Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Regulamentul (UE) 2019/2236 al Consiliului stabilește, pentru 2020, posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în Marea Mediterană și în Marea Neagră
2
Prin Regulamentul (UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului a fost stabilit planul multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri demersale în vestul Mării Mediterane (denumit în continuare planul). În temeiul regulamentului menționat, posibilitățile de pescuit pentru stocurile în cauză ar trebui să fie stabilite astfel încât mortalitatea prin pescuit la un nivel corespunzător producției maxime durabile (MSY) să fie atinsă în mod progresiv, printr-o creștere incrementală, dacă este posibil până în 2020, și până cel târziu la 1 ianuarie 2025.
3
În temeiul Regulamentului (UE) 2019/1022, posibilitățile de pescuit ar trebui să fie exprimate ca efort de pescuit maxim admisibil și să fie stabilite în conformitate cu regimul de gestionare a efortului de pescuit prevăzut de regulamentul respectiv. Fiecare stat membru ar fi trebui să calculeze nivelul de referință pentru fiecare grup de efort de pescuit sau subzonă geografică ca medie a efortului de pescuit, exprimat în număr de zile de pescuit între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2017, și ar fi trebuit să ia în considerare numai navele care au desfășurat activități în perioada respectivă. Statele membre și-au comunicat datele privind efortul de pescuit de referință per segment de flotă și în zile de pescuit.
4
În timpul procesului de estimare a nivelului de referință în vederea reducerii efortului de pescuit, Spania a identificat o eroare în calculul tehnic cu ajutorul căruia se face distincția între zilele de pescuit costier și zilele de pescuit în ape profunde în cazul ieșirilor pe mare cu o durată mai mare de o zi.
5
În consecință, este necesar să se modifice calculul nivelului de referință al Spaniei în ceea ce privește efortul de pescuit maxim admisibil în zile de pescuit. Această modificare a calculului nu afectează numărul total de zile de pescuit al Spaniei și nu are nicio implicație pentru celelalte state membre care pun în aplicare planul. Cu toate acestea, modificarea este necesară pentru a se evita orice discrepanță între rapoartele transmise de Spania în legătură cu efortul său de pescuit și volumul efortului de pescuit prevăzut în Regulamentul (UE) 2019/2236.
6
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/2236 ar trebui să fie modificat în consecință.
7
Din motive de urgență, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat după publicarea sa. Regulamentul (UE) 2019/2236 se aplică de la 1 ianuarie 2020. Prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, de la aceeași dată. O astfel de aplicare retroactivă nu aduce atingere principiilor de securitate juridică și de protecție a încrederii legitime, întrucât posibilitățile de pescuit aferente respectivelor grupuri de efort de pescuit nu au fost încă epuizate,
Articolul 1
Modificarea Regulamentului (UE) 2019/2236
Paragraf
În anexa I la Regulamentul (UE) 2019/2236, tabelul de la litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2020.
Tabel 1
Tabelul 1
Paragraf
Adoptat la Luxemburg, 12 octombrie 2020.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Borrell Fontelles