Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, în special articolul 5 alineatul (2) paragraful al treilea,
1
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 prevede că statele membre, țările terțe sau regiunile acestora (țări sau regiuni) se clasifică în funcție de statutul lor din perspectiva encefalopatiei spongiforme bovine (ESB) în una dintre următoarele trei categorii: risc neglijabil de ESB, risc controlat de ESB și risc nedeterminat de ESB.
2
Articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 prevede că, dacă Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) a încadrat o țară solicitantă într-una dintre cele trei categorii în raport cu ESB, se poate decide o reevaluare a clasificării ESB la nivelul Uniunii.
3
Decizia 2007/453/CE a Comisiei conține o listă cu statutul din perspectiva ESB al țărilor sau al regiunilor în funcție de riscul lor de ESB în părțile A, B sau C din anexa la actul respectiv. Țările sau regiunile enumerate în partea A din anexa respectivă sunt considerate ca având un risc neglijabil de ESB, cele enumerate în partea sa B sunt considerate ca având un risc controlat de ESB, în timp ce partea sa C prevede că țările sau regiunile care nu sunt menționate în partea A sau B sunt considerate ca având un risc nedeterminat de ESB.
4
În prezent, Franța se încadrează în partea B din anexa la Decizia 2007/453/CE alături de țări sau regiuni cu risc controlat de ESB.
5
La 24 mai 2022, Adunarea mondială a delegaților OIE a adoptat Rezoluția nr. 15 intitulată Recunoașterea statutului țărilor membre privind riscul de encefalopatie spongiformă bovină, în vederea intrării în vigoare la 27 mai 2022. Rezoluția respectivă a recunoscut Franța ca având risc neglijabil de ESB, în conformitate cu Codul sanitar pentru animale terestre al OIE. După reevaluarea situației la nivelul Uniunii în urma rezoluției OIE nr. 15, Comisia a considerat că este necesar ca noul statut din perspectiva ESB atribuit de OIE Franței să fie reflectat în anexa la Decizia 2007/453/CE.
6
Așadar, este necesar ca lista țărilor sau regiunilor din anexa la Decizia 2007/453/CE să fie modificată pentru a include Franța în partea A a anexei respective, în rândul țărilor sau regiunilor cu risc neglijabil de ESB.
7
Prin urmare, este necesar ca anexa la Decizia 2007/453/CE să fie modificată în consecință.
8
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Anexa la Decizia 2007/453/CE se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 4 august 2022.Pentru ComisieStella KyriakidesMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa la Decizia 2007/453/CE se înlocuiește cu următorul text:
Anexa 2
ANEXĂLISTA ȚĂRILOR SAU A REGIUNILOR
Paragraf
Țări sau regiuni cu risc neglijabil de ESB
Paragraf
State membre
Paragraf
Belgia
Paragraf
Bulgaria
Paragraf
Cehia
Paragraf
Danemarca
Paragraf
Germania
Paragraf
Estonia
Paragraf
Irlanda
Paragraf
Spania
Paragraf
Franța
Paragraf
Croația
Paragraf
Italia
Paragraf
Cipru
Paragraf
Letonia
Paragraf
Lituania
Paragraf
Luxemburg
Paragraf
Ungaria
Paragraf
Malta
Paragraf
Țările de Jos
Paragraf
Austria
Paragraf
Polonia
Paragraf
Portugalia
Paragraf
România
Paragraf
Slovenia
Paragraf
Slovacia
Paragraf
Finlanda
Paragraf
Suedia
Paragraf
Regiuni din statele membre
Paragraf
În conformitate cu Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în special cu articolul 5 alineatul (4) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, în coroborare cu anexa 2 la respectivul protocol, în sensul prezentei anexe, referirile la statele membre includ Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord.
Paragraf
Irlanda de Nord
Paragraf
Țări membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb
Paragraf
Islanda
Paragraf
Liechtenstein
Paragraf
Norvegia
Paragraf
Elveția
Paragraf
Țări terțe
Paragraf
Argentina
Paragraf
Australia
Paragraf
Brazilia
Paragraf
Canada
Paragraf
Chile
Paragraf
Columbia
Paragraf
Costa Rica
Paragraf
India
Paragraf
Israel
Paragraf
Japonia
Paragraf
Jersey
Paragraf
Namibia
Paragraf
Noua Zeelandă
Paragraf
Panama
Paragraf
Paraguay
Paragraf
Peru
Paragraf
Serbia
Paragraf
Astfel cum se menționează la articolul 135 din Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte (JO L 278, 18.10.2013, p. 16).
Paragraf
Singapore
Paragraf
Statele Unite
Paragraf
Uruguay
Paragraf
Țări sau regiuni cu risc controlat de ESB
Paragraf
State membre
Paragraf
Grecia
Paragraf
Țări terțe
Paragraf
Mexic
Paragraf
Nicaragua
Paragraf
Coreea de Sud
Paragraf
Taiwan
Paragraf
Regatul Unit cu excepția Irlandei de Nord
Paragraf
Țări sau regiuni cu risc nedeterminat de ESB
Paragraf
Țările sau regiunile nemenționate în părțile A sau B.
Litera
Belgia
Litera
Bulgaria
Litera
Cehia
Litera
Danemarca
Litera
Germania
Litera
Estonia
Litera
Irlanda
Litera
Spania
Litera
Franța
Litera
Croația
Litera
Italia
Litera
Cipru
Litera
Letonia
Litera
Lituania
Litera
Luxemburg
Litera
Ungaria
Litera
Malta
Litera
Țările de Jos
Litera
Austria
Litera
Polonia
Litera
Portugalia
Litera
România
Litera
Slovenia
Litera
Slovacia
Litera
Finlanda
Litera
Suedia
Litera
Irlanda de Nord
Litera
Islanda
Litera
Liechtenstein
Litera
Norvegia
Litera
Elveția
Litera
Argentina
Litera
Australia
Litera
Brazilia
Litera
Canada
Litera
Chile
Litera
Columbia
Litera
Costa Rica
Litera
India
Litera
Israel
Litera
Japonia
Litera
Jersey
Litera
Namibia
Litera
Noua Zeelandă
Litera
Panama
Litera
Paraguay
Litera
Peru
Litera
Serbia
Litera
Singapore
Litera
Statele Unite
Litera
Uruguay
Litera
Grecia
Litera
Mexic
Litera
Nicaragua
Litera
Coreea de Sud
Litera
Taiwan
Litera
Regatul Unit cu excepția Irlandei de Nord
Litera
Țările sau regiunile nemenționate în părțile A sau B.