AcasăLegislație UE32021R1296

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1296 al Comisiei din 4 august 2021 de modificare și de rectificare a Regulamentului (UE) nr. 965/2012 în ceea ce privește cerințele referitoare la planificarea și gestionarea combustibilului/energiei și în ceea ce privește cerințele referitoare la programele de sprijin și evaluarea psihologică a echipajului de zbor, precum și testarea în vederea depistării consumului de substanțe psihoactive (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:04.08.2021
În vigoare din:30.10.2022
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului, în special articolul 31,
1
Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei stabilește norme detaliate pentru operațiunile aeriene, în special pentru planificarea și gestionarea combustibilului. Aceste norme trebuie actualizate pentru a reflecta progresele recente în privința tehnologiei motoarelor și cele mai bune practici din domeniul operațiunilor aeriene, precum și pentru a ține seama de experiența acumulată la nivel mondial în aviație și de progresele științifice și tehnice din domeniul operațiunilor aeriene.
2
În Regulamentul (UE) nr. 965/2012 trebuie încorporate cele mai recente modificări legate de combustibil care au fost aduse anexei 6 la Convenția privind aviația civilă internațională (OACI), și anume partea I (ediția a 11-a), partea III (ediția a 9-a) și noile orientări din documentul OACI 9976 Fuel planning manual (Manual de planificare a combustibilului), cu excepția anumitor cerințe aplicabile elicopterelor, în cazul cărora AESA consideră că există alte soluții care îndeplinesc nivelul necesar de siguranță.
3
Noile norme privind planificarea și gestionarea combustibilului/energiei trebuie să permită existența unei concurențe echitabile pentru toate părțile interesate de pe piața internă a aviației și să amelioreze competitivitatea industriei aviatice din Uniune.
4
Noile cerințe de planificare și gestionare a combustibilului/energiei trebuie să sprijine inovarea și să permită integrarea fără probleme a noilor tehnologii în domeniul operațiunilor aeriene. Prin urmare, ori de câte ori este cazul, în locul termenului combustibil trebuie utilizat termenul combustibil/energie, pentru a include operațiunile cu aeronave care utilizează alte surse de energie decât combustibilul convențional pe bază de hidrocarburi.
5
Cerințele referitoare la diferitele tipuri de operațiuni trebuie să fie proporționale cu amploarea și complexitatea acestor operațiuni, precum și cu riscurile pe care le implică aceste operațiuni.
6
Operatorii aerieni trebuie să poată utiliza proceduri de planificare și de gestionare bazate pe performanță, care să îmbunătățească eficiența operațională prin generarea de beneficii financiare și de mediu, menținând sau chiar îmbunătățind în același timp nivelul de siguranță. Prin urmare, noile cerințe pentru avioanele utilizate în operațiunile de transport aerian comercial (CAT) trebuie să introducă o schemă de combustibil cuprinzătoare, care să cuprindă trei politici principale legate de combustibil: planificarea combustibilului/energiei, selectarea aerodromului și gestionarea combustibilului și energiei în zbor. Acest lucru ar trebui să permită o gestionare mai flexibilă a riscurilor de către operator, ceea ce ar duce la potențiale creșteri ale eficienței.
7
Informațiile privind siguranța colectate de AESA sugerează că trebuie introduse noi cerințe pentru a aborda riscurile asociate realimentării cu combustibil, mai precis în cazul realimentării cu pasageri la bord ori în timpul debarcării sau îmbarcării pasagerilor și atunci când se realimentează un elicopter cu rotoarele în funcțiune.
8
Evaluarea unor scheme complexe de combustibil/energie necesită capacități sporite din partea autorităților competente; prin urmare, este necesar să se introducă criterii care să ghideze autoritățile competente atunci când acestea efectuează evaluări ale riscurilor operaționale pentru siguranță în vederea sprijinirii aplicării unor scheme de combustibil/energie complet bazate pe performanță.
9
În conformitate cu principiul proporționalității și cu cel al unei mai bune legiferări, cerințele în materie de combustibil și de energie pentru operațiunile necomerciale cu aeronave motorizate complexe (NCC) și pentru operațiunile specializate (SPO) trebuie să fie mai bine aliniate cu cele pentru operațiunile CAT. Pe de altă parte, cerințele în materie de combustibil și de energie pentru operatorii necomerciali de alte aeronave decât cele motorizate complexe trebuie să fie bazate pe obiective de siguranță și trebuie să permită o abordare bazată pe performanță. Noile cerințe privind planificarea și gestionarea combustibilului și a energiei ar trebui să reducă sarcina de reglementare, să sporească eficacitatea din punctul de vedere al costurilor și, cu unele excepții, să ducă la armonizarea cu cerințele stabilite de OACI.
10
Regulamentul (UE) 2018/1042 al Comisiei a adăugat la Regulamentul (UE) nr. 965/2012 cerințe privind programele de sprijin, evaluarea psihologică a echipajului de zbor și testarea sistematică și aleatorie în vederea depistării consumului de substanțe psihoactive, pentru a se asigura aptitudinea din punct de vedere medical a membrilor echipajului de zbor și de cabină. Aceste cerințe au devenit aplicabile în luna februarie 2021. Agenția a fost mandatată să evalueze în mod continuu eficacitatea noilor dispoziții și să elaboreze un prim raport de evaluare până în luna august 2022. Având în vedere impactul pandemiei de COVID-19 asupra aviației, este recomandabil să se acorde agenției mai mult timp pentru a colecta datele relevante pentru evaluare. Prin urmare, este necesar să se amâne termenul de finalizare a raportului de evaluare până la 14 august 2023.
11
Regulamentul (UE) 2018/1042 a introdus în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 965/2012 punctul 98a, care definea termenul substanțe psihoactive. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2036 al Comisiei, care a modificat ulterior anexa I la Regulamentul (UE) nr. 965/2012, a înlocuit din greșeală punctul 98a cu un text nou, care conținea definiția termenului competent, și a șters definiția termenului substanțe psihoactive. Această definiție este esențială pentru interpretarea consecventă a dispozițiilor introduse prin Regulamentul (UE) 2018/1042, în special pentru a defini în mod clar care substanțe intră sub incidența dispozițiilor respective și care nu. Prin urmare, pentru a se proteja așteptările legitime ale persoanelor care fac obiectul dispozițiilor respective, această definiție trebuie reintrodusă în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 965/2012, cu efect de la data aplicării modificărilor aferente introduse prin Regulamentul (UE) 2018/1042, și anume de la 14 februarie 2021.
12
Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației a pregătit un proiect de norme de punere în aplicare pe care l-a transmis împreună cu avizul 02/2020, în conformitate cu articolul 75 alineatul (2) literele (b) și (c) și cu articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1139.
13
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 965/2012 trebuie să fie modificat și rectificat în consecință.
14
Pentru a se asigura punerea în aplicare corespunzătoare a prezentului regulament, trebuie să se acorde suficient timp statelor membre și părților interesate afectate pentru a-și adapta procedurile la noile cerințe stabilite prin prezentul regulament. Prin urmare, aplicarea acestuia trebuie amânată.
15
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în conformitate cu articolul 127 din Regulamentul (UE) 2018/1139,

Articolul 1

Modificări aduse Regulamentului (UE) nr. 965/2012

Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 965/2012 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 9b, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Anexele I, II, III, IV, V, VI, VII și VIII se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Rectificare a Regulamentului (UE) nr. 965/2012

Paragraf
Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 965/2012 se rectifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Intrare în vigoare și aplicare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 30 octombrie 2022.
Paragraf
Cu toate acestea, anexa II se aplică de la 14 februarie 2021.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 4 august 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
Anexele I, II, III, IV, V, VI, VII și VIII la Regulamentul (UE) nr. 965/2012 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa I se modifică după cum urmează:
Paragraf
se introduce următorul punct 8c:
Paragraf
aerodrom de rezervă înseamnă un aerodrom adecvat spre care se poate îndrepta o aeronavă atunci când devine fie imposibil, fie nerecomandabil să își continue zborul către aerodromul prevăzut pentru aterizare sau să aterizeze la respectivul aerodrom, unde sunt disponibile serviciile și instalațiile necesare, unde pot fi îndeplinite cerințele de performanță pentru aeronavă și care este operațional la ora prevăzută a utilizării; termenul aerodrom de rezervă include următoarele:
Paragraf
aerodrom de rezervă la decolare: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă acest lucru devine necesar la scurt timp după decolare, iar aerodromul de plecare nu poate fi utilizat în acest scop;
Paragraf
aerodrom de rezervă pe rută (ERA): un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă se impune o deviere în timpul zborului pe rută;
Paragraf
aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (ERA pentru combustibil/energie) înseamnă un aerodrom ERA care este necesar în etapa de planificare pentru a fi utilizat la calcularea combustibilului/energiei;
Paragraf
aerodrom de rezervă la destinație: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă devine fie imposibil, fie nerecomandabil să aterizeze pe aerodromul avut în vedere pentru aterizare;;
Paragraf
punctul 26 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rezervă operațională de combustibil/energie înseamnă combustibilul/energia necesar(ă) pentru a compensa o serie de factori neprevăzuți care ar putea influența consumul de combustibil/energie până la aerodromul de destinație;;
Paragraf
se introduce următorul punct 31a:
Paragraf
schemă actuală de combustibil/energie înseamnă schema de combustibil/energie aprobată care este utilizată în prezent de operator;;
Paragraf
punctul 46 se elimină;
Paragraf
se introduc următoarele puncte 49d și 49e:
Paragraf
urmărirea zborului înseamnă înregistrarea în timp real a mesajelor de plecare și de sosire de către personalul operațional pentru a se asigura că un zbor operează și a ajuns la aerodromul de destinație sau la un aerodrom de rezervă;
Paragraf
monitorizarea zborului înseamnă, pe lângă cerințele definite pentru urmărirea zborului:
Paragraf
monitorizarea operațională a zborurilor de către personalul de control al operațiunilor calificat în mod corespunzător, de la plecare și pe parcursul tuturor fazelor zborului;
Paragraf
comunicarea tuturor informațiilor disponibile și relevante privind siguranța între personalul de control al operațiunilor de la sol și echipajul de zbor; precum și
Paragraf
asistență critică acordată echipajului de zbor în eventualitatea unei situații de urgență sau de securitate în timpul zborului sau la cererea echipajului de zbor;;
Paragraf
se introduc următoarele puncte 50a și 50b:
Paragraf
timp de zbor înseamnă:
Paragraf
pentru avioane, timpul total din momentul în care un avion se pune în mișcare în scopul decolării și până în momentul în care avionul se oprește la sfârșitul zborului;
Paragraf
pentru elicoptere, timpul total dintre momentul în care palele rotorului elicopterului încep să se învârtă în scopul decolării și momentul în care elicopterul se oprește la sfârșitul zborului, iar palele rotorului sunt oprite;
Paragraf
supravegherea zborului înseamnă, pe lângă toate elementele definite pentru monitorizarea zborului, urmărirea activă a unui zbor de către personal de control al operațiunilor calificat în mod corespunzător, pe parcursul tuturor fazelor zborului, pentru a se asigura că zborul urmează ruta prevăzută fără abateri, devieri sau întârzieri neplanificate;;
Paragraf
punctul 51 se elimină;
Paragraf
punctul 73 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
operațiune locală cu elicopter (LHO) înseamnă o operațiune de transport aerian comercial cu elicoptere cu o masă maximă certificată la decolare (MCTOM) de peste 3175 kg și cu o configurație maximă operațională a locurilor pentru pasageri (MOPSC) de cel mult nouă locuri, pe timp de zi, pe rute pe care se zboară după repere vizuale terestre, desfășurată într-o zonă geografică locală delimitată și specificată în manualul de operațiuni;;
Paragraf
se introduce următorul punct 104a:
Paragraf
aterizare în condiții de siguranță înseamnă, în contextul politicii privind combustibilul/energia sau al schemelor de combustibil/energie, o aterizare pe un aerodrom sau loc de operare adecvat, cu cel puțin rezerva finală de combustibil/energie rămasă și în conformitate cu procedurile operaționale aplicabile și cu minimele de operare pe aerodrom;.
Paragraf
Anexa II se modifică după cum urmează:
Paragraf
punctul ARO.OPS.225 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
ARO.OPS.225 Aprobarea schemelor de combustibil/energie

Autoritatea competentă aprobă schema de combustibil/energie propusă de un operator CAT dacă operatorul demonstrează conformitatea cu toate cerințele aplicabile prevăzute în prezentul regulament în ceea ce privește combustibilul/energia pentru avioanele sau elicopterele implicate în CAT.
Paragraf
Autoritatea competentă evaluează și supraveghează politicile de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului, de selectare a aerodromului și de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului asociate schemelor de combustibil/energie, împreună cu procesele care sprijină implementarea acestor scheme de combustibil/energie.
Paragraf
În plus față de literele (a) și (b), atunci când aprobă scheme individuale de combustibil/energie, autoritatea competentă:
Paragraf
verifică dacă operatorul a demonstrat performanța de bază în materie de siguranță a schemei actuale de combustibil/energie;
Paragraf
evaluează capacitatea operatorului de a sprijini implementarea schemei individuale de combustibil/energie propuse; următoarele elemente sunt considerate a fi minimul necesar:
Paragraf
sistemul de management al operatorului,
Paragraf
capacitățile operaționale ale operatorului;
Paragraf
verifică dacă evaluarea riscurilor pentru siguranță efectuată de operator în sprijinul schemei individuale de combustibil/energie propuse atinge un nivel de siguranță echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie actuale; precum și
Paragraf
stabilește un plan de supraveghere în vederea efectuării de evaluări periodice ale schemei individuale de combustibil/energie aprobate, pentru a verifica conformitatea schemei sau pentru a decide dacă schema trebuie modificată sau revocată.
Paragraf
Aprobarea menționată la punctul CAT.OP.MPA.182 litera (d) subpunctul 2 include o listă a aerodromurilor izolate care sunt specificate de operator pentru fiecare tip de aeronavă căruia i se aplică aprobarea.
Paragraf
Fără a aduce atingere punctului ARO.GEN.120 literele (d) și (e), autoritatea competentă notifică agenției începerea evaluării unui mijloc alternativ de conformitate legat de schemele de combustibil/energie.
Paragraf
În anexa III, apendicele I se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
.
Paragraf
.
Paragraf
Anexa IV se modifică după cum urmează:
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.100 litera (b) subpunctul 3 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.100 Utilizarea serviciilor de trafic aerian

operațiuni locale cu elicoptere (LHO),;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.106 se elimină;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.150 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.150LĂSAT LIBER ÎN MOD INTENȚIONAT;
Paragraf
CAT.OP.MPA.150
Paragraf
LĂSAT LIBER ÎN MOD INTENȚIONAT;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.151 se elimină;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.175 litera (b) subpunctul 7 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
prevederile din manualul de operațiuni referitoare la necesarul de combustibil/energie, ulei și oxigen, altitudinile minime de siguranță, minimele de operare pe aerodrom și disponibilitatea aerodromurilor de rezervă, după caz, pot fi respectate în cazul zborului planificat;;
Paragraf
se introduce următorul punct CAT.OP.MPA.177:
Paragraf
CAT.OP.MPA.177 Prezentarea planului de zbor ATS

Dacă nu se depune un plan de zbor pentru serviciile de trafic aerian (ATS) deoarece acest lucru nu este impus de reglementările aeronautice, se păstrează informații adecvate care să permită activarea, în caz de necesitate, a serviciilor de alertă.
Paragraf
Dacă se operează dintr-un loc unde depunerea unui plan de zbor ATS este imposibilă, planul de zbor ATS se transmite cât mai curând posibil după decolare de către comandant sau operator.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.180 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.180 Schema de combustibil/energie – avioane

Operatorul trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină o schemă de combustibil/energie care:
Paragraf
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate;
Paragraf
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa; precum și
Paragraf
să fie:
Paragraf
o schemă de combustibil/energie de bază, care constituie baza unei scheme de combustibil/energie de bază cu variații și a unei scheme de combustibil/energie individuale; schema de combustibil/energie de bază rezultă dintr-o analiză la scară largă a datelor operaționale și de siguranță obținute în urma performanțelor și experiențelor anterioare ale industriei de profil, cu aplicarea unor principii științifice; schema de combustibil/energie de bază asigură, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Paragraf
o schemă de combustibil/energie de bază cu variații, care este o schemă de combustibil/energie de bază în cadrul căreia se folosește analiza menționată la punctul (i) pentru a stabili o variație a schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Paragraf
o schemă de combustibil/energie individuală, care rezultă dintr-o analiză comparativă a datelor operaționale și de siguranță ale operatorului, cu aplicarea unor principii științifice; analiza este utilizată pentru a stabili o schemă de combustibil/energie cu un nivel de siguranță mai ridicat sau echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei.
Paragraf
Toate schemele de combustibil/energie trebuie să cuprindă:
Paragraf
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului;
Paragraf
o politică de selectare a aerodromului; precum și
Paragraf
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Paragraf
Schema de combustibil/energie și orice modificare a acesteia necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.
Paragraf
Atunci când operatorul intenționează să solicite o schemă de combustibil/energie individuală, el trebuie:
Paragraf
să stabilească o performanță de referință în materie de siguranță a schemei sale de combustibil/energie actuale;
Paragraf
să își demonstreze capacitatea de a sprijini implementarea schemei de combustibil/energie individuale propuse, inclusiv capacitatea de a exercita un control operațional adecvat și de a asigura schimbul de informații relevante privind siguranța între personalul de control al operațiunilor și echipajul de zbor; precum și
Paragraf
să efectueze o evaluare a riscurilor în materie de siguranță care să demonstreze modul în care se obține un nivel de siguranță echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie actuale.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.181 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.181 Schema de combustibil/energie – politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului – avioane

Operatorul trebuie:
Paragraf
să stabilească o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului ca parte a schemei de combustibil/energie;
Paragraf
să se asigure că avionul transportă o cantitate suficientă de combustibil/energie utilizabil(ă) pentru a finaliza zborul planificat în condiții de siguranță și pentru a permite devieri de la operațiunea planificată;
Paragraf
să elaboreze proceduri pentru politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului care să fie cuprinse în manualul de operațiuni;
Paragraf
să se asigure că planificarea combustibilului/energiei pentru zborul respectiv se bazează pe:
Paragraf
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Paragraf
date furnizate de producătorul avionului.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că planificarea zborurilor include condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul; condițiile de operare trebuie să includă cel puțin:
Paragraf
date privind consumul de combustibil/energie;
Paragraf
masele anticipate;
Paragraf
condițiile meteorologice preconizate;
Paragraf
efectele elementelor de întreținere amânate și/sau ale abaterilor de configurație;
Paragraf
ruta și pistele preconizate pentru plecare și pentru sosire; precum și
Paragraf
întârzierile anticipate.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse:
Paragraf
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Paragraf
combustibilul/energia pentru zborul pe rută, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a permite avionului să zboare de la decolare sau de la punctul de replanificare în timpul zborului până la aterizarea pe aerodromul de destinație;
Paragraf
rezerva operațională de combustibil/energie, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a compensa factorii neprevăzuți;
Paragraf
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație:
Paragraf
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Paragraf
atunci când un zbor este operat fără aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, permițând în același timp avionului să efectueze o aterizare în siguranță, și pentru a permite devieri de la operarea planificată; ca minim, această cantitate trebuie să fie combustibilul/energia necesar(ă) pentru 15 minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculată în funcție de masa estimată a avionului la sosirea la aerodromul de destinație;
Paragraf
rezerva finală de combustibil/energie care reprezintă cantitatea de combustibil/energie calculată la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, în conformitate cu masa estimată a avionului la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, și care trebuie să nu fie mai mică de:
Paragraf
pentru avioanele cu motoare cu piston, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Paragraf
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză; acesta/aceasta este cantitatea de combustibil/energie care permite avionului să aterizeze la un aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (scenariu critic cu ERA pentru combustibil/energie) în eventualitatea unei defecțiuni a aeronavei care sporește în mod semnificativ consumul de combustibil/energie în punctul cel mai critic de-a lungul rutei; acest combustibil/această energie suplimentar(ă) este necesar(ă) numai în cazul în care cantitatea minimă de combustibil/energie calculată în conformitate cu litera (c) subpunctele 2-5 nu este suficientă pentru o astfel de eventualitate;
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Paragraf
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că procedurile de replanificare în timpul zborului pentru calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) care este necesar(ă) atunci când un zbor se desfășoară de-a lungul unei rute sau către alt aerodrom de destinație decât cele planificate inițial cuprind litera (c) subpunctele 2-7.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.182 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.182 Schema de combustibil/energie – politica de selectare a aerodromului – avioane

În etapa de planificare, operatorul trebuie să se asigure că, odată ce zborul a început, există o certitudine rezonabilă că un aerodrom pe care se poate efectua o aterizare în siguranță va fi disponibil la ora estimată de utilizare a aerodromului respectiv.
Paragraf
În etapa de planificare, pentru a permite o aterizare în siguranță în cazul unei situații anormale sau de urgență după decolare, operatorul trebuie să selecteze și să specifice în planul de zbor operațional un aerodrom de rezervă la decolare dacă fie:
Paragraf
condițiile meteorologice de la aerodromul de plecare sunt sub minimele de aterizare stabilite de operator pentru respectiva operațiune; fie
Paragraf
întoarcerea la aerodromul de plecare ar fi imposibilă din alte motive.
Paragraf
Aerodromul de rezervă la decolare trebuie să fie situat la o distanță față de aerodromul de plecare care să reducă la minimum riscul de expunere la situații potențial anormale sau de urgență. Atunci când selectează aerodromul de rezervă la decolare, operatorul trebuie să țină seama cel puțin de următoarele:
Paragraf
condițiile meteorologice reale și prognozate;
Paragraf
disponibilitatea și calitatea infrastructurii aerodromului;
Paragraf
capacitățile de navigație și de aterizare ale aeronavei în condiții anormale sau de urgență, ținând seama de redundanța sistemelor critice; precum și
Paragraf
aprobările deținute [de exemplu, operațiuni pe rază extinsă cu avioane dotate cu două motoare (ETOPS), operațiuni în condiții de vizibilitate redusă (LVO) etc.].
Paragraf
În etapa de planificare, pentru fiecare zbor în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), operatorul trebuie să selecteze și să specifice în planul de zbor operațional și în planul de zbor pentru serviciile de trafic aerian (ATS) unul sau mai multe aerodromuri, astfel încât să fie disponibile două opțiuni pentru aterizarea în siguranță în timpul operării normale atunci când:
Paragraf
se ajunge la aerodromul de destinație sau
Paragraf
se ajunge în punctul de ne-întoarcere, la orice ERA pentru combustibil/energie disponibil în timpul operațiunilor cu aerodrom izolat; un zbor către un aerodrom izolat nu trebuie continuat dincolo de punctul de ne-întoarcere decât dacă o evaluare actualizată a condițiilor meteorologice, a condițiilor de trafic și a altor condiții operaționale indică faptul că se poate efectua o aterizare în siguranță pe aerodromul de destinație la ora estimată de utilizare.
Paragraf
Operatorul trebuie să obțină aprobarea prealabilă a autorității competente pentru utilizarea unui aerodrom izolat ca aerodrom de destinație.
Paragraf
Operatorul trebuie să aplice limite de siguranță adecvate în cazul planificării zborurilor, pentru a ține seama de o posibilă deteriorare a prognozelor disponibile privind condițiile meteorologice disponibile la ora estimată de aterizare.
Paragraf
Pentru fiecare zbor IFR, operatorul trebuie să se asigure că sunt disponibile mijloace suficiente pentru navigarea către și pentru aterizarea la aerodromul de destinație sau la orice aerodrom de rezervă la destinație în eventualitatea unei pierderi de capacitate pentru operațiunea de apropiere și de aterizare avută în vedere.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.185 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.185 Schema de combustibil/energie – Politica de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului – avioane

Operatorul trebuie să stabilească proceduri de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului care să asigure:
Paragraf
validarea continuă a ipotezelor formulate în etapa de planificare (planificarea înainte de zbor sau replanificarea în timpul zborului sau ambele);
Paragraf
reanalizarea și ajustarea, dacă este necesar;
Paragraf
faptul că cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord este protejată și nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom unde se poate efectua o aterizare în siguranță; precum și
Paragraf
înregistrarea datelor relevante privind combustibilul/energia în sensul punctelor 1, 2 și 3.
Paragraf
Operatorul trebuie să dispună de proceduri pentru a solicita comandantului să obțină informații privind întârzierile de la o sursă fiabilă atunci când circumstanțe neprevăzute pot duce la aterizarea pe aerodromul de destinație cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie plus orice:
Paragraf
cantitate de combustibil/energie pentru a se îndrepta către un aerodrom de rezervă, dacă este necesar; sau
Paragraf
cantitate de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom izolat.
Paragraf
Comandantul trebuie să informeze controlul traficului aerian (ATC) cu privire la o stare de combustibil/energie minim(ă) declarând MINIMUM FUEL atunci când comandantul:
Paragraf
este hotărât să aterizeze pe un anumit aerodrom; precum și
Paragraf
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul respectiv poate avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Paragraf
Comandantul trebuie să declare o situație de urgență de combustibil/energie prin difuzarea mesajului MAYDAY MAYDAY MAYDAY FUEL atunci când cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) care este calculată să fie disponibilă la aterizarea la cel mai apropiat aerodrom unde se poate efectua o aterizare în siguranță este mai mică decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.186 se elimină;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.190 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.190 Schema de combustibil/energie – elicoptere

Operatorul trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină o schemă de combustibil/energie care să cuprindă:
Paragraf
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului; precum și
Paragraf
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Paragraf
Schema de combustibil/energie trebuie:
Paragraf
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate; precum și
Paragraf
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa.
Paragraf
Schema de combustibil/energie și orice modificare a acesteia necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.;
Paragraf
se introduc următoarele puncte CAT.OP.MPA.191 și CAT.OP.MPA.192:
Paragraf
CAT.OP.MPA.191 Schema de combustibil/energie – politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului – elicoptereCAT.OP.MPA.192 Selectarea aerodromurilor și a locurilor de operare – elicoptere
Paragraf
CAT.OP.MPA.191 Schema de combustibil/energie – politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului – elicoptere
Paragraf
Ca parte a schemei de combustibil/energie, operatorul trebuie să stabilească o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului pentru a se asigura că aeronava transportă o cantitate suficientă de combustibil/energie utilizabil(ă) pentru a finaliza în condiții de siguranță zborul planificat și pentru a permite devieri de la operațiunea planificată.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că planificarea zborurilor din punctul de vedere al combustibilului/energiei se bazează cel puțin pe următoarele elemente:
Paragraf
proceduri cuprinse în manualul de operațiuni, precum și:
Paragraf
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau
Paragraf
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Paragraf
condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul, inclusiv:
Paragraf
date privind consumul de combustibil/energie;
Paragraf
masele anticipate;
Paragraf
condițiile meteorologice preconizate;
Paragraf
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Paragraf
procedurile și restricțiile introduse de furnizorii de servicii de navigație aeriană.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse:
Paragraf
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Paragraf
combustibilul/energia pentru zborul pe rută;
Paragraf
rezerva operațională de combustibil/energie;
Paragraf
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație, în cazul în care este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Paragraf
rezerva finală de combustibil/energie, care nu trebuie să fie mai mică de:
Paragraf
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) și se navighează pe timp de zi după repere vizuale terestre, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 20 de minute la viteză optimă. sau
Paragraf
dacă se zboară în conformitate cu VFR și se navighează prin alte mijloace decât după repere vizuale terestre sau pe timp de noapte, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Paragraf
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculat(ă) în conformitate cu masa estimată a elicopterului la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Paragraf
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că, dacă un zbor trebuie să urmeze o altă rută sau să se îndrepte către un alt aerodrom de destinație decât cele planificate inițial, procedurile de replanificare în timpul zborului pentru calcularea combustibilului/energiei utilizabil(e) includ:
Paragraf
combustibilul/energia pentru restul de zbor pe rută;
Paragraf
rezerva de combustibil/energie, constând în:

combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă, în cazul în care este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Paragraf
rezerva finală de combustibil/energie; precum și
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză;

Ca alternativă la literele (b)-(d), pentru elicopterele cu o masă maximă certificată la decolare (MCTOM) de 3175 kg sau mai puțin, care zboară pe timp de zi și pe rute pe care se navighează după repere vizuale terestre, sau pentru operațiuni locale cu elicoptere (LHO), politica privind combustibilul/energia trebuie să asigure faptul că, la finalizarea zborului sau a seriei de zboruri, rezerva finală de combustibil/energie este suficientă pentru:
Paragraf
o durată de zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Paragraf
o durată de zbor de 20 de minute la viteză optimă, dacă se operează într-o zonă care asigură locuri de operare continue și adecvate.
Paragraf
CAT.OP.MPA.192 Selectarea aerodromurilor și a locurilor de operare – elicoptere
Paragraf
Pentru zboruri în condiții meteorologice de zbor instrumental (IMC), operatorul trebuie să selecteze un aerodrom de rezervă la decolare, aflat la cel mult o oră de timp de zbor la viteza normală de croazieră, în caz că întoarcerea la locul de plecare nu este posibilă din motive meteorologice.
Paragraf
În etapa de planificare, pentru fiecare zbor în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), operatorul trebuie să selecteze și să specifice în planul de zbor operațional și în planul de zbor pentru serviciile de trafic aerian (ATS) unul sau mai multe aerodromuri sau locuri de operare, astfel încât să fie disponibile două opțiuni pentru aterizarea în siguranță în timpul operării normale, cu excepția situației prevăzute la punctul SPA.HOFO.120 litera (b).
Paragraf
Operatorul trebuie să aplice limite de siguranță adecvate în cazul planificării zborurilor, pentru a ține seama de o posibilă deteriorare a prognozelor disponibile privind condițiile meteorologice disponibile la ora estimată de aterizare.
Paragraf
Pentru fiecare zbor IFR, operatorul trebuie să se asigure că sunt disponibile mijloace suficiente pentru navigarea către și pentru aterizarea la aerodromul de destinație sau la orice aerodrom de rezervă la destinație în eventualitatea unei pierderi de capacitate pentru operațiunea de apropiere și de aterizare avută în vedere.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.195 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.195 Schema de combustibil/energie – Politica de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului – elicoptere

Operatorul trebuie să instituie proceduri prin care să se asigure că în timpul zborului sunt efectuate verificări ale combustibilului/energiei și gestionarea combustibilului/energiei.
Paragraf
Comandantul trebuie să monitorizeze cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord, pentru a se asigura că este protejată și că nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță.
Paragraf
Comandantul trebuie să informeze controlul traficului aerian (ATC) cu privire la o stare de combustibil/energie minim(ă) declarând MINIMUM FUEL atunci când comandantul:
Paragraf
a hotărât să aterizeze pe un aerodrom sau pe un loc de operare; precum și
Paragraf
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul sau locul de operare respectiv ori alte întârzieri în traficul aerian pot avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Paragraf
Comandantul trebuie să declare o situație de urgență de combustibil/energie prin difuzarea mesajului MAYDAY MAYDAY MAYDAY FUEL atunci când cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) estimată a fi disponibilă la aterizarea la cel mai apropiat aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță este mai mică decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.200 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.200 Realimentarea sau extragerea combustibilului aeronavei în regim special

Realimentarea sau extragerea combustibilului în regim special se efectuează numai dacă operatorul:
Paragraf
a realizat o evaluare a riscurilor;
Paragraf
a elaborat proceduri; precum și
Paragraf
a instituit un program de formare pentru personalul său implicat în astfel de operațiuni.
Paragraf
Realimentarea sau extragerea combustibilului în regim special se aplică în cazul:
Paragraf
realimentării cu un motor în funcțiune sau cu rotoarele în funcțiune;
Paragraf
realimentării/extragerii combustibilului pe durata îmbarcării, a debarcării sau în timp ce pasagerii se află la bord; precum și
Paragraf
realimentării/extragerii combustibilului de tip fracțiune largă.
Paragraf
Pentru avioane, orice proceduri de realimentare sau de extragere a combustibilului în regim special și orice modificare a acestora necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.
Paragraf
Pentru elicoptere, procedurile de realimentare cu rotoarele în funcțiune și orice modificare a acestora necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.245 litera (a) subpunctul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
inițiază zborul sau;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.246 litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
punctul de decizie, dacă se folosește procedura pentru rezerva operațională de combustibil/energie redusă sau;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.260 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.260 Aprovizionarea cu combustibil/energie și cu uleiComandantul nu inițiază un zbor și nici nu îl continuă în eventualitatea unei replanificări în timpul zborului decât după ce s-a asigurat de faptul că aeronava are la bord cel puțin cantitatea planificată de combustibil/energie și de ulei utilizabil(ă) pentru a finaliza zborul în condiții de siguranță, ținând seama de condițiile de operare preconizate.;
Paragraf
CAT.OP.MPA.260 Aprovizionarea cu combustibil/energie și cu ulei
Paragraf
Comandantul nu inițiază un zbor și nici nu îl continuă în eventualitatea unei replanificări în timpul zborului decât după ce s-a asigurat de faptul că aeronava are la bord cel puțin cantitatea planificată de combustibil/energie și de ulei utilizabil(ă) pentru a finaliza zborul în condiții de siguranță, ținând seama de condițiile de operare preconizate.;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.280 Managementul combustibilului în zbor – avioane se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAT.OP.MPA.280[LĂSAT LIBER ÎN MOD INTENȚIONAT].;
Paragraf
CAT.OP.MPA.280
Paragraf
[LĂSAT LIBER ÎN MOD INTENȚIONAT].;
Paragraf
punctul CAT.OP.MPA.281 se elimină;
Paragraf
punctul CAT.POL.A.220 litera (f) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Masa preconizată a avionului în punctul în care se presupune că cele două motoare cedează nu trebuie să fie mai mică decât cea care ar include o cantitate suficientă de combustibil/energie pentru ca avionul să se îndrepte către un aerodrom prevăzut pentru aterizare și să ajungă acolo la o altitudine de cel puțin 1500 ft (450 m) direct deasupra zonei de aterizare, apoi să zboare timp de 15 minute la puterea sau tracțiunea de croazieră, după caz.;
Paragraf
punctul CAT.POL.A.420 litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

punctul CAT.IDE.A.195 litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Cerințele aplicabile pentru pornirea și oprirea funcționării înregistratorului legăturilor de date sunt aceleași cu cerințele aplicabile pentru pornirea și oprirea funcționării înregistratorului de voce în carlingă (CVR) cuprinse la punctul CAT.IDE.A.185..
Paragraf
Anexa V se modifică după cum urmează:
Paragraf
punctul SPA.HEMS.150 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
SPA.HEMS.150 Aprovizionarea cu combustibil/energie – relaxareCa alternativă la punctul CAT.OP.MPA.191 literele (b), (c) și (d), atunci când o misiune de zbor pentru îndeplinirea serviciului medical de urgență pe elicopter (HEMS) se desfășoară în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) în cadrul unei zone geografice locale și definite, politica privind combustibilul/energia trebuie să asigure faptul că, la finalizarea misiunii, rezerva finală de combustibil/energie este suficientă pentru:
Paragraf
SPA.HEMS.150 Aprovizionarea cu combustibil/energie – relaxare
Paragraf
Ca alternativă la punctul CAT.OP.MPA.191 literele (b), (c) și (d), atunci când o misiune de zbor pentru îndeplinirea serviciului medical de urgență pe elicopter (HEMS) se desfășoară în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) în cadrul unei zone geografice locale și definite, politica privind combustibilul/energia trebuie să asigure faptul că, la finalizarea misiunii, rezerva finală de combustibil/energie este suficientă pentru:
Paragraf
o durată de zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Paragraf
o durată de zbor de 20 de minute la viteză optimă pe timp de zi, atunci când se operează într-o zonă care asigură locuri de operare continue și adecvate.;
Paragraf
punctul SPA.HEMS.155 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
SPA.HEMS.155 Realimentarea cu pasageri la bordTrebuie prevăzută o procedură de realimentare fie cu rotoarele oprite, fie cu rotoarele în funcțiune, în conformitate cu punctul CAT.OP.MPA.200 Realimentarea sau extragerea combustibilului aeronavei în regim special.;
Paragraf
SPA.HEMS.155 Realimentarea cu pasageri la bord
Paragraf
Trebuie prevăzută o procedură de realimentare fie cu rotoarele oprite, fie cu rotoarele în funcțiune, în conformitate cu punctul CAT.OP.MPA.200 Realimentarea sau extragerea combustibilului aeronavei în regim special.;
Paragraf
punctul SPA.HOFO.120 litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Aerodrom de rezervă la destinație pe uscat. Prin derogare de la punctele CAT.OP.MPA.192, NCC.OP.152 și SPO.OP.151, pilotul comandant/comandantul nu trebuie să specifice un aerodrom de rezervă la destinație în planul de zbor operațional atunci când efectuează zboruri de la o locație din larg către un aerodrom de pe uscat în cazul în care:
Paragraf
aerodromul de destinație este definit ca un aerodrom de coastă sau
Paragraf
sunt îndeplinite următoarele criterii:
Paragraf
aerodromul de destinație dispune de o procedură de apropiere instrumentală publicată;
Paragraf
timpul de zbor este mai mic de 3 ore; precum și
Paragraf
în prognozele meteorologice publicate valabile cu 1 oră înainte și la 1 oră după ora de aterizare prevăzută se specifică următoarele:
Paragraf
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Paragraf
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Paragraf
punctul SPA.SET-IMC.110 litera (l) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
un dispozitiv de control al puterii motorului de avarie care permite continuarea funcționării motorului într-un domeniu de putere suficient pentru a încheia zborul în siguranță în eventualitatea oricăror defecțiuni previzibile în mod rezonabil ale unității de control al debitului de combustibil/energie.
Paragraf
Anexa VI se modifică după cum urmează:
Paragraf
punctul NCC.OP.105 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
NCC.OP.105 Specificarea aerodromurilor izolate – avioanePentru politica de selectare a aerodromurilor de rezervă și pentru politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului, operatorul trebuie să nu considere un aerodrom ca aerodrom izolat decât dacă timpul de zbor până la cel mai apropiat aerodrom de rezervă la destinație cu condiții meteorologice admisibile este mai mare de:
Paragraf
NCC.OP.105 Specificarea aerodromurilor izolate – avioane
Paragraf
Pentru politica de selectare a aerodromurilor de rezervă și pentru politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului, operatorul trebuie să nu considere un aerodrom ca aerodrom izolat decât dacă timpul de zbor până la cel mai apropiat aerodrom de rezervă la destinație cu condiții meteorologice admisibile este mai mare de:
Paragraf
pentru avioane cu motoare cu piston, 60 de minute sau
Paragraf
pentru avioane cu motor cu turbină, 90 de minute.;
Paragraf
punctele NCC.OP.130 și NCC.OP.131 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
NCC.OP.130 Schema de combustibil/energie – avioane și elicoptere„NCC.OP.131 Schema de combustibil/energie – politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului – avioane și elicoptere
Paragraf
NCC.OP.130 Schema de combustibil/energie – avioane și elicoptere
Paragraf
Operatorul trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină o schemă de combustibil/energie care să cuprindă:
Paragraf
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului; precum și
Paragraf
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Paragraf
Schema de combustibil/energie trebuie:
Paragraf
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate; precum și
Paragraf
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa.
Paragraf
„NCC.OP.131 Schema de combustibil/energie – politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului – avioane și elicoptere
Paragraf
Ca parte a schemei de combustibil/energie, operatorul trebuie să stabilească o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului pentru a se asigura că aeronava transportă o cantitate suficientă de combustibil/energie utilizabil(ă) pentru a finaliza în condiții de siguranță zborul planificat și pentru a permite devieri de la operațiunea planificată.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că planificarea zborurilor din punctul de vedere al combustibilului/energiei se bazează cel puțin pe următoarele elemente:
Paragraf
proceduri cuprinse în manualul de operațiuni, precum și:
Paragraf
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Paragraf
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Paragraf
condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul, inclusiv:
Paragraf
date privind consumul de combustibil/energie;
Paragraf
masele anticipate;
Paragraf
condițiile meteorologice preconizate;
Paragraf
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Paragraf
întârzierile anticipate.
Paragraf
Pentru avioane, operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse:
Paragraf
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Paragraf
combustibilul/energia pentru zborul pe rută, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a permite avionului să zboare de la decolare sau de la punctul de replanificare în timpul zborului până la aterizarea pe aerodromul de destinație;
Paragraf
rezerva operațională de combustibil/energie, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a compensa factorii neprevăzuți;
Paragraf
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație:
Paragraf
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Paragraf
atunci când un zbor este operat fără un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, în scopul de a compensa lipsa unui aerodrom de rezervă la destinație;
Paragraf
rezerva finală de combustibil/energie care reprezintă cantitatea de combustibil/energie calculată la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, în conformitate cu masa estimată a aeronavei la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, și care trebuie să nu fie mai mică de:
Paragraf
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) pe timp de noapte și zboruri în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Paragraf
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri VFR pe timp de zi, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Paragraf
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză; acesta/aceasta este cantitatea de combustibil/energie care permite avionului să efectueze o aterizare în siguranță la un aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (scenariu critic cu ERA pentru combustibil/energie) în eventualitatea unei defecțiuni la motoare sau a depresurizării, oricare dintre acestea necesită cantitatea cea mai mare de combustibil/energie, pe baza ipotezei că această defecțiune survine în punctul cel mai critic de-a lungul rutei; acest combustibil/această energie suplimentar(ă) este necesar(ă) numai în cazul în care cantitatea minimă de combustibil/energie calculată în conformitate cu litera (c) subpunctele 2-5 nu este suficientă pentru o astfel de eventualitate;
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Paragraf
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Paragraf
Pentru elicoptere, operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse toate cele de mai jos:
Paragraf
combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura către aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea;
Paragraf
dacă este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a executa o apropiere întreruptă la aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea și, după aceea, pentru a zbura până la aerodromul de rezervă la destinație specificat, pentru a se apropia și a ateriza; precum și
Paragraf
rezerva finală de combustibil/energie, care nu trebuie să fie mai mică de:
Paragraf
pentru zborurile VFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 20 de minute la viteză optimă sau
Paragraf
pentru zborurile IFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 30 de minute la viteza de așteptare la 450 m (1500 ft) deasupra aerodromului sau locului de operare unde este prevăzută aterizarea sau a locului de rezervă la destinație, în condiții de temperatură standard.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că, dacă un zbor trebuie să se îndrepte către alt aerodrom de destinație decât cel planificat inițial, sunt disponibile proceduri de replanificare în timpul zborului pentru a calcula combustibilul/energia necesar(ă), proceduri care respectă dispozițiile literei (c) subpunctele 2-7 pentru avioane și ale literei (d) pentru elicoptere.
Paragraf
Pilotul comandant nu inițiază un zbor și nici nu îl continuă în eventualitatea unei replanificări în timpul zborului decât după ce s-a asigurat de faptul că aeronava are la bord cel puțin cantitatea planificată de combustibil/energie și de ulei utilizabil(ă) pentru a finaliza zborul în condiții de siguranță.;
Paragraf
punctul NCC.OP.151 litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
locul avut în vedere pentru aterizare este desemnat ca aerodrom izolat și:
Paragraf
pentru aerodromul avut în vedere pentru aterizare este prevăzută o procedură de apropiere instrumentală; precum și
Paragraf
informațiile meteorologice curente disponibile indică faptul că, în perioada cuprinsă între 2 ore înainte și 2 ore după ora estimată de sosire, vor exista următoarele condiții meteorologice:
Paragraf
baza norilor este cu cel puțin 300 m (1000 ft) peste minima asociată procedurii de apropriere instrumentală; precum și
Paragraf
vizibilitatea este de cel puțin 5,5 km sau cu 4 km peste minima asociată procedurii.;
Paragraf
punctul NCC.OP.155 litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Pentru toate celelalte tipuri de combustibil/energie, trebuie să se ia măsurile necesare de precauție, iar la bordul aeronavei trebuie asigurat personal calificat, pregătit să inițieze și să conducă o evacuare a aeronavei prin cele mai practice și rapide mijloace disponibile.;
Paragraf
se introduce următorul punct NCC.OP.157:
Paragraf
NCC.OP.157 Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune – elicoptere

Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune se efectuează numai:
Paragraf
dacă nu există pasageri care se îmbarcă sau debarcă;
Paragraf
dacă operatorul aerodromului/locului de operare permite astfel de operațiuni;
Paragraf
în conformitate cu orice proceduri și limitări specifice din manualul de zbor al aeronavei (AFM);
Paragraf
cu tipurile de combustibil JET A sau JET A-1; precum și
Paragraf
în prezența instalațiilor sau echipamentelor adecvate de salvare și de stingere a incendiilor (RFF).
Paragraf
Operatorul trebuie să evalueze riscurile asociate realimentării cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune.
Paragraf
Operatorul trebuie să stabilească proceduri adecvate care trebuie urmate de către întregul personal implicat, precum membrii echipajului și personalul operațional de la sol.
Paragraf
Operatorul trebuie să își pregătească membrii echipajului și să se asigure că personalul operațional de la sol implicat este pregătit în mod corespunzător.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că procedura de realimentare a elicopterului cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune este specificată în manualul de operațiuni. Această procedură, precum și orice modificare a sa necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.;
Paragraf
punctul NCC.OP.205 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
NCC.OP.205 Schema de combustibil/energie – Politica de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului
Paragraf
NCC.OP.205 Schema de combustibil/energie – Politica de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului
Paragraf
Operatorul trebuie să instituie proceduri prin care să se asigure că în timpul zborului sunt efectuate verificări ale combustibilului/energiei și gestionarea combustibilului/energiei.
Paragraf
Pilotul comandant trebuie să monitorizeze cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord, pentru a se asigura că este protejată și că nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță.
Paragraf
Pilotul comandant trebuie să informeze controlul traficului aerian (ATC) cu privire la o stare de combustibil/energie minim(ă) declarând MINIMUM FUEL atunci când pilotul comandant:
Paragraf
a hotărât să aterizeze pe un anumit aerodrom sau loc de operare; precum și
Paragraf
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul sau locul de operare respectiv ori alte întârzieri în traficul aerian pot avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Paragraf
Pilotul comandant trebuie să declare o situație de urgență de combustibil/energie prin difuzarea mesajului MAYDAY MAYDAY MAYDAY FUEL atunci când cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) estimată a fi disponibilă la aterizarea la cel mai apropiat aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță este mai mică decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.;
Paragraf
la punctul NCC.POL.110 litera (a), subpunctele 6, 7, 8 și 9 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
masa combustibilului/energiei la decolare și masa combustibilului/energiei pentru zborul pe rută;
Paragraf
masa altor consumabile în afara combustibilului/energiei, dacă este cazul;
Paragraf
componentele încărcăturii, inclusiv pasageri, bagaje, marfă și balast;
Paragraf
masa la decolare, masa la aterizare și masa fără combustibil/energie;.
Paragraf
Anexa VII se modifică după cum urmează:
Paragraf
punctul NCO.OP.105 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
NCO.OP.105 Specificarea aerodromurilor izolate – avioanePentru selectarea aerodromurilor de rezervă și a aprovizionării cu combustibil/energie, pilotul comandant trebuie să nu considere un aerodrom ca aerodrom izolat decât dacă timpul de zbor până la cel mai apropiat aerodrom de rezervă la destinație cu condiții meteorologice admisibile este mai mare de:
Paragraf
NCO.OP.105 Specificarea aerodromurilor izolate – avioane
Paragraf
Pentru selectarea aerodromurilor de rezervă și a aprovizionării cu combustibil/energie, pilotul comandant trebuie să nu considere un aerodrom ca aerodrom izolat decât dacă timpul de zbor până la cel mai apropiat aerodrom de rezervă la destinație cu condiții meteorologice admisibile este mai mare de:
Paragraf
pentru avioane cu motoare cu piston, 60 de minute sau
Paragraf
pentru avioane cu motor cu turbină, 90 de minute.;
Paragraf
punctul NCO.OP.125 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
NCO.OP.125 Aprovizionarea cu combustibil/energie și cu ulei – avioane și elicoptere

Pilotul comandant trebuie să se asigure că cantitatea de combustibil/energie și de ulei care este transportată la bord este suficientă, ținând seama de condițiile meteorologice, de orice element care afectează performanța aeronavei, de orice întârzieri preconizate în timpul zborului și de orice situații neprevăzute care se preconizează, în mod rezonabil, că ar putea afecta zborul.
Paragraf
Pilotul comandant trebuie să planifice o cantitate de combustibil/energie care să fie protejată ca rezervă finală de combustibil/energie pentru a asigura o aterizare în siguranță. Pilotul comandant trebuie să țină seama de toate elementele următoare, în ordinea de prioritate de mai jos, pentru a determina cantitatea rezervei finale de combustibil/energie:
Paragraf
gravitatea pericolului pentru persoane sau bunuri care ar putea rezulta în urma aterizării de urgență după epuizarea combustibilului/energiei; precum și
Paragraf
probabilitatea unor circumstanțe neprevăzute care fac ca rezerva finală de combustibil/energie să nu mai fie protejată.
Paragraf
Pilotul comandant nu inițiază un zbor decât dacă aeronava transportă suficient(ă) combustibil/energie și ulei:
Paragraf
atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, pentru a zbura până la aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea, plus rezerva finală de combustibil/energie sau
Paragraf
atunci când este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, pentru a zbura până la aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea și, după aceea, către un aerodrom de rezervă, plus rezerva finală de combustibil/energie.;
Paragraf
punctul NCO.OP.126 se elimină;
Paragraf
punctul NCO.OP.145 litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Pentru toate celelalte tipuri de combustibil/energie, aeronava nu se realimentează pe durata îmbarcării sau debarcării pasagerilor sau în timp ce aceștia se află la bord, cu excepția cazului în care aeronava este supravegheată de pilotul comandant sau de alt personal calificat, pregătit să inițieze și să conducă o evacuare a aeronavei prin cele mai practice și rapide mijloace disponibile.;
Paragraf
se introduce următorul punct NCO.OP.147:
Paragraf
NCO.OP.147 Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune – elicoptereRealimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune se efectuează numai dacă sunt îndeplinite simultan toate condițiile de mai jos:
Paragraf
NCO.OP.147 Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune – elicoptere
Paragraf
Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune se efectuează numai dacă sunt îndeplinite simultan toate condițiile de mai jos:
Paragraf
dacă nu este practic să se oprească sau să se repornească motorul;
Paragraf
în conformitate cu orice proceduri și limitări specifice din manualul de zbor al aeronavei (AFM);
Paragraf
cu tipurile de combustibil JET A sau JET A-1;
Paragraf
fără pasageri sau specialiști în executarea anumitor sarcini la bord și nu în timpul îmbarcării sau debarcării;
Paragraf
dacă operatorul aerodromului sau al locului de operare permite astfel de operațiuni;
Paragraf
în prezența instalațiilor sau echipamentelor adecvate de salvare și de stingere a incendiilor (RFF); precum și
Paragraf
în conformitate cu o listă de verificare care trebuie să conțină:
Paragraf
proceduri normale și pentru situații de urgență;
Paragraf
echipamentele necesare;
Paragraf
orice limitări; precum și
Paragraf
responsabilitățile și atribuțiile pilotului comandant, și, dacă este cazul, ale membrilor echipajului și ale specialiștilor în executarea anumitor sarcini.;
Paragraf
punctul NCO.OP.185 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
NCO.OP.185 Gestionarea combustibilului/energiei în timpul zborului
Paragraf
NCO.OP.185 Gestionarea combustibilului/energiei în timpul zborului
Paragraf
Pilotul comandant trebuie să monitorizeze cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord, pentru a se asigura că este protejată și că nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță.
Paragraf
Pilotul comandant al unui zbor controlat trebuie să informeze controlul traficului aerian (ATC) cu privire la o stare de combustibil/energie minim(ă) declarând MINIMUM FUEL atunci când pilotul comandant:
Paragraf
a hotărât să aterizeze pe un anumit aerodrom sau loc de operare; precum și
Paragraf
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul sau locul de operare respectiv ori alte întârzieri în traficul aerian pot avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Paragraf
Pilotul comandant al unui zbor controlat trebuie să declare o situație de urgență de combustibil/energie prin difuzarea mesajului MAYDAY MAYDAY MAYDAY FUEL atunci când cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) estimată a fi disponibilă la aterizarea la cel mai apropiat aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță este mai mică decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.;
Paragraf
punctele NCO.SPEC.135 și NCO.SPEC.140 se elimină.
Paragraf
Anexa VIII se modifică după cum urmează:
Paragraf
punctul SPO.OP.105 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
SPO.OP.105 Specificarea aerodromurilor izolate – avioanePentru politica de selectare a aerodromurilor de rezervă și pentru politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului, operatorul trebuie să nu considere un aerodrom ca aerodrom izolat decât dacă timpul de zbor până la cel mai apropiat aerodrom de rezervă la destinație cu condiții meteorologice admisibile este mai mare de:
Paragraf
SPO.OP.105 Specificarea aerodromurilor izolate – avioane
Paragraf
Pentru politica de selectare a aerodromurilor de rezervă și pentru politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului, operatorul trebuie să nu considere un aerodrom ca aerodrom izolat decât dacă timpul de zbor până la cel mai apropiat aerodrom de rezervă la destinație cu condiții meteorologice admisibile este mai mare de:
Paragraf
pentru avioane cu motoare cu piston, 60 de minute sau
Paragraf
pentru avioane cu motor cu turbină, 90 de minute.;
Paragraf
punctele SPO.OP.130 și SPO.OP.131 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
SPO.OP.130 Schema de combustibil/energie – avioane și elicoptere„SPO.OP.131 Schema de combustibil/energie – politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului – avioane și elicoptere
Paragraf
SPO.OP.130 Schema de combustibil/energie – avioane și elicoptere
Paragraf
Operatorul trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină o schemă de combustibil/energie care să cuprindă:
Paragraf
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului; precum și
Paragraf
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Paragraf
Schema de combustibil/energie trebuie:
Paragraf
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate; precum și
Paragraf
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa.
Paragraf
„SPO.OP.131 Schema de combustibil/energie – politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului – avioane și elicoptere
Paragraf
Ca parte a schemei de combustibil/energie, operatorul trebuie să stabilească o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului pentru a se asigura că aeronava transportă o cantitate suficientă de combustibil/energie utilizabil(ă) pentru a finaliza în condiții de siguranță zborul planificat și pentru a permite devieri de la operațiunea planificată.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că planificarea zborurilor din punctul de vedere al combustibilului/energiei se bazează cel puțin pe următoarele elemente:
Paragraf
proceduri cuprinse în manualul de operațiuni, precum și:
Paragraf
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Paragraf
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Paragraf
condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul, inclusiv:
Paragraf
date privind consumul de combustibil/energie;
Paragraf
masele anticipate;
Paragraf
condițiile meteorologice preconizate;
Paragraf
efectele elementelor de întreținere amânate și/sau ale abaterilor de configurație; precum și
Paragraf
întârzierile anticipate.
Paragraf
Pentru avioane, operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse:
Paragraf
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Paragraf
combustibilul/energia pentru zborul pe rută, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a permite avionului să zboare de la decolare sau de la punctul de replanificare în timpul zborului până la aterizarea pe aerodromul de destinație;
Paragraf
rezerva operațională de combustibil/energie, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a compensa factorii neprevăzuți;
Paragraf
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație
Paragraf
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Paragraf
atunci când un zbor este operat fără un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, în scopul de a compensa lipsa unui aerodrom de rezervă la destinație;
Paragraf
rezerva finală de combustibil/energie care trebuie protejată pentru a asigura o aterizare în siguranță; operatorul trebuie să țină seama de toate elementele următoare, în ordinea de prioritate de mai jos, pentru a determina cantitatea rezervei finale de combustibil/energie:
Paragraf
gravitatea pericolului pentru persoane sau bunuri care ar putea rezulta în urma aterizării de urgență după epuizarea combustibilului/energiei;
Paragraf
probabilitatea unor circumstanțe neprevăzute care fac ca rezerva finală de combustibil/energie să nu mai fie protejată;
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză; acesta/aceasta este cantitatea de combustibil/energie care permite avionului să efectueze o aterizare în siguranță la un aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (scenariu critic cu ERA pentru combustibil/energie) în eventualitatea unei defecțiuni la motoare sau a depresurizării, oricare dintre acestea necesită cantitatea cea mai mare de combustibil/energie, pe baza ipotezei că această defecțiune survine în punctul cel mai critic de-a lungul rutei; acest combustibil/această energie suplimentar(ă) este necesar(ă) numai în cazul în care cantitatea minimă de combustibil/energie calculată în conformitate cu litera (c) subpunctele 2-5 nu este suficientă pentru o astfel de eventualitate;
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Paragraf
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de pilotul comandant.
Paragraf
Pentru elicoptere, operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse toate cele de mai jos:
Paragraf
combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura către aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea;
Paragraf
dacă este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a executa o apropiere întreruptă la aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea și, după aceea, pentru a zbura până la aerodromul de rezervă la destinație specificat, pentru a se apropia și a ateriza; precum și
Paragraf
rezerva finală de combustibil/energie care trebuie protejată pentru a asigura o aterizare în siguranță; operatorul trebuie să țină seama de toate elementele următoare, în ordinea de prioritate de mai jos, pentru a determina cantitatea rezervei finale de combustibil/energie:
Paragraf
gravitatea pericolului pentru persoane sau bunuri care ar putea rezulta în urma aterizării de urgență după epuizarea combustibilului/energiei; precum și
Paragraf
probabilitatea unor circumstanțe neprevăzute care fac ca rezerva finală de combustibil/energie să nu mai fie protejată;
Paragraf
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Paragraf
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de pilotul comandant.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că, dacă un zbor trebuie să se îndrepte către alt aerodrom de destinație decât cel planificat inițial, sunt disponibile proceduri de replanificare în timpul zborului pentru a calcula combustibilul/energia necesar(ă), proceduri care respectă dispozițiile literei (c) subpunctele 2-7 pentru avioane și ale literei (d) pentru elicoptere.
Paragraf
Pilotul comandant nu inițiază un zbor și nici nu îl continuă în eventualitatea unei replanificări în timpul zborului decât după ce s-a asigurat de faptul că aeronava are la bord cel puțin cantitatea planificată de combustibil/energie și de ulei utilizabil(ă) pentru a finaliza zborul în condiții de siguranță.;
Paragraf
punctul SPO.OP.150 litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
locul avut în vedere pentru aterizare este desemnat ca aerodrom izolat și:
Paragraf
pentru aerodromul avut în vedere pentru aterizare este prevăzută o procedură de apropiere instrumentală; precum și
Paragraf
informațiile meteorologice curente disponibile indică faptul că, în perioada cuprinsă între 2 ore înainte și 2 ore după ora estimată de sosire sau între ora reală de plecare și 2 ore după ora estimată de sosire, luându-se în considerare perioada mai scurtă dintre acestea, vor exista ambele condiții meteorologice următoare:
Paragraf
baza norilor este cu cel puțin 300 m (1000 ft) peste minima asociată procedurii de apropriere instrumentală;
Paragraf
vizibilitatea este de cel puțin 5,5 km sau cu 4 km peste minima asociată procedurii.;
Paragraf
punctul SPO.OP.155 litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Pentru toate celelalte tipuri de combustibil/energie, trebuie să se ia măsurile necesare de precauție, iar la bordul aeronavei trebuie asigurat personal calificat, pregătit să inițieze și să conducă o evacuare a aeronavei prin cele mai practice și rapide mijloace disponibile.;
Paragraf
se introduce următorul punct SPO.OP.157:
Paragraf
SPO.OP.157 Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune – elicoptere
Paragraf
SPO.OP.157 Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune – elicoptere
Paragraf
Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune se efectuează numai:
Paragraf
fără specialiști în executarea anumitor sarcini la bord și nu în timpul îmbarcării sau debarcării;
Paragraf
dacă operatorul aerodromului sau al locului de operare permite astfel de operațiuni;
Paragraf
în conformitate cu orice proceduri și limitări specifice din manualul de zbor al aeronavei (AFM);
Paragraf
cu tipurile de combustibil JET A sau JET A-1; precum și
Paragraf
în prezența instalațiilor sau echipamentelor adecvate de salvare și de stingere a incendiilor (RFF).
Paragraf
Operatorul trebuie să evalueze riscurile asociate realimentării cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune.
Paragraf
Operatorul trebuie să stabilească proceduri adecvate care trebuie urmate de către întregul personal implicat, precum membrii echipajului, specialiști în executarea anumitor sarcini și personalul operațional de la sol.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că membrii echipajului său, personalul operațional de la sol, precum și orice specialist în executarea anumitor sarcini implicat în aceste proceduri sunt pregătiți în mod adecvat.
Paragraf
Operatorul trebuie să se asigure că procedurile de realimentare a elicopterului cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune sunt specificate în manualul de operațiuni.;
Paragraf
punctul SPO.OP.190 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
SPO.OP.190 Schema de combustibil/energie – Politica de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului

Operatorul de aeronave complexe motorizate trebuie să instituie proceduri prin care să se asigure că în timpul zborului sunt efectuate verificări ale combustibilului/energiei și gestionarea combustibilului/energiei.
Paragraf
Pilotul comandant trebuie să monitorizeze cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord, pentru a se asigura că este protejată și că nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță.
Paragraf
Pilotul comandant trebuie să informeze controlul traficului aerian (ATC) cu privire la o stare de combustibil/energie minim(ă) declarând MINIMUM FUEL atunci când pilotul comandant:
Paragraf
a hotărât să aterizeze pe un anumit aerodrom sau loc de operare; precum și
Paragraf
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul sau locul de operare respectiv ori alte întârzieri în traficul aerian pot avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Paragraf
Pilotul comandant trebuie să declare o situație de urgență de combustibil/energie prin difuzarea mesajului MAYDAY MAYDAY MAYDAY FUEL atunci când cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) estimată a fi disponibilă la aterizarea la cel mai apropiat aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță este mai mică decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.;
Paragraf
punctul SPO.POL.110 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
SPO.POL.110 Sistemul de masă și centraj – operațiuni comerciale cu avioane și elicoptere și operațiuni necomerciale cu aeronave complexe motorizate

Operatorul trebuie să instituie un sistem de masă și centraj pentru a determina, pentru fiecare zbor sau serie de zboruri, următoarele elemente:
Paragraf
masa operațională a aeronavei goale;
Paragraf
masa încărcăturii transportate;
Paragraf
masa combustibilului/energiei transportat(e);
Paragraf
încărcătura aeronavei și repartizarea încărcăturii;
Paragraf
masa la decolare, masa la aterizare și masa fără combustibil/energie; precum și
Paragraf
pozițiile aplicabile ale centrului de greutate al aeronavei (CG).
Paragraf
Echipajului de zbor trebuie să i se furnizeze un mijloc de reproducere și de verificare a calculului masei și centrajului bazat pe calcule electronice.
Paragraf
Operatorul trebuie să instituie proceduri care să permită pilotului comandant să determine masa combustibilului/energiei transportat(e) folosind densitatea reală sau, în cazul în care aceasta nu este cunoscută, densitatea calculată după o metodă specificată în manualul de operațiuni.;
Paragraf
la punctul SPO.POL.115 litera (a), subpunctele 6, 7, 8 și 9 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
masa combustibilului/energiei la decolare și masa combustibilului/energiei pentru zborul pe rută;
Paragraf
masa altor consumabile în afara combustibilului/energiei, dacă este cazul;
Paragraf
componentele încărcăturii;
Paragraf
masa la decolare, masa la aterizare și masa fără combustibil/energie;;
Paragraf
la punctul SPO.IDE.H.146 litera (a), subpunctul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
respectivele elicoptere nu intră în sfera de aplicare a punctului SPO.IDE.H.145 litera (a);.
Punctul 1
Anexa I se modifică după cum urmează:
Litera a
se introduce următorul punct 8c:
Litera 8c
aerodrom de rezervă înseamnă un aerodrom adecvat spre care se poate îndrepta o aeronavă atunci când devine fie imposibil, fie nerecomandabil să își continue zborul către aerodromul prevăzut pentru aterizare sau să aterizeze la respectivul aerodrom, unde sunt disponibile serviciile și instalațiile necesare, unde pot fi îndeplinite cerințele de performanță pentru aeronavă și care este operațional la ora prevăzută a utilizării; termenul aerodrom de rezervă include următoarele:
Litera a
aerodrom de rezervă la decolare: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă acest lucru devine necesar la scurt timp după decolare, iar aerodromul de plecare nu poate fi utilizat în acest scop;
Litera b
aerodrom de rezervă pe rută (ERA): un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă se impune o deviere în timpul zborului pe rută;
Litera c
aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (ERA pentru combustibil/energie) înseamnă un aerodrom ERA care este necesar în etapa de planificare pentru a fi utilizat la calcularea combustibilului/energiei;
Litera d
aerodrom de rezervă la destinație: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă devine fie imposibil, fie nerecomandabil să aterizeze pe aerodromul avut în vedere pentru aterizare;;
Litera a
aerodrom de rezervă la decolare: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă acest lucru devine necesar la scurt timp după decolare, iar aerodromul de plecare nu poate fi utilizat în acest scop;
Litera b
aerodrom de rezervă pe rută (ERA): un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă se impune o deviere în timpul zborului pe rută;
Litera c
aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (ERA pentru combustibil/energie) înseamnă un aerodrom ERA care este necesar în etapa de planificare pentru a fi utilizat la calcularea combustibilului/energiei;
Litera d
aerodrom de rezervă la destinație: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă devine fie imposibil, fie nerecomandabil să aterizeze pe aerodromul avut în vedere pentru aterizare;;
Litera b
punctul 26 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 26
rezervă operațională de combustibil/energie înseamnă combustibilul/energia necesar(ă) pentru a compensa o serie de factori neprevăzuți care ar putea influența consumul de combustibil/energie până la aerodromul de destinație;;
Litera c
se introduce următorul punct 31a:
Litera 31a
schemă actuală de combustibil/energie înseamnă schema de combustibil/energie aprobată care este utilizată în prezent de operator;;
Litera d
punctul 46 se elimină;
Litera e
se introduc următoarele puncte 49d și 49e:
Litera 49d
urmărirea zborului înseamnă înregistrarea în timp real a mesajelor de plecare și de sosire de către personalul operațional pentru a se asigura că un zbor operează și a ajuns la aerodromul de destinație sau la un aerodrom de rezervă;
Litera 49e
monitorizarea zborului înseamnă, pe lângă cerințele definite pentru urmărirea zborului:
Litera a
monitorizarea operațională a zborurilor de către personalul de control al operațiunilor calificat în mod corespunzător, de la plecare și pe parcursul tuturor fazelor zborului;
Litera b
comunicarea tuturor informațiilor disponibile și relevante privind siguranța între personalul de control al operațiunilor de la sol și echipajul de zbor; precum și
Litera c
asistență critică acordată echipajului de zbor în eventualitatea unei situații de urgență sau de securitate în timpul zborului sau la cererea echipajului de zbor;;
Litera a
monitorizarea operațională a zborurilor de către personalul de control al operațiunilor calificat în mod corespunzător, de la plecare și pe parcursul tuturor fazelor zborului;
Litera b
comunicarea tuturor informațiilor disponibile și relevante privind siguranța între personalul de control al operațiunilor de la sol și echipajul de zbor; precum și
Litera c
asistență critică acordată echipajului de zbor în eventualitatea unei situații de urgență sau de securitate în timpul zborului sau la cererea echipajului de zbor;;
Litera f
se introduc următoarele puncte 50a și 50b:
Litera 50a
timp de zbor înseamnă:
Litera a
pentru avioane, timpul total din momentul în care un avion se pune în mișcare în scopul decolării și până în momentul în care avionul se oprește la sfârșitul zborului;
Litera b
pentru elicoptere, timpul total dintre momentul în care palele rotorului elicopterului încep să se învârtă în scopul decolării și momentul în care elicopterul se oprește la sfârșitul zborului, iar palele rotorului sunt oprite;
Litera 50b
supravegherea zborului înseamnă, pe lângă toate elementele definite pentru monitorizarea zborului, urmărirea activă a unui zbor de către personal de control al operațiunilor calificat în mod corespunzător, pe parcursul tuturor fazelor zborului, pentru a se asigura că zborul urmează ruta prevăzută fără abateri, devieri sau întârzieri neplanificate;;
Litera a
pentru avioane, timpul total din momentul în care un avion se pune în mișcare în scopul decolării și până în momentul în care avionul se oprește la sfârșitul zborului;
Litera b
pentru elicoptere, timpul total dintre momentul în care palele rotorului elicopterului încep să se învârtă în scopul decolării și momentul în care elicopterul se oprește la sfârșitul zborului, iar palele rotorului sunt oprite;
Litera g
punctul 51 se elimină;
Litera h
punctul 73 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 73
operațiune locală cu elicopter (LHO) înseamnă o operațiune de transport aerian comercial cu elicoptere cu o masă maximă certificată la decolare (MCTOM) de peste 3175 kg și cu o configurație maximă operațională a locurilor pentru pasageri (MOPSC) de cel mult nouă locuri, pe timp de zi, pe rute pe care se zboară după repere vizuale terestre, desfășurată într-o zonă geografică locală delimitată și specificată în manualul de operațiuni;;
Litera i
se introduce următorul punct 104a:
Litera 104a
aterizare în condiții de siguranță înseamnă, în contextul politicii privind combustibilul/energia sau al schemelor de combustibil/energie, o aterizare pe un aerodrom sau loc de operare adecvat, cu cel puțin rezerva finală de combustibil/energie rămasă și în conformitate cu procedurile operaționale aplicabile și cu minimele de operare pe aerodrom;.
Litera 8c
aerodrom de rezervă înseamnă un aerodrom adecvat spre care se poate îndrepta o aeronavă atunci când devine fie imposibil, fie nerecomandabil să își continue zborul către aerodromul prevăzut pentru aterizare sau să aterizeze la respectivul aerodrom, unde sunt disponibile serviciile și instalațiile necesare, unde pot fi îndeplinite cerințele de performanță pentru aeronavă și care este operațional la ora prevăzută a utilizării; termenul aerodrom de rezervă include următoarele:
Litera a
aerodrom de rezervă la decolare: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă acest lucru devine necesar la scurt timp după decolare, iar aerodromul de plecare nu poate fi utilizat în acest scop;
Litera b
aerodrom de rezervă pe rută (ERA): un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă se impune o deviere în timpul zborului pe rută;
Litera c
aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (ERA pentru combustibil/energie) înseamnă un aerodrom ERA care este necesar în etapa de planificare pentru a fi utilizat la calcularea combustibilului/energiei;
Litera d
aerodrom de rezervă la destinație: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă devine fie imposibil, fie nerecomandabil să aterizeze pe aerodromul avut în vedere pentru aterizare;;
Litera a
aerodrom de rezervă la decolare: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă acest lucru devine necesar la scurt timp după decolare, iar aerodromul de plecare nu poate fi utilizat în acest scop;
Litera b
aerodrom de rezervă pe rută (ERA): un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă se impune o deviere în timpul zborului pe rută;
Litera c
aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (ERA pentru combustibil/energie) înseamnă un aerodrom ERA care este necesar în etapa de planificare pentru a fi utilizat la calcularea combustibilului/energiei;
Litera d
aerodrom de rezervă la destinație: un aerodrom de rezervă pe care ar putea ateriza o aeronavă dacă devine fie imposibil, fie nerecomandabil să aterizeze pe aerodromul avut în vedere pentru aterizare;;
Punctul 26
rezervă operațională de combustibil/energie înseamnă combustibilul/energia necesar(ă) pentru a compensa o serie de factori neprevăzuți care ar putea influența consumul de combustibil/energie până la aerodromul de destinație;;
Litera 31a
schemă actuală de combustibil/energie înseamnă schema de combustibil/energie aprobată care este utilizată în prezent de operator;;
Litera 49d
urmărirea zborului înseamnă înregistrarea în timp real a mesajelor de plecare și de sosire de către personalul operațional pentru a se asigura că un zbor operează și a ajuns la aerodromul de destinație sau la un aerodrom de rezervă;
Litera 49e
monitorizarea zborului înseamnă, pe lângă cerințele definite pentru urmărirea zborului:
Litera a
monitorizarea operațională a zborurilor de către personalul de control al operațiunilor calificat în mod corespunzător, de la plecare și pe parcursul tuturor fazelor zborului;
Litera b
comunicarea tuturor informațiilor disponibile și relevante privind siguranța între personalul de control al operațiunilor de la sol și echipajul de zbor; precum și
Litera c
asistență critică acordată echipajului de zbor în eventualitatea unei situații de urgență sau de securitate în timpul zborului sau la cererea echipajului de zbor;;
Litera a
monitorizarea operațională a zborurilor de către personalul de control al operațiunilor calificat în mod corespunzător, de la plecare și pe parcursul tuturor fazelor zborului;
Litera b
comunicarea tuturor informațiilor disponibile și relevante privind siguranța între personalul de control al operațiunilor de la sol și echipajul de zbor; precum și
Litera c
asistență critică acordată echipajului de zbor în eventualitatea unei situații de urgență sau de securitate în timpul zborului sau la cererea echipajului de zbor;;
Litera 50a
timp de zbor înseamnă:
Litera a
pentru avioane, timpul total din momentul în care un avion se pune în mișcare în scopul decolării și până în momentul în care avionul se oprește la sfârșitul zborului;
Litera b
pentru elicoptere, timpul total dintre momentul în care palele rotorului elicopterului încep să se învârtă în scopul decolării și momentul în care elicopterul se oprește la sfârșitul zborului, iar palele rotorului sunt oprite;
Litera 50b
supravegherea zborului înseamnă, pe lângă toate elementele definite pentru monitorizarea zborului, urmărirea activă a unui zbor de către personal de control al operațiunilor calificat în mod corespunzător, pe parcursul tuturor fazelor zborului, pentru a se asigura că zborul urmează ruta prevăzută fără abateri, devieri sau întârzieri neplanificate;;
Litera a
pentru avioane, timpul total din momentul în care un avion se pune în mișcare în scopul decolării și până în momentul în care avionul se oprește la sfârșitul zborului;
Litera b
pentru elicoptere, timpul total dintre momentul în care palele rotorului elicopterului încep să se învârtă în scopul decolării și momentul în care elicopterul se oprește la sfârșitul zborului, iar palele rotorului sunt oprite;
Punctul 73
operațiune locală cu elicopter (LHO) înseamnă o operațiune de transport aerian comercial cu elicoptere cu o masă maximă certificată la decolare (MCTOM) de peste 3175 kg și cu o configurație maximă operațională a locurilor pentru pasageri (MOPSC) de cel mult nouă locuri, pe timp de zi, pe rute pe care se zboară după repere vizuale terestre, desfășurată într-o zonă geografică locală delimitată și specificată în manualul de operațiuni;;
Litera 104a
aterizare în condiții de siguranță înseamnă, în contextul politicii privind combustibilul/energia sau al schemelor de combustibil/energie, o aterizare pe un aerodrom sau loc de operare adecvat, cu cel puțin rezerva finală de combustibil/energie rămasă și în conformitate cu procedurile operaționale aplicabile și cu minimele de operare pe aerodrom;.
Punctul 2
Anexa II se modifică după cum urmează:
Litera a
punctul ARO.OPS.225 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
Autoritatea competentă aprobă schema de combustibil/energie propusă de un operator CAT dacă operatorul demonstrează conformitatea cu toate cerințele aplicabile prevăzute în prezentul regulament în ceea ce privește combustibilul/energia pentru avioanele sau elicopterele implicate în CAT.
Litera b
Autoritatea competentă evaluează și supraveghează politicile de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului, de selectare a aerodromului și de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului asociate schemelor de combustibil/energie, împreună cu procesele care sprijină implementarea acestor scheme de combustibil/energie.
Litera c
În plus față de literele (a) și (b), atunci când aprobă scheme individuale de combustibil/energie, autoritatea competentă:
Punctul 1
verifică dacă operatorul a demonstrat performanța de bază în materie de siguranță a schemei actuale de combustibil/energie;
Punctul 2
evaluează capacitatea operatorului de a sprijini implementarea schemei individuale de combustibil/energie propuse; următoarele elemente sunt considerate a fi minimul necesar:
Litera i
sistemul de management al operatorului,
Litera ii
capacitățile operaționale ale operatorului;
Punctul 3
verifică dacă evaluarea riscurilor pentru siguranță efectuată de operator în sprijinul schemei individuale de combustibil/energie propuse atinge un nivel de siguranță echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie actuale; precum și
Punctul 4
stabilește un plan de supraveghere în vederea efectuării de evaluări periodice ale schemei individuale de combustibil/energie aprobate, pentru a verifica conformitatea schemei sau pentru a decide dacă schema trebuie modificată sau revocată.
Litera i
sistemul de management al operatorului,
Litera ii
capacitățile operaționale ale operatorului;
Litera d
Aprobarea menționată la punctul CAT.OP.MPA.182 litera (d) subpunctul 2 include o listă a aerodromurilor izolate care sunt specificate de operator pentru fiecare tip de aeronavă căruia i se aplică aprobarea.
Litera e
Fără a aduce atingere punctului ARO.GEN.120 literele (d) și (e), autoritatea competentă notifică agenției începerea evaluării unui mijloc alternativ de conformitate legat de schemele de combustibil/energie.
Punctul 1
verifică dacă operatorul a demonstrat performanța de bază în materie de siguranță a schemei actuale de combustibil/energie;
Punctul 2
evaluează capacitatea operatorului de a sprijini implementarea schemei individuale de combustibil/energie propuse; următoarele elemente sunt considerate a fi minimul necesar:
Litera i
sistemul de management al operatorului,
Litera ii
capacitățile operaționale ale operatorului;
Punctul 3
verifică dacă evaluarea riscurilor pentru siguranță efectuată de operator în sprijinul schemei individuale de combustibil/energie propuse atinge un nivel de siguranță echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie actuale; precum și
Punctul 4
stabilește un plan de supraveghere în vederea efectuării de evaluări periodice ale schemei individuale de combustibil/energie aprobate, pentru a verifica conformitatea schemei sau pentru a decide dacă schema trebuie modificată sau revocată.
Litera i
sistemul de management al operatorului,
Litera ii
capacitățile operaționale ale operatorului;
Litera a
Autoritatea competentă aprobă schema de combustibil/energie propusă de un operator CAT dacă operatorul demonstrează conformitatea cu toate cerințele aplicabile prevăzute în prezentul regulament în ceea ce privește combustibilul/energia pentru avioanele sau elicopterele implicate în CAT.
Litera b
Autoritatea competentă evaluează și supraveghează politicile de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului, de selectare a aerodromului și de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului asociate schemelor de combustibil/energie, împreună cu procesele care sprijină implementarea acestor scheme de combustibil/energie.
Litera c
În plus față de literele (a) și (b), atunci când aprobă scheme individuale de combustibil/energie, autoritatea competentă:
Punctul 1
verifică dacă operatorul a demonstrat performanța de bază în materie de siguranță a schemei actuale de combustibil/energie;
Punctul 2
evaluează capacitatea operatorului de a sprijini implementarea schemei individuale de combustibil/energie propuse; următoarele elemente sunt considerate a fi minimul necesar:
Litera i
sistemul de management al operatorului,
Litera ii
capacitățile operaționale ale operatorului;
Punctul 3
verifică dacă evaluarea riscurilor pentru siguranță efectuată de operator în sprijinul schemei individuale de combustibil/energie propuse atinge un nivel de siguranță echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie actuale; precum și
Punctul 4
stabilește un plan de supraveghere în vederea efectuării de evaluări periodice ale schemei individuale de combustibil/energie aprobate, pentru a verifica conformitatea schemei sau pentru a decide dacă schema trebuie modificată sau revocată.
Litera i
sistemul de management al operatorului,
Litera ii
capacitățile operaționale ale operatorului;
Litera d
Aprobarea menționată la punctul CAT.OP.MPA.182 litera (d) subpunctul 2 include o listă a aerodromurilor izolate care sunt specificate de operator pentru fiecare tip de aeronavă căruia i se aplică aprobarea.
Litera e
Fără a aduce atingere punctului ARO.GEN.120 literele (d) și (e), autoritatea competentă notifică agenției începerea evaluării unui mijloc alternativ de conformitate legat de schemele de combustibil/energie.
Punctul 1
verifică dacă operatorul a demonstrat performanța de bază în materie de siguranță a schemei actuale de combustibil/energie;
Punctul 2
evaluează capacitatea operatorului de a sprijini implementarea schemei individuale de combustibil/energie propuse; următoarele elemente sunt considerate a fi minimul necesar:
Litera i
sistemul de management al operatorului,
Litera ii
capacitățile operaționale ale operatorului;
Punctul 3
verifică dacă evaluarea riscurilor pentru siguranță efectuată de operator în sprijinul schemei individuale de combustibil/energie propuse atinge un nivel de siguranță echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie actuale; precum și
Punctul 4
stabilește un plan de supraveghere în vederea efectuării de evaluări periodice ale schemei individuale de combustibil/energie aprobate, pentru a verifica conformitatea schemei sau pentru a decide dacă schema trebuie modificată sau revocată.
Litera i
sistemul de management al operatorului,
Litera ii
capacitățile operaționale ale operatorului;
Punctul 3
În anexa III, apendicele I se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
Anexa IV se modifică după cum urmează:
Litera a
punctul CAT.OP.MPA.100 litera (b) subpunctul 3 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
operațiuni locale cu elicoptere (LHO),;
Litera b
punctul CAT.OP.MPA.106 se elimină;
Litera c
punctul CAT.OP.MPA.150 se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
punctul CAT.OP.MPA.151 se elimină;
Litera e
punctul CAT.OP.MPA.175 litera (b) subpunctul 7 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 7
prevederile din manualul de operațiuni referitoare la necesarul de combustibil/energie, ulei și oxigen, altitudinile minime de siguranță, minimele de operare pe aerodrom și disponibilitatea aerodromurilor de rezervă, după caz, pot fi respectate în cazul zborului planificat;;
Litera f
se introduce următorul punct CAT.OP.MPA.177:
Litera a
Dacă nu se depune un plan de zbor pentru serviciile de trafic aerian (ATS) deoarece acest lucru nu este impus de reglementările aeronautice, se păstrează informații adecvate care să permită activarea, în caz de necesitate, a serviciilor de alertă.
Litera b
Dacă se operează dintr-un loc unde depunerea unui plan de zbor ATS este imposibilă, planul de zbor ATS se transmite cât mai curând posibil după decolare de către comandant sau operator.;
Litera g
punctul CAT.OP.MPA.180 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
Operatorul trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină o schemă de combustibil/energie care:
Punctul 1
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate;
Punctul 2
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa; precum și
Punctul 3
să fie:
Litera i
o schemă de combustibil/energie de bază, care constituie baza unei scheme de combustibil/energie de bază cu variații și a unei scheme de combustibil/energie individuale; schema de combustibil/energie de bază rezultă dintr-o analiză la scară largă a datelor operaționale și de siguranță obținute în urma performanțelor și experiențelor anterioare ale industriei de profil, cu aplicarea unor principii științifice; schema de combustibil/energie de bază asigură, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Litera ii
o schemă de combustibil/energie de bază cu variații, care este o schemă de combustibil/energie de bază în cadrul căreia se folosește analiza menționată la punctul (i) pentru a stabili o variație a schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Litera iii
o schemă de combustibil/energie individuală, care rezultă dintr-o analiză comparativă a datelor operaționale și de siguranță ale operatorului, cu aplicarea unor principii științifice; analiza este utilizată pentru a stabili o schemă de combustibil/energie cu un nivel de siguranță mai ridicat sau echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei.
Litera i
o schemă de combustibil/energie de bază, care constituie baza unei scheme de combustibil/energie de bază cu variații și a unei scheme de combustibil/energie individuale; schema de combustibil/energie de bază rezultă dintr-o analiză la scară largă a datelor operaționale și de siguranță obținute în urma performanțelor și experiențelor anterioare ale industriei de profil, cu aplicarea unor principii științifice; schema de combustibil/energie de bază asigură, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Litera ii
o schemă de combustibil/energie de bază cu variații, care este o schemă de combustibil/energie de bază în cadrul căreia se folosește analiza menționată la punctul (i) pentru a stabili o variație a schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Litera iii
o schemă de combustibil/energie individuală, care rezultă dintr-o analiză comparativă a datelor operaționale și de siguranță ale operatorului, cu aplicarea unor principii științifice; analiza este utilizată pentru a stabili o schemă de combustibil/energie cu un nivel de siguranță mai ridicat sau echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei.
Litera b
Toate schemele de combustibil/energie trebuie să cuprindă:
Punctul 1
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului;
Punctul 2
o politică de selectare a aerodromului; precum și
Punctul 3
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Litera c
Schema de combustibil/energie și orice modificare a acesteia necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.
Litera d
Atunci când operatorul intenționează să solicite o schemă de combustibil/energie individuală, el trebuie:
Punctul 1
să stabilească o performanță de referință în materie de siguranță a schemei sale de combustibil/energie actuale;
Punctul 2
să își demonstreze capacitatea de a sprijini implementarea schemei de combustibil/energie individuale propuse, inclusiv capacitatea de a exercita un control operațional adecvat și de a asigura schimbul de informații relevante privind siguranța între personalul de control al operațiunilor și echipajul de zbor; precum și
Punctul 3
să efectueze o evaluare a riscurilor în materie de siguranță care să demonstreze modul în care se obține un nivel de siguranță echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie actuale.;
Punctul 1
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate;
Punctul 2
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa; precum și
Punctul 3
să fie:
Litera i
o schemă de combustibil/energie de bază, care constituie baza unei scheme de combustibil/energie de bază cu variații și a unei scheme de combustibil/energie individuale; schema de combustibil/energie de bază rezultă dintr-o analiză la scară largă a datelor operaționale și de siguranță obținute în urma performanțelor și experiențelor anterioare ale industriei de profil, cu aplicarea unor principii științifice; schema de combustibil/energie de bază asigură, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Litera ii
o schemă de combustibil/energie de bază cu variații, care este o schemă de combustibil/energie de bază în cadrul căreia se folosește analiza menționată la punctul (i) pentru a stabili o variație a schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Litera iii
o schemă de combustibil/energie individuală, care rezultă dintr-o analiză comparativă a datelor operaționale și de siguranță ale operatorului, cu aplicarea unor principii științifice; analiza este utilizată pentru a stabili o schemă de combustibil/energie cu un nivel de siguranță mai ridicat sau echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei.
Litera i
o schemă de combustibil/energie de bază, care constituie baza unei scheme de combustibil/energie de bază cu variații și a unei scheme de combustibil/energie individuale; schema de combustibil/energie de bază rezultă dintr-o analiză la scară largă a datelor operaționale și de siguranță obținute în urma performanțelor și experiențelor anterioare ale industriei de profil, cu aplicarea unor principii științifice; schema de combustibil/energie de bază asigură, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Litera ii
o schemă de combustibil/energie de bază cu variații, care este o schemă de combustibil/energie de bază în cadrul căreia se folosește analiza menționată la punctul (i) pentru a stabili o variație a schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei; sau
Litera iii
o schemă de combustibil/energie individuală, care rezultă dintr-o analiză comparativă a datelor operaționale și de siguranță ale operatorului, cu aplicarea unor principii științifice; analiza este utilizată pentru a stabili o schemă de combustibil/energie cu un nivel de siguranță mai ridicat sau echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie de bază care să asigure, în această ordine, o operare sigură, eficace și eficientă a aeronavei.
Punctul 1
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului;
Punctul 2
o politică de selectare a aerodromului; precum și
Punctul 3
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Punctul 1
să stabilească o performanță de referință în materie de siguranță a schemei sale de combustibil/energie actuale;
Punctul 2
să își demonstreze capacitatea de a sprijini implementarea schemei de combustibil/energie individuale propuse, inclusiv capacitatea de a exercita un control operațional adecvat și de a asigura schimbul de informații relevante privind siguranța între personalul de control al operațiunilor și echipajul de zbor; precum și
Punctul 3
să efectueze o evaluare a riscurilor în materie de siguranță care să demonstreze modul în care se obține un nivel de siguranță echivalent cu cel al schemei de combustibil/energie actuale.;
Litera h
punctul CAT.OP.MPA.181 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
Operatorul trebuie:
Punctul 1
să stabilească o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului ca parte a schemei de combustibil/energie;
Punctul 2
să se asigure că avionul transportă o cantitate suficientă de combustibil/energie utilizabil(ă) pentru a finaliza zborul planificat în condiții de siguranță și pentru a permite devieri de la operațiunea planificată;
Punctul 3
să elaboreze proceduri pentru politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului care să fie cuprinse în manualul de operațiuni;
Punctul 4
să se asigure că planificarea combustibilului/energiei pentru zborul respectiv se bazează pe:
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Litera ii
date furnizate de producătorul avionului.
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Litera ii
date furnizate de producătorul avionului.
Litera b
Operatorul trebuie să se asigure că planificarea zborurilor include condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul; condițiile de operare trebuie să includă cel puțin:
Punctul 1
date privind consumul de combustibil/energie;
Punctul 2
masele anticipate;
Punctul 3
condițiile meteorologice preconizate;
Punctul 4
efectele elementelor de întreținere amânate și/sau ale abaterilor de configurație;
Punctul 5
ruta și pistele preconizate pentru plecare și pentru sosire; precum și
Punctul 6
întârzierile anticipate.
Litera c
Operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse:
Punctul 1
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Punctul 2
combustibilul/energia pentru zborul pe rută, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a permite avionului să zboare de la decolare sau de la punctul de replanificare în timpul zborului până la aterizarea pe aerodromul de destinație;
Punctul 3
rezerva operațională de combustibil/energie, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a compensa factorii neprevăzuți;
Punctul 4
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație:
Litera i
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Litera ii
atunci când un zbor este operat fără aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, permițând în același timp avionului să efectueze o aterizare în siguranță, și pentru a permite devieri de la operarea planificată; ca minim, această cantitate trebuie să fie combustibilul/energia necesar(ă) pentru 15 minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculată în funcție de masa estimată a avionului la sosirea la aerodromul de destinație;
Punctul 5
rezerva finală de combustibil/energie care reprezintă cantitatea de combustibil/energie calculată la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, în conformitate cu masa estimată a avionului la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, și care trebuie să nu fie mai mică de:
Litera i
pentru avioanele cu motoare cu piston, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Litera ii
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Punctul 6
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză; acesta/aceasta este cantitatea de combustibil/energie care permite avionului să aterizeze la un aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (scenariu critic cu ERA pentru combustibil/energie) în eventualitatea unei defecțiuni a aeronavei care sporește în mod semnificativ consumul de combustibil/energie în punctul cel mai critic de-a lungul rutei; acest combustibil/această energie suplimentar(ă) este necesar(ă) numai în cazul în care cantitatea minimă de combustibil/energie calculată în conformitate cu litera (c) subpunctele 2-5 nu este suficientă pentru o astfel de eventualitate;
Punctul 7
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Punctul 8
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Litera i
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Litera ii
atunci când un zbor este operat fără aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, permițând în același timp avionului să efectueze o aterizare în siguranță, și pentru a permite devieri de la operarea planificată; ca minim, această cantitate trebuie să fie combustibilul/energia necesar(ă) pentru 15 minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculată în funcție de masa estimată a avionului la sosirea la aerodromul de destinație;
Litera i
pentru avioanele cu motoare cu piston, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Litera ii
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Litera d
Operatorul trebuie să se asigure că procedurile de replanificare în timpul zborului pentru calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) care este necesar(ă) atunci când un zbor se desfășoară de-a lungul unei rute sau către alt aerodrom de destinație decât cele planificate inițial cuprind litera (c) subpunctele 2-7.;
Punctul 1
să stabilească o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului ca parte a schemei de combustibil/energie;
Punctul 2
să se asigure că avionul transportă o cantitate suficientă de combustibil/energie utilizabil(ă) pentru a finaliza zborul planificat în condiții de siguranță și pentru a permite devieri de la operațiunea planificată;
Punctul 3
să elaboreze proceduri pentru politica de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului care să fie cuprinse în manualul de operațiuni;
Punctul 4
să se asigure că planificarea combustibilului/energiei pentru zborul respectiv se bazează pe:
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Litera ii
date furnizate de producătorul avionului.
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Litera ii
date furnizate de producătorul avionului.
Punctul 1
date privind consumul de combustibil/energie;
Punctul 2
masele anticipate;
Punctul 3
condițiile meteorologice preconizate;
Punctul 4
efectele elementelor de întreținere amânate și/sau ale abaterilor de configurație;
Punctul 5
ruta și pistele preconizate pentru plecare și pentru sosire; precum și
Punctul 6
întârzierile anticipate.
Punctul 1
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Punctul 2
combustibilul/energia pentru zborul pe rută, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a permite avionului să zboare de la decolare sau de la punctul de replanificare în timpul zborului până la aterizarea pe aerodromul de destinație;
Punctul 3
rezerva operațională de combustibil/energie, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a compensa factorii neprevăzuți;
Punctul 4
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație:
Litera i
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Litera ii
atunci când un zbor este operat fără aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, permițând în același timp avionului să efectueze o aterizare în siguranță, și pentru a permite devieri de la operarea planificată; ca minim, această cantitate trebuie să fie combustibilul/energia necesar(ă) pentru 15 minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculată în funcție de masa estimată a avionului la sosirea la aerodromul de destinație;
Punctul 5
rezerva finală de combustibil/energie care reprezintă cantitatea de combustibil/energie calculată la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, în conformitate cu masa estimată a avionului la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, și care trebuie să nu fie mai mică de:
Litera i
pentru avioanele cu motoare cu piston, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Litera ii
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Punctul 6
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză; acesta/aceasta este cantitatea de combustibil/energie care permite avionului să aterizeze la un aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (scenariu critic cu ERA pentru combustibil/energie) în eventualitatea unei defecțiuni a aeronavei care sporește în mod semnificativ consumul de combustibil/energie în punctul cel mai critic de-a lungul rutei; acest combustibil/această energie suplimentar(ă) este necesar(ă) numai în cazul în care cantitatea minimă de combustibil/energie calculată în conformitate cu litera (c) subpunctele 2-5 nu este suficientă pentru o astfel de eventualitate;
Punctul 7
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Punctul 8
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Litera i
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Litera ii
atunci când un zbor este operat fără aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, permițând în același timp avionului să efectueze o aterizare în siguranță, și pentru a permite devieri de la operarea planificată; ca minim, această cantitate trebuie să fie combustibilul/energia necesar(ă) pentru 15 minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculată în funcție de masa estimată a avionului la sosirea la aerodromul de destinație;
Litera i
pentru avioanele cu motoare cu piston, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Litera ii
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Litera i
punctul CAT.OP.MPA.182 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
În etapa de planificare, operatorul trebuie să se asigure că, odată ce zborul a început, există o certitudine rezonabilă că un aerodrom pe care se poate efectua o aterizare în siguranță va fi disponibil la ora estimată de utilizare a aerodromului respectiv.
Litera b
În etapa de planificare, pentru a permite o aterizare în siguranță în cazul unei situații anormale sau de urgență după decolare, operatorul trebuie să selecteze și să specifice în planul de zbor operațional un aerodrom de rezervă la decolare dacă fie:
Punctul 1
condițiile meteorologice de la aerodromul de plecare sunt sub minimele de aterizare stabilite de operator pentru respectiva operațiune; fie
Punctul 2
întoarcerea la aerodromul de plecare ar fi imposibilă din alte motive.
Litera c
Aerodromul de rezervă la decolare trebuie să fie situat la o distanță față de aerodromul de plecare care să reducă la minimum riscul de expunere la situații potențial anormale sau de urgență. Atunci când selectează aerodromul de rezervă la decolare, operatorul trebuie să țină seama cel puțin de următoarele:
Punctul 1
condițiile meteorologice reale și prognozate;
Punctul 2
disponibilitatea și calitatea infrastructurii aerodromului;
Punctul 3
capacitățile de navigație și de aterizare ale aeronavei în condiții anormale sau de urgență, ținând seama de redundanța sistemelor critice; precum și
Punctul 4
aprobările deținute [de exemplu, operațiuni pe rază extinsă cu avioane dotate cu două motoare (ETOPS), operațiuni în condiții de vizibilitate redusă (LVO) etc.].
Litera d
În etapa de planificare, pentru fiecare zbor în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), operatorul trebuie să selecteze și să specifice în planul de zbor operațional și în planul de zbor pentru serviciile de trafic aerian (ATS) unul sau mai multe aerodromuri, astfel încât să fie disponibile două opțiuni pentru aterizarea în siguranță în timpul operării normale atunci când:
Punctul 1
se ajunge la aerodromul de destinație sau
Punctul 2
se ajunge în punctul de ne-întoarcere, la orice ERA pentru combustibil/energie disponibil în timpul operațiunilor cu aerodrom izolat; un zbor către un aerodrom izolat nu trebuie continuat dincolo de punctul de ne-întoarcere decât dacă o evaluare actualizată a condițiilor meteorologice, a condițiilor de trafic și a altor condiții operaționale indică faptul că se poate efectua o aterizare în siguranță pe aerodromul de destinație la ora estimată de utilizare.
Litera e
Operatorul trebuie să aplice limite de siguranță adecvate în cazul planificării zborurilor, pentru a ține seama de o posibilă deteriorare a prognozelor disponibile privind condițiile meteorologice disponibile la ora estimată de aterizare.
Litera f
Pentru fiecare zbor IFR, operatorul trebuie să se asigure că sunt disponibile mijloace suficiente pentru navigarea către și pentru aterizarea la aerodromul de destinație sau la orice aerodrom de rezervă la destinație în eventualitatea unei pierderi de capacitate pentru operațiunea de apropiere și de aterizare avută în vedere.;
Punctul 1
condițiile meteorologice de la aerodromul de plecare sunt sub minimele de aterizare stabilite de operator pentru respectiva operațiune; fie
Punctul 2
întoarcerea la aerodromul de plecare ar fi imposibilă din alte motive.
Punctul 1
condițiile meteorologice reale și prognozate;
Punctul 2
disponibilitatea și calitatea infrastructurii aerodromului;
Punctul 3
capacitățile de navigație și de aterizare ale aeronavei în condiții anormale sau de urgență, ținând seama de redundanța sistemelor critice; precum și
Punctul 4
aprobările deținute [de exemplu, operațiuni pe rază extinsă cu avioane dotate cu două motoare (ETOPS), operațiuni în condiții de vizibilitate redusă (LVO) etc.].
Punctul 1
se ajunge la aerodromul de destinație sau
Punctul 2
se ajunge în punctul de ne-întoarcere, la orice ERA pentru combustibil/energie disponibil în timpul operațiunilor cu aerodrom izolat; un zbor către un aerodrom izolat nu trebuie continuat dincolo de punctul de ne-întoarcere decât dacă o evaluare actualizată a condițiilor meteorologice, a condițiilor de trafic și a altor condiții operaționale indică faptul că se poate efectua o aterizare în siguranță pe aerodromul de destinație la ora estimată de utilizare.
Litera j
punctul CAT.OP.MPA.185 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
Operatorul trebuie să stabilească proceduri de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului care să asigure:
Punctul 1
validarea continuă a ipotezelor formulate în etapa de planificare (planificarea înainte de zbor sau replanificarea în timpul zborului sau ambele);
Punctul 2
reanalizarea și ajustarea, dacă este necesar;
Punctul 3
faptul că cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord este protejată și nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom unde se poate efectua o aterizare în siguranță; precum și
Punctul 4
înregistrarea datelor relevante privind combustibilul/energia în sensul punctelor 1, 2 și 3.
Litera b
Operatorul trebuie să dispună de proceduri pentru a solicita comandantului să obțină informații privind întârzierile de la o sursă fiabilă atunci când circumstanțe neprevăzute pot duce la aterizarea pe aerodromul de destinație cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie plus orice:
Punctul 1
cantitate de combustibil/energie pentru a se îndrepta către un aerodrom de rezervă, dacă este necesar; sau
Punctul 2
cantitate de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom izolat.
Litera c
Comandantul trebuie să informeze controlul traficului aerian (ATC) cu privire la o stare de combustibil/energie minim(ă) declarând MINIMUM FUEL atunci când comandantul:
Punctul 1
este hotărât să aterizeze pe un anumit aerodrom; precum și
Punctul 2
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul respectiv poate avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Litera d
Comandantul trebuie să declare o situație de urgență de combustibil/energie prin difuzarea mesajului MAYDAY MAYDAY MAYDAY FUEL atunci când cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) care este calculată să fie disponibilă la aterizarea la cel mai apropiat aerodrom unde se poate efectua o aterizare în siguranță este mai mică decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.;
Punctul 1
validarea continuă a ipotezelor formulate în etapa de planificare (planificarea înainte de zbor sau replanificarea în timpul zborului sau ambele);
Punctul 2
reanalizarea și ajustarea, dacă este necesar;
Punctul 3
faptul că cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord este protejată și nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom unde se poate efectua o aterizare în siguranță; precum și
Punctul 4
înregistrarea datelor relevante privind combustibilul/energia în sensul punctelor 1, 2 și 3.
Punctul 1
cantitate de combustibil/energie pentru a se îndrepta către un aerodrom de rezervă, dacă este necesar; sau
Punctul 2
cantitate de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom izolat.
Punctul 1
este hotărât să aterizeze pe un anumit aerodrom; precum și
Punctul 2
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul respectiv poate avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Litera k
punctul CAT.OP.MPA.186 se elimină;
Litera l
punctul CAT.OP.MPA.190 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
Operatorul trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină o schemă de combustibil/energie care să cuprindă:
Punctul 1
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului; precum și
Punctul 2
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Litera b
Schema de combustibil/energie trebuie:
Punctul 1
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate; precum și
Punctul 2
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa.
Litera c
Schema de combustibil/energie și orice modificare a acesteia necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.;
Punctul 1
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului; precum și
Punctul 2
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Punctul 1
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate; precum și
Punctul 2
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa.
Litera m
se introduc următoarele puncte CAT.OP.MPA.191 și CAT.OP.MPA.192:
Litera a
Ca parte a schemei de combustibil/energie, operatorul trebuie să stabilească o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului pentru a se asigura că aeronava transportă o cantitate suficientă de combustibil/energie utilizabil(ă) pentru a finaliza în condiții de siguranță zborul planificat și pentru a permite devieri de la operațiunea planificată.
Litera b
Operatorul trebuie să se asigure că planificarea zborurilor din punctul de vedere al combustibilului/energiei se bazează cel puțin pe următoarele elemente:
Punctul 1
proceduri cuprinse în manualul de operațiuni, precum și:
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau
Litera ii
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Punctul 2
condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul, inclusiv:
Litera i
date privind consumul de combustibil/energie;
Litera ii
masele anticipate;
Litera iii
condițiile meteorologice preconizate;
Litera iv
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Litera v
procedurile și restricțiile introduse de furnizorii de servicii de navigație aeriană.
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau
Litera ii
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Litera i
date privind consumul de combustibil/energie;
Litera ii
masele anticipate;
Litera iii
condițiile meteorologice preconizate;
Litera iv
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Litera v
procedurile și restricțiile introduse de furnizorii de servicii de navigație aeriană.
Litera c
Operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse:
Punctul 1
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Punctul 2
combustibilul/energia pentru zborul pe rută;
Punctul 3
rezerva operațională de combustibil/energie;
Punctul 4
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație, în cazul în care este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Punctul 5
rezerva finală de combustibil/energie, care nu trebuie să fie mai mică de:
Litera i
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) și se navighează pe timp de zi după repere vizuale terestre, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 20 de minute la viteză optimă. sau
Litera ii
dacă se zboară în conformitate cu VFR și se navighează prin alte mijloace decât după repere vizuale terestre sau pe timp de noapte, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Litera iii
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculat(ă) în conformitate cu masa estimată a elicopterului la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Punctul 6
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Punctul 7
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Litera i
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) și se navighează pe timp de zi după repere vizuale terestre, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 20 de minute la viteză optimă. sau
Litera ii
dacă se zboară în conformitate cu VFR și se navighează prin alte mijloace decât după repere vizuale terestre sau pe timp de noapte, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Litera iii
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculat(ă) în conformitate cu masa estimată a elicopterului la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Litera d
Operatorul trebuie să se asigure că, dacă un zbor trebuie să urmeze o altă rută sau să se îndrepte către un alt aerodrom de destinație decât cele planificate inițial, procedurile de replanificare în timpul zborului pentru calcularea combustibilului/energiei utilizabil(e) includ:
Punctul 1
combustibilul/energia pentru restul de zbor pe rută;
Punctul 2
rezerva de combustibil/energie, constând în:
Litera i
rezerva operațională de combustibil/energie;
Litera ii
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă, în cazul în care este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Litera iii
rezerva finală de combustibil/energie; precum și
Litera iv
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză;
Punctul 3
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Punctul 4
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Litera i
rezerva operațională de combustibil/energie;
Litera ii
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă, în cazul în care este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Litera iii
rezerva finală de combustibil/energie; precum și
Litera iv
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză;
Litera e
Ca alternativă la literele (b)-(d), pentru elicopterele cu o masă maximă certificată la decolare (MCTOM) de 3175 kg sau mai puțin, care zboară pe timp de zi și pe rute pe care se navighează după repere vizuale terestre, sau pentru operațiuni locale cu elicoptere (LHO), politica privind combustibilul/energia trebuie să asigure faptul că, la finalizarea zborului sau a seriei de zboruri, rezerva finală de combustibil/energie este suficientă pentru:
Punctul 1
o durată de zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Punctul 2
o durată de zbor de 20 de minute la viteză optimă, dacă se operează într-o zonă care asigură locuri de operare continue și adecvate.
Punctul 1
proceduri cuprinse în manualul de operațiuni, precum și:
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau
Litera ii
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Punctul 2
condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul, inclusiv:
Litera i
date privind consumul de combustibil/energie;
Litera ii
masele anticipate;
Litera iii
condițiile meteorologice preconizate;
Litera iv
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Litera v
procedurile și restricțiile introduse de furnizorii de servicii de navigație aeriană.
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau
Litera ii
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Litera i
date privind consumul de combustibil/energie;
Litera ii
masele anticipate;
Litera iii
condițiile meteorologice preconizate;
Litera iv
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Litera v
procedurile și restricțiile introduse de furnizorii de servicii de navigație aeriană.
Punctul 1
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Punctul 2
combustibilul/energia pentru zborul pe rută;
Punctul 3
rezerva operațională de combustibil/energie;
Punctul 4
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație, în cazul în care este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Punctul 5
rezerva finală de combustibil/energie, care nu trebuie să fie mai mică de:
Litera i
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) și se navighează pe timp de zi după repere vizuale terestre, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 20 de minute la viteză optimă. sau
Litera ii
dacă se zboară în conformitate cu VFR și se navighează prin alte mijloace decât după repere vizuale terestre sau pe timp de noapte, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Litera iii
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculat(ă) în conformitate cu masa estimată a elicopterului la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Punctul 6
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Punctul 7
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Litera i
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) și se navighează pe timp de zi după repere vizuale terestre, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 20 de minute la viteză optimă. sau
Litera ii
dacă se zboară în conformitate cu VFR și se navighează prin alte mijloace decât după repere vizuale terestre sau pe timp de noapte, combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Litera iii
dacă se zboară în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru un zbor de 30 de minute la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, calculat(ă) în conformitate cu masa estimată a elicopterului la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Punctul 1
combustibilul/energia pentru restul de zbor pe rută;
Punctul 2
rezerva de combustibil/energie, constând în:
Litera i
rezerva operațională de combustibil/energie;
Litera ii
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă, în cazul în care este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Litera iii
rezerva finală de combustibil/energie; precum și
Litera iv
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză;
Punctul 3
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Punctul 4
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Litera i
rezerva operațională de combustibil/energie;
Litera ii
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă, în cazul în care este necesar un aerodrom de rezervă la destinație;
Litera iii
rezerva finală de combustibil/energie; precum și
Litera iv
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză;
Punctul 1
o durată de zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Punctul 2
o durată de zbor de 20 de minute la viteză optimă, dacă se operează într-o zonă care asigură locuri de operare continue și adecvate.
Litera a
Pentru zboruri în condiții meteorologice de zbor instrumental (IMC), operatorul trebuie să selecteze un aerodrom de rezervă la decolare, aflat la cel mult o oră de timp de zbor la viteza normală de croazieră, în caz că întoarcerea la locul de plecare nu este posibilă din motive meteorologice.
Litera b
În etapa de planificare, pentru fiecare zbor în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), operatorul trebuie să selecteze și să specifice în planul de zbor operațional și în planul de zbor pentru serviciile de trafic aerian (ATS) unul sau mai multe aerodromuri sau locuri de operare, astfel încât să fie disponibile două opțiuni pentru aterizarea în siguranță în timpul operării normale, cu excepția situației prevăzute la punctul SPA.HOFO.120 litera (b).
Litera c
Operatorul trebuie să aplice limite de siguranță adecvate în cazul planificării zborurilor, pentru a ține seama de o posibilă deteriorare a prognozelor disponibile privind condițiile meteorologice disponibile la ora estimată de aterizare.
Litera d
Pentru fiecare zbor IFR, operatorul trebuie să se asigure că sunt disponibile mijloace suficiente pentru navigarea către și pentru aterizarea la aerodromul de destinație sau la orice aerodrom de rezervă la destinație în eventualitatea unei pierderi de capacitate pentru operațiunea de apropiere și de aterizare avută în vedere.;
Litera n
punctul CAT.OP.MPA.195 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
Operatorul trebuie să instituie proceduri prin care să se asigure că în timpul zborului sunt efectuate verificări ale combustibilului/energiei și gestionarea combustibilului/energiei.
Litera b
Comandantul trebuie să monitorizeze cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord, pentru a se asigura că este protejată și că nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță.
Litera c
Comandantul trebuie să informeze controlul traficului aerian (ATC) cu privire la o stare de combustibil/energie minim(ă) declarând MINIMUM FUEL atunci când comandantul:
Punctul 1
a hotărât să aterizeze pe un aerodrom sau pe un loc de operare; precum și
Punctul 2
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul sau locul de operare respectiv ori alte întârzieri în traficul aerian pot avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Litera d
Comandantul trebuie să declare o situație de urgență de combustibil/energie prin difuzarea mesajului MAYDAY MAYDAY MAYDAY FUEL atunci când cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) estimată a fi disponibilă la aterizarea la cel mai apropiat aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță este mai mică decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.;
Punctul 1
a hotărât să aterizeze pe un aerodrom sau pe un loc de operare; precum și
Punctul 2
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul sau locul de operare respectiv ori alte întârzieri în traficul aerian pot avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Litera o
punctul CAT.OP.MPA.200 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
Realimentarea sau extragerea combustibilului în regim special se efectuează numai dacă operatorul:
Punctul 1
a realizat o evaluare a riscurilor;
Punctul 2
a elaborat proceduri; precum și
Punctul 3
a instituit un program de formare pentru personalul său implicat în astfel de operațiuni.
Litera b
Realimentarea sau extragerea combustibilului în regim special se aplică în cazul:
Punctul 1
realimentării cu un motor în funcțiune sau cu rotoarele în funcțiune;
Punctul 2
realimentării/extragerii combustibilului pe durata îmbarcării, a debarcării sau în timp ce pasagerii se află la bord; precum și
Punctul 3
realimentării/extragerii combustibilului de tip fracțiune largă.
Litera c
Pentru avioane, orice proceduri de realimentare sau de extragere a combustibilului în regim special și orice modificare a acestora necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.
Litera d
Pentru elicoptere, procedurile de realimentare cu rotoarele în funcțiune și orice modificare a acestora necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.;
Punctul 1
a realizat o evaluare a riscurilor;
Punctul 2
a elaborat proceduri; precum și
Punctul 3
a instituit un program de formare pentru personalul său implicat în astfel de operațiuni.
Punctul 1
realimentării cu un motor în funcțiune sau cu rotoarele în funcțiune;
Punctul 2
realimentării/extragerii combustibilului pe durata îmbarcării, a debarcării sau în timp ce pasagerii se află la bord; precum și
Punctul 3
realimentării/extragerii combustibilului de tip fracțiune largă.
Litera p
punctul CAT.OP.MPA.245 litera (a) subpunctul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 1
inițiază zborul sau;
Litera q
punctul CAT.OP.MPA.246 litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
punctul de decizie, dacă se folosește procedura pentru rezerva operațională de combustibil/energie redusă sau;
Litera r
punctul CAT.OP.MPA.260 se înlocuiește cu următorul text:
Litera s
punctul CAT.OP.MPA.280 Managementul combustibilului în zbor – avioane se înlocuiește cu următorul text:
Litera t
punctul CAT.OP.MPA.281 se elimină;
Litera u
punctul CAT.POL.A.220 litera (f) se înlocuiește cu următorul text:
Litera f
Masa preconizată a avionului în punctul în care se presupune că cele două motoare cedează nu trebuie să fie mai mică decât cea care ar include o cantitate suficientă de combustibil/energie pentru ca avionul să se îndrepte către un aerodrom prevăzut pentru aterizare și să ajungă acolo la o altitudine de cel puțin 1500 ft (450 m) direct deasupra zonei de aterizare, apoi să zboare timp de 15 minute la puterea sau tracțiunea de croazieră, după caz.;
Litera v
punctul CAT.POL.A.420 litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
Masa preconizată a avionului în punctul în care se presupune că cele două motoare cedează nu trebuie să fie mai mică decât cea care ar include o cantitate suficientă de combustibil/energie pentru ca avionul să se îndrepte către un aerodrom prevăzut pentru aterizare și să ajungă acolo la o altitudine de cel puțin 1500 ft (450 m) direct deasupra zonei de aterizare, apoi să zboare timp de 15 minute la puterea sau tracțiunea de croazieră, după caz.;
Litera w

Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera i
aerodromul de destinație dispune de o procedură de apropiere instrumentală publicată;
Litera ii
timpul de zbor este mai mic de 3 ore; precum și
Litera iii
în prognozele meteorologice publicate valabile cu 1 oră înainte și la 1 oră după ora de aterizare prevăzută se specifică următoarele:
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Punctul 1
aerodromul de destinație este definit ca un aerodrom de coastă sau
Punctul 2
sunt îndeplinite următoarele criterii:
Litera i
aerodromul de destinație dispune de o procedură de apropiere instrumentală publicată;
Litera ii
timpul de zbor este mai mic de 3 ore; precum și
Litera iii
în prognozele meteorologice publicate valabile cu 1 oră înainte și la 1 oră după ora de aterizare prevăzută se specifică următoarele:
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera i
aerodromul de destinație dispune de o procedură de apropiere instrumentală publicată;
Litera ii
timpul de zbor este mai mic de 3 ore; precum și
Litera iii
în prognozele meteorologice publicate valabile cu 1 oră înainte și la 1 oră după ora de aterizare prevăzută se specifică următoarele:
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera d
punctul SPA.SET-IMC.110 litera (l) se înlocuiește cu următorul text:
Litera l
un dispozitiv de control al puterii motorului de avarie care permite continuarea funcționării motorului într-un domeniu de putere suficient pentru a încheia zborul în siguranță în eventualitatea oricăror defecțiuni previzibile în mod rezonabil ale unității de control al debitului de combustibil/energie.
Litera a
o durată de zbor de 30 de minute la viteză optimă sau
Litera b
o durată de zbor de 20 de minute la viteză optimă pe timp de zi, atunci când se operează într-o zonă care asigură locuri de operare continue și adecvate.;
Litera a
Aerodrom de rezervă la destinație pe uscat. Prin derogare de la punctele CAT.OP.MPA.192, NCC.OP.152 și SPO.OP.151, pilotul comandant/comandantul nu trebuie să specifice un aerodrom de rezervă la destinație în planul de zbor operațional atunci când efectuează zboruri de la o locație din larg către un aerodrom de pe uscat în cazul în care:
Punctul 1
aerodromul de destinație este definit ca un aerodrom de coastă sau
Punctul 2
sunt îndeplinite următoarele criterii:
Litera i
aerodromul de destinație dispune de o procedură de apropiere instrumentală publicată;
Litera ii
timpul de zbor este mai mic de 3 ore; precum și
Litera iii
în prognozele meteorologice publicate valabile cu 1 oră înainte și la 1 oră după ora de aterizare prevăzută se specifică următoarele:
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera i
aerodromul de destinație dispune de o procedură de apropiere instrumentală publicată;
Litera ii
timpul de zbor este mai mic de 3 ore; precum și
Litera iii
în prognozele meteorologice publicate valabile cu 1 oră înainte și la 1 oră după ora de aterizare prevăzută se specifică următoarele:
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Punctul 1
aerodromul de destinație este definit ca un aerodrom de coastă sau
Punctul 2
sunt îndeplinite următoarele criterii:
Litera i
aerodromul de destinație dispune de o procedură de apropiere instrumentală publicată;
Litera ii
timpul de zbor este mai mic de 3 ore; precum și
Litera iii
în prognozele meteorologice publicate valabile cu 1 oră înainte și la 1 oră după ora de aterizare prevăzută se specifică următoarele:
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera i
aerodromul de destinație dispune de o procedură de apropiere instrumentală publicată;
Litera ii
timpul de zbor este mai mic de 3 ore; precum și
Litera iii
în prognozele meteorologice publicate valabile cu 1 oră înainte și la 1 oră după ora de aterizare prevăzută se specifică următoarele:
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera A
baza norilor este la cel puțin 700 ft deasupra minimelor asociate cu apropierea instrumentală sau la 1000 ft deasupra aerodromului de destinație, oricare dintre aceste valori este mai mare; precum și
Litera B
vizibilitatea este de cel puțin 2500 de metri.;
Litera l
un dispozitiv de control al puterii motorului de avarie care permite continuarea funcționării motorului într-un domeniu de putere suficient pentru a încheia zborul în siguranță în eventualitatea oricăror defecțiuni previzibile în mod rezonabil ale unității de control al debitului de combustibil/energie.
Punctul 6
Anexa VI se modifică după cum urmează:
Litera a
punctul NCC.OP.105 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
pentru avioane cu motoare cu piston, 60 de minute sau
Litera b
pentru avioane cu motor cu turbină, 90 de minute.;
Litera b
punctele NCC.OP.130 și NCC.OP.131 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
Operatorul trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină o schemă de combustibil/energie care să cuprindă:
Punctul 1
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului; precum și
Punctul 2
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Litera b
Schema de combustibil/energie trebuie:
Punctul 1
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate; precum și
Punctul 2
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa.
Punctul 1
o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului; precum și
Punctul 2
o politică de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
Punctul 1
să fie adecvată pentru tipul sau tipurile de operațiuni efectuate; precum și
Punctul 2
să corespundă capacității operatorului de a sprijini implementarea sa.
Litera a
Ca parte a schemei de combustibil/energie, operatorul trebuie să stabilească o politică de planificare a combustibilului/energiei și de replanificare în timpul zborului pentru a se asigura că aeronava transportă o cantitate suficientă de combustibil/energie utilizabil(ă) pentru a finaliza în condiții de siguranță zborul planificat și pentru a permite devieri de la operațiunea planificată.
Litera b
Operatorul trebuie să se asigure că planificarea zborurilor din punctul de vedere al combustibilului/energiei se bazează cel puțin pe următoarele elemente:
Punctul 1
proceduri cuprinse în manualul de operațiuni, precum și:
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Litera ii
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Punctul 2
condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul, inclusiv:
Litera i
date privind consumul de combustibil/energie;
Litera ii
masele anticipate;
Litera iii
condițiile meteorologice preconizate;
Litera iv
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Litera v
întârzierile anticipate.
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Litera ii
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Litera i
date privind consumul de combustibil/energie;
Litera ii
masele anticipate;
Litera iii
condițiile meteorologice preconizate;
Litera iv
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Litera v
întârzierile anticipate.
Litera c
Pentru avioane, operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse:
Punctul 1
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Punctul 2
combustibilul/energia pentru zborul pe rută, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a permite avionului să zboare de la decolare sau de la punctul de replanificare în timpul zborului până la aterizarea pe aerodromul de destinație;
Punctul 3
rezerva operațională de combustibil/energie, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a compensa factorii neprevăzuți;
Punctul 4
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație:
Litera i
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Litera ii
atunci când un zbor este operat fără un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, în scopul de a compensa lipsa unui aerodrom de rezervă la destinație;
Punctul 5
rezerva finală de combustibil/energie care reprezintă cantitatea de combustibil/energie calculată la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, în conformitate cu masa estimată a aeronavei la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, și care trebuie să nu fie mai mică de:
Litera i
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) pe timp de noapte și zboruri în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Litera ii
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri VFR pe timp de zi, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Litera iii
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Punctul 6
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză; acesta/aceasta este cantitatea de combustibil/energie care permite avionului să efectueze o aterizare în siguranță la un aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (scenariu critic cu ERA pentru combustibil/energie) în eventualitatea unei defecțiuni la motoare sau a depresurizării, oricare dintre acestea necesită cantitatea cea mai mare de combustibil/energie, pe baza ipotezei că această defecțiune survine în punctul cel mai critic de-a lungul rutei; acest combustibil/această energie suplimentar(ă) este necesar(ă) numai în cazul în care cantitatea minimă de combustibil/energie calculată în conformitate cu litera (c) subpunctele 2-5 nu este suficientă pentru o astfel de eventualitate;
Punctul 7
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Punctul 8
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Litera i
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Litera ii
atunci când un zbor este operat fără un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, în scopul de a compensa lipsa unui aerodrom de rezervă la destinație;
Litera i
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) pe timp de noapte și zboruri în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Litera ii
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri VFR pe timp de zi, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Litera iii
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Litera d
Pentru elicoptere, operatorul trebuie să se asigure că în calculul combustibilului/energiei utilizabil(e) necesar(e) pentru un zbor, efectuat înainte de începerea zborului, sunt incluse toate cele de mai jos:
Punctul 1
combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura către aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea;
Punctul 2
dacă este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a executa o apropiere întreruptă la aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea și, după aceea, pentru a zbura până la aerodromul de rezervă la destinație specificat, pentru a se apropia și a ateriza; precum și
Punctul 3
rezerva finală de combustibil/energie, care nu trebuie să fie mai mică de:
Litera i
pentru zborurile VFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 20 de minute la viteză optimă sau
Litera ii
pentru zborurile IFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 30 de minute la viteza de așteptare la 450 m (1500 ft) deasupra aerodromului sau locului de operare unde este prevăzută aterizarea sau a locului de rezervă la destinație, în condiții de temperatură standard.
Litera i
pentru zborurile VFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 20 de minute la viteză optimă sau
Litera ii
pentru zborurile IFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 30 de minute la viteza de așteptare la 450 m (1500 ft) deasupra aerodromului sau locului de operare unde este prevăzută aterizarea sau a locului de rezervă la destinație, în condiții de temperatură standard.
Litera e
Operatorul trebuie să se asigure că, dacă un zbor trebuie să se îndrepte către alt aerodrom de destinație decât cel planificat inițial, sunt disponibile proceduri de replanificare în timpul zborului pentru a calcula combustibilul/energia necesar(ă), proceduri care respectă dispozițiile literei (c) subpunctele 2-7 pentru avioane și ale literei (d) pentru elicoptere.
Litera f
Pilotul comandant nu inițiază un zbor și nici nu îl continuă în eventualitatea unei replanificări în timpul zborului decât după ce s-a asigurat de faptul că aeronava are la bord cel puțin cantitatea planificată de combustibil/energie și de ulei utilizabil(ă) pentru a finaliza zborul în condiții de siguranță.;
Punctul 1
proceduri cuprinse în manualul de operațiuni, precum și:
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Litera ii
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Punctul 2
condițiile de operare în care urmează să se desfășoare zborul, inclusiv:
Litera i
date privind consumul de combustibil/energie;
Litera ii
masele anticipate;
Litera iii
condițiile meteorologice preconizate;
Litera iv
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Litera v
întârzierile anticipate.
Litera i
date actuale specifice aeronavei, obținute dintr-un sistem de monitorizare a consumului de combustibil/energie sau, dacă nu sunt disponibile;
Litera ii
date furnizate de producătorul aeronavei; precum și
Litera i
date privind consumul de combustibil/energie;
Litera ii
masele anticipate;
Litera iii
condițiile meteorologice preconizate;
Litera iv
efectele elementelor de întreținere amânate sau ale abaterilor de configurație sau ambele; precum și
Litera v
întârzierile anticipate.
Punctul 1
combustibilul/energia pentru rulajul la sol, care trebuie să nu fie sub cantitatea preconizată a fi utilizată înainte de decolare;
Punctul 2
combustibilul/energia pentru zborul pe rută, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a permite avionului să zboare de la decolare sau de la punctul de replanificare în timpul zborului până la aterizarea pe aerodromul de destinație;
Punctul 3
rezerva operațională de combustibil/energie, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a compensa factorii neprevăzuți;
Punctul 4
combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație:
Litera i
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Litera ii
atunci când un zbor este operat fără un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, în scopul de a compensa lipsa unui aerodrom de rezervă la destinație;
Punctul 5
rezerva finală de combustibil/energie care reprezintă cantitatea de combustibil/energie calculată la viteza de așteptare la 1500 ft (450 m) deasupra cotei aerodromului în condiții standard, în conformitate cu masa estimată a aeronavei la sosirea la aerodromul de rezervă la destinație sau la aerodromul de destinație atunci când nu este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, și care trebuie să nu fie mai mică de:
Litera i
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) pe timp de noapte și zboruri în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Litera ii
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri VFR pe timp de zi, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Litera iii
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Punctul 6
combustibilul/energia suplimentar(ă), dacă este necesar(ă) pentru tipul de operațiune în cauză; acesta/aceasta este cantitatea de combustibil/energie care permite avionului să efectueze o aterizare în siguranță la un aerodrom de rezervă pe rută pentru combustibil/energie (scenariu critic cu ERA pentru combustibil/energie) în eventualitatea unei defecțiuni la motoare sau a depresurizării, oricare dintre acestea necesită cantitatea cea mai mare de combustibil/energie, pe baza ipotezei că această defecțiune survine în punctul cel mai critic de-a lungul rutei; acest combustibil/această energie suplimentar(ă) este necesar(ă) numai în cazul în care cantitatea minimă de combustibil/energie calculată în conformitate cu litera (c) subpunctele 2-5 nu este suficientă pentru o astfel de eventualitate;
Punctul 7
combustibilul/energia suplimentar(ă) pentru a ține seama de constrângerile operaționale specifice sau de întârzierile anticipate; precum și
Punctul 8
combustibilul/energia discreționar(ă), dacă este solicitat(ă) de comandant.
Litera i
atunci când un zbor este operat cu cel puțin un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a zbura de la aerodromul de destinație la aerodromul de rezervă la destinație sau
Litera ii
atunci când un zbor este operat fără un aerodrom de rezervă la destinație, acesta/aceasta trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a aștepta la aerodromul de destinație, în scopul de a compensa lipsa unui aerodrom de rezervă la destinație;
Litera i
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri în conformitate cu regulile de zbor la vedere (VFR) pe timp de noapte și zboruri în conformitate cu regulile de zbor instrumental (IFR), combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 45 de minute sau
Litera ii
pentru avioanele cu motoare cu piston care efectuează zboruri VFR pe timp de zi, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Litera iii
pentru avioanele cu motor cu turbină, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de 30 de minute;
Punctul 1
combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura către aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea;
Punctul 2
dacă este necesar un aerodrom de rezervă la destinație, combustibilul/energia pentru aerodromul de rezervă la destinație, care trebuie să fie cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a executa o apropiere întreruptă la aerodromul sau locul de operare unde este prevăzută aterizarea și, după aceea, pentru a zbura până la aerodromul de rezervă la destinație specificat, pentru a se apropia și a ateriza; precum și
Punctul 3
rezerva finală de combustibil/energie, care nu trebuie să fie mai mică de:
Litera i
pentru zborurile VFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 20 de minute la viteză optimă sau
Litera ii
pentru zborurile IFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 30 de minute la viteza de așteptare la 450 m (1500 ft) deasupra aerodromului sau locului de operare unde este prevăzută aterizarea sau a locului de rezervă la destinație, în condiții de temperatură standard.
Litera i
pentru zborurile VFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 20 de minute la viteză optimă sau
Litera ii
pentru zborurile IFR, combustibilul/energia necesar(ă) pentru a zbura timp de cel puțin 30 de minute la viteza de așteptare la 450 m (1500 ft) deasupra aerodromului sau locului de operare unde este prevăzută aterizarea sau a locului de rezervă la destinație, în condiții de temperatură standard.
Litera c
punctul NCC.OP.151 litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
locul avut în vedere pentru aterizare este desemnat ca aerodrom izolat și:
Punctul 1
pentru aerodromul avut în vedere pentru aterizare este prevăzută o procedură de apropiere instrumentală; precum și
Punctul 2
informațiile meteorologice curente disponibile indică faptul că, în perioada cuprinsă între 2 ore înainte și 2 ore după ora estimată de sosire, vor exista următoarele condiții meteorologice:
Litera i
baza norilor este cu cel puțin 300 m (1000 ft) peste minima asociată procedurii de apropriere instrumentală; precum și
Litera ii
vizibilitatea este de cel puțin 5,5 km sau cu 4 km peste minima asociată procedurii.;
Litera i
baza norilor este cu cel puțin 300 m (1000 ft) peste minima asociată procedurii de apropriere instrumentală; precum și
Litera ii
vizibilitatea este de cel puțin 5,5 km sau cu 4 km peste minima asociată procedurii.;
Punctul 1
pentru aerodromul avut în vedere pentru aterizare este prevăzută o procedură de apropiere instrumentală; precum și
Punctul 2
informațiile meteorologice curente disponibile indică faptul că, în perioada cuprinsă între 2 ore înainte și 2 ore după ora estimată de sosire, vor exista următoarele condiții meteorologice:
Litera i
baza norilor este cu cel puțin 300 m (1000 ft) peste minima asociată procedurii de apropriere instrumentală; precum și
Litera ii
vizibilitatea este de cel puțin 5,5 km sau cu 4 km peste minima asociată procedurii.;
Litera i
baza norilor este cu cel puțin 300 m (1000 ft) peste minima asociată procedurii de apropriere instrumentală; precum și
Litera ii
vizibilitatea este de cel puțin 5,5 km sau cu 4 km peste minima asociată procedurii.;
Litera d
punctul NCC.OP.155 litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
Pentru toate celelalte tipuri de combustibil/energie, trebuie să se ia măsurile necesare de precauție, iar la bordul aeronavei trebuie asigurat personal calificat, pregătit să inițieze și să conducă o evacuare a aeronavei prin cele mai practice și rapide mijloace disponibile.;
Litera e
se introduce următorul punct NCC.OP.157:
Litera a
Realimentarea cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune se efectuează numai:
Punctul 1
dacă nu există pasageri care se îmbarcă sau debarcă;
Punctul 2
dacă operatorul aerodromului/locului de operare permite astfel de operațiuni;
Punctul 3
în conformitate cu orice proceduri și limitări specifice din manualul de zbor al aeronavei (AFM);
Punctul 4
cu tipurile de combustibil JET A sau JET A-1; precum și
Punctul 5
în prezența instalațiilor sau echipamentelor adecvate de salvare și de stingere a incendiilor (RFF).
Litera b
Operatorul trebuie să evalueze riscurile asociate realimentării cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune.
Litera c
Operatorul trebuie să stabilească proceduri adecvate care trebuie urmate de către întregul personal implicat, precum membrii echipajului și personalul operațional de la sol.
Litera d
Operatorul trebuie să își pregătească membrii echipajului și să se asigure că personalul operațional de la sol implicat este pregătit în mod corespunzător.
Litera e
Operatorul trebuie să se asigure că procedura de realimentare a elicopterului cu motorul (motoarele) și/sau cu rotoarele în funcțiune este specificată în manualul de operațiuni. Această procedură, precum și orice modificare a sa necesită aprobarea prealabilă a autorității competente.;
Punctul 1
dacă nu există pasageri care se îmbarcă sau debarcă;
Punctul 2
dacă operatorul aerodromului/locului de operare permite astfel de operațiuni;
Punctul 3
în conformitate cu orice proceduri și limitări specifice din manualul de zbor al aeronavei (AFM);
Punctul 4
cu tipurile de combustibil JET A sau JET A-1; precum și
Punctul 5
în prezența instalațiilor sau echipamentelor adecvate de salvare și de stingere a incendiilor (RFF).
Litera f
punctul NCC.OP.205 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
Operatorul trebuie să instituie proceduri prin care să se asigure că în timpul zborului sunt efectuate verificări ale combustibilului/energiei și gestionarea combustibilului/energiei.
Litera b
Pilotul comandant trebuie să monitorizeze cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) rămasă la bord, pentru a se asigura că este protejată și că nu este mai mică decât cantitatea de combustibil/energie necesară pentru a se îndrepta către un aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță.
Litera c
Pilotul comandant trebuie să informeze controlul traficului aerian (ATC) cu privire la o stare de combustibil/energie minim(ă) declarând MINIMUM FUEL atunci când pilotul comandant:
Punctul 1
a hotărât să aterizeze pe un anumit aerodrom sau loc de operare; precum și
Punctul 2
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul sau locul de operare respectiv ori alte întârzieri în traficul aerian pot avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Litera d
Pilotul comandant trebuie să declare o situație de urgență de combustibil/energie prin difuzarea mesajului MAYDAY MAYDAY MAYDAY FUEL atunci când cantitatea de combustibil/energie utilizabil(ă) estimată a fi disponibilă la aterizarea la cel mai apropiat aerodrom sau loc de operare unde se poate efectua o aterizare în siguranță este mai mică decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.;
Punctul 1
a hotărât să aterizeze pe un anumit aerodrom sau loc de operare; precum și
Punctul 2
a calculat că orice modificare a autorizării existente pentru aerodromul sau locul de operare respectiv ori alte întârzieri în traficul aerian pot avea ca rezultat aterizarea cu mai puțin decât rezerva finală de combustibil/energie planificată.
Litera g
la punctul NCC.POL.110 litera (a), subpunctele 6, 7, 8 și 9 se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 6
masa combustibilului/energiei la decolare și masa combustibilului/energiei pentru zborul pe rută;
Punctul 7
masa altor consumabile în afara combustibilului/energiei, dacă este cazul;
Punctul 8
componentele încărcăturii, inclusiv pasageri, bagaje, marfă și balast;
Punctul 9

Anexa 2
Apendicele I
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA II
Paragraf
În anexa I la Regulamentul (UE) nr. 965/2012 se adaugă următorul punct 98b:
Paragraf
substanțe psihoactive înseamnă alcool, opioide, canabinoide, sedative și hipnotice, cocaină, alți psihostimulanți, halucinogeni și solvenți volatili, fiind excluse cafeina și tutunul;.
Litera 98b