Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 15 octombrie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/1544 privind măsuri restrictive împotriva proliferării și utilizării armelor chimice.
2
La 20 august 2020, Alexei Navalnîi, lider proeminent al opoziției din Rusia, a fost internat într-un spital din Omsk, Federația Rusă, din cauza stării sale grave de sănătate.
3
La 22 august 2020, Alexei Navalnîi a fost transportat la Berlin, în Germania, unde a fost supus unei examinări medicale amănunțite.
4
La 2 septembrie 2020, Guvernul Republicii Federale Germania a anunțat faptul că un laborator specializat al forțelor armate federale a găsit dovezi că Alexei Navalnîi fusese otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok. Constatarea respectivă a fost confirmată ulterior de laboratoare din Franța și Suedia, după cum s-a anunțat la 14 septembrie 2020.
5
În concluziile sale din 1-2 octombrie 2020, Consiliul European a condamnat tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi. Utilizarea armelor chimice constituie o încălcare gravă a dreptului internațional. Consiliul European a solicitat autorităților din Federația Rusă să coopereze pe deplin cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru a asigura o anchetă internațională imparțială și pentru a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției.
6
În acest context și având în vedere amenințarea continuă pe care o reprezintă proliferarea și utilizarea armelor chimice, pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în anexa la Decizia (PESC) 2018/1544, ar trebui să fie incluse șase persoane și o entitate.
7
Prin urmare, anexa la Decizia (PESC) 2018/1544 ar trebui să fie modificată în mod corespunzător,
Articolul 1
Paragraf
Anexa la Decizia (PESC) 2018/1544 se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 octombrie 2020.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Roth
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
La rubrica Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolele 2 și 3 din anexa la Decizia (PESC) 2018/1544, se introduc următoarele mențiuni:
Paragraf
PERSOANE FIZICE
Paragraf
PERSOANE JURIDICE, ENTITĂȚI ȘI ORGANISME
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2