Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),
Paragraf
după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în conformitate cu dispozițiile menționate anterior și având în vedere observațiile acestora,
Articolul 1
Paragraf
Măsurile puse în aplicare de Franța ca urmare a contractelor de marketing încheiate între APFTE și Ryanair sau filiala sa Airport Marketing Services între 2010 și 2018, și anume contractul din 16 septembrie 2010, contractele din 22 noiembrie 2013 și contractele din 19 mai 2017 (și actele adiționale și acordurile de reînnoire a acestora), constituie, în favoarea Ryanair și a filialei sale Airport Marketing Services, un ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.
Articolul 2
Alineatul 1
Franța este obligată să recupereze ajutorul menționat la articolul 1 de la beneficiari.
Alineatul 2
Societățile Ryanair și Airport Marketing Services sunt considerate a fi una și aceeași entitate economică și, prin urmare, sunt răspunzătoare în solidar pentru rambursarea ajutoarelor plătite de APFTE fiecăreia dintre acestea.
Alineatul 3
Sumele de recuperat generează dobânzi de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului până la data recuperării lor efective.
Alineatul 4
Dobânzile sunt calculate pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 și cu Regulamentul (CE) nr. 271/2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004.
Alineatul 5
Franța anulează toate plățile restante aferente ajutorului menționat la articolul 1 începând de la data notificării prezentei decizii.
Articolul 3
Alineatul 1
Recuperarea ajutorului menționat la articolul 1 este imediată și efectivă.
Alineatul 2
Franța asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.
Articolul 4
Alineatul 1
În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Franța comunică Comisiei următoarele informații:
Litera a
suma totală (principal plus dobândă) care trebuie recuperată de la beneficiari;
Litera b
descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie;
Litera c
documente care să demonstreze că beneficiarii au fost somați să ramburseze ajutorul.
Alineatul 2
Franța informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale luate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la recuperarea completă a ajutorului vizat la articolul 1. Franța transmite imediat, la solicitarea Comisiei, informațiile privind măsurile care au fost deja adoptate și cele planificate în vederea conformării cu prezenta decizie. De asemenea, Franța furnizează informații detaliate privind cuantumurile ajutorului și dobânzile deja recuperate de la beneficiari.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.
Tabel 1
Tabelul 1Traficul comercial de pasageri pe aeroportul din Montpellier între 2010 și 2018 (număr de pasageri)
Tabel 2
Tabelul 2Ponderea Ryanair în traficul comercial de pasageri pe aeroportul din Montpellier între 2010 și 2019
Tabel 3
Tabelul 3Originea veniturilor APFTE în perioada 2010-2019
Tabel 4
Tabelul 4Plăți efectuate de APFTE către Ryanair/AMS începând din 2010
Tabel 5
Tabelul 5Compararea proporției contribuțiilor membrilor publici ai APFTE cu proporția deținută de aceștia în acționariatul AMM
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 2 august 2019.Pentru ComisieMargrethe VESTAGERMembru al Comisiei