Scurtă descriere a documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Scurtă descriere a documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
<Scurtă descriere a documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R după validarea cu succes
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R, cu excepția <Numărului străzii>, care este O, dacă nu se furnizează <Numărul de referință al biroului de control>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Numărul de telefon>
Litera
<Numărul de fax>
Litera
<Adresa de e-mail>
Litera
în caz contrar, nu este aplicabil niciunul dintre cele trei atribute
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>

R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR.Imaginea altui document însoțitor> nu apare în grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>

R dacă <MIJLOC DE TRANSPORT. Codul modului de transport> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Acțiunea de control efectuată> este 0
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Motivele controlului> este 2
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de dovadă> este Altele

R” dacă <Codul motivului nesatisfăcător> este Altele

R dacă <Codul unității de transport> nu este Instalații de transport fixe
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este prezentă grupa de date <DEPLASARE DE PRODUSE ACCIZABILE>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă este prezentă grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este prezentă grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>

R” dacă este furnizat câmpul <Indicator de lipsă sau excedent>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R” dacă <Codul motivului nesatisfăcător> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R după validarea cu succes,
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul mesajului> este 3
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul mesajului> este 1 sau 3, iar SM de prezentare este diferit de SM în care are loc evenimentul
Litera
O dacă <Tipul mesajului> este 1 sau 3, iar SM de prezentare este SM în care are loc evenimentul
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
2 caractere alfabetice: Identificatorul administrației naționale de prezentare a raportului de eveniment
Litera
urmate de un cod unic, atribuit la nivel național
Litera
R dacă <Tipul altui document însoțitor> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Trebuie să fie prezent cel puțin unul dintre următoarele atribute:
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
Trebuie să fie prezent cel puțin unul dintre următoarele atribute:
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
Trebuie să fie prezent cel puțin unul dintre următoarele atribute:
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
R” dacă <Denumirea operatorului> este furnizată, ÎNSĂ <Codul de acciză al operatorului> și <Identificarea operatorului> nu sunt furnizate
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR. Imaginea altui document însoțitor> nu apare în grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri (a se vedea casetele 3 și 3f)
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR.Imaginea altui document însoțitor> nu apare în grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR.Imaginea altui document însoțitor> nu apare în grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR.Imaginea altui document însoțitor> nu apare în grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <MIJLOC DE TRANSPORT.Codul modului de transport> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul persoanei care semnalează evenimentul> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de dovadă> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Nu se aplică dacă valoarea câmpului <Organizarea transportului modificată> este 1, 2 sau dacă câmpul nu este utilizat
Litera
R în celelalte cazuri
Litera
Nu se aplică dacă <Codul unității de transport> este Instalații de transport fixe.
Litera
R în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă se utilizează < OPERATOR Noul organizator al transportului> sau dacă se utilizează <OPERATOR Noul transportator> sau dacă se utilizează <DETALII PRIVIND TRANSPORTUL>
Litera
R în celelalte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de eveniment> este 0
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este prezentă grupa de date <DEPLASARE DE PRODUSE ACCIZABILE>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă este prezentă grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este prezentă grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă este prezentă grupa de date <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se indică <Numărul unic de referință al corpului de date> sau <Descrierea mărfurilor> sau <Codul NC> sau <Codul suplimentar>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivul întreruperii> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite
Punctul 1
Tipul de operator al destinatarului este Antrepozitar autorizat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 2
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar înregistrat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 3
Tipul de operator al destinatarului este fie Antrepozitar autorizat, fie Destinatar înregistrat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 4
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar înregistrat temporar. Un identificator existent < Referința autorizației temporare> în setul <AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ>;
Punctul 5
Un identificator existent <Referința antrepozitului fiscal> în setul <ANTREPOZIT FISCAL>;
Punctul 6
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar certificat. Un identificator existent <Codul de acciză al operatorului> în setul <AUTORIZAȚIA OPERATORULUI>;
Punctul 7
Tipul de operator al destinatarului este Destinatar certificat temporar. Un identificator existent < Referința autorizației temporare> în setul <AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ>;
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Indicatorul e-AD/e-SAD Respins> este Adevărat
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului de alertă sau de respingere a deplasării> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului cererii de închidere manuală> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul documentului justificativ> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R” dacă este furnizat câmpul <Indicator de lipsă sau excedent>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului cererii de închidere manuală> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Cerere de închidere manuală acceptată> este 0
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului de respingere a închiderii manuale> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul documentului justificativ> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R” dacă este furnizat câmpul <Indicator de lipsă sau excedent>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera a
la punctul 1, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la punctul 2, se inserează a doua liniuță după cum urmează:
Litera –
e-SAD: document administrativ simplificat electronic.
Litera –
e-SAD: document administrativ simplificat electronic.
Tabel 1
Tabelul 1(menționat la articolul 4)Cerere de descărcare a deplasării
Tabel 2
Tabelul 2(menționat la articolul 4)Răspuns la cererea de descărcare a deplasării
Tabel 3
Tabelul 3(menționat la articolul 4)Istoricul deplasării
Tabel 4
Tabelul 4(menționat la articolul 5)Cerere comună
Tabel 5
Tabelul 5[menționat la articolul 5 alineatul (2)]Listă de e-AD-uri/e-SAD-uri rezultată în urma unei cereri generale de informații
Tabel 6
Tabelul 6(menționat la articolul 5)Refuzarea cererii comune
Tabel 7
Tabelul 7[menționat la articolul 6 alineatul (1)]Cerere comună de cooperare administrativă
Tabel 8
Tabelul 8(menționat la articolul 7)Mesaj de răspuns
Tabel 9
Tabelul 9(menționat la articolul 7)Mesaj de atenționare privind cooperarea administrativă
Tabel 10
Tabelul 10[menționat la articolul 6 alineatul (3), la articolul 9 alineatul (1) și la articolele 10 și 16]Rezultatele cooperării administrative
Tabel 11
Tabelul 11[menționat la articolul 9 alineatul (2) și la articolul 11]Raport de control
Tabel 12
Tabelul 12(menționat la articolul 14)Raport de eveniment
Tabel 13
Tabelul 13(menționat la articolul 12)Întreruperea deplasării
Tabel 14
Tabelul 14(menționat la articolul 13)Alertă sau Respingere privind un e-AD/e-SAD
Tabel 15
Tabelul 15(menționat la articolul 6a)Cerere de închidere manuală
Tabel 16
Tabelul 16(menționat la articolul 14 a)Răspuns privind închiderea manuală
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
În anexa II, listele de coduri 1, 2, 4, 5, 6, 8, 11, 15 și 16 se înlocuiesc cu următoarele liste de coduri:
Paragraf
Lista de coduri 1: Identificatorul de corelare de monitorizare
Paragraf
Lista de coduri 2: Numărul raportului de eveniment/Referința raportului de control
Paragraf
Lista de coduri 4: Motivele refuzului
Paragraf
Lista de coduri 5: Motivele alertei sau respingerii privind e-AD
Paragraf
Lista de coduri 6: Tipuri de dovezi
Paragraf
Lista de coduri 8: Motivul cererii
Paragraf
Lista de coduri 11: Motivele care împiedică acțiunea de cooperare administrativă
Paragraf
Lista de coduri 15: Tipul documentului
Paragraf
Lista de coduri 16: Motivele cererii de închidere manuală
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9