Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC.
2
La 23 decembrie 2019, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunțat deschiderea unui pod de cale ferată peste strâmtoarea Kerci, aceasta marcând implementarea proiectului mai amplu de conectare a infrastructurilor feroviare ale peninsulei Crimeea, anexată în mod ilegal, și a celor ale Rusiei.
3
Uniunea nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Federația Rusă. Construirea podului și a liniilor de cale ferată care îl leagă de infrastructura de transport preexistentă urmărește să consolideze controlul Federației Ruse asupra Crimeei și Sevastopolului, anexate în mod ilegal, și să izoleze și mai mult peninsula de Ucraina.
4
Consiliul consideră că patru entități și două persoane fizice ar trebui adăugate pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC, ca urmare a rolului lor în proiectarea, construirea sau utilizarea infrastructurii feroviare care leagă Rusia și peninsula Crimeea, anexată în mod ilegal.
5
Prin urmare, anexa la Decizia 2014/145/PESC ar trebui modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Persoanele și entitățile enumerate în anexa la prezenta decizie se adaugă pe lista care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 1 octombrie 2020.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Roth
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Următoarele persoane și entități se adaugă pe lista persoanelor, entităților și organismelor care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC:
Paragraf
Persoane
Paragraf
Entități
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2