Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS), în special articolul 29 alineatul (2a) a doua teză și articolul 29a alineatul (3) a doua teză,
1
Regulamentul (CE) nr. 767/2008 a instituit Sistemul de informații privind vizele (VIS) pentru schimbul de date între statele membre cu privire la cererile de vize de scurtă ședere, de vize de lungă ședere și de permise de ședere, precum și cu privire la deciziile adoptate de a anula, revoca sau prelungi vizele de scurtă ședere, vizele de lungă ședere și permisele de ședere.
2
Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) ar trebui să elaboreze și să întrețină un mecanism și proceduri automatizate de asigurare a calității datelor stocate în VIS. Soluția implementată de eu-LISA ar trebui să conțină norme care să îi împiedice pe utilizatorii sistemului să introducă date de calitate scăzută. Pentru a îmbunătăți și mai mult calitatea datelor introduse în VIS, utilizatorii sistemului ar trebui să primească îndrumări și în cadrul sistemului.
3
Agenția eu-LISA ar trebui să monitorizeze periodic respectarea normelor privind calitatea datelor prevăzute în prezenta decizie și să ia măsurile de remediere adecvate, atunci când este necesar. În special, eu-LISA ar trebui să verifice dacă fiecare dată este completă, exactă, coerentă, unică și dacă respectă normele de calitate a datelor.
4
Dat fiind faptul că Regulamentul (UE) 2021/1134 al Parlamentului European și al Consiliului se bazează pe acquis-ul Schengen, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca a notificat punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/1134 în dreptul său național. Prin urmare, Danemarca are obligații în temeiul prezentei decizii.
5
Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă. Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
6
În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului.
7
În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului.
8
În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului.
9
Prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011.
10
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului și a emis un aviz la 13 iulie 2022.
11
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru frontiere inteligente,
Articolul 1
Domeniu de aplicare
Alineatul 1
Prezenta decizie stabilește normele detaliate privind mecanismul și procedurile automatizate pentru efectuarea controalelor de calitate și asigurarea respectării calității datelor în temeiul articolului 29 alineatul (2a) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.
Alineatul 2
Prezenta decizie stabilește, de asemenea, normele detaliate privind specificațiile standardelor de calitate a datelor pentru introducerea datelor la crearea sau actualizarea dosarelor de cerere în Sistemul de informații privind vizele (VIS), în temeiul articolului 29a din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.
Alineatul 3
Prezenta decizie nu se aplică următoarelor:
Litera a
datelor conținute în baza de date care poate fi doar citită, menționată la articolul 45c alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;
Litera b
câmpurilor de date marcate pentru a fi șterse.
Articolul 2
Definiții
Paragraf
În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
utilizator înseamnă personalul autorizat în mod corespunzător din cadrul autorităților responsabile în domeniul vizelor și al autorităților competente să colecteze sau să decidă cu privire la o cerere de viză de lungă ședere sau de permis de ședere;
Punctul 2
date de intrare înseamnă date care fac obiectul unor verificări ale calității datelor în scopul stocării în sistemul central al VIS;
Punctul 3
norme de blocare înseamnă norme sau un set de norme care măsoară gradul în care datele de intrare respectă cerințele definite privind stocarea și/sau utilizarea datelor, inclusiv normele de calitate a datelor care trebuie respectate înainte ca datele să poată fi introduse în sistemul central al VIS;
Punctul 4
norme fără caracter obligatoriu înseamnă norme sau un set de norme care măsoară gradul în care datele de intrare respectă cerințele definite în materie de date care condiționează relevanța și/sau utilizarea lor optimă, inclusiv normele de calitate a datelor aplicabile înainte ca datele să poată fi introduse în sistemul central al VIS.
Articolul 3
Mecanismul și procedurile de asigurare a respectării calității datelor
Alineatul 1
Mecanismul automatizat instituit pentru asigurarea respectării calității datelor se aplică introducerii sau modificării datelor la crearea sau actualizarea dosarelor de cerere în VIS de către autoritățile competente în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.
Alineatul 2
Pentru îmbunătățirea respectării calității datelor, eu-LISA instituie un mecanism prin care să se evite:
Litera a
greșelile de sintaxă, permițând ca doar câmpurile de date formatate corect să poată fi introduse sau stocate;
Litera b
greșelile de semantică, prin limitarea, atunci când este posibil, a utilizării câmpurilor cu text liber.
Alineatul 3
Mecanismul de asigurare a respectării calității datelor trebuie să permită aplicarea normelor de blocare. Atunci când datelor introduse sau modificate de autoritățile competente în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 nu li se aplică norme de blocare, se aplică norme fără caracter obligatoriu, în conformitate cu articolele 6, 8, 9, 9c, 9d, 9e, 9 g, 10, 12, 13, 14, 22a, 22c, 22d, 22e, 22f, 24 și 25 din regulamentul respectiv.
Alineatul 4
Pentru a stabili conformitatea calității datelor cu normele de blocare sau cu normele fără caracter obligatoriu, mecanismul de asigurare a respectării calității datelor menționat la alineatul (3) din prezentul articol respectă punctele 1 și 2 din anexă.
Alineatul 5
Mecanismul de asigurare a respectării calității datelor evaluează măsura în care datele respectă fiecare indicator de calitate a datelor prin aplicarea standardului de calitate a datelor pentru fiecare indicator. În urma acestei evaluări, mecanismul de asigurare a respectării calității datelor încadrează datele de intrare într-una din categoriile clasificării calității datelor, în conformitate cu procesul prevăzut la punctul 3 din anexă.
Alineatul 6
eu-LISA pune în aplicare standarde de calitate a datelor pentru fiecare indicator în conformitate cu anexa.
Articolul 4
Dispoziții speciale privind normele de blocare și normele fără caracter obligatoriu
Alineatul 1
Dacă datele de intrare nu respectă o normă de blocare, se respinge introducerea și stocarea lor în sistemul central al VIS. În cazul în care datele de intrare nu respectă o normă de blocare, mecanismul de asigurare a respectării calității datelor transmite un mesaj de eroare și oferă îndrumări utilizatorului cu privire la modul corect de a face ca datele de intrare să respecte norma de blocare.
Alineatul 2
Datele de intrare care nu respectă o normă fără caracter obligatoriu se introduc în sistemul central al VIS cu o semnalare, o notificare sau un mesaj de avertizare privind existența unei probleme de calitate a datelor. În cazul în care datele de intrare nu respectă o normă fără caracter obligatoriu, mecanismul de asigurare a respectării calității datelor permite introducerea datelor, trimite un mesaj de avertizare și oferă orientări utilizatorului cu privire la modul corect de a face ca datele de intrare să respecte norma fără caracter obligatoriu.
Alineatul 3
Câmpurile de date care sunt esențiale pentru funcționarea VIS au o normă de blocare. Câmpurile de date cărora li se aplică o normă de blocare sau o normă fără caracter obligatoriu sunt definite în specificațiile tehnice. Specificațiile tehnice sunt elaborate de eu-LISA.
Articolul 5
Cerințe generale pentru asigurarea respectării calității datelor
Paragraf
Autoritățile competente în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 asigură acuratețea, caracterul complet, coerența, actualitatea și unicitatea datelor prelucrate în sistemul central al VIS.
Articolul 6
Rapoarte privind asigurarea respectării calității datelor
Paragraf
Informațiile furnizate în scopul elaborării diferitelor rapoarte în temeiul articolului 29 alineatul (2a) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 sunt generate automat din registrul central de raportare și statistici menționat la articolul 39 din Regulamentul (UE) 2019/817 și includ:
Litera a
pentru datele alfanumerice și biometrice evaluate în raport cu normele de blocare și cu normele fără caracter obligatoriu, respectarea indicatorilor de calitate a datelor:
Punctul 1
caracter complet (%);
Punctul 2
acuratețe (%);
Punctul 3
unicitate (%);
Punctul 4
actualitate (%);
Punctul 5
coerență (%);
Litera b
caracterul complet al dosarelor de cerere (%);
Litera c
conformitatea datelor cu clasificarea calitate bună (%);
Litera d
conformitatea datelor cu clasificarea calitate scăzută (%);
Litera e
câmpurile de date care cauzează probleme frecvente de calitate.
Paragraf
Diferitele rapoarte în temeiul articolului 29 alineatul (2a) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 se întocmesc lunar.
Articolul 7
Mentenanța mecanismului și a procedurilor în materie de calitate a datelor
Paragraf
Pe baza rapoartelor menționate la articolul 6 și în cooperare cu statele membre, atunci când este cazul, eu-LISA poate aborda orice problemă legată de calitatea datelor și, dacă este necesar, poate ajusta mecanismul și procedurile de asigurare a respectării calității datelor, după caz.
Articolul 8
Intrarea în vigoare și aplicabilitatea
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Dispozițiile prezentei decizii se aplică de la data începerii operațiunilor VIS în temeiul articolului 11 din Regulamentul (UE) 2021/1134.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 5 decembrie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Mecanism de asigurare a respectării calității datelor care urmează a fi introduse
Paragraf
Datele introduse în Sistemul de informații privind vizele vor face obiectul unui mecanism de asigurare a respectării calității datelor bazat pe norme de blocare și pe norme fără caracter obligatoriu, astfel cum sunt definite la articolele 2 și 4. Aceste norme stabilesc dacă introducerea datelor va fi permisă sau respinsă. Normele de blocare și normele fără caracter obligatoriu sunt stabilite pe baza următorilor parametri: sintaxă, semantică, conformitate cu standardele de calitate, lungime, format, tip și repetitivitate.
Paragraf
Indicatori de calitate a datelor care urmează a fi introduse
Paragraf
Mecanismul de asigurare a respectării calității datelor va măsura calitatea datelor în funcție de fiecare indicator relevant. Mecanismul de asigurare a respectării calității datelor va lua în considerare un coeficient de ponderare pentru a calcula ponderea relativă a fiecărui indicator în ceea ce privește calitatea globală a datelor de intrare. Coeficientul de ponderare va fi definit în detaliu în specificațiile tehnice.
Paragraf
După ce coeficientul de ponderare este aplicat datelor de intrare, mecanismul de asigurare a respectării calității datelor va genera un profil al datelor de intrare care va conține rezultatele aplicării standardelor privind indicatorii, de exemplu valori numerice care vor evalua calitatea datelor de intrare în temeiul fiecărui indicator.
Paragraf
Tabelul 1 enumeră setul de indicatori de calitate a datelor care se vor aplica întotdeauna datelor. Acești indicatori sunt: caracterul complet, acuratețea, coerența, actualitatea și unicitatea.
Paragraf
Indicatorul de acuratețe pentru datele biometrice include, de asemenea, rezoluția. Rezoluția măsoară gradul în care datele de intrare conțin cantitatea necesară de puncte sau de pixeli pe unitate de lungime. Unitatea pentru vizualizarea pixelilor pe ecran: unitate pi pentru imprimare; dot pi pentru sistemele de ieșire. Numărul de biți utilizați per pixel (interval de culori, ex: 16 culori: 4 biți, 256: 8 biți, 65 de mii: 16 biți, 16,5 milioane: 24 de biți).
Paragraf
Clasificarea calității datelor
Paragraf
După elaborarea profilului datelor de intrare menționat la punctul 2 datele de intrare vor fi încadrate într-una din categoriile clasificării calității datelor. Se aplică următoarea clasificare a calității datelor:
Paragraf
calitate bună înseamnă că datele prezintă conformitatea necesară cu indicatorul de calitate a datelor aplicabil;
Paragraf
calitate scăzută înseamnă că datele nu prezintă conformitatea necesară cu indicatorul de calitate a datelor aplicabil, în cazul unei norme fără caracter obligatoriu;
Paragraf
respins înseamnă că profilul datelor nu prezintă conformitatea necesară cu indicatorul de calitate a datelor aplicabil, în cazul unei norme de blocare.
Paragraf
În cazul în care sunt încadrate în categoria calitate bună, datele sunt stocate în sistem central al VIS fără nicio semnalare privind calitatea.
Paragraf
În cazul în care datele sunt încadrate în categoria calitate scăzută, se va indica printr-o semnalare faptul că datele vor fi rectificate, precum și motivul pentru care datele nu prezintă conformitatea necesară cu indicatorul de calitate a datelor. Atunci când este posibil, semnalarea va identifica câmpul (câmpurile) de date și/sau conținutul (conținuturile) datelor afectate de probleme de calitate și va sugera modificările necesare pentru ca datele de intrare să corespundă clasificării calitate bună.
Litera a
calitate bună înseamnă că datele prezintă conformitatea necesară cu indicatorul de calitate a datelor aplicabil;
Litera b
calitate scăzută înseamnă că datele nu prezintă conformitatea necesară cu indicatorul de calitate a datelor aplicabil, în cazul unei norme fără caracter obligatoriu;
Litera c
respins înseamnă că profilul datelor nu prezintă conformitatea necesară cu indicatorul de calitate a datelor aplicabil, în cazul unei norme de blocare.
Tabel 1
Tabelul 1Lista indicatorilor de calitate a datelor