AcasăLegislație UE32021D1757

Decizia (UE) 2021/1757 a Comisiei din 4 decembrie 2020 privind schema de ajutoare SA.38399 – 2019/C (ex 2018/E) pusă în aplicare de Italia Impozitarea porturilor în Italia (Numai textul în limba italiană este autentic) (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:04.12.2020
În vigoare din:04.12.2020
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),
Paragraf
după ce părțile interesate au fost invitate să prezinte observații în conformitate cu dispozițiile sus-menționate și având în vedere observațiile acestora,

Articolul 1

Paragraf
Scutirea de la plata impozitului pe profit în favoarea autorităților sistemului portuar constituie o schemă de ajutoare existentă, care este incompatibilă cu piața internă.

Articolul 2

Paragraf
Italia elimină scutirea de la plata impozitului pe profit menționată la articolul 1. Măsura prin care Italia își îndeplinește obligațiile se adoptă în termen de 2 luni de la data notificării prezentei decizii. Această măsură se aplică de la începutul exercițiului financiar care urmează după adoptarea sa și cel târziu în 2022.

Articolul 3

Paragraf
Italia comunică Comisiei, în termen de 2 luni de la data notificării prezentei decizii, măsurile luate pentru a se conforma dispozițiilor acesteia.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Italiene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 4 decembrie 2020.Pentru ComisieMargrethe VestagerMembru al Comisiei