Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, în special articolul 19 alineatele (3), (4) și (5),
1
Regulamentul (CE) nr. 338/97 reglementează comerțul cu speciile de animale și plante incluse în anexa la acesta. Printre speciile incluse în anexa menționată se numără speciile prevăzute în anexele la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (convenția), precum și alte specii a căror stare de conservare face necesară reglementarea sau monitorizarea comerțului dinspre, către și în interiorul Uniunii.
2
Nivelurile comerțului cu anumite specii trebuie să fie monitorizate pentru a colecta date și a analiza dacă, pe viitor, ar fi necesar să facă obiectul unei protecții mai stricte. În acest scop, în cadrul reuniunilor sale regulate din 2019 și 2020, Grupul de analiză științifică, instituit în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 338/97, a examinat diferite specii și a concluzionat că în anexa D la regulamentul menționat ar trebui incluși următorii taxoni: Otocryptis wiegmanni, Platysaurus imperator, Tracheloptychus petersi, Zonosaurus maximus, Pseudocerastes spp. (cu excepția speciilor incluse în anexa B) și Atelopus spp. (cu excepția speciilor incluse în anexa A). De asemenea, Grupul de analiză științifică a concluzionat că în anexa D ar trebui incluse, cu o adnotare care să delimiteze tipurile de exemplare care fac obiectul includerii pe listă, următoarele specii: Handroanthus spp., Tabebuia spp., Roseodendron spp., Aucoumea klaineana, Rhodiola spp., Boswellia spp., Millettia stuhlmannii, Pterocarpus macrocarpus, Entandrophragma cylindricum, Khaya spp., Okoubaka aubrevillei și Baillonella toxisperma.
3
Ar trebui să se introducă noi adnotări în Notele privind interpretarea anexelor A, B, C și D. Este necesar să se introducă o adnotare la punctul 12 în legătură cu o nouă includere în anexa C, pentru a reflecta includerea în anexa III de către țara din aria de răspândire. De asemenea, este necesar să se introducă două adnotări la punctul 17 în legătură cu speciile de arbori care trebuie incluse în anexa D, pentru a se asigura faptul că exemplarele care fac obiectul comerțului internațional sunt incluse pe listă.
4
Având în vedere recentele modificări taxonomice convenite în cadrul celei de a optsprezecea reuniuni a Conferinței părților la convenție, care a avut loc la Geneva, Elveția, în perioada 17-28 august 2019 (CoP 18), este oportun ca în anexa D să se înlocuiască actuala includere pe listă a Homalopsis bucata cu includerea pe listă a întregului gen Homalopsis spp. Este necesar ca în anexa A să se modifice Prionailurus iriomotensis cu Prionailurus bengalensis euptilurus și ca în anexa B, includerea pe listă a Agalychnis spp. să se modifice cu includerea pe listă a Agalychnis annae, A. callidryas, A. moreletii, A. saltator și A. spurrelli. De asemenea, este necesar să se modifice includerea pe listă a familiei Pristidae, astfel încât aceasta să se încadreze în ordinul Rhinopristiformes. Ortografierea Pelophylax shqipericus din anexa D trebuie corectată, iar Lophura hatinhensis trebuie eliminată din anexa B, deoarece este tratată ca L. edwardsi.
5
Nota din anexa la regulament referitoare la Ovis collium, O. darwini, O. jubata, O. karelini, O. polii și O. severtzovi, care prevede că [a]cest taxon este menționat ca Ovis ammon în anexa XIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei, ar trebui eliminată, pentru a se asigura alinierea sa cu anexa XIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei, astfel cum a fost modificat prin articolul 2 alineatul (14) din prezentul regulament. Aceste modificări sunt consecința modificărilor taxonomiei grupului de specii în cauză.
6
Textul anumitor adnotări din anexa la Regulamentul (CE) nr. 338/97 ar trebui modificat pentru a îmbunătăți claritatea (Canis lupus, Caracara lutosa, Ceratophora aspera, C. stoddartii, Lyriocephalus scutatus, Crotalus durissus și Rheobatrachus spp.).
7
Goniurosaurus spp. ar trebui mutat din familia Eublepharidae în familia Gekkonidae, pentru a alinia lista la actuala nomenclatură standard.
8
Începând cu 14 februarie 2021, următoarele specii au fost fi incluse în anexa III la convenție: Goniurosaurus kuroiwae, Goniurosaurus orientalis, Goniurosaurus sengokui, Goniurosaurus splendens, Goniurosaurus toyamai, Goniurosaurus yamashinae și Echinotriton andersoni (toate cu adnotări), la cererea Japoniei, și Calotes ceylonensis, Calotes desilvai, Calotes liocephalus, Calotes liolepis, Calotes manamendrai, Calotes nigrilabris, Calotes pethiyagodai, la cererea Sri Lankăi. Începând cu 22 iunie 2021, următoarele specii au fost fi incluse în anexa III la convenție: Lodoicea maldivica (cu o adnotare), la cererea Seychelles, și Alauda arvensis, Galerida cristata, Lullula arborea, Melanocorypha calandra, Emberiza citronella, Emberiza hortulana, Carduelis cannabina, Carduelis carduelis, Carduelis flammea, Carduelis hornemanni, Carduelis spinus, Carpodacus erythrinus, Loxia curvirostra, Pyrrhula pyrrhula, Serinus serinus, Erithacus rubecula, Ficedula parva, Hippolais icterina, Luscinia svecica, Luscinia luscinia, Luscinia megarhynchos, Monticola saxatilis, Sylvia atricapilla, Sylvia borin, Sylvia curruca, Sylvia nisoria, Turdus merula, Turdus philomelos, Oriolus oriolus, Parus ater, Troglodytes troglodytes și Emys orbicularis (numai pentru populația din Ucraina), la cererea Ucrainei. Aceste modificări aduse anexei III ar trebui să se reflecte în anexa C la Regulamentul (CE) nr. 338/97.
9
Grupul de analiză științifică a concluzionat, în cadrul reuniunilor sale regulate din 2020 și în urma mai multor consultări scrise, că nu mai este necesar să fie incluse în anexa D la Regulamentul (CE) nr. 338/97 și că ar trebui eliminate din anexa menționată următoarele specii: Dendrolagus dorianus, Dendrolagus goodfellowi, Dendrolagus matschiei, Dendrolagus pulcherrimus, Dendrolagus stellarum, Columba oenops, Didunculus strigirostris, Ducula pickeringii, Gallicolumba crinigera, Ptilinopus marchei, Turacoena modesta, Crax alector, Pauxi unicornis, Penelope pileata, Eulipoa wallacei, Arborophila gingica, Lophura bulweri, Lophura diardi, Lophura inornata, Bombycilla japonica, Cyanocorax caeruleus, Cyanocorax dickeyi, Procnias nudicollis, Dacnis nigripes, Sporophila falcirostris, Sporophila frontalis, Sporophila hypochroma, Sporophila palustris, Amandava amandava, Cryptospiza reichenovii, Erythrura coloria, Erythrura viridifacies, Estrilda quartinia (comercializată frecvent sub denumirea de Estrilda melanotis), Hypargos niveoguttatus, Lonchura griseicapilla, Lonchura punctulata, Lonchura stygia, Carduelis ambigua, Carduelis atrata, Kozlowia roborowskii, Pyrrhula erythaca, Serinus canicollis, Serinus citrinelloides hypostictus (comercializată frecvent sub denumirea de Serinus citrinelloides), Sturnella militaris, Cochoa azurea, Cochoa purpurea, Garrulax formosus, Garrulax galbanus, Garrulax milnei, Niltava davidi, Stachyris whiteheadi, Swynnertonia swynnertoni (denumită, de asemenea, Pogonicichla swynnertoni), Turdus dissimilis, Pitta nipalensis, Pitta steerii, Sitta magna, Sitta yunnanensis, Lamprotornis regius, Mino dumontii, Sturnus erythropygius, Teratoscincus microlepis, Rhabdophis subminiatus, Calloselasma rhodostoma, Baronia brevicornis, Papilio grosesmithi, Papilio maraho, Calibanus hookeri, Biarum davisii ssp. marmarisense, Biarum ditschianum, Othonna cacalioides, Othonna hallii, Othonna lepidocaulis, Ceraria carrissoana și Ceraria fruticulosa.
10
Pe baza analizei efectuate de Grupul de analiză științifică, trei subspecii ar trebui adăugate speciei Teratoscincus scincus, inclusă în anexa D la Regulamentul (CE) nr. 338/97.
11
Este necesar să se corecteze anumite erori de formatare din anexa la Regulamentul (CE) nr. 338/97.
12
Ținând seama de amploarea modificărilor, este oportun ca, din motive de claritate, să se înlocuiască în întregime anexa la Regulamentul (CE) nr. 338/97.
13
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 338/97 ar trebui modificat în consecință.
14
Scopul Regulamentului (CE) nr. 865/2006 este de a pune în aplicare Regulamentul (CE) nr. 338/97 și de a asigura conformitatea deplină cu dispozițiile convenției.
15
CoP 18 a adoptat sau a modificat rezoluții privind, printre altele, criteriile de stabilire a scopului unei tranzacții, lista de referințe standard utilizate pentru stabilirea denumirilor speciilor incluse în anexele la convenție, precum și introducerea unui nou cod care să fie utilizat în cadrul permiselor și al certificatelor. Prin urmare, pentru a încorpora în dreptul Uniunii aceste dispoziții convenite de CoP 18, este necesar să se modifice anumite dispoziții ale Regulamentului (CE) nr. 865/2006 al Comisiei și ca acestuia să i se adauge noi dispoziții.
16
CoP 18 a modificat Rezoluția Conf. 12.3, referitoare la Permise și certificate, modificările având ca obiect diferitele scopuri ale unei tranzacții și codurile care trebuie utilizate în cadrul documentelor convenției pentru a desemna respectivele scopuri. Aceste modificări ar trebui să se reflecte în Regulamentul (CE) nr. 865/2006.
17
De asemenea, CoP 18 a modificat Rezoluția Conf. 12.3 prin introducerea unui nou cod care să fie utilizat pentru a indica originea anumitor exemplare de plante care nu corespund niciunui cod existent anterior. Noul cod de origine ar trebui inclus în anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 865/2006.
18
Rezoluția Conf. 12.3 a fost modificată și în ceea ce privește valabilitatea documentelor convenției pentru exemplarele din speciile care au fost transferate în anexa I la convenție. Această modificare ar trebui să se reflecte în Regulamentul (CE) nr. 865/2006.
19
Anexa IV la Rezoluția Conf. 12.3, referitoare la Tipurile de probe biologice și utilizarea acestora, a fost, de asemenea, modificată și aceste modificări ar trebui să se reflecte în anexa XI la Regulamentul (CE) nr. 865/2006.
20
CoP 18 a modificat, de asemenea, Rezoluția Conf. 11.3, referitoare la Conformitate și asigurarea respectării normelor, modificările vizând, printre altele, condițiile de acceptare a permiselor de export și a certificatelor de reexport eliberate de țări terțe. Aceste modificări ar trebui să se reflecte în Regulamentul (CE) nr. 865/2006.
21
CoP 18 a modificat Rezoluția Conf. 12.11, referitoare la Nomenclatura standard, iar noile referințe standard pentru nomenclatură ar trebui să se reflecte în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006.
22
Încă din cadrul celei de a șaptesprezecea reuniuni care a avut loc la Johannesburg, Africa de Sud, în perioada 24 septembrie - 4 octombrie 2016 (CoP 17), Conferința părților la convenție a modificat Rezoluția Conf. 11.17, referitoare la Rapoartele naționale, înlocuind rapoartele bienale anterioare cu rapoarte de punere în aplicare care trebuie prezentate o dată la trei ani. Această modificare ar trebui să se reflecte în Regulamentul (CE) nr. 865/2006.
23
CoP 17 a modificat, de asemenea, Rezoluția Conf. 10.10, referitoare la Comerțul cu exemplare de elefant, recomandând ca toate părțile […] în a căror jurisdicție există o piață internă legală pentru fildeș care contribuie la braconaj sau la comerțul ilegal să ia de urgență toate măsurile legislative, de reglementare și de asigurare a respectării normelor care sunt necesare în vederea închiderii piețelor lor interne pentru comerțul cu fildeș brut și fildeș prelucrat.
24
Informațiile disponibile în prezent arată că în Uniune există cantități importante de articole vechi din fildeș, în general importate în statele membre ale UE înainte ca speciile de elefanți să fie incluse în anexa I la convenție.
25
Pentru a intensifica lupta împotriva comerțului ilegal cu fildeș și ținând seama de principiul proporționalității, este necesar ca normele și eforturile de asigurare a respectării dispozițiilor să fie consolidate proporțional cu riscurile identificate în ceea ce privește braconajul elefanților și comerțul ilegal cu fildeș.
26
Scutirea generală acordată în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 338/97, care permite ca exemplarele prelucrate din fildeș, dobândite în urmă cu peste 50 de ani, conform definiției de la articolul 2 litera (w) din Regulamentul (CE) nr. 338/97, să fie comercializate fără un certificat eliberat în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, ar trebui eliminată în cazul exemplarelor prelucrate care conțin fildeș de elefant. În consecință, nu va mai fi posibilă comercializarea fildeșului prelucrat fără un certificat eliberat în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat.
27
În paralel, ar trebui să se țină seama de faptul că certificatele menționate la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 care se referă la exemplare din fildeș de elefant sunt eliberate de aproape 40 de ani [de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 3626/82] și că legislația Uniunii nu impune autorităților competente obligația de a le reînnoi periodic. În consecință, nu se poate avea o imagine de ansamblu completă asupra certificatelor eliberate și, în unele cazuri, ca urmare a evoluției în timp a practicii administrative, este posibil să apără îndoieli cu privire la faptul că materialul certificat corespunde certificatului eliberat. Prin urmare, pentru a îmbunătăți contribuția la lupta continuă împotriva comerțului ilegal și pentru ca autoritățile competente ale statelor membre să poată înăspri controlul comerțului cu fildeș de elefant în cadrul Uniunii, pare a fi necesar să se stabilească o dată de expirare pentru toate aceste certificate. Ținând seama de necesitatea ca operatorii și autoritățile să se adapteze la aceste modificări, data de expirare ar trebui stabilită după o perioadă de tranziție de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.
28
Pentru o anumită perioadă după intrarea în vigoare a eliminării acestor scutiri, se preconizează că modificările vor conduce la o creștere a numărului de cereri de certificate recent devenite obligatorii pentru activitățile comerciale cu exemplare din fildeș de elefant. Prin urmare, perioada în care cererile de astfel de certificate urmează să fie prelucrate de către autoritățile de gestionare ale statelor membre ar trebui prelungită în primul an după intrarea în vigoare a prezentului regulament.
29
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 865/2006 ar trebui modificat în consecință.
30
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice,
Articolul 1
Modificarea Regulamentului (CE) nr. 338/97
Paragraf
Anexa la Regulamentul (CE) nr. 338/97 se înlocuiește cu textul din anexa 1 la prezentul regulament.
Articolul 2
Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 865/2006
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 865/2006 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 5 primul paragraf, punctul 5 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
după caz, scopul tranzacției trebuie stabilit prin aplicarea criteriilor prevăzute la articolul 5c și trebuie indicat în permisul sau certificatul relevant, utilizând unul dintre codurile prevăzute la punctul 1 din anexa IX la prezentul regulament;.
Punctul 2
Se introduce următorul articol 5c:
Punctul 3
La articolul 7, se adaugă următorul alineat (7):
Punctul 4
La articolul 10 se introduce următorul alineat (2b):
Punctul 5
La articolul 11 se introduce următorul alineat (4a):
Punctul 6
La articolul 48 alineatul (1), se adaugă următoarea literă (e):
Litera e
sunt exemplare prelucrate care conțin fildeș de elefant care au fost dobândite cu peste 50 de ani înainte, astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (w) din Regulamentul (CE) nr. 338/97.
Punctul 7
La articolul 52, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 8
La articolul 62, punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
exemplarele prelucrate, achiziționate cu peste 50 de ani înainte, în sensul articolului 2 litera (w) din Regulamentul (CE) nr. 338/97, cu excepția exemplarelor care conțin fildeș de elefant;.
Punctul 9
Articolul 69 se modifică după cum urmează:
Litera a
titlul se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la alineatul (1), se elimină ultima teză;
Litera c
alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 10
Anexa VII se modifică după cum urmează:
Litera a
pe rândul produse cosmetice, textul din coloana Explicație se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
pe rândul puiet, textul din coloana Explicație se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 11
Anexa VIII se înlocuiește cu textul din anexa 2 la prezentul regulament.
Punctul 12
În anexa IX, se adaugă următorul cod Y:
Litera Y
Exemplare de plante obținute din producția asistată, care nu sunt considerate înmulțite artificial, astfel cum se prevede la articolul 56, și care nu sunt considerate nici prelevate din natură deoarece sunt înmulțite sau plantate într-un mediu în care există un anumit nivel de intervenție umană în scopul producției vegetale.
Punctul 13
Anexa XI se înlocuiește cu textul din anexa 3 la prezentul regulament.
Punctul 14
În anexa XIII, după Ovis ammon se introduc următoarele specii: O. collium, O. darwini, O. jubata, O. karelini, O. polii, O. severtzovi.
Articolul 3
Dispoziție tranzitorie privind termenul de eliberare a anumitor certificate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 338/97
Paragraf
Prin derogare de la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, termenul pentru luarea deciziei referitoare la eliberarea certificatelor este de trei luni în ceea ce privește cererile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 338/97, având ca obiect exemplare din fildeș de elefant, care sunt prezentate între 19 ianuarie 2022 și 19 ianuarie 2023.
Articolul 4
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXA 1
Anexa 2
ANEXĂ
Paragraf
Note privind interpretarea anexelor A, B, C și D
Paragraf
Speciile incluse în anexele A, B, C și D sunt indicate:
Paragraf
prin denumirea speciei; sau
Paragraf
prin ansamblul speciilor aparținând unui taxon superior sau unei părți desemnate a acestuia.
Paragraf
Abrevierea spp. se utilizează pentru a desemna toate speciile incluse într-un taxon superior.
Paragraf
Alte referiri la taxoni superiori speciei figurează numai în scop de informare sau de clasificare.
Paragraf
Speciile înscrise cu litere aldine în anexa A sunt incluse în prezenta anexă conform protecției acordate în temeiul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului sau al Directivei 92/43/CEE a Consiliului.
Paragraf
Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO L 20, 26.1.2010, p. 7).
Paragraf
Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p. 7).
Paragraf
Pentru taxonii de plante inferiori speciei se utilizează următoarele abrevieri:
Paragraf
ssp. pentru a desemna subspecia;
Paragraf
var(s). pentru a desemna varietatea (varietățile); și
Paragraf
fa. pentru a desemna forma.
Paragraf
Simbolurile (I), (II) și (III) plasate după denumirea unei specii sau a unui taxon superior se referă la anexele la convenție în care sunt incluse speciile respective, după cum se indică în notele 7, 8 și 9. Dacă nu apare niciunul dintre aceste simboluri, speciile respective nu sunt incluse în anexele la convenție.
Paragraf
Simbolul (I) plasat după denumirea unei specii sau a unui taxon superior indică includerea speciei sau a taxonului superior în cauză în anexa I la convenție.
Paragraf
Simbolul (II) plasat după denumirea unei specii sau a unui taxon superior indică includerea speciei sau a taxonului superior în cauză în anexa II la convenție.
Paragraf
Simbolul (III) plasat după denumirea unei specii sau a unui taxon superior indică includerea speciei sau a taxonului superior în cauză în anexa III la convenție. În acest caz, se indică și țara pentru care se include specia sau taxonul superior în cauză în anexa III.
Paragraf
Cultivar înseamnă, conform definiției din cea de a 8-a ediție a lucrării International Code of Nomenclature for Cultivated Plants (Codul Internațional pentru Nomenclatura Plantelor Cultivate), un grup de plante care: (a) a fost selectat pentru o anumită caracteristică sau combinație de caracteristici, (b) este distinct, uniform și stabil în ceea ce privește aceste caracteristici și (c) atunci când este înmulțit prin metode corespunzătoare, își menține caracteristicile respective. Un taxon nou al unui cultivar poate fi considerat ca atare numai după ce denumirea categoriei sale și delimitarea sa sunt publicate oficial în cea mai recentă ediție a lucrării International Code of Nomenclature for Cultivated Plants.
Paragraf
Hibrizii pot fi incluși în mod specific în anexe, dar numai dacă formează populații distincte și stabile în natură. Animalele hibride care au în ascendența lor, în ultimele patru generații, unul sau mai multe exemplare dintr-o specie inclusă în anexa A sau B intră sub incidența prezentului regulament ca și cum ar proveni exclusiv din specia respectivă, chiar dacă hibridul în cauză nu este inclus în mod specific în anexe.
Paragraf
Dacă o specie este inclusă în anexa A, B sau C, întregul animal sau întreaga plantă, viu (vie) sau mort (moartă), și toate părțile și produsele derivatele din acesta (aceasta) sunt, de asemenea, incluse. În ceea ce privește speciile de animale incluse în anexa C și speciile de plante incluse în anexa B sau C, toate părțile și produsele derivate din speciile în cauză sunt, de asemenea, incluse în aceeași anexă, cu excepția cazului în care pentru speciile respective se indică printr-o adnotare că sunt incluse numai anumite părți și produse derivate. În conformitate cu articolul 2 litera (t), simbolul # urmat de un număr, ambele plasate după denumirea unei specii sau a unui taxon superior incluse în anexa B sau C, desemnează părțile sau produsele derivate specificate pentru specia sau taxonul în cauză în sensul prezentului regulament, după cum urmează:
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor, sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen);
Paragraf
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Paragraf
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial; și
Paragraf
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor din genul Vanilla înmulțite artificial;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor și polenului; și
Paragraf
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Paragraf
desemnează rădăcinile întregi sau tăiate în bucăți și părțile de rădăcini, cu excepția părților prelucrate sau a produselor derivate, cum ar fi pudră, pilule, extracte, tonice, ceaiuri și dulciuri;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor (inclusiv a păstăilor de Orchidaceae), sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen). Excepția nu se aplică semințelor de Cactaceae spp. exportate din Mexic și semințelor de Beccariophoenix madagascariensis și Dypsis decaryi exportate din Madagascar;
Paragraf
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Paragraf
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial;
Paragraf
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Vanilla (Orchidaceae) și din familia Cactaceae;
Paragraf
tulpinilor, florilor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Opuntia, subgenul Opuntia, și genul Selenicereus (Cactaceae) și
Paragraf
produselor finite de Aloe ferox și Euphorbia antisyphilitica, ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat și plăcile de furnir;
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir și placajele;
Paragraf
desemnează buștenii, așchiile de lemn, rumegușul și extractele;
Paragraf
desemnează părțile subterane (cum ar fi rădăcinile, rizomii): întregi, părți sau măcinate;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția celor care poartă eticheta Produced from Hoodia spp. material obtained through controlled harvesting and production under the terms of an agreement with the relevant CITES Management Authority of [Botswana under agreement No. BW/xxxxxx] [Namibia under agreement No. NA/xxxxxx] [South Africa under agreement No. ZA/xxxxxx];
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat și plăcile de furnir, inclusiv articolele din lemn nefinite, folosite la fabricarea arcușurilor pentru instrumentele muzicale cu coarde;
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir, placajele, rumegușul și extractele. Se consideră că această adnotare nu privește produsele finite, inclusiv parfumurile, care conțin astfel de extracte ca ingrediente;
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir, placajele și extractele. Se consideră că această adnotare nu privește produsele finite, inclusiv parfumurile, care conțin astfel de extracte ca ingrediente;
Paragraf
desemnează miezul (cunoscut și ca endosperm, pulpă sau copră) și orice produse derivate din acesta, cu excepția produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor și polenului;
Paragraf
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Paragraf
fructelor;
Paragraf
frunzelor;
Paragraf
reziduurilor de pudră de lemn de agar, inclusiv pudră comprimată sub toate formele și
Paragraf
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul; această excepție nu se aplică în cazul așchiilor de lemn, mărgelelor, mătăniilor și sculpturilor;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
frunzelor, florilor, polenului, fructelor și semințelor;
Paragraf
produselor finite, până la o greutate maximă a lemnului din speciile incluse de 10 kg per transport;
Paragraf
instrumentelor muzicale finite, părților de instrumente muzicale finite și accesoriilor pentru instrumente muzicale finite;
Paragraf
părților și produselor derivate din Dalbergia cochinchinensis care fac obiectul adnotării #4;
Paragraf
părților și produselor derivate din Dalbergia spp. care provin și sunt exportate din Mexic și care fac obiectul adnotării #6;
Paragraf
desemnează semințe, fructe și uleiuri;
Paragraf
desemnează bușteni, lemn tăiat, plăci de furnir, placaj și lemn prelucrat;
Paragraf
cu excepția părților și a produselor derivate, altele decât ouăle.
Paragraf
Termenii și expresiile de mai jos, utilizați în adnotările din prezentele anexe, se definesc după cum urmează:
Paragraf
ExtractOrice substanță obținută direct din materialul vegetal prin mijloace fizice sau chimice, indiferent de procesul de fabricație. Extractul poate fi solid (de exemplu, cristale, rășină, particule fine sau grosiere), semisolid (de exemplu, gume, ceruri) sau lichid (de exemplu, soluții, tincturi, uleiuri și uleiuri esențiale).Instrumente muzicale finiteUn instrument muzical (astfel cum este menționat în capitolul 92 din Sistemul armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) la care se poate cânta deja sau căruia nu trebuie să i se instaleze decât unele părți pentru a se putea cânta la el. Acest termen include instrumentele care se încadrează în categoria antichităților (astfel cum sunt definite în codurile 97.05 și 97.06 ale Sistemului armonizat – Obiecte de artă, obiecte de colecție și antichități).Accesorii pentru instrumente muzicale finiteUn accesoriu pentru un instrument muzical (astfel cum este menționat în capitolul 92 din Sistemul armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) care este separat de instrumentul muzical și este special conceput sau proiectat pentru a fi utilizat în mod explicit împreună cu un instrument și căruia nu trebuie să i se mai aducă nicio altă modificare pentru a putea fi utilizat.Părți de instrumente muzicale finiteO parte (astfel cum este menționată în capitolul 92 al Sistemului armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) a unui instrument muzical care este gata de instalare și este special concepută și proiectată pentru a fi utilizată în mod explicit împreună cu instrumentul respectiv, pentru ca la acesta să se poată cânta.Produse finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntulProduse, expediate separat sau în vrac, care nu necesită o prelucrare suplimentară, ambalate, etichetate în vederea utilizării finale sau a comercializării cu amănuntul și aflate într-o stare adecvată pentru vânzare către publicul larg sau pentru utilizare de către acesta.PudrăO substanță solidă uscată, care se prezintă sub formă de particule fine sau grosiere.TransportMărfuri transportate în temeiul unui conosament unic sau al unei scrisori de transport aerian unice, indiferent de cantitatea sau numărul de containere sau de pachete; sau obiecte purtate, transportate ori incluse în bagajele personale.10 kg per transportPentru termenul 10 kg per transport, limita de 10 kg ar trebui interpretată ca referindu-se la greutatea componentelor individuale ale fiecărui articol inclus în transport, fabricate din lemn din speciile în cauză. Cu alte cuvinte, limita de 10 kg trebuie evaluată în raport cu greutatea componentelor individuale din lemn de specii de Dalbergia/Guibourtia pe care le conține fiecare articol inclus în transport, și nu în raport cu greutatea totală a transportului.Lemn prelucratDefinit de codul 44.09 al Sistemului armonizat. lemn (inclusiv lame și frize de parchet, neasamblate), profilat (sub formă de lambă, de uluc, fălțuit, șanfrenat, îmbinat în V, mulurat, rotunjit sau similar), în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap.Așchii de lemnLemn tăiat în bucăți mici.
Paragraf
Extract
Paragraf
Orice substanță obținută direct din materialul vegetal prin mijloace fizice sau chimice, indiferent de procesul de fabricație. Extractul poate fi solid (de exemplu, cristale, rășină, particule fine sau grosiere), semisolid (de exemplu, gume, ceruri) sau lichid (de exemplu, soluții, tincturi, uleiuri și uleiuri esențiale).
Paragraf
Instrumente muzicale finite
Paragraf
Un instrument muzical (astfel cum este menționat în capitolul 92 din Sistemul armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) la care se poate cânta deja sau căruia nu trebuie să i se instaleze decât unele părți pentru a se putea cânta la el. Acest termen include instrumentele care se încadrează în categoria antichităților (astfel cum sunt definite în codurile 97.05 și 97.06 ale Sistemului armonizat – Obiecte de artă, obiecte de colecție și antichități).
Paragraf
Accesorii pentru instrumente muzicale finite
Paragraf
Un accesoriu pentru un instrument muzical (astfel cum este menționat în capitolul 92 din Sistemul armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) care este separat de instrumentul muzical și este special conceput sau proiectat pentru a fi utilizat în mod explicit împreună cu un instrument și căruia nu trebuie să i se mai aducă nicio altă modificare pentru a putea fi utilizat.
Paragraf
Părți de instrumente muzicale finite
Paragraf
O parte (astfel cum este menționată în capitolul 92 al Sistemului armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) a unui instrument muzical care este gata de instalare și este special concepută și proiectată pentru a fi utilizată în mod explicit împreună cu instrumentul respectiv, pentru ca la acesta să se poată cânta.
Paragraf
Produse finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul
Paragraf
Produse, expediate separat sau în vrac, care nu necesită o prelucrare suplimentară, ambalate, etichetate în vederea utilizării finale sau a comercializării cu amănuntul și aflate într-o stare adecvată pentru vânzare către publicul larg sau pentru utilizare de către acesta.
Paragraf
Pudră
Paragraf
O substanță solidă uscată, care se prezintă sub formă de particule fine sau grosiere.
Paragraf
Transport
Paragraf
Mărfuri transportate în temeiul unui conosament unic sau al unei scrisori de transport aerian unice, indiferent de cantitatea sau numărul de containere sau de pachete; sau obiecte purtate, transportate ori incluse în bagajele personale.
Paragraf
10 kg per transport
Paragraf
Pentru termenul 10 kg per transport, limita de 10 kg ar trebui interpretată ca referindu-se la greutatea componentelor individuale ale fiecărui articol inclus în transport, fabricate din lemn din speciile în cauză. Cu alte cuvinte, limita de 10 kg trebuie evaluată în raport cu greutatea componentelor individuale din lemn de specii de Dalbergia/Guibourtia pe care le conține fiecare articol inclus în transport, și nu în raport cu greutatea totală a transportului.
Paragraf
Lemn prelucrat
Paragraf
Definit de codul 44.09 al Sistemului armonizat. lemn (inclusiv lame și frize de parchet, neasamblate), profilat (sub formă de lambă, de uluc, fălțuit, șanfrenat, îmbinat în V, mulurat, rotunjit sau similar), în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap.
Paragraf
Așchii de lemn
Paragraf
Lemn tăiat în bucăți mici.
Paragraf
Niciuna dintre speciile și niciunul dintre taxonii superiori de floră incluși în anexa A nu este adnotat astfel încât hibrizii săi să fie tratați în conformitate cu articolul 4 alineatul (1); prin urmare, hibrizii înmulțiți artificial, obținuți din una sau mai multe dintre aceste specii sau taxoni, pot fi comercializați pe baza unui certificat de înmulțire artificială, iar semințele și polenul (inclusiv conglomeratele de polen), florile tăiate și culturile de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, și transportate în recipiente sterile, provenite de la acești hibrizi, nu intră sub incidența prezentului regulament.
Paragraf
Urina, excrementele și ambra cenușie care constituie deșeuri obținute fără manipularea animalului în cauză nu intră sub incidența prezentului regulament.
Paragraf
În ceea ce privește speciile de faună indicate în anexa D, prezentul regulament se aplică numai exemplarelor vii și exemplarelor moarte întregi sau substanțial întregi, cu excepția taxonilor adnotați după cum urmează pentru a arăta că și alte părți și produse derivate intră sub incidența regulamentului:
Paragraf
piei întregi sau substanțial întregi, brute sau tăbăcite.
Paragraf
În ceea ce privește speciile de floră indicate în anexa D, prezentul regulament se aplică numai exemplarelor vii, cu excepția taxonilor adnotați după cum urmează pentru a arăta că și alte părți și produse derivate intră sub incidența regulamentului:
Paragraf
plante uscate și proaspete, inclusiv, după caz: frunze, rădăcini/rizomi, tulpini, semințe/spori, coajă și fructe;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor și a polenului;
Paragraf
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Paragraf
desemnează bușteni, lemn tăiat, plăci de furnir, placaj și lemn prelucrat;
Paragraf
(*)Definit de codul 44.09 al Sistemului armonizat: lemn (inclusiv lame și frize de parchet, neasamblate), profilat (sub formă de lambă, de uluc, fălțuit, șanfrenat, îmbinat în V, mulurat, rotunjit sau similar), în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap.
Paragraf
Definit de codul 44.09 al Sistemului armonizat: lemn (inclusiv lame și frize de parchet, neasamblate), profilat (sub formă de lambă, de uluc, fălțuit, șanfrenat, îmbinat în V, mulurat, rotunjit sau similar), în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap.
Litera a
prin denumirea speciei; sau
Litera b
prin ansamblul speciilor aparținând unui taxon superior sau unei părți desemnate a acestuia.
Litera a
ssp. pentru a desemna subspecia;
Litera b
var(s). pentru a desemna varietatea (varietățile); și
Litera c
fa. pentru a desemna forma.
Litera #1
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor, sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen);
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Litera c
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial; și
Litera d
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor din genul Vanilla înmulțite artificial;
Litera #2
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor și polenului; și
Litera b
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera #3
desemnează rădăcinile întregi sau tăiate în bucăți și părțile de rădăcini, cu excepția părților prelucrate sau a produselor derivate, cum ar fi pudră, pilule, extracte, tonice, ceaiuri și dulciuri;
Litera #4
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor (inclusiv a păstăilor de Orchidaceae), sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen). Excepția nu se aplică semințelor de Cactaceae spp. exportate din Mexic și semințelor de Beccariophoenix madagascariensis și Dypsis decaryi exportate din Madagascar;
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Litera c
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial;
Litera d
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Vanilla (Orchidaceae) și din familia Cactaceae;
Litera e
tulpinilor, florilor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Opuntia, subgenul Opuntia, și genul Selenicereus (Cactaceae) și
Litera f
produselor finite de Aloe ferox și Euphorbia antisyphilitica, ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera #5
desemnează buștenii, lemnul tăiat și plăcile de furnir;
Litera #6
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir și placajele;
Litera #7
desemnează buștenii, așchiile de lemn, rumegușul și extractele;
Litera #8
desemnează părțile subterane (cum ar fi rădăcinile, rizomii): întregi, părți sau măcinate;
Litera #9
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția celor care poartă eticheta Produced from Hoodia spp. material obtained through controlled harvesting and production under the terms of an agreement with the relevant CITES Management Authority of [Botswana under agreement No. BW/xxxxxx] [Namibia under agreement No. NA/xxxxxx] [South Africa under agreement No. ZA/xxxxxx];
Litera #10
desemnează buștenii, lemnul tăiat și plăcile de furnir, inclusiv articolele din lemn nefinite, folosite la fabricarea arcușurilor pentru instrumentele muzicale cu coarde;
Litera #11
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir, placajele, rumegușul și extractele. Se consideră că această adnotare nu privește produsele finite, inclusiv parfumurile, care conțin astfel de extracte ca ingrediente;
Litera #12
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir, placajele și extractele. Se consideră că această adnotare nu privește produsele finite, inclusiv parfumurile, care conțin astfel de extracte ca ingrediente;
Litera #13
desemnează miezul (cunoscut și ca endosperm, pulpă sau copră) și orice produse derivate din acesta, cu excepția produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera #14
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor și polenului;
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Litera c
fructelor;
Litera d
frunzelor;
Litera e
reziduurilor de pudră de lemn de agar, inclusiv pudră comprimată sub toate formele și
Litera f
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul; această excepție nu se aplică în cazul așchiilor de lemn, mărgelelor, mătăniilor și sculpturilor;
Litera #15
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
frunzelor, florilor, polenului, fructelor și semințelor;
Litera b
produselor finite, până la o greutate maximă a lemnului din speciile incluse de 10 kg per transport;
Litera c
instrumentelor muzicale finite, părților de instrumente muzicale finite și accesoriilor pentru instrumente muzicale finite;
Litera d
părților și produselor derivate din Dalbergia cochinchinensis care fac obiectul adnotării #4;
Litera e
părților și produselor derivate din Dalbergia spp. care provin și sunt exportate din Mexic și care fac obiectul adnotării #6;
Litera #16
desemnează semințe, fructe și uleiuri;
Litera #17
desemnează bușteni, lemn tăiat, plăci de furnir, placaj și lemn prelucrat;
Litera #18
cu excepția părților și a produselor derivate, altele decât ouăle.
Litera a
semințelor, sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen);
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Litera c
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial; și
Litera d
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor din genul Vanilla înmulțite artificial;
Litera a
semințelor și polenului; și
Litera b
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera a
semințelor (inclusiv a păstăilor de Orchidaceae), sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen). Excepția nu se aplică semințelor de Cactaceae spp. exportate din Mexic și semințelor de Beccariophoenix madagascariensis și Dypsis decaryi exportate din Madagascar;
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Litera c
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial;
Litera d
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Vanilla (Orchidaceae) și din familia Cactaceae;
Litera e
tulpinilor, florilor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Opuntia, subgenul Opuntia, și genul Selenicereus (Cactaceae) și
Litera f
produselor finite de Aloe ferox și Euphorbia antisyphilitica, ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera a
semințelor și polenului;
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, în mediu solid sau lichid, transportate în recipiente sterile;
Litera c
fructelor;
Litera d
frunzelor;
Litera e
reziduurilor de pudră de lemn de agar, inclusiv pudră comprimată sub toate formele și
Litera f
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul; această excepție nu se aplică în cazul așchiilor de lemn, mărgelelor, mătăniilor și sculpturilor;
Litera a
frunzelor, florilor, polenului, fructelor și semințelor;
Litera b
produselor finite, până la o greutate maximă a lemnului din speciile incluse de 10 kg per transport;
Litera c
instrumentelor muzicale finite, părților de instrumente muzicale finite și accesoriilor pentru instrumente muzicale finite;
Litera d
părților și produselor derivate din Dalbergia cochinchinensis care fac obiectul adnotării #4;
Litera e
părților și produselor derivate din Dalbergia spp. care provin și sunt exportate din Mexic și care fac obiectul adnotării #6;
Litera §1
piei întregi sau substanțial întregi, brute sau tăbăcite.
Litera §2
plante uscate și proaspete, inclusiv, după caz: frunze, rădăcini/rizomi, tulpini, semințe/spori, coajă și fructe;
Litera §4
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor și a polenului;
Litera b
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera §5
desemnează bușteni, lemn tăiat, plăci de furnir, placaj și lemn prelucrat;
Litera a
semințelor și a polenului;
Litera b
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Anexa 3
ANEXA 2
Anexa 4
ANEXA VIIIReferințe standard pentru nomenclatura care trebuie utilizată în temeiul articolului 5 alineatul (4) pentru a indica denumirile științifice ale speciilor în cadrul permiselor și al certificatelor
Paragraf
FAUNĂ
Paragraf
FLORĂ
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Anexa 5
ANEXA 3
Anexa 6
ANEXA XITipuri de probe biologice menționate la articolul 18 și utilizarea acestora
Tabel 1
Tabelul 1