Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 13 alineatul (3),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor pentru hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
2
Utilizarea chelatului de zinc al aminoacizilor hidrat ca aditiv pentru hrana animalelor a fost autorizată pentru toate speciile de animale prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1095 al Comisiei.
3
În conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, Comisia a solicitat Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (autoritatea) să emită un aviz în care precizeze dacă autorizarea chelatului de zinc al aminoacizilor hidrat ca aditiv destinat hranei pentru animale îndeplinește în continuare condițiile stabilite la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, având în vedere o modificare a condițiilor autorizării respective. Modificarea constă într-o extindere a surselor de proteine pentru aminoacizi și în introducerea unei specificații minime pentru aminoacizii liberi și a unei specificații mai stricte privind conținutul de zinc. Cererea a fost însoțită de datele justificative relevante.
4
În avizul său din 29 septembrie 2021, autoritatea a concluzionat că modificările condițiilor de autorizare solicitate nu modifică concluziile la care s-a ajuns în evaluările anterioare privind siguranța speciilor-țintă, a consumatorilor și a mediului, precum și eficacitatea aditivului pentru hrana animalelor. Autoritatea a concluzionat că aditivul trebuie considerat iritant pentru piele și ochi și sensibilizant pentru piele și a declarat un risc potențial cauzat de expunerea prin inhalare. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri adecvate de protecție pentru a se preveni efectele negative asupra sănătății umane, îndeosebi în ceea ce îi privește pe utilizatorii aditivului. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, ea a verificat raportul referitor la metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
5
Evaluarea propunerilor de modificare a autorizației arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
6
Din motive de claritate, compoziția aditivului trebuie modificată pentru a include mențiunea că aditivul constă într-un preparat.
7
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1095 trebuie modificat în consecință.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1095, rubrica referitoare la chelatul de zinc al aminoacizilor hidrat se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 septembrie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1