Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între Republica Gaboneză și Comunitatea Europeană (denumit în continuare acordul), aprobat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 450/2007 al Consiliului, a intrat în vigoare la 11 iunie 2007. Protocolul de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Gaboneză, semnat la 24 iulie 2013 (denumit în continuare protocolul din 2013), a expirat la 23 iulie 2016.
2
Comisia a negociat, în numele Uniunii, un nou protocol de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Republica Gaboneză și Comunitatea Europeană (2021-2026) (denumit în continuare protocolul) pentru o perioadă de cinci ani.
3
Ca urmare a negocierilor menționate, protocolul a fost parafat la 10 februarie 2021.
4
La 28 iunie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2021/1117 privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a protocolului, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
5
Posibilitățile de pescuit prevăzute de protocol sunt repartizate între statele membre pentru întreaga perioadă de aplicare a protocolului.
6
Prezentul protocol ar trebui să intre în vigoare cât mai curând posibil, având în vedere importanța economică a activităților de pescuit ale Uniunii în zona de pescuit a Gabonului și necesitatea de a se reduce pe cât posibil durata de întrerupere a acestor activități.
7
Protocolul ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu de la data semnării sale, pentru a permite navelor Uniunii să desfășoare din nou activități de pescuit în zona de pescuit a Gabonului. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată,
Articolul 1
Paragraf
Posibilitățile de pescuit stabilite în temeiul Protocolului de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Gaboneză și Comunitatea Europeană (2021-2026) (denumit în continuare protocolul) se repartizează între statele membre după cum urmează:
Litera a
nave de pescuit ton cu plasă-pungă:
Litera b
nave de pescuit ton cu lanseta:
Litera c
traulere:
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la data semnării protocolului.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Paragraf
Adoptat la Luxemburg, 28 iunie 2021.Pentru ConsiliuPreședinteleM. do C. Antunes