Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană, în special articolul 9 alineatul (4), articolul 15 alineatul (9) și articolul 24 alineatul (4),
1
Directiva (UE) 2016/797 a fost modificată prin Directiva (UE) 2020/700 pentru a acorda statelor membre posibilitatea de a prelungi termenul de intrare în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative naționale necesare pentru a se conforma dispozițiilor prevăzute la articolul 57 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/797.
2
În ceea ce privește statele membre care au notificat Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate (agenția) și Comisiei intenția lor de a prelungi perioada de transpunere a Directivei (UE) 2016/797 în conformitate cu articolul 57 alineatul (2a) din directiva respectivă, aplicarea anumitor dispoziții din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/250 al Comisiei trebuie amânată până la 31 octombrie 2020.
3
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/250 să fie modificat în consecință.
4
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 51 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/797.
5
Pentru a se garanta eficacitatea măsurilor stabilite în prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/250 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 11, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 12, al patrulea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 12 iunie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen