Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 77 alineatul (2) literele (a), (b) și (d),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului a instituit Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) pentru resortisanții țărilor terțe exonerați de obligația de a deține viză la trecerea frontierelor externe ale Uniunii. Respectivul regulament a stabilit condițiile și procedurile pentru eliberarea sau refuzarea autorizațiilor de călătorie în temeiul ETIAS.
2
ETIAS permite să se evalueze dacă prezența respectivilor resortisanți ai țărilor terțe pe teritoriul statelor membre ar constitui un risc în materie de securitate ori de imigrație ilegală sau un risc epidemiologic ridicat.
3
Pentru a permite sistemului central al ETIAS să prelucreze dosarele de cerere, astfel cum se menționează în Regulamentul (UE) 2018/1240, este necesar să se stabilească interoperabilitatea dintre sistemul de informații al ETIAS, pe de o parte, și Sistemul de intrare/ieșire (EES), Sistemul de informații privind vizele (VIS), Sistemul de informații Schengen (SIS), Eurodac și Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare ale resortisanților țărilor terțe (ECRIS-TCN) (denumite în continuare alte sisteme de informații ale UE) și datele Europol, astfel cum sunt definite în regulamentul respectiv (denumite în continuare datele Europol), pe de altă parte.
4
Prezentul regulament, împreună cu Regulamentele (UE) 2021/1150 și (UE) 2021/1151 ale Parlamentului European și ale Consiliului, stabilește normele privind realizarea interoperabilității dintre sistemul de informații ETIAS, pe de o parte, și alte sisteme de informații UE și datele Europol, pe de altă parte, și condițiile de consultare a datelor stocate în alte sisteme de informații ale UE și a datelor Europol de către ETIAS în scopul identificării automate a răspunsurilor pozitive. Prin urmare, este necesar să se modifice Regulamentele (CE) nr. 767/2008, (UE) 2017/2226, (UE) 2018/1240, (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861 și(UE) 2019/817 ale Parlamentului European și ale Consiliului, pentru a conecta sistemul central al ETIAS la alte sisteme de informații ale UE și la datele Europol și pentru a preciza datele care vor fi transmise între respectivele sisteme de informații ale UE și datele Europol.
5
Portalul european de căutare (ESP), instituit prin Regulamentul (UE) 2019/817 și Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului, va permite ca datele stocate în ETIAS și datele stocate în alte sisteme de informații al UE vizate să facă obiectul unor interogări în paralel.
6
Ar trebui stabilite aspectele practice de ordin tehnic care să permită ETIAS să verifice în mod regulat și automat în alte sisteme de informații ale UE dacă sunt îndeplinite în continuare condițiile pentru păstrarea dosarelor de cerere prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1240.
7
Pentru a asigura îndeplinirea integrală a obiectivelor ETIAS, precum și pentru a facilita îndeplinirea obiectivelor SIS prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1860, este necesar să se includă în domeniul de aplicare a verificărilor automate o nouă categorie de semnalări introdusă prin regulamentul respectiv, și anume semnalările privind resortisanții țărilor terțe care fac obiectul unei decizii de returnare.
8
Returnarea resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile de intrare, ședere sau reședință pe teritoriul statelor membre, în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului, este o componentă esențială a eforturilor ample de combatere a migrației neregulamentare și reprezintă un motiv de interes public important.
9
Pentru a asigura un nivel ridicat de acuratețe și fiabilitate a datelor, este important să se raporteze răspunsurile fals pozitive generate la nivelul unității centrale a ETIAS.
10
În vederea completării anumitor aspecte tehnice detaliate ale Regulamentului (UE) 2018/1240, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește specificarea condițiilor de corespondență între datele prezente într-o fișă, într-o semnalare sau într-un dosar din alte sisteme de informații ale UE consultate și un dosar de cerere ETIAS. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a se asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
11
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1240, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a stabili aspectele practice de ordin tehnic de punere în aplicare a anumitor dispoziții referitoare la păstrarea datelor și pentru a detalia normele referitoare la sprijinul care urmează să fie acordat operatorilor de transport de către unitatea centrală a ETIAS. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
12
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2226, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare pentru a stabili detaliile procedurilor de rezervă în cazul imposibilității tehnice de accesare a datelor de către operatorii de transport și pentru a detalia regulile referitoare la sprijinul care urmează să fie acordat operatorilor de transport de către unitatea centrală a ETIAS. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
13
Autorizațiile de călătorie ETIAS pot fi revocate în urma introducerii în SIS a unor semnalări noi referitoare la refuzul intrării și al șederii sau a unor semnalări noi referitoare la un document de călătorie declarat drept pierdut, furat, deținut fără drept sau anulat. Pentru ca sistemul central al ETIAS să fie informat automat de către SIS cu privire la astfel de noi semnalări, ar trebui să se stabilească un proces automat între SIS și ETIAS.
14
În vederea raționalizării și simplificării activității polițiștilor de frontieră prin punerea în aplicare a unui proces mai uniform de control la frontiere pentru toți resortisanții țărilor terțe care intenționează să intre pe teritoriul statelor membre pentru șederi pe termen scurt și ca urmare a adoptării Regulamentelor (UE) 2017/2226 și (UE) 2018/1240, este de dorit să se alinieze modul în care cooperează EES și ETIAS la modul în care sunt integrate EES și VIS în scopul controlului la frontieră și al înregistrării trecerilor frontierei în EES.
15
Condițiile, inclusiv drepturile de acces, în care unitatea centrală a ETIAS și unitățile naționale ale ETIAS pot consulta datele stocate în alte sisteme de informații ale UE în scopul ETIAS ar trebui să fie stabilite prin norme clare și precise referitoare la accesul unității centrale a ETIAS și al unităților naționale ale ETIAS la datele stocate în alte sisteme de informații ale UE, la tipurile de interogări și la categoriile de date, iar toate acestea ar trebui să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor lor. Accesul statelor membre, prin intermediul unităților naționale ale ETIAS, la celelalte sisteme de informații ale UE ar trebui să realizeze conform participării la instrumentele juridice respective. În aceeași ordine de idei, datele stocate în dosarele de cerere ETIAS ar trebui să fie vizibile numai pentru statele membre care utilizează sistemele de informații subiacente în conformitate cu modalitățile lor de participare. De exemplu, dispozițiile prezentului regulament referitoare la SIS și la VIS reprezintă dispoziții care se întemeiază pe toate dispozițiile acquis-ului Schengen, pentru care sunt relevante Deciziile 2010/365/UE, (UE) 2017/733, (UE) 2017/1908 și (UE) 2018/934 ale Consiliului privind aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen referitoare la SIS și la VIS.
16
În cazul în care, din cauza unor dificultăți tehnice, operatorii de transport nu pot avea acces la sistemul de informații al ETIAS prin intermediul portalului pentru operatorii de transport, unitatea centrală a ETIAS ar trebui să le acorde sprijin operațional pentru a limita, în măsura posibilului, impactul asupra călătoriilor pasagerilor și asupra operatorilor de transport. Din acest motiv, este necesar să se alinieze procedurile de rezervă în caz de imposibilitate tehnică, inclusiv sprijinul operațional, prevăzute pentru VIS, ETIAS și EES.
17
În temeiul Regulamentului (UE) 2018/1240, Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului, este responsabilă pentru etapa de proiectare și dezvoltare a sistemului de informații al ETIAS.
18
Prezentul regulament nu aduce atingere Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
19
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament dacă îl va pune în aplicare în dreptul său intern.
20
Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului; prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
21
În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctele A, B, C și G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului.
22
În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctele A, B, C și G din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului.
23
În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctele A, B, C și G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului.
24
În ceea ce privește Cipru, Bulgaria, România și Croația, dispozițiile prezentului regulament referitoare la VIS, SIS și EES constituie dispoziții care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta, în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011, coroborate cu Deciziile 2010/365/UE, (UE) 2017/733, (UE) 2017/1908 și (UE) 2018/934.
25
Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 767/2008, (UE) 2017/2226, (UE) 2018/1240, (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861 și (UE) 2019/817 ar trebui modificate în consecință.
26
Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume modificarea Regulamentelor (CE) nr. 767/2008, (UE) 2017/2226, (UE) 2018/1240, (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861 și (UE) 2019/817 pentru a conecta sistemul central al ETIAS la celelalte sisteme de informații ale UE și la datele Europol și pentru a preciza datele care vor fi transmise între respectivele sisteme de informații ale UE și datele Europol, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea și efectele lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
27
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului,
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I
Articolul 1
Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1240
Paragraf
Regulamentul (UE) 2018/1240 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 3 alineatul (1) se adaugă următorul punct:
Punctul 28
alte sisteme de informații ale UE înseamnă Sistemul de intrare/ieșire (EES), instituit prin Regulamentul (UE) 2017/2226, Sistemul de informații privind vizele (VIS), instituit prin Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, Sistemul de informații Schengen (SIS), instituit prin Regulamentele (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861 și (UE) 2018/1862 ale Parlamentului European și ale Consiliului, Eurodac, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare ale resortisanților țărilor terțe (ECRIS-TCN), instituit prin Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului.
Punctul 2
Articolul 4 se modifică după cum urmează:
Litera a
litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
sprijină îndeplinirea obiectivelor SIS referitoare la semnalările privind resortisanții țărilor terțe cărora li s-a refuzat intrarea și șederea, semnalările privind persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea predării sau a extrădării, semnalările privind persoanele dispărute, semnalările privind persoanele căutate în vederea participării la o procedură judiciară, și semnalările privind persoanele supuse unor controale discrete sau unor controale specific și semnalările referitoare la resortisanții țărilor terțe care fac obiectul unei decizii de returnare;;
Litera b
se introduce următoarea literă:
Litera ea
sprijină obiectivele EES;.
Litera e
sprijină îndeplinirea obiectivelor SIS referitoare la semnalările privind resortisanții țărilor terțe cărora li s-a refuzat intrarea și șederea, semnalările privind persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea predării sau a extrădării, semnalările privind persoanele dispărute, semnalările privind persoanele căutate în vederea participării la o procedură judiciară, și semnalările privind persoanele supuse unor controale discrete sau unor controale specific și semnalările referitoare la resortisanții țărilor terțe care fac obiectul unei decizii de returnare;;
Litera ea
sprijină obiectivele EES;.
Punctul 3
La articolul 6 alineatul (2) se introduce următoarea literă:
Litera da
un canal de comunicații securizat între sistemul central al ETIAS și sistemul central al EES;.
Punctul 4
Articolul 7 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
în cazurile în care procesul de prelucrare automată a cererilor a semnalat un răspuns pozitiv, verificarea, în conformitate cu articolul 22, dacă datele cu caracter personal ale solicitantului corespund datelor cu caracter personal ale persoanei care a generat respectivul răspuns pozitiv în sistemul central al ETIAS, în oricare dintre sistemele de informații ale UE care sunt consultate, în datele Europol, în oricare dintre bazele de date ale Interpol menționate la articolul 12 sau indicatorilor de risc specifici menționați la articolul 33 și, în cazul în care se confirmă o corespondență sau în cazul în care, după o astfel de verificare, persistă îndoieli, lansarea prelucrării manuale a cererilor, astfel cum se menționează la articolul 26;;
Litera b
se adaugă următorul alineat:
Litera a
în cazurile în care procesul de prelucrare automată a cererilor a semnalat un răspuns pozitiv, verificarea, în conformitate cu articolul 22, dacă datele cu caracter personal ale solicitantului corespund datelor cu caracter personal ale persoanei care a generat respectivul răspuns pozitiv în sistemul central al ETIAS, în oricare dintre sistemele de informații ale UE care sunt consultate, în datele Europol, în oricare dintre bazele de date ale Interpol menționate la articolul 12 sau indicatorilor de risc specifici menționați la articolul 33 și, în cazul în care se confirmă o corespondență sau în cazul în care, după o astfel de verificare, persistă îndoieli, lansarea prelucrării manuale a cererilor, astfel cum se menționează la articolul 26;;
Punctul 5
Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
numele de familie;
Litera b
numele de familie la naștere;
Litera c
prenumele;
Litera d
data nașterii;
Litera e
locul nașterii;
Litera f
țara nașterii;
Litera g
sexul;
Litera h
cetățenia actuală;
Litera i
alte cetățenii (dacă este cazul);
Litera j
tipul, numărul și țara emitentă a documentului de călătorie.
Litera a
numele de familie;
Litera b
numele de familie la naștere;
Litera c
prenumele;
Litera d
data nașterii;
Litera e
sexul;
Litera f
cetățenia actuală;
Litera g
alte nume [pseudonim (pseudonime)];
Litera h
nume artistic(e);
Litera i
nume uzual(e);
Litera j
alte cetățenii (dacă este cazul);
Litera k
tipul, numărul și țara emitentă a documentului de călătorie.
Litera a
numele de familie;
Litera b
numele de familie la naștere;
Litera c
prenumele;
Litera d
data nașterii;
Litera e
locul nașterii;
Litera f
sexul;
Litera g
cetățenia actuală;
Litera h
alte nume [pseudonim (pseudonime)];
Litera i
nume artistic(e);
Litera j
nume uzual(e);
Litera k
alte cetățenii (dacă este cazul);
Litera l
tipul, numărul și țara emitentă a documentului de călătorie;
Litera m
în cazul minorilor, numele de familie și prenumele persoanei care exercită autoritatea părintească sau ale tutorelui legal al solicitantului.
Litera a
numele de familie;
Litera b
numele de familie la naștere;
Litera c
prenumele;
Litera d
data nașterii;
Litera e
locul nașterii;
Litera f
sexul;
Litera g
cetățenia actuală;
Litera h
alte nume [pseudonim (pseudonime)];
Litera i
nume artistic(e);
Litera j
nume uzual(e);
Litera k
alte cetățenii (dacă este cazul);
Litera l
tipul, numărul și țara emitentă a documentului de călătorie;
Litera m
în cazul minorilor, numele de familie și prenumele persoanei care exercită autoritatea părintească sau ale tutorelui legal al solicitantului.
Litera a
numele de familie;
Litera b
numele de familie la naștere;
Litera c
prenumele;
Litera d
data nașterii;
Litera e
locul nașterii;
Litera ea
țara nașterii;
Litera f
sexul;
Litera g
cetățenia actuală;
Litera h
alte nume [pseudonim (pseudonime)];
Litera i
nume artistic(e);
Litera j
nume uzual(e);
Litera k
alte cetățenii (dacă este cazul);
Litera l
tipul, numărul și țara emitentă a documentului de călătorie.
Litera a
tipul semnalării, cu excepția semnalărilor menționate la articolul 23 alineatul (1);
Litera b
sursa datelor, și anume celelalte sisteme de informații ale UE din care provin datele sau datele Europol, după caz;
Litera c
numărul de referință al înregistrării în sistemul de informații al UE interogat care a generat răspunsul pozitiv, precum și statul membru care a introdus sau a furnizat datele care au generat răspunsul pozitiv; și
Litera d
dacă sunt disponibile, data și ora la care datele au fost introduse în celelalte sisteme de informații ale UE sau în datele Europol.
Punctul 6
Se introduc următoarele articole:
Punctul 7
Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 8
La articolul 17 alineatul (4), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
dacă a fost condamnat în ultimii 25 de ani pentru comiterea unei infracțiuni de terorism ori dacă a fost condamnat în ultimii 15 ani pentru comiterea oricărei alte infracțiuni enumerate în anexă și, în caz afirmativ, când anume și în ce țară;.
Punctul 9
La articolul 20, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
dacă documentul de călătorie utilizat pentru cerere corespunde unui document de călătorie declarat în SIS drept pierdut, furat, deținut fără drept sau anulat;
Litera b
dacă documentul de călătorie utilizat pentru cerere corespunde unui document de călătorie declarat în SIS drept pierdut, furat sau anulat;
Litera c
dacă solicitantul este subiectul unei semnalări introduse în SIS privind refuzul intrării și șederii;
Litera d
dacă solicitantul este subiectul unei semnalări în SIS privind persoane căutate pentru a fi arestate în vederea predării în temeiul unui mandat european de arestare sau căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării;
Litera e
dacă solicitantul și documentul de călătorie corespund unei autorizații de călătorie refuzate, revocate sau anulate în sistemul central al ETIAS;
Litera f
dacă datele privind documentul de călătorie furnizate în cerere corespund unei alte cereri de autorizație de călătorie asociate cu date de identitate diferite menționate la articolul 17 alineatul (2) litera (a) din sistemul central al ETIAS;
Litera g
dacă în prezent solicitantul figurează în EES ca persoană care a depășit durata de ședere autorizată sau dacă în trecut solicitantul a figurat ca persoană care a depășit durata de ședere autorizată;
Litera h
dacă în EES este înregistrat faptul că solicitantului i s-a refuzat intrarea;
Litera i
dacă solicitantul a fost supus unei decizii de refuzare, de anulare sau de revocare a unei vize de scurtă ședere înregistrate în VIS;
Litera j
dacă datele furnizate în cerere corespund informațiilor înregistrate în datele Europol;
Litera k
dacă solicitantul este înregistrat în Eurodac;
Litera l
dacă documentul de călătorie utilizat pentru cerere corespunde unui document de călătorie înregistrat într-un dosar din baza de date TDAWN;
Litera m
în cazurile în care solicitantul este minor, dacă autoritatea părintească sau tutorele legal al solicitantului:
Litera i
este subiectul unei semnalări în SIS privind persoane căutate pentru a fi arestate în vederea predării în temeiul unui mandat european de arestare sau căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării;
Litera ii
este subiectul unei semnalări privind refuzul intrării și șederii introduse în SIS;
Litera n
dacă solicitantul corespunde unei persoane ale cărei date au fost înregistrate în ECRIS-TCN și cu privire la care există o atenționare în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2019/816; datele respective sunt utilizate numai în scopul verificării efectuate de unitatea centrală a ETIAS în temeiul articolului 22 din prezentul regulament și în scopul consultării cazierelor judiciare naționale de către unitățile naționale ale ETIAS în temeiul articolului 25a alineatul (2) din prezentul regulament; unitățile naționale ale ETIAS consultă cazierele judiciare naționale înainte de efectuarea evaluărilor și de luarea deciziilor menționate la articolul 26 din prezentul regulament și, dacă este cazul, înainte de emiterea evaluărilor și avizelor în temeiul articolului 28 din prezentul regulament;
Litera o
dacă solicitantul este subiectul unei semnalări privind returnarea introduse în SIS.
Litera i
este subiectul unei semnalări în SIS privind persoane căutate pentru a fi arestate în vederea predării în temeiul unui mandat european de arestare sau căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării;
Litera ii
este subiectul unei semnalări privind refuzul intrării și șederii introduse în SIS;
Punctul 10
Articolul 22 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la alineatul (3), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
datelor prezente în sistemul central al ETIAS;;
Litera c
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
se adaugă următorul alineat:
Litera b
datelor prezente în sistemul central al ETIAS;;
Punctul 11
Articolul 23 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
o semnalare privind persoanele supuse unor controale discrete, controale prin interviu sau controale specifice.;
Litera b
alineatul (2) se modifică după cum urmează:
Litera i
primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
se adaugă următorul paragraf:
Litera c
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
o semnalare privind persoanele supuse unor controale discrete, controale prin interviu sau controale specifice.;
Litera i
primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
se adaugă următorul paragraf:
Punctul 12
Se introduce următorul articol:
Litera a
datele menționate la articolele 16, 17 și 18 din Regulamentul (UE) 2017/2226;
Litera b
datele menționate la articolele 9-14 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;
Litera c
datele menționate la articolul 20 din Regulamentul (UE) 2018/1861 prelucrate în scopul articolelor 24, 25 și 26 din regulamentul respectiv;
Litera d
datele menționate la articolul 20 din Regulamentul (UE) 2018/1862 prelucrate în scopul articolului 26 și al articolului 38 alineatul (2) literele (k) și (l) din regulamentul respectiv;
Litera e
datele menționate la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2018/1860 prelucrate în scopul articolului 3 din regulamentul respectiv.
Punctul 13
Articolul 26 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (3), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
evaluează riscurile în materie de securitate sau de imigrație ilegală și decide dacă să elibereze sau să refuze autorizația de călătorie, în cazul în care răspunsul pozitiv corespunde uneia sau mai multor verificări menționate la articolul 20 alineatul (2) litera (b) și literele (d)-(o).;
Litera b
se introduce următorul alineat:
Litera a
refuză autorizația de călătorie a solicitantului în cazul în care verificarea efectuată în temeiul articolului 23 alineatul (2) al treilea paragraf a dus la ștergerea semnalării privind returnarea și introducerea unei semnalări privind refuzul intrării și al șederii;
Litera b
evaluează riscurile în materie de securitate sau de imigrație ilegală și decide dacă să elibereze sau să refuze autorizația de călătorie în toate celelalte cazuri.
Litera c
la alineatul (4) se adaugă următorul paragraf:
Litera b
evaluează riscurile în materie de securitate sau de imigrație ilegală și decide dacă să elibereze sau să refuze autorizația de călătorie, în cazul în care răspunsul pozitiv corespunde uneia sau mai multor verificări menționate la articolul 20 alineatul (2) litera (b) și literele (d)-(o).;
Litera a
refuză autorizația de călătorie a solicitantului în cazul în care verificarea efectuată în temeiul articolului 23 alineatul (2) al treilea paragraf a dus la ștergerea semnalării privind returnarea și introducerea unei semnalări privind refuzul intrării și al șederii;
Litera b
evaluează riscurile în materie de securitate sau de imigrație ilegală și decide dacă să elibereze sau să refuze autorizația de călătorie în toate celelalte cazuri.
Punctul 14
La articolul 28 alineatul (3) se adaugă următorul paragraf:
Punctul 15
La articolul 37, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 16
La articolul 41, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 17
Articolul 46 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
se adaugă următorul alineat:
Punctul 18
La articolul 47 alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
dacă persoana deține sau nu o autorizație de călătorie valabilă, inclusiv dacă statutul persoanei corespunde statutului menționat la articolul 2 alineatul (1) litera (c) și, în cazul unei autorizații de călătorie cu valabilitate teritorială limitată eliberate în temeiul articolului 44, statul membru sau statele membre pentru care este valabilă aceasta;.
Punctul 19
La articolul 64 se adaugă următorul alineat:
Punctul 20
La articolul 73 alineatul (3), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
a măsurilor prevăzute la articolul 6 alineatul (4), articolul 16 alineatul (10), articolul 17 alineatul (9), articolul 31, articolul 35 alineatul (7), articolul 45 alineatul (2), articolul 54 alineatul (2), articolul 74 alineatul (5), articolul 84 alineatul (2) și articolul 92 alineatul (8); și
Litera b
a măsurilor adoptate în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 90 alineatul (2), necesare pentru dezvoltarea și implementarea tehnică a sistemului central al ETIAS, a NUI, a infrastructurii de comunicații, a canalului de comunicații securizat dintre sistemul central al ETIAS și sistemul central al EES și a portalului pentru operatorii de transport, în special a unor acte de punere în aplicare pentru:
Litera i
accesarea datelor în conformitate cu articolele 22-29 și articolele 33-53;
Litera ii
modificarea, ștergerea și ștergerea anticipată a datelor în conformitate cu articolul 55;
Litera iii
ținerea și accesarea evidențelor în conformitate cu articolele 45 și 69;
Litera iv
cerințele de funcționare;
Litera v
specificațiile privind soluțiile tehnice de conectare a punctelor centrale de acces în conformitate cu articolele 51, 52 și 53.
Litera i
accesarea datelor în conformitate cu articolele 22-29 și articolele 33-53;
Litera ii
modificarea, ștergerea și ștergerea anticipată a datelor în conformitate cu articolul 55;
Litera iii
ținerea și accesarea evidențelor în conformitate cu articolele 45 și 69;
Litera iv
cerințele de funcționare;
Litera v
specificațiile privind soluțiile tehnice de conectare a punctelor centrale de acces în conformitate cu articolele 51, 52 și 53.
Punctul 21
Articolul 88 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
au intrat în vigoare modificările necesare ale actelor juridice de instituire a celorlalte sisteme de informații ale UE cu care se stabilește interoperabilitatea, în înțelesul articolului 11 din prezentul regulament, a sistemului de informații al ETIAS, cu excepția reformării Regulamentului (UE) nr. 603/2013;;
Litera ii
litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
au fost adoptate măsurile menționate la articolul 11 alineatele (9) și (10), articolul 15 alineatul (5), articolul 17 alineatele (3), (5) și (6), articolul 18 alineatul (4), articolul 27 alineatele (3) și (5), articolul 33 alineatele (2) și (3), articolul 36 alineatul (3), articolul 38 alineatul (3), articolul 39 alineatul (2), articolul 45 alineatul (3), articolul 46 alineatul (4), articolul 48 alineatul (4), articolul 59 alineatul (4), articolul 73 alineatul (3) litera (b), articolul 83 alineatele (1), (3) și (4) și articolul 85 alineatul (3);;
Litera a
au intrat în vigoare modificările necesare ale actelor juridice de instituire a celorlalte sisteme de informații ale UE cu care se stabilește interoperabilitatea, în înțelesul articolului 11 din prezentul regulament, a sistemului de informații al ETIAS, cu excepția reformării Regulamentului (UE) nr. 603/2013;;
Litera d
au fost adoptate măsurile menționate la articolul 11 alineatele (9) și (10), articolul 15 alineatul (5), articolul 17 alineatele (3), (5) și (6), articolul 18 alineatul (4), articolul 27 alineatele (3) și (5), articolul 33 alineatele (2) și (3), articolul 36 alineatul (3), articolul 38 alineatul (3), articolul 39 alineatul (2), articolul 45 alineatul (3), articolul 46 alineatul (4), articolul 48 alineatul (4), articolul 59 alineatul (4), articolul 73 alineatul (3) litera (b), articolul 83 alineatele (1), (3) și (4) și articolul 85 alineatul (3);;
Litera b
se adaugă următoarele alineate:
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
au intrat în vigoare modificările necesare ale actelor juridice de instituire a celorlalte sisteme de informații ale UE cu care se stabilește interoperabilitatea, în înțelesul articolului 11 din prezentul regulament, a sistemului de informații al ETIAS, cu excepția reformării Regulamentului (UE) nr. 603/2013;;
Litera ii
litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
au fost adoptate măsurile menționate la articolul 11 alineatele (9) și (10), articolul 15 alineatul (5), articolul 17 alineatele (3), (5) și (6), articolul 18 alineatul (4), articolul 27 alineatele (3) și (5), articolul 33 alineatele (2) și (3), articolul 36 alineatul (3), articolul 38 alineatul (3), articolul 39 alineatul (2), articolul 45 alineatul (3), articolul 46 alineatul (4), articolul 48 alineatul (4), articolul 59 alineatul (4), articolul 73 alineatul (3) litera (b), articolul 83 alineatele (1), (3) și (4) și articolul 85 alineatul (3);;
Litera a
au intrat în vigoare modificările necesare ale actelor juridice de instituire a celorlalte sisteme de informații ale UE cu care se stabilește interoperabilitatea, în înțelesul articolului 11 din prezentul regulament, a sistemului de informații al ETIAS, cu excepția reformării Regulamentului (UE) nr. 603/2013;;
Litera d
au fost adoptate măsurile menționate la articolul 11 alineatele (9) și (10), articolul 15 alineatul (5), articolul 17 alineatele (3), (5) și (6), articolul 18 alineatul (4), articolul 27 alineatele (3) și (5), articolul 33 alineatele (2) și (3), articolul 36 alineatul (3), articolul 38 alineatul (3), articolul 39 alineatul (2), articolul 45 alineatul (3), articolul 46 alineatul (4), articolul 48 alineatul (4), articolul 59 alineatul (4), articolul 73 alineatul (3) litera (b), articolul 83 alineatele (1), (3) și (4) și articolul 85 alineatul (3);;
Punctul 22
Articolul 89 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 23
La articolul 90, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 24
La articolul 92 se introduce următorul alineat:
Litera a
o comparație a numărului de răspunsuri pozitive simultane, pentru aceeași cerere, în ECRIS-TCN referitoare la condamnările pentru infracțiunile de terorism enumerate în anexa la prezentul regulament și în SIS referitoare la semnalările privind refuzul intrării și al șederii;
Litera b
o comparație a numărului de răspunsuri pozitive simultane, pentru aceeași cerere, în ECRIS-TCN referitoare la orice alte infracțiuni enumerate în anexa la prezentul regulament și în SIS referitoare la semnalările privind refuzul intrării și al șederii;
Litera c
pentru cererile în cazul cărora singurul răspuns pozitiv a fost generat în ECRIS-TCN, o comparație între numărul de refuzuri de autorizații de călătorie și numărul total de răspunsuri pozitive generate prin interogarea ECRIS-TCN.
Punctul 25
La articolul 96 se introduce următorul paragraf după al doilea paragraf:
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II
Articolul 2
Modificarea Regulamentului (CE) nr. 767/2008
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 767/2008 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 6, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
autorităților naționale ale statelor membre și ale organelor Uniunii care au competențe în sensul articolelor 15-22, al articolelor 22g-22m și al articolului 45e din prezentul regulament;
Litera b
unității centrale a ETIAS și al unităților naționale ale ETIAS, desemnate în temeiul articolelor 7 și 8 din Regulamentul (UE) 2018/1240, în sensul articolelor 18c și 18d din prezentul regulament și în sensul Regulamentului (UE) 2018/1240; și
Litera c
autorităților naționale ale statelor membre și ale organelor Uniunii care au competențe în sensul articolelor 20 și 21 din Regulamentul (UE) 2019/817.
Punctul 2
Se introduc următoarele articole:
Punctul 3
Se introduce următorul articol:
Punctul 4
Anexa se numerotează ca anexa I și se adaugă următoarea anexă:
Articolul 3
Modificarea Regulamentului (UE) 2017/2226
Paragraf
Regulamentul (UE) 2017/2226 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 6 alineatul (1) se adaugă următoarea literă:
Litera k
să sprijine obiectivele Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) instituit prin Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului.
Punctul 2
Se introduc următoarele articole:
Litera a
să efectueze interogări în sistemul central al ETIAS și să importe din acest sistem informațiile menționate la articolul 47 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1240, numărul cererii și data la care expiră autorizația de călătorie ETIAS;
Litera b
să actualizeze fișa de intrare/ieșire din EES, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din prezentul regulament; și
Litera c
să actualizeze fișa de refuz al intrării din EES, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament.
Punctul 3
La articolul 9 se introduce următorul alineat:
Punctul 4
Se introduce următorul articol:
Punctul 5
La articolul 17 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera a
numărul cererii ETIAS;
Litera b
data la care expiră autorizația de călătorie ETIAS;
Litera c
în cazul unei autorizații de călătorie ETIAS cu valabilitate teritorială limitată, statul membru sau statele membre pentru care aceasta este valabilă.
Punctul 6
La articolul 18 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
pentru resortisanții țărilor terțe exonerați de obligația de a deține viză, datele alfanumerice necesare în temeiul articolului 17 alineatele (1) și (2) din prezentul regulament.
Punctul 7
Se introduc următoarele articole:
Punctul 8
Articolul 28 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 9
La articolul 46 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:
Punctul 10
Se adaugă următoarea anexă:
Articolul 4
Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1860
Paragraf
În Regulamentul (UE) 2018/1860, articolul 19 se înlocuiește cu următorul text:Articolul 19Aplicabilitatea Regulamentului (UE) 2018/1861În măsura în care nu sunt stabilite în prezentul regulament, introducerea, prelucrarea și actualizarea semnalărilor, dispozițiile privind responsabilitățile statelor membre și ale eu-LISA, condițiile privind accesul la semnalări și perioadele de reexaminare a semnalărilor, prelucrarea datelor, protecția datelor, răspunderea, monitorizarea și statisticile, astfel cum sunt prevăzute la articolele 6-19, la articolul 20 alineatele (3) și (4), la articolele 21, 23, 32 și 33, la articolul 34 alineatul (5), la articolele 36a, 36b, 36c și la articolele 38-60 din Regulamentul (UE) 2018/1861 se aplică datelor introduse și prelucrate în SIS în conformitate cu prezentul regulament.
Articolul 5
Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1861
Paragraf
Regulamentul (UE) 2018/1861 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Se introduce următorul articol:
Punctul 2
La articolul 34 alineatul (1) se adaugă următoarea literă:
Litera h
prelucrarea manuală a cererilor ETIAS de către unitatea națională a ETIAS, în temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2018/1240.
Punctul 3
Se introduc următoarele articole:
Articolul 6
Modificarea Regulamentului (UE) 2019/817
Paragraf
La articolul 72 din Regulamentul (UE) 2019/817 se introduce următorul alineat:(1b)Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (1) de la prezentul articol, ESP este pus în funcțiune, în scopurile efectuării de verificări automate doar în temeiul articolului 20, al articolului 23, al articolului 24 alineatul (6) litera (c) punctul (ii), al articolului 41 și al articolului 54 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1240, după ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 88 din regulamentul menționat.
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III
Articolul 7
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Strasbourg, 7 iulie 2021.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleD. M. SassoliPentru ConsiliuPreședinteleA. Logar
Anexa 1
ANEXA IITabel de corespondență
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA IIITabel de corespondență
Tabel 1
Tabelul 1