Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),
Paragraf
după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și având în vedere observațiile acestora,
Articolul 1
Paragraf
Schema de ajutoare Zona Franca da Madeira (ZFM) – Regimul III, în măsura în care a fost pusă în aplicare de Portugalia cu încălcarea Deciziei C(2007) 3037 final a Comisiei și a Deciziei C(2013) 4043 final a Comisiei, a fost pusă în aplicare în mod ilegal de Portugalia, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și este incompatibilă cu piața internă.
Articolul 2
Paragraf
Ajutoarele individuale acordate în baza schemei menționate la articolul 1 nu constituie ajutor în cazul în care, la momentul acordării, acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de un regulament adoptat în temeiul articolului 2 din Regulamentul (UE) 2015/1588, care este aplicabil la momentul acordării ajutorului.
Articolul 3
Paragraf
Ajutoarele individuale acordate în cadrul schemei menționate la articolul 1 care, la momentul acordării, îndeplinesc condițiile prevăzute de deciziile menționate la articolul 1 sau stabilite printr-un regulament adoptat în temeiul articolului 1 din Regulamentul (UE) 2015/1588 sunt compatibile cu piața internă până la intensitățile maxime ale ajutorului aplicabile tipului de ajutor respectiv.
Articolul 4
Alineatul 1
Portugalia recuperează de la beneficiari ajutoarele incompatibile acordate în cadrul schemei menționate la articolul 1.
Alineatul 2
Sumele care urmează să fie recuperate sunt purtătoare de dobânzi începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la data recuperării lor efective.
Alineatul 3
Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004.
Alineatul 4
Portugalia elimină schema de ajutoare incompatibile în măsura menționată la articolul 1 și anulează toate plățile restante ale ajutorului începând de la data notificării prezentei decizii.
Articolul 5
Alineatul 1
Recuperarea ajutorului acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1 trebuie să fie imediată și efectivă.
Alineatul 2
Portugalia asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de opt luni de la data notificării acesteia.
Articolul 6
Alineatul 1
În termen de patru luni de la notificarea prezentei decizii, Portugalia prezintă următoarele informații:
Litera a
lista beneficiarilor care au primit ajutor în cadrul schemei menționate la articolul 1 și valoarea totală a ajutorului primit de fiecare dintre aceștia în cadrul schemei în cauză;
Litera b
suma totală (principalul și dobânzile de recuperare) care urmează a fi recuperată de la fiecare beneficiar;
Litera c
o descriere detaliată a măsurilor avute în vedere pentru a se conforma prezentei decizii.
Alineatul 2
Portugalia informează în permanență Comisia cu privire la derularea măsurilor naționale adoptate în vederea aplicării prezentei decizii până la recuperarea integrală a ajutorului acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1. La cererea Comisiei, Portugalia transmite fără întârziere informații cu privire la măsurile luate deja și la cele avute în vedere pentru a se conforma prezentei decizii.
Articolul 7
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Portugheze.
Paragraf
Comisia poate publica identitatea beneficiarilor ajutorului incompatibil și valoarea ajutorului și a dobânzilor recuperate, fără a aduce atingere articolului 30 din Regulamentul (UE) 2015/1589.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 4 decembrie 2020.Pentru ComisieMargrethe VestagerMembru al Comisiei