Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, în special articolul 50 alineatul (2),
1
La 20 septembrie 2018, o autorizație a Uniunii, cu numărul de autorizație EU-0018397-0000, a fost acordată HYPRED SAS prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1261 al Comisiei pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea familiei de produse biocide Hypred's iodine based products.
2
La 4 aprilie 2019, HYPRED SAS a transmis o notificare Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare agenția), în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei, în ceea ce privește modificările administrative aduse autorizației Uniunii pentru familia de produse biocide Hypred's iodine based products, astfel cum sunt descrise la titlul 1 secțiunile 1 și 2 din anexa la regulamentul respectiv.
3
HYPRED SAS a propus următoarele modificări ale rezumatului caracteristicilor produsului pentru familia de produse biocide Hypred's iodine based products, astfel cum figurează în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1261: (a) adăugarea de denumiri pentru familia de produse biocide la punctul 7.1 de la nivelul III de informații: produsele individuale în meta RCP 1, 2, 3 și 5, (b) modificarea numelui deținătorului autorizației la punctul 1.3; (c) adăugarea a doi producători ai substanței activă și a locurilor lor de producție respective la punctul 1.5, (d) modificarea detaliilor administrative ale producătorului la punctul 1.4 și (e) modificarea detaliilor administrative privind adresa locurilor de producție existente și adăugarea adreselor unor noi locuri de producție la punctul 1.4. Notificarea a fost înregistrată cu numărul de caz BC-KC049719-36 în Registrul produselor biocide.
4
La 19 iunie 2019, agenția a prezentat Comisiei un aviz cu privire la modificările propuse, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013. Avizul concluzionează că modificările aduse autorizației existente, solicitate de către deținătorul autorizației, se încadrează în categoria modificărilor prevăzute la articolul 50 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și că, după punerea în aplicare a modificărilor, condițiile prevăzute la articolul 19 din regulamentul respectiv continuă să fie îndeplinite.
5
La 28 iunie 2019, agenția a transmis Comisiei rezumatul revizuit al caracteristicilor produsului biocid în toate limbile oficiale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013.
6
Comisia este de acord cu avizul agenției și consideră, prin urmare, că este oportun să se modifice autorizația Uniunii pentru familia de produse biocide Hypred's iodine based products.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1261 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 1, HYPRED SAS se înlocuiește cu HYPRED SAS – KERSIA Group.
Punctul 2
Anexa se înlocuiește cu textul anexei la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 4 decembrie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXARezumatul caracteristicilor produsului pentru o familie de produse biocide
Paragraf
Hypred's iodine based products
Paragraf
Produs TP 03 - Igienă veterinară (Dezinfectante)
Paragraf
Numărul autorizației: EU-0018397-0000
Paragraf
Numărul activ R4BP 3: EU-0018397-0000
Paragraf
PARTEA I
Paragraf
NIVELUL I DE INFORMAȚII
Paragraf
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Denumirea familiei de produse
Paragraf
Tipul (tipurile) de produs (produse)
Paragraf
Detinatorul autorizației
Paragraf
Producătorul (producătorii) produselor biocide
Paragraf
Producatorul (producatorii) substanței (substanțelor) active
Paragraf
COMPOZIȚIA ȘI FORMELE DE CONDITIONARE PENTRU FAMILIA DE PRODUSE
Paragraf
Informații calitative și cantitative despre compoziția familiei de produse
Paragraf
Forma (formele) de conditionare
Paragraf
PARTEA II
Paragraf
NIVELUL II DE INFORMAȚII - META RCP-URI
Paragraf
META RCP 1
Paragraf
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE META RCP 1
Paragraf
Identificatorul meta RCP 1
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tipul (tipurile) de produs (produse)
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 1
Paragraf
Informații calitative și cantitative despre compoziția meta RCP 1
Paragraf
Forma (formele) de forma de conditionare a meta RCP 1
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI DE PRECAUȚIE ALE META RCP 1
Paragraf
UTILIZARE (UTILIZĂRI) AUTORIZATĂ (AUTORIZATE) ALE META RCP 1
Paragraf
Modul de utilizare
Paragraf
Instrucțiuni apecifice de utilizare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 1.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

În functie de modul de utilizare, particularitati ale efectelor posibile directe sau indirecte, instructiuni de prim ajutor si masuri de urgenta pentru protectia mediului

În functie de modul de utilizare instructiunile pentru eliminarea in siguranta a produsului si ambalajul acestuia
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 1 1.
Paragraf
In functie de modul de utilizare, conditiile de depozitatare si termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 1.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE A META RCP 1
Paragraf
Instrucțiunile de utilizare, măsurile de diminuare a riscurilor și alte instrucțiuni de utilizare din cadrul prezentei secțiuni sunt valabile pentru toate utilizările autorizate ale meta RCP1.
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectaţi toate instrucțiunile furnizate.
Paragraf
Produsul trebuie adus la o temperatură mai mare de 20°C înainte de utilizare.
Paragraf
Este recomandată utilizarea unei pompe de dozare pentru umplerea produsului în echipamentul de aplicare.
Paragraf
Umpleți cupa manual sau automat cu produsul gata de utilizare.
Paragraf
Aplicați manual sau automat pe ugerul animalului pe toată lungimea mamelonului după muls.
Paragraf
vaci şi bivoliţe (3 până la 10ml: 5 ml recomandat)
Paragraf
oi (1,5 până la 5 ml: 1,5 ml recomandat)
Paragraf
capre (2,5 până la 6 ml: 2,5 ml recomandat)
Paragraf
Nu indepartati produsul până la următorul muls. Vacile trebuie să stea în picioare până ce produsul se usucă (cel puţin 5 minute).
Paragraf
La următorul muls, curăţaţi şi ştergeţi sistematic mamelonul înainte de a ataşa aparatul de muls.
Paragraf
Dacă este necesar, repetaţi aplicarea după fiecare muls.
Paragraf
Curăţaţi periodic cu apa calda echipamentul de aplicare.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
A se purta ochelari de protecție.
Paragraf
În cazul în care este necesară o dezinfectare combinată înainte şi după muls, pentru dezinfectarea înainte de muls se va folosi un alt produs biocid care nu conţine iod.
Paragraf
Particularitati privind efectele posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
A se scoate imediat hainele și pantofii contaminate. A se spala înainte de a le îmbrăca din nou.
Paragraf
INSTRUCŢIUNI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Paragraf
În cazul contactului cu ochii:
Paragraf
DACĂ PRODUSUL AJUNGE ÎN OCHI: A se clati atent cu apă timp de câteva minute. A se scoate lentilele de contact, dacă sunt prezente și sunt uşor de scos. A se continua clătirea.
Paragraf
Dacă persistă iritarea ochilor: A se solicita sfatul medicului/asistenţă medicală.
Paragraf
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Paragraf
A se consulta fișa tehnică de securitate disponibilă pentru utilizatorii profesioniști: conține un număr de telefon de urgență.
Paragraf
Deversarea unei cantităţi mari: A se marca suprafaţa, a se folosi un produs absorbant inert și a se pompa produsul într-un rezervor de urgență. A se pastra în recipiente adecvate, etichetate corect și închise pentru eliminare. A nu se returna niciodată deversările în recipientele originale pentru reutilizare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
La finalul tratamentului eliminaţi produsul neutilizat şi ambalajul său în conformitate cu reglementarile locale. Produsul utilizat poate fi evacuat în canalizarea urbană sau trimis la depozitul de bălegar în funcţie de reglementarile locale. Evitați evacuarea în instalațiile individuale de tratare a apelor reziduale.
Paragraf
Prosoapele de hârtie folosite pentru îndepărtarea produsului și uscarea mameloanelor sunt trimise la deșeurile normale și menajere.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Termen de valabilitate: 2 ani în HDPE
Paragraf
A nu se depozita la o temperatură mai mare de 30°C.
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
NIVELUL III DE INFORMAȚII: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META RCP 1
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual

META RCP 2
Paragraf
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE META RCP 2
Paragraf
Identificator meta RCP 2
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tipul (tipurile) de produs (produse)
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 2
Paragraf
Informații calitative și cantitative despre compoziția meta RCP 2
Paragraf
Forma (formele) de conditionare a meta RCP 2
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI DE PRECAUȚIE ALE META RCP 2
Paragraf
UTILIZARE (UTILIZĂRI) AUTORIZATĂ (AUTORIZATE) ALE META RCP 2
Paragraf
Modul de utilizare
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Eliminați toate murdăriile vizibile înainte de a aplica produsul.
Paragraf
Imersare/spumare/pulverizare manuală sau automată pe mameloanele animalului pe toată lungimea mamelonului înainte de muls.
Paragraf
Lăsați produsul să acționeze cel puțin un minut.
Paragraf
Utilizați sistematic metoda de curățare și ștergere a mameloanelor înainte de a atașa dispozitivul de muls.
Paragraf
Consultaţi şi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Pentru aplicarea prin imersare/spumare manuală: Purtați mănuși de protecție rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuși va fi indicat de detinatorul autorizației în cadrul informațiilor despre produs) / ochelari de protecție.
Paragraf
Pentru aplicările manuale purtați mănuși de protecție rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuși va fi indicat de detinatorul autorizației în cadrul informațiilor despre produs) / îmbrăcăminte de protecţie / ochelari de protecție.
Paragraf
În cazul în care este necesară o dezinfectare combinată înainte şi după muls, pentru dezinfectarea după muls se va folosi un alt produs biocid care nu conţine iod. Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
În functie de modul de utilizare, particularitati ale efectelor posibile directe sau indirecte, instructiuni de prim ajutor si masuri de urgenta pentru protectia mediului
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
În functie de modul de utilizare instructiunile pentru eliminarea in siguranta a produsului si ambalajul acestuia
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
In functie de modul de utilizare, conditiile de depozitatare si termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
Modul de utilizare
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Imersare/spumare/pulverizare manuală sau automată pe toată lungimea mameloanelor după muls.
Paragraf
Nu indepartati produsul până la următorul muls. Vacile trebuie să stea în picioare până ce produsul se usucă. (cel puţin 5 minute)
Paragraf
La următorul muls, curăţaţi şi ştergeţi sistematic mamelonul înainte de a ataşa dispozitivul de muls.
Paragraf
Consultaţi şi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Pentru aplicările manuale purtați mănuși de protecție rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuși va fi indicat de detinatorul autorizației în cadrul informațiilor despre produs) / îmbrăcăminte de protecţie / ochelari de protecție.
Paragraf
În cazul în care este necesară o dezinfectare combinată înainte şi după muls, pentru dezinfectarea înainte de muls se va folosi un alt produs biocid care nu conţine iod.
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
În functie de modul de utilizare, particularitati ale efectelor posibile directe sau indirecte, instructiuni de prim ajutor si masuri de urgenta pentru protectia mediului
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
În functie de modul de utilizare instructiunile pentru eliminarea in siguranta a produsului si ambalajul acestuia
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
In functie de modul de utilizare, conditiile de depozitatare si termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 2.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE A META RCP 2
Paragraf
Instrucțiunile de utilizare, măsurile de diminuare a riscurilor și alte instrucțiuni de utilizare din cadrul prezentei secțiuni sunt valabile pentru toate utilizările autorizate ale meta RCP2.
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile privind fiecare utilizare.
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectaţi toate instrucțiunile furnizate.
Paragraf
Produsul trebuie adus la o temperatură mai mare de 20°C înainte de utilizare.
Paragraf
Este recomandată utilizarea unei pompe de dozare pentru introducerea produsului în echipamentul de aplicare. Umpleți manual sau automat cupa de imersare/spumare/pulverizare cu produsul gata de utilizare.
Paragraf
Dacă este necesar, repetați aplicarea la fiecare muls
Paragraf
Curăţaţi periodiccu apa calda echipamentul de aplicare.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
Consultaţi măsurile specifice de diminuare a riscurilor pentru fiecare folosire.
Paragraf
Particularitati privind efectele posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
A se scoate imediat hainele și pantofii contaminate. A se spala înainte de a le îmbrăca din nou.
Paragraf
INSTRUCŢIUNI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Paragraf
În cazul contactului cu ochii:
Paragraf
DACĂ PRODUSUL AJUNGE ÎN OCHI: A se clati atent cu apă timp de câteva minute. A se scoate lentilele de contact, dacă sunt prezente și sunt uşor de scos. A se continua clătirea.
Paragraf
Dacă persistă iritarea ochilor: A se solicita sfatul medicului/asistenţă medicală.
Paragraf
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Paragraf
A se consulta fișa tehnică de securitate disponibilă pentru utilizatorii profesioniști: conține un număr de telefon de urgență.
Paragraf
Deversarea unei cantităţi mari: A se marca suprafaţa, a se folosi un produs absorbant inert și a se pompa produsul într-un rezervor de urgență. A se pastra în recipiente adecvate, etichetate corect și închise pentru eliminare. A nu se returna niciodată deversările în recipientele originale pentru reutilizare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
La finalul tratamentului eliminaţi produsul neutilizat şi ambalajul său în conformitate cu reglementarile locale. Produsul utilizat poate fi evacuat în canalizarea urbană sau trimis la depozitul de bălegar în funcţie de reglementarile locale. Evitați evacuarea în instalațiile individuale de tratare a apelor reziduale.
Paragraf
Prosoapele de hârtie folosite pentru îndepărtarea produsului și uscarea mameloanelor sunt trimise la deșeurile normale și menajere.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Termen de valabilitate: 2 ani în HDPE
Paragraf
A nu se depozita la o temperatură mai mare de 30°C.
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
NIVELUL III DE INFORMAȚII: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META RCP 2
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META RCP 3
Paragraf
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE META RCP 3
Paragraf
Identificatorul meta RCP 3
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tipul (tipurile) de produs (produse)
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 3
Paragraf
Informații calitative și cantitative despre compoziția meta RCP 3
Paragraf
Forma (formele) de conditionare a meta RCP 3
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI DE PRECAUȚIE ALE META RCP 3
Paragraf
UTILIZARE (UTILIZĂRI) AUTORIZATĂ (AUTORIZATE) ALE META RCP 3
Paragraf
Modul de utilizare
Paragraf
Iinstrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Preparaţi o diluție de 10% (v/v: 10 ml de produs, se adaugă apă până la 100ml) pentru activitatea bactericidă și levuricida.
Paragraf
Umpleți cupa de imersare/pentru spumare / pulverizare manuală sau automată cu diluția pregătită.
Paragraf
Eliminați toate murdăriile vizibile înainte de a aplica produsul.
Paragraf
Imersati/spumati/pulverizati manual sau automat pe toată lungimea mameloanelor înainte de muls.
Paragraf
Lăsați produsul să acționeze cel puțin un minut.
Paragraf
Curatati si stergeti sistematic mameloanele inaine de a atasa aparatul de muls.
Paragraf
Consultaţi şi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Pentru aplicările manuale purtați mănuși de protecție rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuși va fi indicat de detinatorul autorizației în cadrul informațiilor despre produs) / îmbrăcăminte de protecţie / ochelari de protecție).
Paragraf
În cazul în care este necesară o dezinfectare combinată înainte şi după muls, pentru dezinfectarea după muls se va folosi un alt produs biocid care nu conţine iod.
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
În functie de modul de utilizare, particularitati ale efectelor posibile directe sau indirecte, instructiuni de prim ajutor si masuri de urgenta pentru protectia mediului
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
În functie de modul de utilizare instructiunile pentru eliminarea in siguranta a produsului si ambalajul acestuia
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
In functie de modul de utilizare, conditiile de depozitatare si termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
Modul de utilizare
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Preparaţi o diluție de 10% (v/v: 10 ml de produs, adăugaţi apă până la 100ml) pentru activitatea bactericidă, levuricida şi algicida, sau 20% (v/v: 20 ml de produs, adăugaţi apă până la 100ml) virulicida dacă este necesar.
Paragraf
Umpleți cupa de imersare/pentru spumare / pulverizare manuală sau automată cu diluția pregătită.
Paragraf
Imersati/spumati/pulverizati manual sau automat pe toată lungimea mamelonelor după muls.
Paragraf
Nu indepartati produsul până la următorul muls. Vacile trebuie să stea în picioare până ce produsul se usucă. (cel puţin 5 minute)
Paragraf
La următorul muls, curăţaţi şi ştergeţi sistematic mamelonul înainte de a ataşa dispozitivul de muls.
Paragraf
Consultaţi şi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Pentru aplicările manuale purtați mănuși de protecție rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuși va fi indicat de detinatorul autorizației în cadrul informațiilor despre produs) / îmbrăcăminte de protecţie / ochelari de protecție.
Paragraf
În cazul în care este necesară o dezinfectare combinată înainte şi după muls, pentru dezinfectarea înainte de muls se va folosi un alt produs biocid care nu conţine iod.
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
În functie de modul de utilizare, particularitati ale efectelor posibile directe sau indirecte, instructiuni de prim ajutor si masuri de urgenta pentru protectia mediului
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
În functie de modul de utilizare instructiunile pentru eliminarea in siguranta a produsului si ambalajul acestuia
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
In functie de modul de utilizare, conditiile de depozitatare si termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 3.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE A META RCP 3
Paragraf
Instrucțiunile de utilizare, măsurile de diminuare a riscurilor și alte instrucțiuni de utilizare din cadrul prezentei secțiuni sunt valabile pentru toate utilizările autorizate ale meta RCP3.
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile specifice de utilizare pentru fiecare utilizare.
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectaţi toate instrucțiunile furnizate.
Paragraf
Produsul trebuie adus la o temperatură mai mare de 20°C înainte de utilizare.
Paragraf
Este recomandată utilizarea unei pompe de dozare pentru umplerea produsului în echipamentul de aplicare. Umpleți cupa de imersare/pentru spumare / pulverizare manuală sau automată cu diluția pregătită.
Paragraf
Dacă este necesar, repetați aplicarea la fiecare muls
Paragraf
Curăţaţi periodic echipamentul de aplicare cu apă caldă.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
Consultaţi măsurile specifice de diminuare a riscurilor pentru fiecare utilizare.
Paragraf
Particularitati privind efectele posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
A se scoate imediat hainele și pantofii contaminate.
Paragraf
A se spala înainte de a le îmbrăca din nou.
Paragraf
INSTRUCŢIUNI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Paragraf
În cazul contactului cu ochii:
Paragraf
DACĂ PRODUSUL AJUNGE ÎN OCHI: A se clati atent cu apă timp de câteva minute. A se scoate lentilele de contact, dacă sunt prezente și sunt uşor de scos. A se continua clătirea.
Paragraf
Dacă persistă iritarea ochilor: A se solicita sfatul medicului/asistenţă medicală.
Paragraf
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Paragraf
A se consulta fișa tehnică de securitate disponibilă pentru utilizatorii profesioniști: conține un număr de telefon de urgență.
Paragraf
Deversarea unei cantităţi mari: A se marca suprafaţa, a se folosi un produs absorbant inert și a se pompa produsul într-un rezervor de urgență. A se pastra în recipiente adecvate, etichetate corect și închise pentru eliminare. A nu se returna niciodată deversările în recipientele originale pentru reutilizare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
La finalul tratamentului eliminaţi produsul neutilizat şi ambalajul său în conformitate cu reglementarile locale. Produsul utilizat poate fi evacuat în canalizarea urbană sau trimis la depozitul de bălegar în funcţie de reglementarile locale. Evitați evacuarea în instalațiile individuale de tratare a apelor reziduale.
Paragraf
Prosoapele de hârtie folosite pentru îndepărtarea produsului și uscarea mameloanelor sunt trimise la deșeurile normale și menajere.
Paragraf
Condiții de depozitare și durata de viață a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Termen de valabilitate: 2 ani în HDPE
Paragraf
A nu se depozita la o temperatură mai mare de 30°C.
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
NIVELUL III DE INFORMAȚII: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META RCP 3
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META RCP 4
Paragraf
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE META RCP 4
Paragraf
Identificator meta RCP 4
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tipul (tipurile) de produs (produse)
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 4
Paragraf
Informații calitative și cantitative despre compoziția meta RCP 4
Paragraf
Forma(formele) de conditionare a meta RCP 4
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI DE PRECAUȚIE ALE META RCP 4
Paragraf
UTILIZARE (UTILIZĂRI) AUTORIZATĂ (AUTORIZATE) ALE META RCP 4
Paragraf
Modul de utilizare
Paragraf
Instrucțiuni apecifice de utilizare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 4.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 4.
Paragraf
În functie de modul de utilizare, particularitati ale efectelor posibile directe sau indirecte, instructiuni de prim ajutor si masuri de urgenta pentru protectia mediului
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 4.
Paragraf
În functie de modul de utilizare instructiunile pentru eliminarea in siguranta a produsului si ambalajul acestuia
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 4.
Paragraf
In functie de modul de utilizare, conditiile de depozitatare si termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 4.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE A META RCP 4
Paragraf
Instrucțiunile de utilizare, măsurile de diminuare a riscurilor și alte instrucțiuni de utilizare din cadrul prezentei secțiuni sunt valabile pentru toate utilizările autorizate ale meta RCP4.
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectaţi toate instrucțiunile furnizate.
Paragraf
Produsul trebuie adus la o temperatură mai mare de 20°C înainte de utilizare.
Paragraf
Este recomandată utilizarea unei pompe de dozare pentru umplerea produsului în echipamentul de aplicare. Umpleți cupa manual sau automat cu produsul gata de utilizare.
Paragraf
Aplicați manual sau automat pe ugerul animalului pe toată lungimea mamelonului după muls.
Paragraf
vaci şi bivoliţe (3 până la 10 ml: 5 ml recomandat)
Paragraf
oi (1,5 până la 5 ml: 1,5 ml recomandat)
Paragraf
capre (2,5 până la 6 ml: 2,5 ml recomandat)
Paragraf
Nu indepartati produsul până la următorul muls. Vacile trebuie să stea în picioare până ce produsul se usucă (cel puţin 5 minute).
Paragraf
La următorul muls, curăţaţi şi ştergeţi sistematic mameloanele înainte de a ataşa aparatul de muls.
Paragraf
Dacă este necesar, repetaţi aplicarea după fiecare muls.
Paragraf
Curăţaţi periodic cu apa calda echipamentul de aplicare.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
A se purta ochelari de protecție.
Paragraf
În cazul în care este necesară o dezinfectare combinată înainte şi după muls, pentru dezinfectarea înainte de muls se va folosi un alt produs biocid care nu conţine iod.
Paragraf
Particularitati privind efectele posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
A se scoate imediat hainele și pantofii contaminate. A se spala înainte de a le îmbrăca din nou.
Paragraf
INSTRUCŢIUNI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Paragraf
În cazul contactului cu ochii:
Paragraf
DACĂ PRODUSUL AJUNGE ÎN OCHI: A se clati atent cu apă timp de câteva minute. A se scoate lentilele de contact, dacă sunt prezente și sunt uşor de scos. A se continua clătirea.
Paragraf
Dacă persistă iritarea ochilor: A se solicita sfatul medicului/asistenţă medicală.
Paragraf
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Paragraf
A se consulta fișa tehnică de securitate disponibilă pentru utilizatorii profesioniști: conține un număr de telefon de urgență.
Paragraf
Deversarea unei cantităţi mari: A se marca suprafaţa, a se folosi un produs absorbant inert și a se pompa produsul într-un rezervor de urgență. A se pastra în recipiente adecvate, etichetate corect și închise pentru eliminare. A nu se returna niciodată deversările în recipientele originale pentru reutilizare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
La finalul tratamentului eliminaţi produsul neutilizat şi ambalajul său în conformitate cu regulamentele locale. Produsul utilizat poate fi evacuat în canalizarea urbană sau trimis la depozitul de bălegar în funcţie de regulamentele locale. Evitați evacuarea în instalațiile individuale de tratare a apelor reziduale.
Paragraf
Prosoapele de hârtie folosite pentru îndepărtarea produsului și uscarea ugerului sunt trimise la deșeurile normale și menajere.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Termen de valabilitate: 2 ani în HDPE
Paragraf
A nu se depozita la o temperatură mai mare de 30°C.
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
NIVELUL III DE INFORMAȚII: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META RCP 4
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META RCP 5
Paragraf
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE META RCP 5
Paragraf
Identificator meta RCP 5
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tipul (tipurile) de produs (produse)
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 5
Paragraf
Informații calitative și cantitative despre compoziția meta RCP 5
Paragraf
Forma (formele) de conditionare a meta RCP 5
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI DE PRECAUȚIE ALE META RCP 5
Paragraf
UTILIZARE (UTILIZĂRI) AUTORIZATĂ (AUTORIZATE) ALE META RCP 5
Paragraf
Modul de utilizare
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Umpleți manual sau automat cupa de imersare/spumare/pulverizare cu produsul gata de utilizare.
Paragraf
Eliminați toate murdăriile vizibile înainte de a aplica produsul.
Paragraf
Imersati/spumati/pulverizati manual sau automat pe toată lungimea mameloanelor înainte de muls.
Paragraf
Lăsați produsul să acționeze cel puțin un minut.
Paragraf
Utilizați sistematic metoda de curățare și ștergere a mameloanelor înainte de a atașa aparatul de muls.
Paragraf
Consultaţi şi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Pentru aplicarea prin imersare/spumare manuală: Purtați mănuși de protecție rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuși va fi indicat de detinatorul autorizației în cadrul informațiilor despre produs) / ochelari de protecție.
Paragraf
Pentru aplicările manuale purtați mănuși de protecție rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuși va fi indicat de detinatorul autorizației în cadrul informațiilor despre produs) / îmbrăcăminte de protecţie / ochelari de protecție.
Paragraf
În cazul în care este necesară o dezinfectare combinată înainte şi după muls, pentru dezinfectarea după muls se va folosi un alt produs biocid care nu conţine iod.
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
În functie de modul de utilizare, particularitati ale efectelor posibile directe sau indirecte, instructiuni de prim ajutor si masuri de urgenta pentru protectia mediului
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
În functie de modul de utilizare instructiunile pentru eliminarea in siguranta a produsului si ambalajul acestuia
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
In functie de modul de utilizare, conditiile de depozitatare si termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
Instructiuni de utilizare
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Umpleți manual sau automat cupa de imersare/spumare/pulverizare cu produsul gata de utilizare.
Paragraf
Imersare/spumare/pulverizare manuală sau automată pe mameloanele animalului pe toată lungimea mamelonului după muls.
Paragraf
Nu indepartati produsul până la următorul muls. Vacile trebuie să stea în picioare până ce produsul se usucă. (cel puţin 5 minute)
Paragraf
La următorul muls, curăţaţi şi ştergeţi sistematic mamelonul înainte de a ataşa aparatul de muls.
Paragraf
Consultaţi şi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Pentru aplicările manuale purtați mănuși de protecție rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuși va fi indicat de detinatorul autorizației în cadrul informațiilor despre produs) / îmbrăcăminte de protecţie / ochelari de protecție.
Paragraf
În cazul în care este necesară o dezinfectare combinată înainte şi după muls, pentru dezinfectarea înainte de muls se va folosi un alt produs biocid care nu conţine iod.
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
În functie de modul de utilizare, particularitati ale efectelor posibile directe sau indirecte, instructiuni de prim ajutor si masuri de urgenta pentru protectia mediului
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
În functie de modul de utilizare instructiunile pentru eliminarea in siguranta a produsului si ambalajul acestuia
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
In functie de modul de utilizare, conditiile de depozitatare si termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare ale meta RCP 5.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE A META RCP 5
Paragraf
Instrucțiunile de utilizare, măsurile de diminuare a riscurilor și alte instrucțiuni de utilizare din cadrul prezentei secțiuni sunt valabile pentru toate utilizările autorizate ale meta RCP5.
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Consultaţi instrucţiunile privind utilizarea pentru fiecare utilizare.
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectaţi toate instrucțiunile furnizate.
Paragraf
Produsul trebuie adus la o temperatură mai mare de 20°C înainte de utilizare.
Paragraf
Este recomandată utilizarea unei pompe de dozare pentru introducerea produsului în echipamentul de aplicare.
Paragraf
Dacă este necesar, repetați aplicarea la fiecare muls
Paragraf
Curăţaţi periodiccu apa calda echipamentul de aplicare.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
Consultaţi măsurile specifice de diminuare a riscurilor pentru fiecare folosire.
Paragraf
Particularitati privind efectele posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
A se scoate imediat hainele și pantofii contaminate. A se spala înainte de a le îmbrăca din nou.
Paragraf
INSTRUCŢIUNI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Paragraf
În cazul contactului cu ochii:
Paragraf
DACĂ PRODUSUL AJUNGE ÎN OCHI: A se clati atent cu apă timp de câteva minute. A se scoate lentilele de contact, dacă sunt prezente și sunt uşor de scos. A se continua clătirea.
Paragraf
Dacă persistă iritarea ochilor: A se solicita sfatul medicului/asistenţă medicală.
Paragraf
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Paragraf
A se consulta fișa tehnică de securitate disponibilă pentru utilizatorii profesioniști: conține un număr de telefon de urgență.
Paragraf
Deversarea unei cantităţi mari: A se marca suprafaţa, a se folosi un produs absorbant inert și a se pompa produsul într-un rezervor de urgență. A se pastra în recipiente adecvate, etichetate corect și închise pentru eliminare. A nu se returna niciodată deversările în recipientele originale pentru reutilizare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
La finalul tratamentului eliminaţi produsul neutilizat şi ambalajul său în conformitate cu reglementarile locale. Produsul utilizat poate fi evacuat în canalizarea urbană sau trimis la depozitul de bălegar în funcţie de reglementarile locale. Evitați evacuarea în instalațiile individuale de tratare a apelor reziduale.
Paragraf
Prosoapele de hârtie folosite pentru îndepărtarea produsului și uscarea mameloanelor sunt trimise la deșeurile normale și menajere.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate a produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Termen de valabilitate: 2 ani în HDPE
Paragraf
A nu se depozita la o temperatură mai mare de 30°C.
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
NIVELUL III DE INFORMAȚII: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META RCP 5
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Litera
vaci şi bivoliţe (3 până la 10ml: 5 ml recomandat)
Litera
oi (1,5 până la 5 ml: 1,5 ml recomandat)
Litera
capre (2,5 până la 6 ml: 2,5 ml recomandat)
Litera
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Litera
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Litera
În cazul contactului cu ochii:
Litera
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Litera
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Litera
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Litera
În cazul contactului cu ochii:
Litera
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Litera
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Litera
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Litera
În cazul contactului cu ochii:
Litera
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Litera
vaci şi bivoliţe (3 până la 10 ml: 5 ml recomandat)
Litera
oi (1,5 până la 5 ml: 1,5 ml recomandat)
Litera
capre (2,5 până la 6 ml: 2,5 ml recomandat)
Litera
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Litera
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Litera
În cazul contactului cu ochii:
Litera
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Litera
În cazul inhalării: A se iesi la aer curat.
Litera
În cazul contactului cu pielea: A se spala cu apă.
Litera
În cazul contactului cu ochii:
Litera
În cazul ingerării: A se clati gura. A NU induceţi voma. A se solicita sfatul medicului.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 1. Utilizarea 1 - Imersare manuală sau automată după muls
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 2. Utilizarea 1 - Îmersare manuală sau automată, spumare sau pulverizare înainte de muls
Tabel 28
Tabelul 3. Utilizarea 2 - Imersare, spumare sau pulverizare manuală sau automată după muls
Tabel 29
Tabelul 29
Tabel 30
Tabelul 30
Tabel 31
Tabelul 31
Tabel 32
Tabelul 32
Tabel 33
Tabelul 33
Tabel 34
Tabelul 34
Tabel 35
Tabelul 35
Tabel 36
Tabelul 36
Tabel 37
Tabelul 4. Utilizarea 1 - Imersare manuală sau automată, spumare sau pulverizare înainte de muls
Tabel 38
Tabelul 5. Utilizarea 2 - Imersare, spumare sau pulverizare manuală sau automată după muls
Tabel 39
Tabelul 39
Tabel 40
Tabelul 40
Tabel 41
Tabelul 41
Tabel 42
Tabelul 42
Tabel 43
Tabelul 43
Tabel 44
Tabelul 44
Tabel 45
Tabelul 45
Tabel 46
Tabelul 6. Utilizarea 1 - Imersare manuală sau automată după muls
Tabel 47
Tabelul 47
Tabel 48
Tabelul 48
Tabel 49
Tabelul 49
Tabel 50
Tabelul 50
Tabel 51
Tabelul 51
Tabel 52
Tabelul 52
Tabel 53
Tabelul 53
Tabel 54
Tabelul 7. Utilizarea 1 - Imersare manuală sau automată, spumare sau pulverizare înainte de muls
Tabel 55
Tabelul 8. Utilizarea 2 - Imersare, spumare sau pulverizare manuală sau automată după muls
Tabel 56
Tabelul 56