AcasăLegislație UE32022R2238

Regulamentul delegat (UE) 2022/2238 al Comisiei din 22 august 2022 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2021/2306 în ceea ce privește dispozițiile tranzitorii pentru certificatele de inspecție și extrasele din acestea și în ceea ce privește dispozițiile tranzitorii pentru certificatele de inspecție eliberate în Ucraina (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:22.08.2022
În vigoare din:16.11.2022
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, în special articolul 38 alineatul (8) litera (a) punctul (ii), articolul 46 alineatul (7) litera (b) și articolul 57 alineatul (3),
1
Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 al Comisiei stabilește norme privind controalele oficiale ale produselor ecologice și produselor în conversie destinate importului în Uniune și norme privind certificatul de inspecție.
2
În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) primul paragraf și cu articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306, certificatul de inspecție trebuie să fie emis și vizat în Sistemul de control al comerțului și de expertiză (TRACES) și să poarte un sigiliu electronic calificat. Articolul 6 alineatul (6) și articolul 7 alineatul (4) din regulamentul respectiv prevăd vizarea unei părți a unui transport ca fiind ecologică și, respectiv, vizarea extraselor din certificatele de inspecție în TRACES cu un sigiliu electronic calificat.
3
Dispozițiile tranzitorii prevăzute la articolul 11 alineatele (1) și (2) din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 prevăd deja că, până la 30 iunie 2022, certificatul de inspecție poate fi eliberat pe suport de hârtie după ce a fost completat în TRACES și imprimat și, dacă este eliberat pe suport de hârtie, certificatele respective ar trebui să fie vizate pe suport de hârtie. În cazul în care certificatul de inspecție este emis în TRACES și poartă un sigiliu electronic calificat, acesta poate fi vizat pe suport de hârtie.
4
Dispozițiile tranzitorii prevăzute la articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 prevăd că, până la 30 iunie 2022, extrasul din certificatul de inspecție poate fi vizat pe suport de hârtie, după ce a fost completat în TRACES și imprimat.
5
Procesul de înscriere a autorităților competente din statele membre și din țările terțe, precum și a autorităților de control și a organismelor de control pentru sigiliul electronic calificat este în curs de desfășurare. Procesul de înscriere a durat mai mult decât se preconizase și nu a fost finalizat înainte de 30 iunie 2022.
6
Prin urmare, este necesar să se prelungească dispozițiile tranzitorii privind certificatele de inspecție pe suport de hârtie și extrasele din acestea prevăzut la articolul 11 din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306, pentru a permite tuturor actorilor în cauză să finalizeze înscrierea pentru sigiliul electronic calificat.
7
Invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022 constituie o provocare excepțională și fără precedent pentru autoritățile de control și organismele de control care au fost recunoscute în scopul exportului de produse ecologice și de produse în conversie din Ucraina către Uniune. În Ucraina, serviciile poștale suferă și ele perturbări.
8
În conformitate cu articolul 11 alineatul (1a) din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306, și prin derogare de la articolul 5 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul respectiv, până la 30 iunie 2022, o persoană autorizată stabilită în Ucraina, provenind de la o autoritate de control sau de la un organism de control care nu este dotat cu un sigiliu electronic calificat, poate emite și transmite în TRACES certificatul de inspecție în format electronic fără aplicarea unui sigiliu electronic calificat în căsuța 18. Având în vedere durata imprevizibilă a invadării Ucrainei de către Rusia, este, de asemenea, necesar să se prelungească această derogare.
9
Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 ar trebui modificat în consecință.
10
Având în vedere expirarea, la 30 iunie 2022, a perioadei de tranziție pentru certificatele pe suport de hârtie și a derogării aplicabile Ucrainei, prezentul regulament ar trebui să se aplice retroactiv de la 1 iulie 2022,

Articolul 1

Paragraf
Articolul 11 din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
la alineatul (1), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
alineatul (1a) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
la alineatul (2), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
la alineatul (5), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iulie 2022.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 22 august 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen