AcasăLegislație UE32021R1327

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1327 al Comisiei din 10 august 2021 de modificare a anexelor II, IX și XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 în ceea ce privește listele țărilor terțe sau regiunilor acestora din care este autorizată introducerea în Uniune de carne proaspătă de solipede sălbatice, de produse pescărești provenite din acvacultură și de insecte și de rectificare a anexei XI la regulamentul de punere în aplicare respectiv în ceea ce privește lista țărilor terțe și a regiunilor acestora autorizate pentru introducerea în Uniune a pulpelor de pui de baltă și a melcilor (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:10.08.2021
În vigoare din:31.08.2021
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale), în special articolul 127 alineatul (2),
1
Regulamentul delegat (UE) 2019/625 al Comisiei completează Regulamentul (UE) 2017/625 în ceea ce privește cerințele pentru intrarea în Uniune a transporturilor de anumite animale și mărfuri destinate consumului uman provenind din țări terțe sau din regiuni ale acestora, pentru a se asigura faptul că respectă cerințele aplicabile stabilite în normele privind siguranța alimentară menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 sau cerințe recunoscute a fi cel puțin echivalente. Respectivele cerințe includ identificarea animalelor și a mărfurilor destinate consumului uman care pot fi introduse în Uniune numai din țări terțe sau regiuni enumerate în conformitate cu articolul 126 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625.
2
O țară terță sau o regiune a acesteia poate fi inclusă în lista menționată la articolul 126 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 numai dacă îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 127 din Regulamentul (UE) 2017/625 și cerințele prevăzute la articolul 4 literele (a)-(f) din Regulamentul delegat (UE) 2019/625. Cerința prevăzută la articolul 4 litera (f) din Regulamentul delegat (UE) 2019/625 este existența, punerea în aplicare și comunicarea unui program de control al reziduurilor, aprobat de Comisie, dacă este cazul, în conformitate cu Directiva 96/23/CE a Consiliului.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 al Comisiei stabilește listele țărilor terțe și regiunilor din acestea autorizate pentru introducerea în Uniune a anumitor animale și mărfuri destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625, în timp ce Decizia 2011/163/UE a Comisiei aprobă planurile de monitorizare a reziduurilor prezentate de anumite țări terțe în ceea ce privește anumite animale și produse de origine animală enumerate în anexa la decizia respectivă.
4
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653 a Comisiei a modificat Decizia 2011/163/UE și a aprobat planurile de monitorizare a reziduurilor din anumite țări terțe, care respectă cerința prevăzută la articolul 4 litera (f) din Regulamentul delegat (UE) 2019/625. Unele dintre aceste țări terțe prezentaseră deja dovezi și garanții adecvate că animalele și mărfurile în cauză respectă cerințele prevăzute la articolul 4 literele (a)-(e) din Regulamentul delegat (UE) 2019/625. În consecință, aceste țări trebuie incluse în listele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405.
5
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653 a eliminat sau a restricționat aprobarea planurilor de monitorizare a reziduurilor din anumite țări terțe, care sunt în prezent incluse în listele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405. Listele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 trebuie modificate în consecință, astfel încât să se elimine sau să se restricționeze autorizarea acestor țări.
6
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653 a aprobat planul de monitorizare a reziduurilor prezentat de Namibia pentru vânatul sălbatic. Întrucât Namibia a furnizat suficiente dovezi și garanții că îndeplinește cerințele legislației Uniunii pentru introducerea în Uniune a transporturilor de carne proaspătă, cu excepția organelor comestibile și a cărnii tocate, și de preparate din carne de solipede sălbatice, această țară trebuie să fie adăugată pe lista țărilor terțe autorizate pentru introducerea în Uniune de carne de solipede sălbatice prevăzută în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405, cu mențiunea numai vânat sălbatic.
7
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653 a aprobat planul Nigeriei de monitorizare a reziduurilor pentru acvacultură cu mențiunea cu excepția peștilor cu înotătoare. Întrucât Nigeria a furnizat suficiente dovezi și garanții că îndeplinește cerințele legislației Uniunii pentru introducerea în Uniune a transporturilor de produse pescărești provenite din acvacultură, rubrica referitoare la Nigeria din lista prevăzută în anexa IX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 trebuie modificată astfel încât să autorizeze introducerea în Uniune a transporturilor de produse pescărești provenite din acvacultură, cu excepția peștilor cu înotătoare.
8
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653 a aprobat planul prezentat de Oman de monitorizare a reziduurilor pentru acvacultură cu mențiunea cu excepția crustaceelor. Întrucât Oman a furnizat suficiente dovezi și garanții că îndeplinește cerințele legislației Uniunii pentru introducerea în Uniune a transporturilor de produse pescărești provenite din acvacultură, rubrica referitoare la Oman din lista prevăzută în anexa IX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 trebuie să fie modificată astfel încât să autorizeze această țară pentru introducerea în Uniune a transporturilor de produse pescărești provenite din acvacultură, cu excepția crustaceelor.
9
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653 a adăugat observația cu excepția crustaceelor la aprobarea planurilor de monitorizare a reziduurilor pentru acvacultură din Insulele Falkland, Muntenegru, Maroc și Ucraina. Prin urmare, aceste țări nu trebuie să fie autorizate pentru introducerea în Uniune a crustaceelor provenite din acvacultură. Astfel, anexa IX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 trebuie modificată în consecință.
10
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653 a adăugat observația cu excepția peștilor cu înotătoare la aprobarea planurilor de monitorizare a reziduurilor pentru acvacultură din Guatemala, Mozambic, Nicaragua și Tanzania. Prin urmare, aceste țări nu trebuie să fie autorizate pentru introducerea în Uniune a peștilor cu înotătoare proveniți din acvacultură. Astfel, anexa IX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 trebuie modificată în consecință.
11
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653 a modificat notele de subsol care se aplică produselor de acvacultură. Mențiunile numai crustacee și numai pești cu înotătoare au fost înlocuite cu mențiunile cu excepția peștilor cu înotătoare și, respectiv, cu excepția crustaceelor. Din motive de consecvență, este necesar să se alinieze formularea observațiilor din anexa IX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 la cea din Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/653.
12
La 12 martie 2021, autoritatea competentă din Regatul Unit a transmis Comisiei chestionarul relevant pentru evaluarea intrării insectelor destinate consumului uman în Uniune. Autoritatea competentă din Regatul Unit a răspuns în mod satisfăcător la toate întrebările și, prin urmare, a furnizat Comisiei suficiente dovezi și garanții cu privire la respectarea cerințelor echivalente cu articolul 126 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625. Prin urmare, Regatul Unit trebuie să fie inclus în lista țărilor terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de insecte stabilite în anexa XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405, fără a aduce atingere aplicării legislației Uniunii în cazul Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în ceea ce privește Irlanda de Nord, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord la Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în coroborare cu anexa 2 la protocolul respectiv.
13
Prin urmare, anexele II, IX și XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 trebuie modificate în consecință.
14
Anexa XI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 conține erori referitoare la Armenia și Azerbaidjan în ceea ce privește omisiunile și autorizarea produselor. Aceste erori modifică sensul textului.
15
Astfel, anexa XI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 trebuie corectată în consecință.
16
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Anexele II, IX, XI și XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 se înlocuiesc cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 august 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXA IILista țărilor terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de carne proaspătă, cu excepția organelor comestibile și a cărnii tocate, precum și de preparate din carne de solipede sălbatice, astfel cum se menționează la articolul 5 și la articolul 19 alineatul (2)
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA IXLista țărilor terțe sau a regiunilor din acestea autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de anumite produse pescărești, astfel cum se menționează la articolul 13, articolul 18 alineatul (3), articolul 19 alineatul (4), articolul 20 alineatul (3), articolul 22 litera (b) și articolul 25 litera (d)
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 4
ANEXA XILista țărilor terțe sau a regiunilor din acestea autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de pulpe de pui de baltă și de melci, astfel cum se menționează la articolul 17
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 5
ANEXA XVLista țărilor terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de insecte, astfel cum se menționează la articolul 24
Tabel 1
Tabelul 1