Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, în special articolul 25a alineatul (3),
1
În conformitate cu articolul 25a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o contraparte centrală (CPC) dintr-o țară terță care este importantă din punct de vedere sistemic sau este probabil să devină importantă din punct de vedere sistemic pentru stabilitatea financiară a Uniunii sau a unuia ori mai multor state membre ale acesteia (CPC de nivel 2) poate solicita Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) să evalueze dacă se poate considera că, odată ce respectă cadrul aplicabil din țara terță, respectiva CPC de nivel 2 respectă cerințele prevăzute la articolul 16 și în titlurile IV și V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 (conformitate comparabilă) și să adopte o decizie în consecință.
2
Conformitatea comparabilă menține stabilitatea financiară a Uniunii și asigură condiții de concurență echitabile între CPC de nivel 2 și CPC autorizate în Uniune, reducând în același timp sarcinile administrative și de reglementare pentru respectivele CPC de nivel 2. Prin urmare, evaluarea conformității comparabile ar trebui să verifice dacă respectarea în mod efectiv de către o CPC de nivel 2 a cadrului țării terțe îndeplinește toate cerințele prevăzute la articolul 16 și în titlurile IV și V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Prin urmare, ar trebui ca prezentul regulament să indice elementele care urmează să fie evaluate de ESMA la evaluarea cererilor de acordare a statutului de conformitate comparabilă formulate de CPC de nivel 2. La efectuarea evaluării menționate, ESMA ar trebui să ia în considerare și respectarea de către CPC a eventualelor cerințe incluse în actele delegate sau în actele de punere în aplicare care detaliază elementele respective, inclusiv în ceea ce privește cerințele de marjă, controlul riscului de lichiditate și cerințele de garantare.
3
În evaluarea sa privind măsura în care conformitatea cu cadrul aplicabil din țara terță în cauză respectă cerințele prevăzute la articolul 16 și în titlurile IV și V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ESMA ar putea lua în considerare, de asemenea, recomandările elaborate de Comitetul pentru plăți și infrastructuri de piață și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare.
4
ESMA ar trebui să efectueze o evaluare detaliată pentru a stabili dacă acordă unei CPC de nivel 2 statutul de conformitate comparabilă pentru titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Orice eventual refuz al statutului de conformitate comparabilă în ceea ce privește titlul IV ar putea avea un impact asupra evaluării echivalenței efectuate de Comisie în temeiul articolului 25 alineatul (6) din regulamentul respectiv. Prin urmare, ESMA ar trebui să informeze Comisia în cazul în care intenționează să nu acorde statutul de conformitate comparabilă în ceea ce privește titlul respectiv.
5
În cazul în care o CPC de nivel 2 a încheiat un acord de interoperabilitate cu o CPC autorizată în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, acordul respectiv constituie o legătură directă și, prin urmare, un canal direct de contagiune către o CPC din Uniune. În cazul unor astfel de acorduri, ESMA ar trebui să efectueze o evaluare detaliată pentru a stabili dacă să acorde statutul de conformitate comparabilă pentru titlul V din regulamentul respectiv. Un acord de interoperabilitate între o CPC de nivel 2 și o altă CPC dintr-o țară terță nu constituie o legătură directă cu o CPC din Uniune, dar, în anumite circumstanțe, ar putea funcționa ca un canal indirect de contagiune. Pentru astfel de acorduri, ESMA ar trebui să efectueze o evaluare detaliată numai în cazul în care impactul acordului respectiv asupra stabilității financiare a Uniunii sau asupra unuia sau mai multor state membre ale acesteia justifică acest lucru.
6
Întrucât unul dintre obiectivele conformității comparabile este reducerea sarcinii administrative și de reglementare pentru CPC de nivel 2, statutul de conformitate comparabilă nu ar trebui refuzat numai pentru că o CPC de nivel 2 aplică, în temeiul cadrului aplicabil din țara terță, derogări care sunt comparabile cu cele prevăzute la articolul 1 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Evaluarea conformității comparabile ar trebui să ia în considerare, de asemenea, măsura în care neacordarea acestui statut poate conduce la imposibilitatea ca CPC de nivel 2 să respecte în același timp atât cerințele Uniunii, cât și cele din țara terță.
7
Decizia ESMA cu privire la acordarea statutului de conformitate comparabilă ar trebui să se bazeze pe evaluarea efectuată la momentul adoptării deciziei respective. Pentru ca ESMA să își reevalueze decizia ori de câte ori au loc evoluții relevante, inclusiv modificări ale normelor și procedurilor interne ale CPC, ar trebui ca CPC de nivel 2 să informeze ESMA cu privire la orice astfel de evoluții.
8
Regulamentul (UE) 2019/2099 al Parlamentului European și al Consiliului, care a introdus articolul 25a în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, a început să se aplice de la 1 ianuarie 2020. Pentru a se asigura că articolul respectiv este pe deplin operațional, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență,
Articolul 1
Procedura de depunere a cererii pentru acordarea statutului de conformitate comparabilă
Alineatul 1
Cererea motivată menționată la articolul 25a alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 se depune fie în termenul stabilit de ESMA în notificarea prin care informează CPC dintr-o țară terță cu privire la faptul că nu este considerată o CPC de nivel 1 sau în orice moment după ce o CPC dintr-o țară terță a fost recunoscută de ESMA drept CPC de nivel 2 în conformitate cu articolul 25 alineatul (2b).
Alineatul 2
Cererea motivată menționată la alineatul (1) trebuie să precizeze:
Litera a
cerințele pentru care CPC de nivel 2 solicită statutul de conformitate comparabilă;
Litera b
motivele pentru care se poate considera că, odată ce CPC de nivel 2 respectă cadrul aplicabil din țara terță, aceasta respectă cerințele relevante prevăzute la articolul 16 și în titlurile IV și V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
Litera c
modul în care CPC de nivel 2 respectă toate condițiile stabilite pentru aplicarea actului de punere în aplicare menționat la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
Alineatul 3
La cererea ESMA, CPC de nivel 2 trebuie să includă în cererea motivată menționată la alineatul (1):
Litera a
o declarație din partea autorității sale competente care să confirme faptul că CPC de nivel 2 are o bună reputație și o poziție solidă;
Litera b
după caz, în ceea ce privește cerințele prevăzute la articolul 16 și în titlul V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o traducere a cadrului relevant aplicabil din țara terță într-o limbă utilizată în mod obișnuit în domeniul financiar.
Alineatul 4
ESMA evaluează, în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea unei cereri motivate depuse în conformitate cu alineatul (1), dacă cererea motivată este completă. ESMA stabilește un termen până la care CPC de nivel 2 trebuie să furnizeze informații suplimentare în cazul în care cererea este incompletă.
Alineatul 5
ESMA decide dacă să acorde statutul de conformitate comparabilă pentru cerințele incluse în cererea motivată în termen de 90 de zile lucrătoare de la primirea unei cereri motivate complete, depusă în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol.
Alineatul 6
O CPC de nivel 2 pentru care ESMA nu a acordat statutul de conformitate comparabilă pentru una sau mai multe cerințe nu poate depune o nouă cerere motivată, astfel cum se menționează la alineatul (1), cu privire la cerințele respective, cu excepția cazului în care a avut loc o modificare relevantă a cadrului aplicabil din țara terță sau a modului în care CPC în cauză respectă cadrul respectiv.
Articolul 2
Conformitate comparabilă în ceea ce privește articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012
Alineatul 1
ESMA acordă statutul de conformitate comparabilă în ceea ce privește articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în cazul în care capitalul unei CPC de nivel 2, inclusiv rezultatul reportat și rezervele, include un capital inițial permanent și disponibil care corespunde unui cuantum de cel puțin 7,5 milioane EUR.
Alineatul 2
ESMA acordă statutul de conformitate comparabilă în ceea ce privește articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în cazul în care capitalul unei CPC de nivel 2, inclusiv rezultatul reportat și rezervele, este în orice moment mai mare sau egal cu suma următoarelor elemente:
Litera a
cerințele de capital ale CPC pentru lichidarea sau restructurarea activităților sale;
Litera b
cerințele de capital ale CPC pentru riscurile operaționale și juridice;
Litera c
cerințele de capital ale CPC pentru riscurile de credit, de contraparte și de piață care nu sunt acoperite deja de resursele financiare specifice menționate la articolele 41-44 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau de resursele financiare specifice comparabile prevăzute de ordinea juridică a jurisdicției din țara de origine a CPC;
Litera d
cerințele de capital ale contrapărții centrale pentru riscul comercial.
Articolul 3
Conformitate comparabilă în ceea ce privește titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012
Alineatul 1
ESMA acordă statutul de conformitate comparabilă în ceea ce privește cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în cazul în care:
Litera a
CPC de nivel 2 respectă cerințele prevăzute în actul de punere în aplicare menționat la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul respectiv, dacă este cazul;
Litera b
CPC de nivel 2 respectă toate elementele relevante stabilite în anexa I la prezentul regulament.
Alineatul 2
Înainte de a adopta o decizie de a nu acorda statutul de conformitate comparabilă, ESMA:
Litera a
verifică, împreună cu autoritatea competentă a respectivei CPC, înțelegerea cadrului aplicabil din țara terță și modul în care CPC de nivel 2 respectă acest cadru;
Litera b
informează Comisia în acest sens.
Articolul 4
Conformitate comparabilă în ceea ce privește titlul V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012
Alineatul 1
În cazul în care o CPC de nivel 2 a încheiat un acord de interoperabilitate cu o CPC autorizată în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ESMA acordă statutul de conformitate comparabilă în ceea ce privește cerințele prevăzute în titlul V din regulamentul respectiv în cazul în care CPC de nivel 2 respectă toate elementele relevante stabilite în anexa II la prezentul regulament.
Alineatul 2
În cazul în care o CPC de nivel 2 a încheiat un acord de interoperabilitate cu o CPC dintr-o țară terță, ESMA acordă statutul de conformitate comparabilă în ceea ce privește cerințele prevăzute în titlul V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, cu excepția cazului în care impactul respectivului acord asupra stabilității financiare a Uniunii sau a unuia ori mai multor state membre ale acesteia justifică evaluarea oportunității acordării statutului de conformitate comparabilă în conformitate cu alineatul (1).
Articolul 5
Derogări și cerințe incompatibile
Alineatul 1
ESMA nu refuză statutul de conformitate comparabilă în ceea ce privește cerințele prevăzute la articolul 16 și în titlurile IV și V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 pentru simplul motiv că CPC de nivel 2 aplică o derogare în temeiul cadrului aplicabil din țara terță care este comparabilă cu cele prevăzute la articolul 1 alineatele (4) și (5) din regulamentul respectiv. CPC de nivel 2 trebuie să aducă dovezi care să demonstreze că derogarea din Uniune și derogarea din țara terță sunt comparabile.
Alineatul 2
În cazul în care respectarea unei cerințe specifice prevăzute la articolul 16 sau în titlurile IV sau V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 implică o încălcare a cadrului aplicabil din țara terță, ESMA acordă statutul de conformitate comparabilă în ceea ce privește cerința respectivă numai dacă CPC de nivel 2 prezintă dovezi conform cărora:
Litera a
este imposibil să se respecte cerința respectivă fără a încălca o dispoziție obligatorie a cadrului aplicabil din țara terță;
Litera b
cadrul aplicabil din țara terță îndeplinește efectiv aceleași obiective ca articolul 16 și titlurile IV și V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
Litera c
CPC respectă cadrul aplicabil din țara terță.
Articolul 6
Modificări ale cadrului aplicabil din țara terță
Paragraf
CPC de nivel 2 cărora li s-a acordat statutul de conformitate comparabilă notifică ESMA cu privire la orice modificare a cadrului aplicabil din țara terță și a normelor și procedurilor sale interne. ESMA informează Comisia cu privire la notificările respective.
Articolul 7
Data intrării în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 14 iulie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXA IELEMENTELE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 3 ALINEATUL (1)
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA IIELEMENTELE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 4 ALINEATUL (1)
Tabel 1
Tabelul 1