Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 209, coroborat cu articolul 218 alineatele (5) și (7),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
La 18 iunie 2007, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un protocol la Acordul de asociere euro-mediteraneean interimar privind schimburile comerciale și cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care acționează în numele Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Autoritatea Palestiniană din Cisiordania și Fâșia Gaza privind principiile generale ale participării sale la programele Uniunii (denumit în continuare protocolul).
2
Negocierile s-au încheiat.
3
Obiectivul protocolului este de a stabili normele financiare și tehnice care să îi permită Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza (denumită în continuare Autoritatea Palestiniană) să participe la anumite programe ale Uniunii. Cadrul orizontal instituit prin protocol stabilește principiile pentru măsurile de cooperare economică, financiară și tehnică și îi permite Autorității Palestiniene să beneficieze de asistență tehnică, în special de asistență financiară, din partea Uniunii în temeiul programelor respective. Cadrul se aplică numai acelor programe ale Uniunii ale căror acte juridice constitutive relevante prevăd posibilitatea participării Autorității Palestiniene. Prin urmare, semnarea și aplicarea provizorie a protocolului nu implică exercitarea, în cadrul diverselor politici sectoriale urmărite de programe, a competențelor care sunt exercitate la instituirea programelor.
4
Protocolul ar trebui să fie semnat și să se aplice cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare,
Articolul 1
Paragraf
Se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Protocolului la Acordul de asociere euro-mediteraneean interimar privind schimburile comerciale și cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care acționează în numele Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Autoritatea Palestiniană din Cisiordania și Fâșia Gaza privind principiile generale ale participării sale la programele Uniunii, sub rezerva încheierii protocolului menționat.
Paragraf
Textul protocolului este atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Uniunii.
Articolul 3
Paragraf
Protocolul se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 10 din protocol, de la data semnării sale până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare.
Articolul 4
Paragraf
Comisia este autorizată să stabilească, în numele Uniunii, termenii și condițiile specifice aplicabile participării Autorității Palestiniene la fiecare program al Uniunii în parte, inclusiv contribuția financiară care urmează să fie plătită. Comisia informează în mod constant grupul de lucru relevant al Consiliului.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 24 octombrie 2019.Pentru ConsiliuPreședinteleA.-K. Pekonen