Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 230 alineatul (1) și articolul 232 alineatele (1) și (3).
1
Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală trebuie să provină dintr-o țară terță, dintr-un teritoriu terț, dintr-o zonă sau dintr-un compartiment al acestora care sunt listate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv pentru a intra în Uniune.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei stabilește cerințele de sănătate animală pe care trebuie să le îndeplinească transporturile de animale de anumite specii și categorii, de materiale germinative și de produse de origine animală provenite din țări terțe, din teritorii terțe sau din zone ori compartimente ale acestora, în cazul animalelor de acvacultură, pentru a intra în Uniune.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei stabilește listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele ori compartimentele acestora din care este permisă introducerea în Uniune a animalelor din speciile și categoriile de animale, a materialelor germinative și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692.
4
Mai precis, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările sau teritoriile terțe ori zonele acestora autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și, respectiv, de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene.
5
Canada a notificat Comisiei apariția a patru focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din Alberta, Canada, care au fost confirmate prin analize de laborator (RT-PCR) la 31 august 2022, la 4 septembrie 2022, la 12 septembrie 2022 și la 13 septembrie 2022.
6
În plus, Canada a notificat Comisiei apariția a două focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din Saskatchewan, Canada, care au fost confirmate prin analize de laborator (RT-PCR) la 9 septembrie 2022 și la 12 septembrie 2022.
7
Regatul Unit a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte în apropiere de Milford Haven, Pembrokeshire, Țara Galilor, Regatul Unit, care a fost confirmat la 9 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
8
În plus, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din apropiere de Crewe, Cheshire East, Cheshire, Anglia, Regatul Unit, care a fost confirmat la 16 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
9
Mai mult, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte în apropiere de Bury St Edmunds, West Suffolk, Suffolk, Anglia, Regatul Unit, care a fost confirmat la 17 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
10
Suplimentar, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte în apropiere de Clacton on Sea, Tendring, Essex, Anglia, Regatul Unit, care a fost confirmat la 18 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
11
În plus, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția a două focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din apropiere de Honington, West Suffolk, Suffolk, Anglia, Regatul Unit și în apropiere de Attleborough, Breckland, Norfolk, Anglia, care au fost confirmate la 19 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
12
Mai mult, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din apropiere de Dartington, South Hams, Devon, Anglia, Regatul Unit, care a fost confirmat la 20 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
13
Statele Unite au notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte în districtul Morrison, statul Minnesota, Statele Unite, care a fost confirmat la 7 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
14
În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte în districtul Meeker, statul Minnesota, Statele Unite, care a fost confirmat la 8 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
15
Mai mult, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a două focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte, care au fost confirmate la 9 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR): unul situat în districtul Fresno, statul California, Statele Unite și unul situat în districtul Becker, statul Minnesota, Statele Unite.
16
Suplimentar, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a patru focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte, care au fost confirmate la 13 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR): unul situat în districtul Ingham, statul Michigan, Statele Unite, două situate în statul Minnesota, Statele Unite (un focar în districtul Brown și un focar în districtul Stearns) și unul în districtul Sanpete, statul Utah, Statele Unite.
17
În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a două focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte, care au fost confirmate la 14 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR): unul situat în districtul Meeker, statul Minnesota, Statele Unite și unul situat în districtul Otter Tail, statul Minnesota, Statele Unite.
18
Mai mult, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a trei focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte, confirmate la 15 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR): unul situat în districtul Teton, statul Montana, Statele Unite, unul situat în districtul Fresno, statul California, Statele Unite și unul situat în districtul Obion, statul Tennessee, Statele Unite.
19
Suplimentar, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a șase focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte, care au fost confirmate la 20 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR): două situate în statul Minnesota, Statele Unite (unul în districtul Brown și altul în districtul Stearns), două situate în districtul Clark, statul Dakota de Sud, Statele Unite, unul în districtul Sanpete, statul Utah, Statele Unite și unul în districtul Washington, statul Pennsylvania, Statele Unite.
20
În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a cinci focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte, care au fost confirmate la 21 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR): unul situat în districtul Gooding, statul Idaho, Statele Unite, două situate în statul Minnesota, Statele Unite (unul în districtul Otter Tail și altul în districtul Roseau), unul în districtul Sanpete, statul Utah, Statele Unite și unul în districtul Weld, statul Colorado, Statele Unite ale Americii.
21
Mai mult, Statele Unite au notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte în districtul Ward, statul Dakota de Nord, Statele Unite, care a fost confirmat la 22 septembrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
22
Ca urmare a apariției acestor focare de gripă aviară înalt patogenă, autoritățile veterinare din Canada, Regatul Unit și Statele Unite au stabilit o zonă de control de 10 km în jurul exploatațiilor afectate și au pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a menține sub control prezența gripei aviare înalt patogene și pentru a limita răspândirea ei.
23
Canada, Regatul Unit și Statele Unite au transmis Comisiei informații cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile pe care le-au luat pentru a preveni răspândirea în continuare a gripei aviare înalt patogene. Aceste informații au fost evaluate de Comisie. Pe baza acestei evaluări și pentru a proteja situația sanitar-veterinară din Uniune, este necesar să nu mai fie autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene din zonele care fac obiectul restricțiilor stabilite de autoritățile veterinare din Canada, Regatul Unit și Statele Unite din cauza focarelor recente de gripă aviară înalt patogenă.
24
Canada a transmis informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul ei în ceea ce privește cincisprezece focare de gripă aviară înalt patogenă din exploatații avicole situate în provinciile Alberta (7), British Columbia (2), Ontario (3) și Saskatchewan (3), Canada, care au fost confirmate între 26 martie 2022 și 18 mai 2022.
25
În plus, Regatul Unit a transmis informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul său în ceea ce privește două focare de gripă aviară înalt patogenă din exploatații avicole situate în apropiere de Ludlow, Ludlow, Shropshire, Anglia, Regatul Unit, care au fost confirmate la 1 iunie 2022 și 7 iunie 2022, precum și un alt focar în apropiere de Bexhillon-Sea, Rother, East Sussex, Anglia, Regatul Unit, care a fost confirmat la 15 iunie 2022.
26
Mai mult, Statele Unite au transmis informații actualizate privind situația epidemiologică de pe teritoriul lor în legătură cu patru focare de gripă aviară înalt patogenă din exploatații avicole din statele Minnesota (2), Utah și Dakota de Sud, confirmate între 6 aprilie 2022 și 21 mai 2022.
27
Canada, Regatul Unit și Statele Unite au transmis informații și despre măsurile pe care le-au luat pentru a preveni răspândirea în continuare a bolii respective. În particular, ca urmare a respectivelor focare de gripă aviară înalt patogenă, Canade, Regatul Unit și Statele Unite au pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a controla și limita răspândirea bolii în cauză și, în plus, au îndeplinit cerințele privind curățarea și dezinfectarea în urma punerii în aplicare a politicii de depopulare totală a exploatațiilor avicole de pe teritoriile lor unde s-au constatat infecții.
28
Comisia a evaluat informațiile transmise de Canada, de Regatul Unit și de Statele Unite și a concluzionat că focarele de gripă aviară înalt patogenă din respectivele exploatații avicole au fost eliminate și că nu mai există niciun risc asociat cu intrarea în Uniune a produselor obținute de la păsări de curte din zonele din Canada, din Regatul Unit și din Statele Unite din care a fost suspendată intrarea în Uniune a produselor obținute de la păsări de curte din cauza respectivelor focare.
29
Prin urmare, este necesar ca anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate pentru a se ține seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă din Canada, din Regatul Unit și din Statele Unite.
30
Având în vedere situația epidemiologică actuală din Canada, din Regatul Unit și din Statele Unite în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă și riscul mare de introducere a acesteia în Uniune, este necesar ca modificările Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență.
31
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Intrare în vigoare și aplicare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 29 septembrie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa V se modifică după cum urmează:
Paragraf
Partea 1 se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.3 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.28 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.35 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonelor CA-2.42 – CA-2.46 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonelor CA-2.50 și CA-2.51 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.53 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.57 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.61 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.64 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.68 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor CA-2.79 – CA-2.84 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei CA-2.78:
Paragraf
în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonelor GB-2.123 și GB-2.124 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonei GB-2.126 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Regatul Unit, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor GB-2.143 – GB-2.149 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei GB-2.142:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.108 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.174 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.179 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.222 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor US-2.253 – US-2.277 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei US-2.252:
Paragraf
Partea 2 se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica Canada, următoarele descrieri ale zonelor CA-2.79 – CA-2.84 se adaugă după descrierea zonei CA-2.78:
Paragraf
în rubrica pentru Regatul Unit, următoarele descrieri ale zonelor GB-2.143 – GB-2.149 se adaugă după descrierea zonei GB-2.142:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele descrieri ale zonelor US-2.253 – US-2.277 se adaugă după descrierea zonei US-2.252:
Paragraf
În anexa XIV, partea 1 se modifică după cum urmează:

în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonelor GB-2.143 – GB-2.149 se adaugă după rândul corespunzător zonei GB-2.142:

în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.253 – US-2.277 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei US-2.252:
Punctul 1
Anexa V se modifică după cum urmează:
Litera a
Partea 1 se modifică după cum urmează:
Litera i
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.3 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera ii
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.28 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera iii
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.35 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera iv
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonelor CA-2.42 – CA-2.46 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera v
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonelor CA-2.50 și CA-2.51 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera vi
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.53 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera vii
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.57 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera viii
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.61 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera ix
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.64 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera x
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.68 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xi
în rubrica pentru Canada, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor CA-2.79 – CA-2.84 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei CA-2.78:
Litera xii
în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonelor GB-2.123 și GB-2.124 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xiii
în rubrica pentru Regatul Unit, rândurile corespunzătoare zonei GB-2.126 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xiv
în rubrica pentru Regatul Unit, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor GB-2.143 – GB-2.149 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei GB-2.142:
Litera xv
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.108 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xvi
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.174 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xvii
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.179 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xviii
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.222 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xix
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor US-2.253 – US-2.277 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei US-2.252:
Litera b

Punctul 2

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 28
Tabel 29
Tabelul 29
Tabel 30
Tabelul 30
Tabel 31
Tabelul 31
Tabel 32
Tabelul 32
Tabel 33
Tabelul 33
Tabel 34
Tabelul 34
Tabel 35
Tabelul 35
Tabel 36
Tabelul 36
Tabel 37
Tabelul 37
Tabel 38
Tabelul 38
Tabel 39
Tabelul 39
Tabel 40
Tabelul 40
Tabel 41
Tabelul 41