Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
La 30 iulie 2009, Uniunea a semnat un Acord interimar de parteneriat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (denumit în continuare acordul), care stabilește un cadru pentru un acord de parteneriat economic. Acordul este aplicat, cu titlu provizoriu, de Papua-Noua Guinee de la 20 decembrie 2009, de Fiji de la 28 iulie 2014, de Samoa de la 31 decembrie 2018 și de Insulele Solomon de la 17 mai 2020.
2
Articolul 68 din acord instituie un Comitet pentru comerț (denumit în continuare Comitetul pentru comerț UE-Pacific), care urmează să gestioneze toate aspectele necesare pentru punerea în aplicare a acordului.
3
În temeiul articolului 68 din acord, Comitetul pentru comerț UE-Pacific urmează să își stabilească propriul regulament de procedură și poate înființa comitete speciale cărora le deleagă puteri specifice de punere în aplicare a deciziilor, astfel cum se prevede în dispozițiile relevante ale acordului.
4
Comitetul pentru comerț UE-Pacific, pe parcursul celei de a opta sa reuniuni, va adopta propriul regulament de procedură și pe cel al comitetelor speciale.
5
Uniunea ar trebui să determine poziția care urmează să fie adoptată în cadrul Comitetului pentru comerț UE-Pacific în ceea ce privește adoptarea respectivelor regulamente de procedură,
Articolul 1
Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a opta reuniuni a Comitetului pentru comerț instituit prin Acordul interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte, în ceea ce privește stabilirea Regulamentului de procedură al Comitetului pentru comerț UE-Pacific și al comitetelor speciale se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului pentru comerț UE-Pacific.
Articolul 2
Paragraf
După adoptarea sa, decizia Comitetului pentru comerț UE-Pacific se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 7 decembrie 2020.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Borrell Fontelles