Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1542 al Consiliului din 15 octombrie 2018 privind măsuri restrictive împotriva proliferării și utilizării armelor chimice, în special articolul 12,
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 15 octombrie 2018, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2018/1542.
2
La 20 august 2020, Alexei Navalnîi – un lider proeminent al opoziției din Rusia – a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de grad militar din grupul Noviciok, lucru confirmat de laboratoare specializate din Germania, Franța și Suedia, precum și de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Această otrăvire constituie utilizare de arme chimice în temeiul Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora (denumită în continuare Convenția privind armele chimice) și o încălcare gravă a dreptului internațional. Uniunea își reafirmă profunda îngrijorare cu privire la faptul că Federația Rusă nu a reacționat la apelurile internaționale privind o anchetă amănunțită și transparentă cu privire la tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi.
3
Uniunea a condamnat cu fermitate utilizarea armelor chimice de către Siria și nerespectarea de către aceasta a obligațiilor internaționale care îi revin în temeiul Convenției privind armele chimice, astfel cum s-a dovedit prin anchete cuprinzătoare și amănunțite efectuate de Organizația Națiunilor Unite și de OIAC. Uniunea a exprimat aceste preocupări în diferite foruri și îndeamnă Siria să revină la respectarea deplină a Convenției privind armele chimice.
4
În acest context și având în vedere amenințarea continuă reprezentată de proliferarea și utilizarea armelor chimice, zece persoane și o entitate ar trebui incluse pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive, prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2018/1542.
5
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) 2018/1542 ar trebui să fie modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (UE) 2018/1542 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 14 noiembrie 2022.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Borrell Fontelles
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Pe lista Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolul 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2018/1542 se adaugă următoarele persoane fizice și o entitate:
Paragraf
PERSOANE FIZICE
Paragraf
PERSOANE JURIDICE, ENTITĂȚI ȘI ORGANISME
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2