AcasăLegislație UE32021R0657

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/657 al Comisiei din 21 aprilie 2021 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [„Cașcaval de Săveni” (IGP)]

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:21.04.2021
În vigoare din:12.05.2021
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, în special articolul 52 alineatul (3) litera (a),
1
În conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, cererea României de înregistrare a denumirii Cașcaval de Săveni ca indicație geografică protejată (IGP) a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
2
La 30 martie 2020, Comisia a primit un act de opoziție și declarația de opoziție motivată aferentă din partea Bulgariei. La 2 aprilie 2020, Comisia a transmis României actul de opoziție și declarația de opoziție motivată trimise de Bulgaria.
3
Comisia a examinat opoziția trimisă de Bulgaria și a considerat că este admisibilă. Cuvântul кашкавал, care a fost prezentat în declarația Bulgariei sub forma transcrierilor kashkaval sau kaschaval, este omonim cu denumirea cașcaval care face parte din denumirea compusă Cașcaval de Săveni. Termenul кашкавал este denumirea utilizată în Bulgaria pentru produse lactate de bază fabricate și comercializate în Bulgaria la scară comercială. Declarația de opoziție susținea faptul că înregistrarea denumirii propuse ar periclita existența denumirii кашкавал sau a mărcilor care includ termenul кашкавал, precum și existența unor produse care se aflau legal pe piața bulgară cu cel puțin cinci ani înainte de data publicării cererii de înregistrare a denumirii Cașcaval de Săveni.
4
Printr-o scrisoare din data de 28 mai 2020, Comisia a invitat părțile interesate să inițieze consultările corespunzătoare pentru a încerca să ajungă la un acord în conformitate cu procedurile lor interne.
5
România și Bulgaria au ajuns la un acord, care a fost notificat Comisiei de către România la 28 august 2020, în termenul prevăzut.
6
România și Bulgaria au concluzionat că înscrierea denumirii Cașcaval de Săveni în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate nu trebuie să afecteze viitoarele cereri ale Bulgariei de înregistrare a unei denumiri compuse care include termenul кашкавал în cadrul sistemelor de calitate ale UE.
7
Întrucât respectă dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 și legislația UE, conținutul acordului încheiat între România și Bulgaria trebuie luat în considerare.
8
La 8 aprilie 2020, Comisia a primit un act de opoziție și declarația motivată aferentă din partea Greciei. La 16 aprilie 2020, Comisia a transmis României actul de opoziție.
9
Comisia a examinat opoziția transmisă de Grecia și a considerat că este admisibilă. Opoziția susține faptul că înregistrarea denumirii propuse ar periclita existența unei denumiri total sau parțial identice sau a unei mărci ori existența unor produse care se aflau legal pe piața Greciei cu cel puțin cinci ani înainte de data publicării cererii de înregistrare a denumirii Cașcaval de Săveni.
10
Printr-o scrisoare din data de 2 iunie 2020, Comisia a invitat părțile interesate să inițieze consultările corespunzătoare pentru a încerca să ajungă la un acord în conformitate cu procedurile lor interne.
11
La 28 august 2020, România a depus, în conformitate cu articolul 51 alineatul (3) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, o cerere de prelungire a termenului pentru consultările cu Grecia în cadrul procedurii de opoziție cu privire la cererea menționată mai sus; Comisia a acordat prelungirea respectivă.
12
România și Grecia au ajuns la un acord, care a fost notificat de România Comisiei la 27 noiembrie 2020, în cadrul termenului prelungit.
13
România și Grecia au fost de acord că protecția denumirii Cașcaval de Săveni nu trebuie să se refere la denumirea de sine stătătoare cașcaval, ci doar la denumirea compusă Cașcaval de Săveni în ansamblul său. În plus, cele două țări au ajuns la concluzia că regulamentul de înregistrare a denumirii Cașcaval de Săveni în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate trebuie să clarifice posibilitatea utilizării în continuare a termenului cașcaval.
14
Întrucât respectă dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 și legislația UE, conținutul acordului încheiat între România și Grecia trebuie luat în considerare.
15
Prin urmare, denumirea Cașcaval de Săveni (IGP) trebuie protejată în ansamblul său, în timp ce termenul cașcaval poate continua să fie utilizat pentru etichetare sau prezentare pe teritoriul Uniunii, cu condiția respectării principiilor și normelor aplicabile în ordinea juridică a acesteia,

Articolul 1

Paragraf
Se înregistrează denumirea Cașcaval de Săveni (IGP).
Paragraf
Denumirea de la primul paragraf identifică un produs din clasa 1.3. Brânzeturi din anexa XI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2014 al Comisiei.

Articolul 2

Paragraf
Termenul cașcaval poate fi utilizat în continuare pentru etichetare sau pentru prezentări pe teritoriul Uniunii, cu condiția respectării principiilor și normelor aplicabile în ordinea juridică a acesteia.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 21 aprilie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen