Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului, în special articolul 45 alineatul (1) al patrulea paragraf,
1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/178 al Comisiei prevede că statele membre, porturile maritime, aeroporturile și operatorii de transport internațional trebuie să afișeze afișe cu anumite informații privind interdicțiile și cerințele pentru introducerea plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte, în toate punctele de intrare în Uniune sau pe toate mijloacele de transport care circulă în Uniune, în beneficiul pasagerilor care sosesc din țări terțe. Mai precis, anexa la regulamentul de punere în aplicare respectiv stabilește un afiș cu astfel de informații, inclusiv cu informații referitoare la țările terțe pentru care nu este necesar un certificat fitosanitar pentru introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor, a fructelor, a legumelor, a florilor sau a semințelor.
2
În conformitate cu Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare Acordul de retragere), în special cu articolul 5 alineatul (4) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord coroborat cu anexa 2 la respectivul protocol, Regulamentul (UE) 2016/2031, precum și actele Comisiei bazate pe acesta, cum ar fi Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/178, se aplică Regatului Unit și în Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord după încheierea perioadei de tranziție prevăzute în Acordul de retragere.
3
Prin urmare, informațiile din afișul prezentat în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/178 trebuie modificate pentru a include Regatul Unit (Irlanda de Nord) ca origine pentru care nu este necesar un certificat fitosanitar pentru introducerea pe teritoriul Uniunii de plante, fructe, legume, flori sau semințe. Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/178 trebuie modificată în consecință.
4
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/178
Paragraf
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/178 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 27 aprilie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXĂAfișul menționat la articolul 1