AcasăLegislație UE32022R2487

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2487 al Comisiei din 16 decembrie 2022 de modificare a anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce privește rubricile referitoare la Canada, Regatul Unit și Statele Unite din listele conținând țările terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.12.2022
În vigoare din:06.12.2022
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 230 alineatul (1) și articolul 232 alineatele (1) și (3),
1
Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative de origine animală și de produse de origine animală trebuie să provină dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu sau o zonă sau un compartiment al acesteia, menționate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv, pentru a intra în Uniune.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei stabilește cerințele de sănătate animală pe care transporturile de animale de anumite specii și categorii, de materiale germinative de origine animală și de produse de origine animală, provenite din țări sau teritorii terțe sau din zone sau compartimente ale acestora în cazul animalelor de acvacultură, trebuie să le respecte pentru a intra în Uniune.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei stabilește listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele ori compartimentele acestora din care este permisă introducerea în Uniune a speciilor și categoriilor de animale, a materialelor germinative și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692.
4
Mai precis, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările sau teritoriile terțe ori zonele acestora autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și, respectiv, de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene.
5
Canada a notificat Comisiei apariția a șapte focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din provinciile Alberta (1), British Columbia (4) și Ontario (2) din Canada, care au fost confirmate între 21 noiembrie 2022 și 28 noiembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
6
În plus, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția a șapte focare de gripă aviară înalt patogenă la păsările de curte în districtele Norfolk (1), Herefordshire (1) și Suffolk (3) din Anglia, Regatul Unit și în Aberdeenshire (2), din Scoția, Regatul Unit, care au fost confirmate între 29 noiembrie 2022 și 13 decembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
7
În plus, Statele Unite ale Americii au notificat Comisiei apariția a 31 focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din statele Colorado (1), Florida (1), Illinois (1), Iowa (7), Maryland (1), Minnesota (1), Missouri (2), Nebraska (1), South Dakota (15) și Utah (1) din Statele Unite ale Americii, confirmate între 16 noiembrie 2022 și 12 decembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
8
Ca urmare a apariției respectivelor focare recente de gripă aviară înalt patogenă, autoritățile veterinare din Canada, Regatul Unit și Statele Unite au stabilit zone de control de cel puțin 10 km în jurul exploatațiilor afectate și au pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a menține sub control prezența gripei aviare înalt patogene și pentru a limita răspândirea ei.
9
Canada, Regatul Unit și Statele Unite au transmis Comisiei informații cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile pe care le-au luat pentru a preveni răspândirea în continuare a gripei aviare înalt patogene. Aceste informații au fost evaluate de Comisie. Pe baza acestei evaluări și pentru a proteja situația sanitar-veterinară din Uniune, este necesar să nu mai fie autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene din zonele care fac obiectul restricțiilor stabilite de autoritățile veterinare din Canada, Regatul Unit și Statele Unite din cauza focarelor recente de gripă aviară înalt patogenă.
10
În plus, Regatul Unit a transmis informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor în legătură cu două focare de gripă aviară înalt patogenă din unități de păsări de curte din districtul Devon din Anglia, Regatul Unit și din districtul Gwynedd, din Țara Galilor, Regatul Unit, care au fost confirmate între 2 septembrie și 5 septembrie 2022.
11
Regatul Unit a transmis, în plus, informații cu privire la măsurile pe care le-a luat pentru a preveni răspândirea suplimentară a gripei aviare înalt patogene. În particular, în urma respectivelor focare ale respectivei boli, Regatul Unit a implementat o politică de depopulare totală pentru a menține sub control și a limita răspândirea respectivei boli și, în plus, a finalizat curățarea și dezinfecția necesare în urma implementării politicii de depopulare totală în unitățile de păsări de curte de pe teritoriul său unde s-au înregistrat cazuri de infecții.
12
Comisia a evaluat informațiile transmise de Regatul Unit și a concluzionat că focarele epidemice de gripă aviară înalt patogenă din unitățile de păsări de curte au fost eliminate și că nu mai există niciun risc asociat cu intrarea în Uniune a produselor obținute de la păsări de curte din zonele din Regatul Unit din care intrarea în Uniune a produselor obținute de la păsări de curte a fost suspendată ca urmare a respectivelor focare.
13
Prin urmare, este necesar ca anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate pentru a se ține seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă din Canada, din Regatul Unit și din Statele Unite ale Americii.
14
Având în vedere situația epidemiologică actuală din Canada, Regatul Unit și Statele Unite în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă și riscul grav de introducere a acesteia în Uniune, este necesar ca modificările care trebuie efectuate anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 prin prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență.
15
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2361 al Comisiei a modificat anexa V și anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 prin adăugarea rândurilor GB-2.265 – GB-2.267, care definesc trei zone afectate în rubricile pentru Regatul Unit din anexa V și din anexa XIV. Deoarece a fost depistată o eroare în ceea ce privește data confirmării focarelor aferente din anexa V, rândurile corespunzătoare zonelor GB-2.265 – GB-2.267 din anexa V trebuie corectate în consecință. Este necesar ca respectiva rectificare se aplice de la data aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2361.
16
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Rectificare adusă Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404

Paragraf
În anexa V, în secțiunea B din partea 1, în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonelor GB-2.265 – GB-2.267 se înlocuiesc cu următorul text:

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Cu toate acestea, articolul 2 se aplică de la 6 decembrie 2022.
Tabel 1
Tabelul 1
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică după cum urmează:
Paragraf
anexa V se modifică după cum urmează:
Paragraf
secțiunea B din partea 1 se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor CA-2.154 – CA-2.160 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei CA-2.153:
Paragraf
în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonei GB-2.137 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonei GB-2.139 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Regatul Unit, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor GB-2.270 – GB-2.276 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei GB-2.269:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor US-2.350 – US-2.380 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei US-2.349:
Paragraf
partea 2 se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, următoarele descrieri ale zonelor CA-2.154 – CA-2.160 se adaugă după descrierea zonei CA-2.153:
Paragraf
în rubrica pentru Regatul Unit, următoarele descrieri ale zonelor GB-2.270 – GB-2.276 se adaugă după descrierea zonei GB-2.269:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarea descriere a zonelor US-2.350 – US-2.380 se adaugă după descrierea zonei US-2.349:
Paragraf
în secțiunea B din partea 1 a anexei XIV, partea 1 se modifică după cum urmează:

Punctul 1
anexa V se modifică după cum urmează:
Litera a
secțiunea B din partea 1 se modifică după cum urmează:
Litera i
în rubrica pentru Canada, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor CA-2.154 – CA-2.160 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei CA-2.153:
Litera ii
în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonei GB-2.137 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera iii
în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonei GB-2.139 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera iv
în rubrica referitoare la Regatul Unit, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor GB-2.270 – GB-2.276 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei GB-2.269:
Litera v
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor US-2.350 – US-2.380 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei US-2.349:
Litera b

Punctul 2

Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13