Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special articolul 20 alineatul (1) și articolul 78 alineatul (2),
1
Prin Directiva 2003/31/CE a Comisiei s-a inclus beta-ciflutrinul ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului.
2
Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE sunt considerate aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt incluse în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei.
3
Aprobarea substanței active beta-ciflutrin, în condițiile menționate în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 31 octombrie 2020.
4
O cerere vizând reînnoirea aprobării substanței active beta-ciflutrin a fost transmisă în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei în termenul prevăzut la articolul respectiv.
5
Solicitanții au depus dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Statul membru raportor a constatat că cererea era completă.
6
Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a întocmit un raport de evaluare a reînnoirii aprobării, pe care l-a transmis, la 8 martie 2017, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) și Comisiei.
7
Autoritatea a comunicat solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii, în vederea formulării de observații, și a transmis Comisiei observațiile primite. De asemenea, autoritatea a pus dosarul rezumativ suplimentar la dispoziția publicului.
8
La 9 august 2018, autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa cu privire la posibilitatea ca substanța betaciflutrin să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
9
Autoritatea a identificat unele motive de îngrijorare. În special, autoritatea a identificat un risc inacceptabil pentru lucrătorii care încarcă și plantează semințele de sfeclă de zahăr tratate cu beta-ciflutrin. În plus, în cazul aplicațiilor de beta-ciflutrin pe cartofi și grâu, autoritatea a identificat un risc ridicat pentru locuitorii din zonele respective, pentru artropodele nevizate și pentru organismele acvatice. În plus, în cazul utilizării pentru tomate în sere (permanente și nepermanente), autoritatea a identificat un risc inacceptabil pentru operatori și lucrători și, în cazurile de utilizare pe tomate în sere nepermanente, pentru artropodele nevizate. În plus, evaluarea riscurilor pentru consumatori nu a putut fi finalizată pe baza datelor disponibile.
10
Comisia a invitat solicitanții să își prezinte observațiile privind concluzia autorității. În plus, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, Comisia a invitat solicitanții să prezinte observații privind raportul de reînnoire. Solicitanții și-au prezentat observațiile, care au fost examinate cu atenție.
11
Cu toate acestea, în pofida argumentelor prezentate de solicitanți, preocupările legate de substanța activă în cauză nu au putut fi eliminate.
12
În consecință, nu s-a putut stabili, cu privire la una sau mai multe utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor, îndeplinirea criteriilor de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, este oportun să nu se reînnoiască aprobarea substanței active beta-ciflutrin, în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat.
13
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 trebuie modificat în consecință.
14
Statelor membre ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a retrage autorizațiile pentru produsele de protecție a plantelor care conțin beta-ciflutrin.
15
În ceea ce privește produsele de protecție a plantelor care conțin beta-ciflutrin, în cazul în care statele membre acordă o perioadă de grație în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, perioada respectivă nu ar trebui să depășească 12 luni de la data de intrare în vigoare a prezentului regulament.
16
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1589 al Comisiei a prelungit perioada de aprobare a substanței tiacloprid până la 31 octombrie 2020, pentru a se permite ca procesul de reînnoire a aprobării să fie finalizat înainte de expirarea perioadei de aprobare a substanței respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că a fost luată o decizie de nereînnoire a aprobării înainte de expirarea acestei perioade de aprobare prelungite, prezentul regulament ar trebui să se aplice cât mai curând posibil.
17
Prezentul regulament nu împiedică transmiterea unei noi cereri pentru aprobarea substanței beta-ciflutrin în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
18
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Nereînnoirea aprobării substanței active
Paragraf
Nu se reînnoiește aprobarea substanței active beta-ciflutrin.
Articolul 2
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011
Paragraf
În partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, rândul 48, referitor la betaciflutrin, se elimină.
Articolul 3
Măsuri tranzitorii
Paragraf
Statele membre retrag autorizațiile acordate produselor de protecție a plantelor care conțin beta-ciflutrin ca substanță activă până cel târziu la 20 ianuarie 2021.
Articolul 4
Perioadă de grație
Paragraf
Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 expiră cel târziu la 20 iulie 2021.
Articolul 5
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 29 iunie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen