Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 septembrie 2010 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice, în special articolul 43 alineatul (4) și articolul 54 alineatul (4),
1
În urma modificărilor prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/1010 al Parlamentului European și al Consiliului, Directiva 2010/63/UE impune în prezent statelor membre să prezinte Comisiei, prin transfer electronic, rezumate cu caracter nontehnic ale proiectelor autorizate, precum și orice actualizări ale acestora. Pentru a permite Comisiei să creeze și să mențină o bază de date centrală pentru aceste rezumate și actualizări și pentru a se asigura că se pot efectua căutări relevante cu privire la aceste date, este necesară o prezentare uniformă a rezumatelor și actualizărilor respective. Prin urmare, ar trebui să se stabilească modele pentru transmiterea rezumatelor cu caracter nontehnic ale proiectelor, precum și a oricăror actualizări ale acestora, iar statele membre ar trebui să aibă obligația de a încărca aceste rezumate și actualizări în baza de date creată de Comisie.
2
Directiva 2010/63/UE solicită, de asemenea, statelor membre să transmită Comisiei, prin transfer electronic, informații privind punerea în aplicare a directivei respective, precum și informații statistice referitoare la utilizarea animalelor în proceduri.
3
Pe baza informațiilor transmise de statele membre cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2010/63/UE, serviciile Comisiei trebuie să publice și să actualizeze periodic o situație de ansamblu la nivelul Uniunii. Directiva 2010/63/UE solicită, de asemenea, serviciilor Comisiei să facă publice, anual, datele statistice transmise de statele membre, precum și un raport de sinteză privind aceste date. Pentru a permite Comisiei să îndeplinească ambele cerințe, ar trebui să se stabilească conținutul acestor informații prin definirea unor categorii de informații.
4
În ceea ce privește informațiile referitoare la punerea în aplicare, categoriile de informații care trebuie raportate ar trebui să fie corelate cu cerințele relevante din Directiva 2010/63/UE. În ceea ce privește informațiile statistice, este necesar să se specifice categoriile de intrări de date statistice disponibile în baza de date consultabilă cu acces liber, care a fost creată de Comisie în temeiul Directivei 2010/63/UE.
5
Pentru a îmbunătăți transparența și a reduce sarcina administrativă, statele membre ar trebui să aibă obligația de a utiliza baza de date creată de Comisie pentru a prezenta informații privind punerea în aplicare a Directivei 2010/63/UE, precum și informații statistice referitoare la utilizarea animalelor în proceduri.
6
Conținutul și formatul informațiilor detaliate care trebuie transmise de către statele membre cu privire la metodele considerate a fi cel puțin la fel de umane precum cele cuprinse în anexa IV la Directiva 2010/63/UE ar trebui specificate într-un mod care să permită actualizarea listei de metode pentru uciderea animalelor conținute în respectiva anexă. Prin urmare, este necesar să se stabilească un model care să permită transmiterea de informații privind tipul de metodă, specia în cauză și justificarea acordării unei derogări și să se solicite statelor membre să utilizeze modelul respectiv.
7
Împuternicirile pe care se bazează prezenta decizie sunt strâns legate, întrucât ambele se referă la raportarea informațiilor de către statele membre în temeiul Directivei 2010/63/UE. Având în vedere această legătură de fond și pentru a asigura o abordare consecventă și coerentă, este oportun să se adopte o singură decizie de stabilire a tuturor cerințelor care intră în domeniul de aplicare al împuternicirilor respective. Prin urmare, este necesar să se înlocuiască Decizia de punere în aplicare 2012/707/UE a Comisiei, în care este stabilit formatul comun pentru transmiterea informațiilor menționate la articolul 54 din Directiva 2010/63/UE, cu o nouă decizie de punere în aplicare, bazată atât pe articolul 43 alineatul (4), cât și pe articolul 54 alineatul (4) din Directiva 2010/63/UE. În consecință, Decizia de punere în aplicare 2012/707/UE ar trebui abrogată.
8
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru animalele utilizate în scopuri științifice,
Articolul 1
Paragraf
În sensul celei de a doua teze a articolului 43 alineatul (3) din Directiva 2010/63/UE, statele membre transmit informațiile specificate în anexa I la prezenta decizie, utilizând baza de date creată de Comisie în conformitate cu articolul 43 alineatul (4) a treia teză din directiva menționată. Rezumatele cu caracter nontehnic ale proiectelor și actualizările acestora trebuie să corespundă modelelor prevăzute în anexa I la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
În sensul articolului 54 alineatul (1) din Directiva 2010/63/UE, statele membre transmit informațiile specificate în anexa II la prezenta decizie, utilizând baza de date creată de Comisie în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) al treilea paragraf prima teză din directiva menționată.
Articolul 3
Paragraf
În sensul articolului 54 alineatul (2) din Directiva 2010/63/UE, statele membre transmit informațiile specificate în anexa III la prezenta decizie, utilizând baza de date creată de Comisie în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) al treilea paragraf prima teză din directiva menționată.
Articolul 4
Paragraf
În sensul articolului 54 alineatul (3) din Directiva 2010/63/UE, statele membre transmit informațiile specificate în anexa IV la prezenta decizie, utilizând modelul prevăzut în anexa respectivă.
Articolul 5
Paragraf
Decizia de punere în aplicare 2012/707/UE se abrogă cu efect de la 17 aprilie 2020. Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta decizie și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa V.
Articolul 6
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 16 aprilie 2020.Pentru ComisieVirginijus SinkevičiusMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
PARTEA A
Paragraf
Model pentru transmiterea rezumatelor cu caracter nontehnic ale proiectelor menționate la articolul 43 alineatul (1) din Directiva 2010/63/UE
Paragraf
PARTEA B
Paragraf
Model pentru transmiterea unei actualizări la rezumatul cu caracter nontehnic al proiectului care a fost menționată la articolul 43 alineatul (2) din directiva 2010/63/UE
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Anexa 2
ANEXA IIINFORMAȚIILE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 54 ALINEATUL (1) DIN DIRECTIVA 2010/63/UE
Paragraf
MĂSURILE NAȚIONALE PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A DIRECTIVEI 2010/63/UE
Paragraf
Furnizați informații referitoare la modificările aduse măsurilor naționale privind punerea în aplicare a Directivei 2010/63/UE începând de la raportul precedent.
Paragraf
STRUCTURI ȘI CADRU
Paragraf
Autoritățile competente (articolul 59 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Explicați cadrul pentru autoritățile competente, inclusiv numerele și tipurile de autorități, precum și sarcinile acestora, și explicați măsurile luate pentru a asigura respectarea cerințelor prevăzute la articolul 59 alineatul (1) din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Comitetul național (articolul 49 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Explicați structura și funcționarea comitetului național, precum și măsurile luate pentru a asigura respectarea cerințelor prevăzute la articolul 49 din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Educația și pregătirea personalului (articolul 23 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Furnizați informații privind cerințele minime menționate la articolul 23 alineatul (3) din Directiva 2010/63/UE; descrieți cerințele educaționale și de formare suplimentare pentru personalul provenind dintr-un alt stat membru.
Paragraf
Evaluarea și autorizarea proiectului (articolele 38 și 40 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Explicați procesele de evaluare și autorizare a proiectelor, precum și măsurile luate pentru a asigura respectarea cerințelor prevăzute la articolele 38 și 40 din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
FUNCȚIONARE
Paragraf
Proiecte
Paragraf
Acordarea autorizației de proiect (articolele 40 și 41 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Pentru fiecare an, furnizați numere pentru următoarele:
Paragraf
toate deciziile de autorizare și proiectele autorizate;
Paragraf
proiectele multiple generice, astfel cum sunt prevăzute la articolul 40 alineatul (4) din Directiva 2010/63/UE, clasificate ca unul dintre următoarele tipuri:
Paragraf
proiecte care îndeplinesc cerințele de reglementare;
Paragraf
proiecte care utilizează animale în scopuri productive;
Paragraf
proiecte care utilizează animale în scopuri de diagnostic;
Paragraf
deciziile de autorizare în cazul cărora termenul de 40 de zile a fost prelungit în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
În sensul literei (c), furnizați informații de sinteză, care acoperă ciclul de raportare de cinci ani, privind motivele în cazurile în care termenul de 40 de zile a fost prelungit.
Paragraf
Evaluare retroactivă, rezumate cu caracter nontehnic ale proiectelor [articolul 38 alineatul (2) litera (f), articolele 39 și 43 din Directiva 2010/63/UE]
Paragraf
Explicați măsurile luate pentru a asigura respectarea cerințelor prevăzute la articolul 43 alineatul (1) din Directiva 2010/63/UE și indicați dacă există o cerință pentru rezumatele cu caracter nontehnic ale proiectelor, pentru a specifica faptul că un proiect urmează să fie supus unei evaluări retrospective [articolul 43 alineatul (2) din Directiva 2010/63/UE].
Paragraf
Pentru fiecare an, furnizați numărul de proiecte autorizate care urmează să fie supuse unei evaluări retroactive în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) din Directiva 2010/63/UE și numărul de proiecte autorizate care urmează să fie supuse unei evaluări retroactive în temeiul articolului 38 alineatul (2) litera (f) din directiva respectivă. Clasificați fiecare dintre aceste proiecte într-unul dintre următoarele tipuri:
Paragraf
proiecte care utilizează primate neumane;
Paragraf
proiecte care implică proceduri clasificate drept severe;
Paragraf
proiecte care utilizează primate neumane și care implică proceduri clasificate drept severe;
Paragraf
alte proiecte care urmează să fie supuse unei evaluări retroactive.
Paragraf
Furnizați informații succinte, care să acopere ciclul de raportare de cinci ani, privind natura proiectelor selectate pentru evaluarea retroactivă în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2010/63/UE care nu fac în mod automat obiectul evaluării retroactive în conformitate cu articolul 39 alineatul (2).
Paragraf
Animale crescute pentru utilizarea în proceduri (articolele 10, 28 și 30 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Indicați speciile și numărul de animale care au fost crescute și s-au născut (inclusiv prin cezariană) pentru utilizarea în proceduri și, ca urmare a faptului că nu au fost utilizate niciodată în nicio procedură, au fost ucise în cursul anului calendaristic imediat anterior celui în care este prezentat raportul pe cinci ani.
Paragraf
Includeți animalele ucise pentru organe sau țesuturi și animalele care provin din crearea și menținerea liniilor de animale modificate genetic, care nu sunt incluse în statisticile anuale în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Clasificați aceste animale într-unul dintre următoarele tipuri:
Paragraf
animale normale din punct de vedere genetic care nu furnizează organe și/sau țesuturi;
Paragraf
animale normale din punct de vedere genetic care furnizează organe și/sau țesuturi;
Paragraf
animale modificate genetic care furnizează organe și/sau țesuturi;
Paragraf
animale normale din punct de vedere genetic (urmași de tip sălbatic) produse ca urmare a creării unei noi linii modificate genetic;
Paragraf
animale care provin din menținerea unei linii modificate genetic care acoperă toți urmașii modificați genetic și pe cei de tip sălbatic, care prezintă atât un fenotip dăunător, cât și un fenotip nedăunător.
Paragraf
Categoria menționată la litera (a) exclude animalele care rezultă din crearea unei noi linii modificate genetic și din menținerea unei linii modificate genetic, care trebuie declarate în categoriile menționate la literele (d) și (e), respectiv.
Paragraf
Categoriile menționate la literele (b) și (c) includ animalele care rezultă din crearea unei noi linii modificate genetic și din menținerea unei linii modificate genetic, atunci când furnizează organe și/sau țesuturi.
Paragraf
Categoriile menționate la punctul 2.1.2 literele (d) și (e) exclud următoarele animale, care trebuie declarate în statisticile anuale în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din Directiva 2010/63/UE:
Paragraf
animalele care au fost supuse unei analize genotipice prin metode invazive;
Paragraf
animalele dintr-o linie de fenotip dăunător care au suferit efecte adverse.
Paragraf
Explicați măsurile luate pentru a asigura respectarea cerințelor de la articolele 10 și 28 din Directiva 2010/63/UE atunci când se utilizează primate neumane.
Paragraf
Derogări
Paragraf
Furnizați informații succinte, care să acopere ciclul de raportare de cinci ani, privind circumstanțele în care au fost acordate derogări în conformitate cu articolul 10 alineatul (3), cu articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf și cu articolul 33 alineatul (3) din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Furnizați informații pentru aceeași perioadă în orice circumstanțe excepționale, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (2) din directiva respectivă, în cazul în care reutilizarea unui animal a fost autorizată după o procedură în cadrul căreia suferința animalului respectiv a fost evaluată ca fiind severă.
Paragraf
Organismul responsabil cu bunăstarea animalelor (articolele 26 și 27 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Explicați măsurile luate pentru a asigura respectarea cerințelor privind structura și funcționarea organismelor responsabile cu bunăstarea animalelor de la articolele 26 și 27 din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
PRINCIPIILE ÎNLOCUIRII, REDUCERII ȘI ÎMBUNĂTĂȚIRII
Paragraf
Principiul înlocuirii, reducerii și îmbunătățirii (articolele 4 și 13 și anexa VI din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Furnizați informații cu privire la măsurile luate pentru a se asigura că principiile: (a) înlocuirii; (b) reducerii; și (c) îmbunătățirii sunt abordate în mod satisfăcător în cadrul proiectelor autorizate în conformitate cu articolele 4 și 13 din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Furnizați informații cu privire la măsurile luate pentru a se asigura că principiile: (a) reducerii; și (b) îmbunătățirii sunt abordate în mod satisfăcător în timpul adăpostirii și îngrijirii în unitățile de creștere și furnizoare, în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Evitarea dublării (articolul 46 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Explicați modul în care se evită duplicarea procedurilor în vederea respectării articolului 46 din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Prelevarea de probe de țesuturi de animale modificate genetic (articolele 4, 30 și 38 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
În ceea ce privește prelevarea de probe de țesuturi pentru caracterizarea genetică efectuată cu și fără autorizație de proiect, furnizați informații și cifre reprezentative privind speciile, metodele și severitatea reală aferentă acestora. Aceste informații se furnizează numai pentru anul calendaristic imediat precedent celui în care se prezintă raportul pe cinci ani.
Paragraf
Enumerați criteriile utilizate pentru a asigura faptul că informațiile de la punctul 3.1 sunt reprezentative.
Paragraf
Furnizați informații cu privire la eforturile depuse pentru rafinarea metodelor de prelevare de probe de țesuturi.
Paragraf
PUNEREA ÎN APLICARE
Paragraf
Autorizarea crescătorilor, furnizorilor și utilizatorilor (articolele 20 și 21 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Pentru fiecare an, indicați separat numărul tuturor crescătorilor, furnizorilor și utilizatorilor autorizați activi.
Paragraf
Furnizați informații succinte, care să acopere ciclul de raportare de cinci ani, cu privire la motivele suspendării sau retragerii autorizațiilor acordate crescătorilor, furnizorilor și utilizatorilor.
Paragraf
Inspecții (articolul 34 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Pentru fiecare an, furnizați numărul inspecțiilor, defalcate în inspecții anunțate și inspecții neanunțate.
Paragraf
Furnizați informații succinte, care să acopere ciclul de raportare de cinci ani, cu privire la principalele constatări ale inspecțiilor.
Paragraf
Explicați măsurile luate pentru a asigura respectarea cerințelor de la articolul 34 alineatul (2) din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Retrageri ale autorizației de proiect (articolul 44 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Furnizați informații succinte, care să acopere ciclul de raportare de cinci ani, cu privire la motivele retragerii autorizațiilor de proiecte.
Paragraf
Sancțiuni (articolul 60 din Directiva 2010/63/UE)
Paragraf
Furnizați informații succinte, care să acopere ciclul de raportare de cinci ani, cu privire la natura următoarelor elemente:
Paragraf
încălcări;
Paragraf
acțiuni administrative ca răspuns la încălcări;
Paragraf
acțiuni juridice ca răspuns la încălcări.
Litera a
toate deciziile de autorizare și proiectele autorizate;
Litera b
proiectele multiple generice, astfel cum sunt prevăzute la articolul 40 alineatul (4) din Directiva 2010/63/UE, clasificate ca unul dintre următoarele tipuri:
Litera
proiecte care îndeplinesc cerințele de reglementare;
Litera
proiecte care utilizează animale în scopuri productive;
Litera
proiecte care utilizează animale în scopuri de diagnostic;
Litera c
deciziile de autorizare în cazul cărora termenul de 40 de zile a fost prelungit în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din Directiva 2010/63/UE.
Litera
proiecte care îndeplinesc cerințele de reglementare;
Litera
proiecte care utilizează animale în scopuri productive;
Litera
proiecte care utilizează animale în scopuri de diagnostic;
Litera a
proiecte care utilizează primate neumane;
Litera b
proiecte care implică proceduri clasificate drept severe;
Litera c
proiecte care utilizează primate neumane și care implică proceduri clasificate drept severe;
Litera d
alte proiecte care urmează să fie supuse unei evaluări retroactive.
Litera a
animale normale din punct de vedere genetic care nu furnizează organe și/sau țesuturi;
Litera b
animale normale din punct de vedere genetic care furnizează organe și/sau țesuturi;
Litera c
animale modificate genetic care furnizează organe și/sau țesuturi;
Litera d
animale normale din punct de vedere genetic (urmași de tip sălbatic) produse ca urmare a creării unei noi linii modificate genetic;
Litera e
animale care provin din menținerea unei linii modificate genetic care acoperă toți urmașii modificați genetic și pe cei de tip sălbatic, care prezintă atât un fenotip dăunător, cât și un fenotip nedăunător.
Litera a
animalele care au fost supuse unei analize genotipice prin metode invazive;
Litera b
animalele dintr-o linie de fenotip dăunător care au suferit efecte adverse.
Litera a
încălcări;
Litera b
acțiuni administrative ca răspuns la încălcări;
Litera c
acțiuni juridice ca răspuns la încălcări.
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
PARTEA A
Paragraf
Diagrama categoriilor de date statistice în temeiul articolului 54 alineatul (2) din directiva 2010/63/UE
Paragraf
PARTEA B
Paragraf
Informații menționate la articolul 54 alineatul (2) din directiva 2010/63/UE
Paragraf
DISPOZIȚII GENERALE
Paragraf
Datele trebuie comunicate pentru fiecare utilizare a unui animal.
Paragraf
Atunci când se comunică date pentru un animal, se selectează o singură opțiune în cadrul unei categorii.
Paragraf
Animale ucise în vederea prelevării de organe și țesuturi
Paragraf
Animalele ucise în vederea prelevării de organe și țesuturi, precum și animalele santinelă nu trebuie incluse în statisticile anuale, cu excepția următoarelor cazuri:
Paragraf
uciderea este executată în cadrul unei autorizații de proiect, utilizând o metodă care nu este inclusă în anexa IV la Directiva 2010/63/UE;
Paragraf
animalul a suferit, înainte de a fi ucis, o intervenție care a depășit pragul minim de durere, suferință, stres și vătămări de durată;
Paragraf
animalul provine dintr-o linie de animale modificată genetic cu un fenotip dăunător intenționat și a exprimat fenotipul dăunător înainte de a fi ucis în vederea prelevării de organe și țesuturi.
Paragraf
Celelalte animale ucise în vederea prelevării de organe și țesuturi (cele care nu sunt incluse în statisticile anuale) sunt declarate ca parte a raportului de punere în aplicare pe cinci ani, în conformitate cu anexa II la prezenta decizie.
Paragraf
Animale crescute și ucise fără să fi fost utilizate în cadrul unei proceduri
Paragraf
Animalele crescute și ucise fără să fi fost utilizate în cadrul unei proceduri nu sunt incluse în statisticile anuale, cu excepția următoarelor animale:
Paragraf
animale modificate genetic cu fenotip dăunător intenționat și expus;
Paragraf
animale care au fost supuse unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) utilizând o metodă invazivă, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului.
Paragraf
În sensul punctului 4.1 litera (b), o metodă invazivă este o metodă care îi poate cauza animalului durere, suferință, stres sau vătămări de durată echivalente celor cauzate de introducerea unui ac sau mai mari, în conformitate cu bunele practici veterinare.
Paragraf
Animalele crescute și ucise fără să fi fost utilizate în cadrul unei proceduri sunt declarate în conformitate cu anexa II la prezenta decizie în cadrul raportului de punere în aplicare pe cinci ani.
Paragraf
Animalele normale din punct de vedere genetic care s-au născut în timpul creării unei noi linii genetice nu fac obiectul datelor statistice anuale și sunt declarate în schimb ca parte a raportului de punere în aplicare pe cinci ani, în conformitate cu anexa II la prezenta decizie, cu excepția cazului în care aceste animale au fost supuse unei analize genotipice utilizând o metodă invazivă.
Paragraf
Formele larvare ale animalelor trebuie incluse în statistici de îndată ce acestea devin capabile să se hrănească independent.
Paragraf
Formele fetale și embrionare ale speciilor de mamifere sunt excluse din statisticile anuale. Numai animalele născute, inclusiv prin cezariană, și vii trebuie luate în considerare. Atunci când studiile implică atât mama, cât și puii, mama trebuie declarată în cazul în care a fost supusă unei proceduri care depășește pragul minim de durere, suferință, stres și vătămări de durată. Puii trebuie declarați atunci când fac parte integrantă din procedură.
Paragraf
În cazul în care utilizarea unui animal într-o procedură, autorizată în prealabil sau nu, îi provoacă animalului durere, suferință sau stres sever de lungă durată și care nu poate fi ameliorat, animalul trebuie declarat în categoria severă. În secțiunea Observații ale statului membru (secțiunea C din prezenta anexă) ar trebui să se adauge comentarii referitoare la specii, numere, autorizarea unei derogări prealabile, detaliile privind utilizarea și motivele pentru care clasificarea severă a fost depășită.
Paragraf
Datele privind animalele utilizate în cadrul unei proceduri sunt declarate pentru anul în care procedura se încheie. În cazul studiilor care se desfășoară pe parcursul a doi ani calendaristici, toate animalele pot fi luate în considerare împreună în anul în care se încheie ultima procedură dacă această derogare de la raportarea anuală este autorizată de autoritatea competentă. Pentru proiectele care durează mai mult de doi ani calendaristici, datele privind animalele sunt declarate pentru anul în care animalul este ucis sau moare.
Paragraf
În cazul în care se utilizează categoriile Altele, secțiunea Observații va include o rubrică în care se oferă o defalcare suplimentară a conținutului categoriei Altele.
Paragraf
Animale modificate genetic
Paragraf
În sensul raportării statistice, animalele modificate genetic se referă la oricare dintre următoarele:
Paragraf
animale modificate genetic (de exemplu, transgenice, knockout și alte forme de modificări genetice) și animale care fac obiectul unei mutații induse (indiferent de tipul mutației);
Paragraf
animale cu mutații dăunătoare spontane, menținute în vederea cercetării despre acest genotip specific.
Paragraf
Animalele modificate genetic trebuie declarate în oricare dintre următoarele cazuri:
Paragraf
atunci când sunt utilizate pentru crearea unei linii noi;
Paragraf
atunci când sunt utilizate pentru menținerea unei linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și expus (a se vedea secțiunea B.10.7);
Paragraf
atunci când sunt utilizate în alte proceduri decât menținerea unei linii.
Paragraf
Toate animalele care au modificări genetice trebuie să fie declarate în timpul creării unei linii noi. În plus, cele utilizate pentru superovulație, vasectomie sau implantare de embrioni trebuie, de asemenea, să fie declarate (acestea pot să fie sau nu chiar ele modificate genetic).
Paragraf
Animalele normale din punct de vedere genetic (urmași de tip sălbatic) produse ca urmare a creării unei noi linii modificate genetic nu trebuie declarate în statisticile anuale, cu excepția cazului în care animalul a fost supus unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) utilizând o metodă invazivă, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului. Animalele normale din punct de vedere genetic (urmași de tip sălbatic) care nu sunt declarate în statisticile anuale sunt luate în considerare în raportul de punere în aplicare pe cinci ani, astfel cum se descrie în anexa II.
Paragraf
În categoria Scopuri, astfel este prevăzută în partea A din prezenta anexă, animalele utilizate pentru crearea unei noi linii modificate genetic sunt declarate în categoria respectivă pentru care este creată linia (în general, cercetare de bază sau cercetare translațională și aplicată).
Paragraf
O nouă tulpină sau linie de animale modificate genetic este considerată a fi stabilită în cazul în care transmiterea modificării genetice este stabilă, mai precis după cel puțin două generații, iar evaluarea bunăstării a fost finalizată.
Paragraf
Evaluarea bunăstării va stabili dacă se așteaptă ca linia nou creată să aibă un fenotip dăunător intenționat și, în acest caz, animalele sunt declarate, pornind din acest moment, la categoria Menținerea coloniilor de animale modificate genetic stabilite, neutilizate în alte proceduri – sau, dacă este cazul, în celelalte proceduri pentru care sunt folosite. Printre aceste animale se numără cele care au nevoie de un mediu biologic sigur (de exemplu, condiții speciale de adăpostire pentru a proteja animalele care sunt deosebit de sensibile la infecții ca urmare a modificării genetice) sau de îngrijire suplimentară față de cea necesară pentru ca animalele convenționale să își mențină sănătatea și bunăstarea.
Paragraf
În cazul în care, în urma evaluării bunăstării, se concluzionează că nu se așteaptă ca linia să aibă un fenotip dăunător, reproducerea liniei în cauză nu intră în domeniul de aplicare al unei proceduri și nu mai trebuie să fie declarată. Printre aceste animale se numără liniile inductibile și cre-lox, care necesită o intervenție activă pentru exprimarea fenotipului dăunător.
Paragraf
Menținerea coloniilor de animale modificate genetic stabilite, neutilizate în alte proceduri
Paragraf
Această categorie include animalele necesare pentru menținerea coloniilor de animale modificate genetic din linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și care au prezentat durere, suferință, stres sau vătămări de durată ca o consecință a genotipului dăunător. Scopul preconizat pentru care se menține linia nu este înregistrat.
Paragraf
Această categorie include, de asemenea, animalele modificate genetic în cursul menținerii unei linii stabilite, indiferent dacă linia prezintă un fenotip nedăunător sau dăunător intenționat, care au făcut obiectul unei analize genotipice invazive (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut). A se vedea secțiunea B punctul 10.7.
Paragraf
Toate animalele modificate genetic care sunt utilizate în alte proceduri (nu pentru crearea sau menținerea unei linii modificate genetic) trebuie declarate în cadrul scopurilor lor respective (în același mod ca orice animal nemodificat genetic). Aceste animale pot sau nu să prezinte un fenotip dăunător.
Paragraf
Animalele modificate genetic, care prezintă un fenotip dăunător și care sunt ucise pentru organele și țesuturile lor, trebuie declarate în cadrul scopurilor lor principale respective pentru care au fost utilizate organele/țesuturile.
Paragraf
CATEGORII DE INTRODUCERE A DATELOR
Paragraf
Secțiunile de mai jos urmează ordinea categoriilor și a rubricilor aferente din diagrama care figurează în partea A.
Paragraf
Tipul de animal
Paragraf
Peștii trebuie declarați din etapa de hrănire independentă atunci când intestinul este deschis până la capăt și peștele se poate hrăni normal.
Paragraf
Momentul în care peștii se pot hrăni în mod independent este diferit pentru fiecare specie și, în multe cazuri, depinde de temperatura la care sunt ținuți. Temperatura ar trebui stabilită pentru a menține un nivel optim de bunăstare, după cum este stabilit de către persoana responsabilă cu bunăstarea și îngrijirea animalelor, precum și cu informațiile specifice speciilor, în coordonare cu medicul veterinar desemnat. Larvele de pește-zebră, care sunt ținute la o temperatură de aproximativ +28 °C, trebuie declarate la 5 zile după fertilizare.
Paragraf
Datorită dimensiunii reduse a unor specii de pești și cefalopode, numărătoarea se poate efectua pe baza unei estimări.
Paragraf
Toate speciile cefalopode se declară la rubrica cefalopode din etapa în care animalul devine capabil să se hrănească independent, adică imediat după ecloziune.
Paragraf
Reutilizare
Paragraf
Considerații generale
Paragraf
Fiecare utilizare a animalului trebuie să fie declarată la sfârșitul fiecărei proceduri.
Paragraf
Informațiile privind locul nașterii și, în cazul primatelor neumane, privind generația și proveniența eventuală a animalului dintr-o colonie autonomă nu trebuie furnizate decât pentru animalele utilizate pentru prima oară. Prin urmare, în cazul animalelor reutilizate, aceste informații nu sunt indicate.
Paragraf
În categoriile următoare se va indica numărul de utilizări ale animalelor în proceduri. Nu se pot face referințe încrucișate între acest număr și numărul total de animale utilizate pentru prima oară.
Paragraf
Trebuie declarată suferința efectivă a animalului în cadrul procedurii. În unele cazuri, această suferință ar putea fi influențată de o utilizare prealabilă. Cu toate acestea, gradul de severitate nu va crește întotdeauna într-o utilizare ulterioară; în unele cazuri, ar putea chiar să scadă (acomodare). Prin urmare, severitatea reală care trebuie declarată se stabilește întotdeauna de la caz la caz, luând în considerare impactul eventual al utilizărilor anterioare.
Paragraf
Reutilizare versus utilizare continuă
Paragraf
Pentru a stabili dacă există o reutilizare, se aplică următoarele criterii:
Paragraf
O utilizare unică înseamnă o utilizare a unui animal într-un singur scop științific/experimental/educațional/de formare. O utilizare unică se întinde din momentul în care se aplică animalului prima tehnică până la finalizarea colectării datelor, a observațiilor sau realizarea obiectivului educațional. Este vorba, de obicei, de un experiment, un test sau o formare unică într-o tehnică.
Paragraf
O utilizare unică poate conține o serie de etape (tehnici) toate conectate în mod necesar pentru atingerea unui rezultat unic și care necesită utilizarea aceluiași animal.
Paragraf
Printre exemplele de pregătire în scopul utilizării continue se numără:
Paragraf
tehnicile chirurgicale (cum ar fi canularea, implantarea telemetriei, ovariectomia, castrarea, hipofizectomia);
Paragraf
tehnicile nechirurgicale (cum ar fi hrănirea cu diete modificate, inducerea diabetului, inducerea expresiei transgenice);
Paragraf
creșterea animalelor modificate genetic cu fenotip dăunător;
Paragraf
caracterizarea genetică utilizând o metodă invazivă (care nu a fost efectuată în scopul identificării/marcării animalului) și în cazul în care un animal din acel genotip este necesar pentru următoarea etapă.
Paragraf
Atunci când animalul pregătit este utilizat în conformitate cu procedura pentru care este prevăzut, întreaga procedură, inclusiv orice pregătire (indiferent de locul în care a avut loc aceasta) este comunicată la final, ținând seama de gradul de severitate asociat pregătirii. De exemplu, pentru reproducerea unui animal modificat genetic și pentru utilizarea sa finală, informațiile comunicate țin seama de gradul de severitate asociat tuturor etapelor (de exemplu, efectul fenotipului, dacă este exprimat; caracterizarea genetică, dacă este efectuată; și utilizarea finală).
Paragraf
Utilizarea unui animal este declarată o singură dată la încheierea procedurii complete, inclusiv în cazul în care etapele pregătitoare descrise la punctul 2.2.3 și utilizarea finală au fost realizate în cadrul unor proiecte separate.
Paragraf
În cazul în care un animal pregătit nu este utilizat ulterior într-un scop științific, unitatea în care animalul este ucis trebuie să declare pregătirea ca o utilizare independentă în statistici în conformitate cu scopul preconizat, cu condiția ca, în cadrul pregătirii animalului, să fi fost depășit pragul minim de durere, suferință, stres și vătămări de durată. Cu toate acestea, în cazul în care această pregătire se referă la menținerea unei linii de animale modificate genetic, criteriile pe baza cărora trebuie declarate animalele sunt prevăzute în secțiunea B punctul 10.7.
Paragraf
În cazul în care animalul a fost supus unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) în cadrul unei verificări de rutină efectuată pe o colonie de reproducere modificată genetic a unei linii stabilite pentru a confirma că genotipul nu a variat de la fondul genetic preconizat și că animalul este utilizat ulterior într-o altă procedură care nu necesită genotipul respectiv, utilizarea respectivă este considerată drept reutilizare și toate aceste utilizări trebuie declarate separat în statistici, și anume:
Paragraf
prima utilizare ca menținere a liniei modificate genetic stabilite, cu gradul de severitate în raport cu gradul de severitate reală suferită de animal ca urmare a analizei genotipice invazive; și
Paragraf
ca reutilizare în categoria referitoare la scopul specific pentru care animalul este utilizat.
Paragraf
Alte specii decât primatele neumane – Locul nașterii
Paragraf
Originea se bazează pe locul nașterii, mai precis locul în care este născut animalul, și nu locul din care este furnizat animalul.
Paragraf
Animale născute în Uniune, la un crescător autorizat se referă la animalele născute la crescători autorizați și înregistrați în conformitate cu articolul 20 din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Rubrica Animale născute în Uniune, însă nu la un crescător autorizat include, printre altele, animalele sălbatice, animalele de fermă (cu excepția cazului în care crescătorul este autorizat în temeiul articolului 20 din Directiva 2010/63/UE), precum și orice derogări acordate în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Rubrica Animale născute în restul Europei include, printre altele, animalele născute în Elveția, Turcia, Rusia și Israel și regrupează toate animalele, indiferent dacă acestea au fost crescute în unități de creștere înregistrate sau în alte unități și cuprinde, printre altele, animale care au fost capturate în sălbăticie.
Paragraf
Rubrica Animale născute în altă parte regrupează toate animalele, indiferent dacă acestea au fost crescute în unități de creștere înregistrate sau în alte unități și include, printre altele, animale care au fost capturate în sălbăticie.
Paragraf
Primate neumane – Locul nașterii
Paragraf
Originea se bazează pe locul nașterii, mai precis locul în care este născut animalul, și nu locul din care este furnizat animalul.
Paragraf
Primate neumane născute în Uniune, la un crescător autorizat (și în Norvegia) se referă la primatele neumane născute la crescători autorizați și înregistrați în conformitate cu articolul 20 din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Rubrica Primate neumane născute în Uniune, însă nu la un crescător autorizat, și primate neumane născute în restul Europei include, printre altele, animalele născute în Elveția, Turcia, Rusia și Israel.
Paragraf
Rubrica Primate neumane născute în Asia include, printre altele, animalele născute în China.
Paragraf
Primate neumane născute în America se referă la animalele născute în America de Nord, Centrală și de Sud.
Paragraf
Rubrica Primate neumane născute în Africa include, de asemenea, animalele născute în Mauritius.
Paragraf
Rubrica Primate neumane născute în altă parte include, de asemenea, animalele născute în Australasia. Originea primatelor neumane născute în altă parte trebuie declarată.
Paragraf
Primate neumane – Tipul de colonie
Paragraf
Colonie autonomă desemnează primatele neumane provenite din colonii în care animalele sunt crescute exclusiv în cadrul acesteia sau provin din alte colonii autonome, însă fără a fi capturate din sălbăticie, iar animalele sunt crescute în condiții care le permit să se obișnuiască cu oamenii.
Paragraf
Primate neumane – Generație
Paragraf
F0 desemnează animalele capturate în sălbăticie.
Paragraf
F1 desemnează animalele născute în captivitate în cazul cărora unul sau ambii părinți au fost capturați în sălbăticie.
Paragraf
F2 sau următoarele desemnează animalele născute în captivitate, în cazul cărora ambii părinți s-au născut în captivitate.
Paragraf
Statut genetic
Paragraf
Nemodificate genetic se referă la toate animalele care nu au fost modificate genetic, inclusiv animalele-părinți normale din punct de vedere genetic utilizate pentru crearea unei noi linii/tulpini de animale modificate genetic.
Paragraf
Modificate genetic fără un fenotip dăunător se referă la:
Paragraf
animalele utilizate pentru crearea unei noi linii, care au modificări genetice, dar care nu prezintă niciun fenotip dăunător;
Paragraf
animalele modificate genetic utilizate în alte proceduri (în alte scopuri decât crearea sau menținerea), dar care nu prezintă niciun fenotip dăunător.
Paragraf
Modificate genetic cu un fenotip dăunător se referă la:
Paragraf
animalele utilizate pentru crearea unei noi linii și care prezintă un fenotip dăunător;
Paragraf
cele utilizate pentru menținerea unei linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și care prezintă un fenotip dăunător;
Paragraf
animalele modificate genetic utilizate în alte proceduri (în alte scopuri decât crearea sau menținerea) și care prezintă un fenotip dăunător.
Paragraf
Crearea unei noi linii modificate genetic
Paragraf
Rubrica Animale utilizate pentru crearea unei noi linii/tulpini modificate genetic desemnează animalele care sunt utilizate pentru crearea unei noi linii/tulpini modificate genetic, diferențiindu-le de alte animale utilizate în scopul cercetării de bază sau al cercetării translaționale și aplicate. Această rubrică include încrucișarea unor linii diferite pentru a crea o nouă linie modificată genetic în cazul căreia fenotipul nu poate fi determinat în prealabil ca fiind nedăunător.
Paragraf
Severitate
Paragraf
Severitatea reală trebuie declarată individual pentru fiecare animal în funcție de cele mai grave efecte suferite de animalul respectiv pe parcursul întregii proceduri. Aceste efecte pot apărea în oricare dintre etapele unei proceduri în mai multe etape (nu neapărat în ultima etapă). Gradul de severitate reală poate fi superior sau inferior categoriei de severitate prevăzute. De asemenea, trebuie să se țină seama de suferința cumulată atunci când se determină severitatea reală.
Paragraf
Categorii de severitate
Paragraf
Fără recuperare – Animalele supuse unei proceduri care a fost efectuată în întregime sub anestezie generală și la finalul căreia animalele nu și-au recăpătat cunoștința sunt declarate în categoria Fără recuperare. Aceasta include, de asemenea, situația în care animalele nu au reușit să își recapete cunoștința în urma anesteziei în cursul primei etape a unei proceduri de recuperare planificate.
Paragraf
Superficială (până la și inclusiv) – Animalele care au fost supuse unei proceduri în urma căreia au resimțit durere, suferință sau stres superficial pe termen scurt sunt declarate în categoria Superficială. Aceasta include, de asemenea, situațiile în care nu a avut loc nicio incidență semnificativă asupra bunăstării sau a stării generale a animalelor.
Paragraf
Această categorie trebuie să includă și toate animalele utilizate într-un proiect autorizat, dar în legătură cu care nu s-a observat, în final, că au resimțit un nivel de durere, suferință, stres sau vătămări de durată echivalent cu cel cauzat de introducerea unui ac în conformitate cu bunele practici veterinare, cu excepția animalelor necesare pentru menținerea coloniilor de animale modificate genetic din linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și care nu au prezentat durere, suferință, stres sau vătămări de durată ca o consecință a genotipului dăunător.
Paragraf
Moderată – Animalele care au fost supuse unei proceduri în urma căreia au resimțit durere, suferință sau stres moderat pe termen scurt ori durere, suferință sau stres superficial pe termen lung, precum și unor proceduri care au avut o incidență moderată asupra bunăstării sau a stării generale a animalelor sunt declarate în categoria Moderată.
Paragraf
Severă – Animalele care au fost supuse unei proceduri în urma căreia au resimțit durere, suferință sau stres grav ori durere, suferință sau stres moderat pe termen lung, precum și unor proceduri care au avut o incidență gravă asupra bunăstării sau a stării generale a animalelor sunt declarate în categoria Severă.
Paragraf
În cazul în care gradul de severitate Severă este depășit, cu sau fără autorizare prealabilă, aceste animale și utilizarea lor trebuie să fie declarate în categoria Severă. Trebuie adăugat un comentariu în secțiunea C la prezenta anexă, rezervată observațiilor din partea statelor membre. În astfel de cazuri, trebuie furnizate următoarele informații: specia, numărul de animale, autorizarea eventuală a unei derogări prealabile, detalii privind utilizarea și motivele pentru care gradul de severitate Severă a fost depășit.
Paragraf
Animale găsite moarte
Paragraf
În ceea ce privește animalele găsite moarte, pentru a stabili gradul de severitate, trebuie să se determine dacă moartea a rezultat din factori legați de procedura la care era supus animalul. Dacă nu este cazul (de exemplu, dacă moartea este cauzată de deficiențe ale echipamentelor sau ale controalelor de mediu; de practici de creștere necorespunzătoare; de boli și infecții care nu au legătură cu procedura), severitatea reală declarată trebuie să reflecte cele mai grave efecte suferite de animal pe parcursul procedurii (cu excepția perioadei anterioare decesului).
Paragraf
Dacă moartea este legată de procedură, gradul de severitate reală declarată trebuie să fie severă, cu excepția cazului în care se poate decide în cunoștință de cauză atribuirea unui grad de severitate mai mic.
Paragraf
Capturarea și transportul animalelor din sălbăticie
Paragraf
Gradul de severitate reală trebuie să se aplice numai efectelor procedurii științifice la care este supus animalului respectiv. Capturarea și transportul (cu excepția cazului în care acestea constituie obiectivul specific al procedurilor științifice sau o parte a acestui obiectiv) nu trebuie, prin urmare, luate în considerare în declararea severității reale, inclusiv în cazul în care animalul moare în timpul capturării sau al transportului.
Paragraf
Scopuri
Paragraf
Cercetare de bază
Paragraf
Categoria Cercetare de bază se referă la studiile cu caracter fundamental, inclusiv fiziologia; la studiile care sunt concepute astfel încât să aducă un plus de cunoștințe cu privire la structura, funcționarea și comportamentul normal și anormal al organismelor vii și al mediului, acestea incluzând studii fundamentale în toxicologie; la investigațiile și analizele concentrate asupra unei înțelegeri mai bune sau mai cuprinzătoare a unui subiect, fenomen sau lege de bază a naturii în locul unei aplicări practice specifice a rezultatelor.
Paragraf
Animalele utilizate pentru crearea unei noi linii de animale modificate genetic (inclusiv încrucișarea a două linii) preconizate a fi utilizate în scopul cercetării de bază (de exemplu, biologia dezvoltării, imunologie) trebuie declarate în funcție de categoria scopului pentru care sunt create. În plus, ele trebuie declarate în categoria Crearea unei noi linii genetice – Animale utilizate pentru crearea unei noi linii/tulpini modificate genetic.
Paragraf
Toate animalele care au modificări genetice trebuie să fie declarate în timpul creării unei linii noi. De asemenea, animalele utilizate la creare, cum ar fi pentru superovulație, vasectomie și implantare de embrioni, trebuie declarate în această categorie. Nu trebuie declarați urmașii (de tip sălbatic) nemodificați genetic, cu excepția cazului în care animalul a fost supus unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) utilizând o metodă invazivă, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului.
Paragraf
O nouă tulpină sau linie de animale modificate genetic este considerată a fi stabilită în cazul în care transmiterea modificării genetice este stabilă, mai precis după cel puțin două generații, iar evaluarea bunăstării a fost finalizată.
Paragraf
Cercetare translațională și aplicată
Paragraf
Categoria Cercetare translațională și aplicată se referă la animalele utilizate în scopurile descrise la articolul 5 literele (b) și (c), excluzând orice utilizare normativă a animalelor (a se vedea punctul 10.3 de mai jos).
Paragraf
Aceasta include, de asemenea, toxicologie exploratorie și investigații pentru a pregăti transmiterea normativă și dezvoltarea metodei. Aceasta nu include studiile necesare pentru transmiterile normative.
Paragraf
Animalele utilizate pentru crearea unei noi linii de animale modificate genetic preconizate a fi utilizate în scopul cercetării translaționale sau aplicate (de exemplu, cercetarea cancerului, dezvoltarea vaccinurilor) trebuie declarate în funcție de scopul pentru care sunt create. În plus, trebuie să fie declarate în categoria Crearea unei noi linii genetice – Animale utilizate pentru crearea unei noi linii/tulpini modificate genetic.
Paragraf
Toate animalele care au modificări genetice trebuie să fie declarate în timpul creării unei linii noi. De asemenea, animalele utilizate la creare, cum ar fi pentru superovulație, vasectomie și implantare de embrioni, trebuie declarate în această categorie. Nu trebuie declarați urmașii (de tip sălbatic) nemodificați genetic.

Utilizare normativă și producere de rutină
Paragraf
Utilizare normativă se referă la utilizarea animalelor în procedurile realizate cu scopul de a respecta cerințele legale pentru producerea, introducerea și menținerea unor produse/substanțe pe piață, inclusiv evaluarea siguranței și a riscului pentru alimente și furaje.
Paragraf
Aceasta include testele efectuate asupra produselor/substanțelor pentru care era prevăzută o transmitere normativă, dar care nu se realizează în final, de exemplu întrucât acestea au fost considerate ca fiind inadecvate pentru piață de către cel care le dezvoltă și, prin urmare, nu ajung la sfârșitul procesului de dezvoltare.
Paragraf
Producere de rutină se referă la animalele utilizate în procesul de fabricare a produselor, cum ar fi anticorpii și produsele din sânge; de exemplu, animalele utilizate la fabricarea medicamentelor pe bază de ser ar trebui să fie incluse în această categorie.
Paragraf
Testarea eficacității în timpul elaborării de noi medicamente este exclusă și ar trebui să fie declarată la categoria Cercetare translațională și aplicată.
Paragraf
Protecția mediului natural în interesul sănătății ori al bunăstării oamenilor sau animalelor
Paragraf
Aceasta se referă la studii având ca obiectiv investigarea și înțelegerea unor fenomene precum poluarea mediului, pierderea biodiversității și studii epidemiologice la animalele sălbatice.
Paragraf
Utilizarea normativă a animalelor în scopuri ecotoxicologice este exclusă.
Paragraf
Învățământ superior
Paragraf
Se referă la animalele utilizate în cadrul unui program de învățământ superior în vederea transmiterii de cunoștințe teoretice.
Paragraf
Formare pentru dobândirea, menținerea sau îmbunătățirea competențelor profesionale
Paragraf
Se referă la animalele utilizate pentru formare în vederea dobândirii și menținerii unor competențe profesionale practice, cum ar fi animalele utilizate la formarea medicilor.
Paragraf
Menținerea coloniilor de animale modificate genetic stabilite, neutilizate în alte proceduri
Paragraf
Această categorie include animalele necesare pentru menținerea coloniilor de animale modificate genetic din linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și care au prezentat durere, suferință, stres sau vătămări de durată ca o consecință a genotipului dăunător. Scopul preconizat pentru care se creează linia nu este înregistrat.
Paragraf
Această categorie include, de asemenea, animalele modificate genetic în cursul menținerii unei linii stabilite, indiferent dacă linia prezintă un fenotip nedăunător sau dăunător și într-una dintre următoarele situații:
Paragraf
genotipul a fost confirmat prin utilizarea unei metode invazive, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului, iar animalul este ucis fără a fi fost reutilizat;
Paragraf
animalele sunt de un genotip inadecvat, confirmat prin utilizarea unei metode invazive, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului.
Paragraf
Categoria în cauză include și rederivarea în cazul în care aceasta se realizează exclusiv în scopuri științifice (mai precis, nu pentru ameliorarea sănătății/bunăstării coloniei) în cursul menținerii unei linii stabilite, precum și animalele utilizate pentru transferul de embrioni și vasectomie.
Paragraf
Exclude toate animalele necesare pentru crearea unei noi linii modificate genetic și animalele utilizate în alte proceduri (și anume, altele decât creare/menținere).
Paragraf
Studii de cercetare de bază
Paragraf
Oncologie
Paragraf
Orice studiu de cercetare în domeniul oncologiei trebuie inclus în această categorie, indiferent de sistemul vizat.
Paragraf
Sistemul nervos
Paragraf
Această categorie include neuroștiințele, sistemul nervos periferic sau central și psihologia.
Paragraf
Sistemul musculo-scheletic
Paragraf
Această categorie include, printre altele, stomatologia.
Paragraf
Organe senzoriale (piele, ochi și urechi)
Paragraf
Studiile privind nasul trebuie declarate în categoria Sistemul respirator, iar cele privind limba în categoria Sistemul gastrointestinal, inclusiv ficatul.
Paragraf
Biologia dezvoltării se referă la studiile privind schimbările asociate unui organism începând cu embriogeneza (în cazul în care acestea nu au fost efectuate în cadrul unui studiu privind toxicitatea pentru reproducere), până la creștere, îmbătrânire și moarte și include, printre altele, diferențierea celulară, diferențierea țesuturilor și organogeneza.
Paragraf
Multisistemic
Paragraf
Această categorie trebuie să includă cercetare doar în cazul în care vizează mai multe sisteme de interes principal, cum ar fi cercetarea privind anumite boli infecțioase, cu excepția oncologiei.
Paragraf
Categoria Etologie/comportamentul animalelor/biologie animală vizează atât animalele din sălbăticie, cât și pe cele din captivitate, cu obiectivul principal de a învăța mai multe despre specia respectivă.
Paragraf
Alte tipuri de cercetare de bază
Paragraf
Cercetare care nu este legată de un organ/sistem enumerat mai sus sau nu este specifică organului/sistemului.
Paragraf
O atenție deosebită trebuie acordată înainte de utilizarea categoriei Altele pentru a se asigura că niciuna dintre categoriile predefinite nu ar putea fi utilizată.
Paragraf
Observații
Paragraf
Animalele utilizate pentru producerea și menținerea agenților infecțioși, a vectorilor (de exemplu, hrănirea artropodelor) și a neoplasmelor, animalele utilizate pentru alte tipuri de material biologic și animalele utilizate pentru producerea de anticorpi în scopul cercetării, dar excluzând producerea de hibridoame prin metoda ascitei în cadrul producerii de anticorpi monoclonali (care este inclusă în categoria Utilizare normativă și producere de rutină în funcție de tipul de produs) trebuie să fie declarate în subcategoriile respective din categoria Cercetare de bază.
Paragraf
În cazul în care mai multe categorii corespund scopului utilizării animalelor, se declară numai scopul principal.
Paragraf
Cercetare translațională și aplicată
Paragraf
Orice cercetare aplicată privind cancerul la om este inclusă în categoria Cancerul la om, indiferent de sistemul vizat.
Paragraf
Orice cercetare aplicată privind bolile infecțioase la om este inclusă în categoria Boli infecțioase la om, indiferent de sistemul vizat.
Paragraf
Orice utilizare normativă a animalelor, cum ar fi studiile normative privind carcinogenitatea, este exclusă din categoria Cercetare translațională și aplicată și declarată în categoria Utilizare normativă și producere de rutină.
Paragraf
Studiile privind bolile nasului trebuie declarate în categoria Boli respiratorii la om, iar cele privind bolile limbii trebuie declarate în categoria Boli gastrointestinale la om, inclusiv ficatul.
Paragraf
O atenție deosebită trebuie acordată înainte de utilizarea categoriei Alte boli la om pentru a se asigura faptul că niciuna dintre categoriile predefinite nu ar putea fi utilizată.
Paragraf
Diagnosticarea bolilor include, printre altele, animalele utilizate în diagnosticarea directă a bolilor precum rabia și botulismul, dar le exclude pe cele vizate de utilizarea normativă.
Paragraf
Toxicologia și ecotoxicologia fără caracter normativ se referă la toxicologia exploratorie și la investigațiile care vizează pregătirea transmiterii normative și a dezvoltării metodei. Această categorie nu include studiile necesare pentru transmiterile normative (studii preliminare, doza maximă tolerată – DMT). Studiile de doză (Dose-range-finding – DRF), atunci când sunt efectuate în vederea îndeplinirii cerințelor legislative, sunt, de asemenea, excluse din această categorie; acestea sunt incluse în categoria Utilizare normativă și producere de rutină în funcție de tipul de produs la Alte testări ale eficacității și ale toleranței.
Paragraf
Bunăstarea animalelor se referă la studiile prevăzute la articolul 5 litera (b) punctul (iii) din Directiva 2010/63/UE.
Paragraf
Observații
Paragraf
Animalele utilizate pentru producerea și menținerea agenților infecțioși, a vectorilor (de exemplu, hrănirea artropodelor) și a neoplasmelor, animalele utilizate pentru alte tipuri de material biologic și animalele utilizate pentru producerea de anticorpi în scopul cercetării translaționale și aplicate, dar excluzând producerea de hibridoame prin metoda ascitei în cadrul producerii de anticorpi monoclonali (care este inclusă în categoria Utilizare normativă și producere de rutină în funcție de tip) trebuie să fie declarate în subcategoriile corespunzătoare din categoria Cercetare translațională și aplicată.
Paragraf
În cazul în care mai multe categorii corespund scopului utilizării animalelor, se declară numai scopul principal.
Paragraf
Utilizare normativă și producere de rutină
Paragraf
Testarea eficacității în timpul dezvoltării de noi medicamente este exclusă și trebuie declarată la categoria Cercetare translațională și aplicată.
Paragraf
Controlul calității se referă la animalele utilizate pentru testarea purității, stabilității, eficacității, puterii imunogene și a altor parametri de control al calității unui produs final și a componentelor sale, precum și pentru orice alte controale efectuate în cursul fabricării în scopul înregistrării, pentru a respecta orice alte cerințe normative naționale sau internaționale ori pentru a respecta politica internă a fabricantului. Această categorie include, printre altele, testarea pirogenității.
Paragraf
Alte testări ale eficacității și ale toleranței
Paragraf
În această categorie sunt incluse testarea eficacității biocidelor și a pesticidelor, precum și testarea toleranței aditivilor din hrana animalelor. Această categorie include, de asemenea, studiile de doză, atunci când sunt efectuate în vederea îndeplinirii cerințelor legislative.
Paragraf
Testări ale toxicității și alte testări ale siguranței (inclusiv evaluarea siguranței produselor și dispozitivelor pentru medicina umană, stomatologie și medicina veterinară)
Paragraf
Această categorie vizează studiile efectuate cu privire la orice produs sau substanță în vederea determinării potențialului său de a provoca vreun efect periculos sau nedorit la oameni ori la animale, ca rezultat al utilizării sale intenționate sau anormale ori al fabricării sale sau în vederea determinării prezenței sale sub formă de contaminant potențial sau real în mediu.
Paragraf
Atunci când studiile implică atât mama, cât și puii, mama trebuie declarată în cazul în care a fost supusă unei proceduri care depășește pragul minim de durere, suferință, stres și vătămări de durată. Puii trebuie declarați atunci când fac parte integrantă din procedură, cum ar fi în cazul punctelor-limită ale studiilor referitoare la reproducere.
Paragraf
Producerea de rutină în funcție de tipul de produs
Paragraf
Această categorie vizează producerea de anticorpi și de produse din sânge prin metode stabilite. Aceasta exclude imunizarea animalelor în vederea producerii de hibridoame în scopul cercetării de bază sau al cercetării aplicate și translaționale în cadrul unui anumit proiect, care ar trebui să se regăsească în categoria corespunzătoare din cadrul cercetării de bază sau aplicate.
Paragraf
Utilizarea animalelor pentru producerea de anticorpi în scopuri comerciale, inclusiv imunizarea în vederea producerii ulterioare de hibridoame, trebuie declarată în categoria Producere de rutină/Anticorpi monoclonali și policlonali (excluzând metoda ascitei). Toate utilizările metodei ascitei pentru cultura anticorpilor monoclonali trebuie declarate în categoria Producere de rutină/Anticorpi monoclonali exclusiv prin metoda ascitei.
Paragraf
Controlul calității (inclusiv testarea siguranței și a puterii imunogene a loturilor)
Paragraf
Testarea siguranței loturilor exclude testarea pirogenității, care trebuie declarată separat în categoria Testarea pirogenității.
Paragraf
Testări ale toxicității și alte testări ale siguranței în funcție de tipul de testare
Paragraf
Categoria Toxicitate la doze repetate include, de asemenea, studiile imunotoxicologice.
Paragraf
Categoria Toxicitate pentru reproducere include, printre altele, studiile extinse privind toxicitatea pentru reproducere, efectuate pe o singură generație, inclusiv atunci când sunt incluse cohortele pentru neurotoxicitatea și imunotoxicitatea pentru dezvoltare.
Paragraf
Toxicitatea asupra dezvoltării include, de asemenea, studiile de neurotoxicitate pentru dezvoltare. Studiile extinse privind toxicitatea pentru reproducere, efectuate pe o singură generație, care includ cohortele pentru neurotoxicitatea asupra dezvoltării, trebuie declarate în categoria Toxicitate pentru reproducere.
Paragraf
Categoria Neurotoxicitate include, printre altele, efecte întârziate acute (de exemplu, neurotoxicitatea întârziată a substanțelor organofosforice în urma unei expuneri acute) și studii de neurotoxicitate prin administrarea de doze repetate, dar exclude neurotoxicitatea asupra dezvoltării. Studiile extinse privind toxicitatea pentru reproducere, efectuate pe o singură generație, care includ cohortele pentru neurotoxicitatea asupra dezvoltării, trebuie declarate în categoria Toxicitate pentru reproducere.
Paragraf
Cinetică se referă la farmacocinetică, toxicocinetică și reducerea reziduurilor. Cu toate acestea, în cazul în care testele de toxicocinetică sunt efectuate ca parte a studiului normativ privind toxicitatea la doze repetate, acestea trebuie declarate în categoria Toxicitate la doze repetate.
Paragraf
Testarea siguranței în domeniul alimentelor și al furajelor include, de asemenea, testarea apei potabile (inclusiv testarea siguranței animalului vizat).
Paragraf
Siguranța animalului vizat garantează că un produs pentru un anumit animal poate fi utilizat în condiții de siguranță pentru specia respectivă (excluzând testarea siguranței loturilor, care este inclusă în controlul calității).
Paragraf
Categoria Puncte finale combinate include, printre altele, combinația dintre studiile de carcinogenitate și de toxicitate cronică, precum și studiile de depistare care combină toxicitatea pentru reproducere și toxicitatea la doze repetate.
Paragraf
Metode de testare a toxicității acute
Paragraf
Subcategoria se raportează pe baza tipului de metodă utilizată, și nu pe baza nivelului de severitate a efectelor suferite de animal în urma aplicării acestei metode.
Paragraf
LD50, LC50 se referă numai la metodele de testare care furnizează o estimare punctuală pentru LD50/LC50, cum ar fi Orientările OCDE nr. 203, 403 și 425 privind testarea.
Paragraf
Alte metode letale se referă la metodele care clasifică substanțele într-o clasă, mai precis metodele care implică atribuirea unui interval în care s-ar putea încadra LD50, cum ar fi metodele dozei fixe și metodele clasei de toxicitate acută. Este probabil să apară o serie de decese, dar nu la fel de multe ca în cazul metodelor de tip LD50.
Paragraf
Toxicitate la doze repetate
Paragraf
Ecotoxicitate
Paragraf
Ecotoxicitatea se referă la toxicitatea legată de mediul acvatic și terestru.
Paragraf
Studiile de ecotoxicitate care abordează toxicitatea pe termen scurt pentru determinarea LC/LD50 trebuie declarate în categoria Toxicitate acută (ecotoxicitate).
Paragraf
Studiile de ecotoxicitate care abordează toxicitatea pe termen lung, de exemplu, testele referitoare la începutul ciclului de viață sau testele referitoare la totalitatea ciclului de viață, trebuie declarate în categoria Toxicitate cronică (ecotoxicitate).
Paragraf
Studiile de ecotoxicitate realizate în principal pentru a evalua proprietățile endocrine ale substanțelor și care se referă, de exemplu, la metamorfoza, dezvoltarea și creșterea la amfibieni sau la dezvoltarea și reproducerea sexuală a peștilor, trebuie declarate în categoria Activitate endocrină (ecotoxicitate).
Paragraf
Tipul de legislație
Paragraf
Tipul de legislație nu se declară pentru animalele a căror utilizare se încadrează în categoria Producere de rutină.
Paragraf
Tipul de legislație se declară în funcție de utilizarea principală preconizată.
Paragraf
Testarea calității apei, altele decât apele uzate, se declară în categoria Legislația privind alimentele. Testarea calității apelor uzate se declară în categoria Alte acte legislative.
Paragraf
Originea legislației
Paragraf
Originea legislației nu se declară pentru animalele a căror utilizare se încadrează în categoria Producere de rutină.
Paragraf
Utilizarea trebuie declarată în funcție de regiunea pentru care se efectuează testul, și nu în funcție de locul în care acesta este efectuat.
Paragraf
În cazul în care legislația națională este derivată din legislația Uniunii, utilizarea trebuie declarată în categoria Legislația care respectă cerințele Uniunii.
Paragraf
Legislația care respectă cerințele Uniunii include, de asemenea, orice cerință internațională care, în același timp, respectă cerințele Uniunii (precum testarea în conformitate cu orientările ICH, ale VICH și ale OCDE și cu monografiile din Farmacopeea Europeană).
Paragraf
Conferința internațională pentru armonizarea cerințelor tehnice de înregistrare a produselor farmaceutice de uz uman.
Paragraf
Conferința internațională pentru armonizarea cerințelor tehnice de înregistrare a produselor veterinare.
Paragraf
În cazul în care testul este efectuat pentru a respecta legislația unuia sau mai multor state membre (nu neapărat cel în care se efectuează testul), iar cerința nu este derivată din dreptul Uniunii, utilizarea trebuie declarată în categoria Legislația care respectă numai cerințele naționale (în cadrul Uniunii).
Paragraf
Legislația care respectă numai cerințele din afara Uniunii trebuie aleasă doar în cazul în care nu există nicio cerință echivalentă în ceea ce privește realizarea testului pentru a respecta legislația Uniunii.
Paragraf
Producerea de rutină în funcție de tipul de produs
Paragraf
Producerea de rutină în funcție de tipul de produs vizează producerea de anticorpi și de produse din sânge prin metode stabilite. Aceasta exclude imunizarea animalelor în vederea producerii ulterioare de hibridoame, atunci când aceasta este efectuată în scopul cercetării de bază sau al cercetării aplicate în cadrul unui anumit proiect. Imunizarea trebuie luată în considerare în categoria adecvată de cercetare de bază sau aplicată.
Paragraf
Toate utilizările metodei ascitei pentru cultura anticorpilor monoclonali trebuie declarate în categoria Anticorpi monoclonali exclusiv prin metoda ascitei.
Paragraf
Utilizarea animalelor pentru producerea de anticorpi în scopuri comerciale, inclusiv imunizarea în vederea producerii ulterioare de hibridoame, trebuie declarată în categoria Anticorpi monoclonali și policlonali (excluzând metoda ascitei).
Paragraf
OBSERVAȚII ALE STATULUI MEMBRU
Paragraf
Statele membre furnizează explicații privind datele statistice, care conțin următoarele informații:
Paragraf
informații generale privind orice schimbare a tendințelor observate de la perioada de raportare anterioară;
Paragraf
informații privind creșterea sau descreșterea semnificativă a utilizării animalelor în oricare dintre domeniile specifice și analiza motivelor acesteia;
Paragraf
informații privind orice schimbare a tendințelor referitoare la severitatea reală și analiza motivelor acesteia;
Paragraf
informații privind eforturile speciale pentru a promova principiul înlocuirii, reducerii și îmbunătățirii și impactul acestora asupra statisticilor, în cazul în care există;
Paragraf
o defalcare suplimentară privind utilizarea altor categorii în cazul în care o proporție semnificativă de utilizare a animalelor se declară în această categorie;
Paragraf
informații privind utilizările animalelor în categorii în care o metodă sau o strategie de testare pentru obținerea rezultatelor căutate, care nu implică utilizarea de animale vii, este recunoscută în temeiul legislației Uniunii;
Paragraf
detalii privind cazurile în care clasificarea severă este depășită, cu sau fără autorizare prealabilă.
Paragraf
În sensul punctului 1 litera (g), trebuie comunicate următoarele elemente:
Paragraf
specia;
Paragraf
numărul de animale;
Paragraf
dacă depășirea clasificării severă a fost sau nu autorizată în prealabil;
Paragraf
detalii privind utilizarea;
Paragraf
motivele pentru care clasificarea severă a fost depășită.
Litera 3.1
Animalele ucise în vederea prelevării de organe și țesuturi, precum și animalele santinelă nu trebuie incluse în statisticile anuale, cu excepția următoarelor cazuri:
Litera a
uciderea este executată în cadrul unei autorizații de proiect, utilizând o metodă care nu este inclusă în anexa IV la Directiva 2010/63/UE;
Litera b
animalul a suferit, înainte de a fi ucis, o intervenție care a depășit pragul minim de durere, suferință, stres și vătămări de durată;
Litera c
animalul provine dintr-o linie de animale modificată genetic cu un fenotip dăunător intenționat și a exprimat fenotipul dăunător înainte de a fi ucis în vederea prelevării de organe și țesuturi.
Litera 3.2
Celelalte animale ucise în vederea prelevării de organe și țesuturi (cele care nu sunt incluse în statisticile anuale) sunt declarate ca parte a raportului de punere în aplicare pe cinci ani, în conformitate cu anexa II la prezenta decizie.
Litera a
uciderea este executată în cadrul unei autorizații de proiect, utilizând o metodă care nu este inclusă în anexa IV la Directiva 2010/63/UE;
Litera b
animalul a suferit, înainte de a fi ucis, o intervenție care a depășit pragul minim de durere, suferință, stres și vătămări de durată;
Litera c
animalul provine dintr-o linie de animale modificată genetic cu un fenotip dăunător intenționat și a exprimat fenotipul dăunător înainte de a fi ucis în vederea prelevării de organe și țesuturi.
Litera 4.1
Animalele crescute și ucise fără să fi fost utilizate în cadrul unei proceduri nu sunt incluse în statisticile anuale, cu excepția următoarelor animale:
Litera a
animale modificate genetic cu fenotip dăunător intenționat și expus;
Litera b
animale care au fost supuse unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) utilizând o metodă invazivă, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului.
Litera 4.2
În sensul punctului 4.1 litera (b), o metodă invazivă este o metodă care îi poate cauza animalului durere, suferință, stres sau vătămări de durată echivalente celor cauzate de introducerea unui ac sau mai mari, în conformitate cu bunele practici veterinare.
Litera 4.3
Animalele crescute și ucise fără să fi fost utilizate în cadrul unei proceduri sunt declarate în conformitate cu anexa II la prezenta decizie în cadrul raportului de punere în aplicare pe cinci ani.
Litera a
animale modificate genetic cu fenotip dăunător intenționat și expus;
Litera b
animale care au fost supuse unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) utilizând o metodă invazivă, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului.
Litera 11.1
În sensul raportării statistice, animalele modificate genetic se referă la oricare dintre următoarele:
Litera a
animale modificate genetic (de exemplu, transgenice, knockout și alte forme de modificări genetice) și animale care fac obiectul unei mutații induse (indiferent de tipul mutației);
Litera b
animale cu mutații dăunătoare spontane, menținute în vederea cercetării despre acest genotip specific.
Litera 11.2
Animalele modificate genetic trebuie declarate în oricare dintre următoarele cazuri:
Litera a
atunci când sunt utilizate pentru crearea unei linii noi;
Litera b
atunci când sunt utilizate pentru menținerea unei linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și expus (a se vedea secțiunea B.10.7);
Litera c
atunci când sunt utilizate în alte proceduri decât menținerea unei linii.
Litera 11.3
Toate animalele care au modificări genetice trebuie să fie declarate în timpul creării unei linii noi. În plus, cele utilizate pentru superovulație, vasectomie sau implantare de embrioni trebuie, de asemenea, să fie declarate (acestea pot să fie sau nu chiar ele modificate genetic).
Litera 11.4
Animalele normale din punct de vedere genetic (urmași de tip sălbatic) produse ca urmare a creării unei noi linii modificate genetic nu trebuie declarate în statisticile anuale, cu excepția cazului în care animalul a fost supus unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) utilizând o metodă invazivă, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului. Animalele normale din punct de vedere genetic (urmași de tip sălbatic) care nu sunt declarate în statisticile anuale sunt luate în considerare în raportul de punere în aplicare pe cinci ani, astfel cum se descrie în anexa II.
Litera 11.5
În categoria Scopuri, astfel este prevăzută în partea A din prezenta anexă, animalele utilizate pentru crearea unei noi linii modificate genetic sunt declarate în categoria respectivă pentru care este creată linia (în general, cercetare de bază sau cercetare translațională și aplicată).
Litera 11.6
O nouă tulpină sau linie de animale modificate genetic este considerată a fi stabilită în cazul în care transmiterea modificării genetice este stabilă, mai precis după cel puțin două generații, iar evaluarea bunăstării a fost finalizată.
Litera 11.7
Evaluarea bunăstării va stabili dacă se așteaptă ca linia nou creată să aibă un fenotip dăunător intenționat și, în acest caz, animalele sunt declarate, pornind din acest moment, la categoria Menținerea coloniilor de animale modificate genetic stabilite, neutilizate în alte proceduri – sau, dacă este cazul, în celelalte proceduri pentru care sunt folosite. Printre aceste animale se numără cele care au nevoie de un mediu biologic sigur (de exemplu, condiții speciale de adăpostire pentru a proteja animalele care sunt deosebit de sensibile la infecții ca urmare a modificării genetice) sau de îngrijire suplimentară față de cea necesară pentru ca animalele convenționale să își mențină sănătatea și bunăstarea.
Litera 11.8
În cazul în care, în urma evaluării bunăstării, se concluzionează că nu se așteaptă ca linia să aibă un fenotip dăunător, reproducerea liniei în cauză nu intră în domeniul de aplicare al unei proceduri și nu mai trebuie să fie declarată. Printre aceste animale se numără liniile inductibile și cre-lox, care necesită o intervenție activă pentru exprimarea fenotipului dăunător.
Litera 11.9
Menținerea coloniilor de animale modificate genetic stabilite, neutilizate în alte proceduri
Litera 11.9.1
Această categorie include animalele necesare pentru menținerea coloniilor de animale modificate genetic din linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și care au prezentat durere, suferință, stres sau vătămări de durată ca o consecință a genotipului dăunător. Scopul preconizat pentru care se menține linia nu este înregistrat.
Litera 11.9.2
Această categorie include, de asemenea, animalele modificate genetic în cursul menținerii unei linii stabilite, indiferent dacă linia prezintă un fenotip nedăunător sau dăunător intenționat, care au făcut obiectul unei analize genotipice invazive (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut). A se vedea secțiunea B punctul 10.7.
Litera 11.10
Toate animalele modificate genetic care sunt utilizate în alte proceduri (nu pentru crearea sau menținerea unei linii modificate genetic) trebuie declarate în cadrul scopurilor lor respective (în același mod ca orice animal nemodificat genetic). Aceste animale pot sau nu să prezinte un fenotip dăunător.
Litera 11.11
Animalele modificate genetic, care prezintă un fenotip dăunător și care sunt ucise pentru organele și țesuturile lor, trebuie declarate în cadrul scopurilor lor principale respective pentru care au fost utilizate organele/țesuturile.
Litera a
animale modificate genetic (de exemplu, transgenice, knockout și alte forme de modificări genetice) și animale care fac obiectul unei mutații induse (indiferent de tipul mutației);
Litera b
animale cu mutații dăunătoare spontane, menținute în vederea cercetării despre acest genotip specific.
Litera a
atunci când sunt utilizate pentru crearea unei linii noi;
Litera b
atunci când sunt utilizate pentru menținerea unei linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și expus (a se vedea secțiunea B.10.7);
Litera c
atunci când sunt utilizate în alte proceduri decât menținerea unei linii.
Litera 11.9.1
Această categorie include animalele necesare pentru menținerea coloniilor de animale modificate genetic din linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și care au prezentat durere, suferință, stres sau vătămări de durată ca o consecință a genotipului dăunător. Scopul preconizat pentru care se menține linia nu este înregistrat.
Litera 11.9.2
Această categorie include, de asemenea, animalele modificate genetic în cursul menținerii unei linii stabilite, indiferent dacă linia prezintă un fenotip nedăunător sau dăunător intenționat, care au făcut obiectul unei analize genotipice invazive (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut). A se vedea secțiunea B punctul 10.7.
Litera 2.1.1
Fiecare utilizare a animalului trebuie să fie declarată la sfârșitul fiecărei proceduri.
Litera 2.1.2
Informațiile privind locul nașterii și, în cazul primatelor neumane, privind generația și proveniența eventuală a animalului dintr-o colonie autonomă nu trebuie furnizate decât pentru animalele utilizate pentru prima oară. Prin urmare, în cazul animalelor reutilizate, aceste informații nu sunt indicate.
Litera 2.1.3
În categoriile următoare se va indica numărul de utilizări ale animalelor în proceduri. Nu se pot face referințe încrucișate între acest număr și numărul total de animale utilizate pentru prima oară.
Litera 2.1.4
Trebuie declarată suferința efectivă a animalului în cadrul procedurii. În unele cazuri, această suferință ar putea fi influențată de o utilizare prealabilă. Cu toate acestea, gradul de severitate nu va crește întotdeauna într-o utilizare ulterioară; în unele cazuri, ar putea chiar să scadă (acomodare). Prin urmare, severitatea reală care trebuie declarată se stabilește întotdeauna de la caz la caz, luând în considerare impactul eventual al utilizărilor anterioare.
Litera 2.2.1
O utilizare unică înseamnă o utilizare a unui animal într-un singur scop științific/experimental/educațional/de formare. O utilizare unică se întinde din momentul în care se aplică animalului prima tehnică până la finalizarea colectării datelor, a observațiilor sau realizarea obiectivului educațional. Este vorba, de obicei, de un experiment, un test sau o formare unică într-o tehnică.
Litera 2.2.2
O utilizare unică poate conține o serie de etape (tehnici) toate conectate în mod necesar pentru atingerea unui rezultat unic și care necesită utilizarea aceluiași animal.
Litera 2.2.3
Printre exemplele de pregătire în scopul utilizării continue se numără:
Litera a
tehnicile chirurgicale (cum ar fi canularea, implantarea telemetriei, ovariectomia, castrarea, hipofizectomia);
Litera b
tehnicile nechirurgicale (cum ar fi hrănirea cu diete modificate, inducerea diabetului, inducerea expresiei transgenice);
Litera c
creșterea animalelor modificate genetic cu fenotip dăunător;
Litera d
caracterizarea genetică utilizând o metodă invazivă (care nu a fost efectuată în scopul identificării/marcării animalului) și în cazul în care un animal din acel genotip este necesar pentru următoarea etapă.
Litera 2.2.4
Atunci când animalul pregătit este utilizat în conformitate cu procedura pentru care este prevăzut, întreaga procedură, inclusiv orice pregătire (indiferent de locul în care a avut loc aceasta) este comunicată la final, ținând seama de gradul de severitate asociat pregătirii. De exemplu, pentru reproducerea unui animal modificat genetic și pentru utilizarea sa finală, informațiile comunicate țin seama de gradul de severitate asociat tuturor etapelor (de exemplu, efectul fenotipului, dacă este exprimat; caracterizarea genetică, dacă este efectuată; și utilizarea finală).
Litera 2.2.5
Utilizarea unui animal este declarată o singură dată la încheierea procedurii complete, inclusiv în cazul în care etapele pregătitoare descrise la punctul 2.2.3 și utilizarea finală au fost realizate în cadrul unor proiecte separate.
Litera 2.2.6
În cazul în care un animal pregătit nu este utilizat ulterior într-un scop științific, unitatea în care animalul este ucis trebuie să declare pregătirea ca o utilizare independentă în statistici în conformitate cu scopul preconizat, cu condiția ca, în cadrul pregătirii animalului, să fi fost depășit pragul minim de durere, suferință, stres și vătămări de durată. Cu toate acestea, în cazul în care această pregătire se referă la menținerea unei linii de animale modificate genetic, criteriile pe baza cărora trebuie declarate animalele sunt prevăzute în secțiunea B punctul 10.7.
Litera 2.2.7
În cazul în care animalul a fost supus unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) în cadrul unei verificări de rutină efectuată pe o colonie de reproducere modificată genetic a unei linii stabilite pentru a confirma că genotipul nu a variat de la fondul genetic preconizat și că animalul este utilizat ulterior într-o altă procedură care nu necesită genotipul respectiv, utilizarea respectivă este considerată drept reutilizare și toate aceste utilizări trebuie declarate separat în statistici, și anume:
Litera a
prima utilizare ca menținere a liniei modificate genetic stabilite, cu gradul de severitate în raport cu gradul de severitate reală suferită de animal ca urmare a analizei genotipice invazive; și
Litera b
ca reutilizare în categoria referitoare la scopul specific pentru care animalul este utilizat.
Litera a
tehnicile chirurgicale (cum ar fi canularea, implantarea telemetriei, ovariectomia, castrarea, hipofizectomia);
Litera b
tehnicile nechirurgicale (cum ar fi hrănirea cu diete modificate, inducerea diabetului, inducerea expresiei transgenice);
Litera c
creșterea animalelor modificate genetic cu fenotip dăunător;
Litera d
caracterizarea genetică utilizând o metodă invazivă (care nu a fost efectuată în scopul identificării/marcării animalului) și în cazul în care un animal din acel genotip este necesar pentru următoarea etapă.
Litera a
prima utilizare ca menținere a liniei modificate genetic stabilite, cu gradul de severitate în raport cu gradul de severitate reală suferită de animal ca urmare a analizei genotipice invazive; și
Litera b
ca reutilizare în categoria referitoare la scopul specific pentru care animalul este utilizat.
Litera a
animalele utilizate pentru crearea unei noi linii, care au modificări genetice, dar care nu prezintă niciun fenotip dăunător;
Litera b
animalele modificate genetic utilizate în alte proceduri (în alte scopuri decât crearea sau menținerea), dar care nu prezintă niciun fenotip dăunător.
Litera a
animalele utilizate pentru crearea unei noi linii și care prezintă un fenotip dăunător;
Litera b
cele utilizate pentru menținerea unei linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și care prezintă un fenotip dăunător;
Litera c
animalele modificate genetic utilizate în alte proceduri (în alte scopuri decât crearea sau menținerea) și care prezintă un fenotip dăunător.
Litera 9.2.1
Fără recuperare – Animalele supuse unei proceduri care a fost efectuată în întregime sub anestezie generală și la finalul căreia animalele nu și-au recăpătat cunoștința sunt declarate în categoria Fără recuperare. Aceasta include, de asemenea, situația în care animalele nu au reușit să își recapete cunoștința în urma anesteziei în cursul primei etape a unei proceduri de recuperare planificate.
Litera 9.2.2
Superficială (până la și inclusiv) – Animalele care au fost supuse unei proceduri în urma căreia au resimțit durere, suferință sau stres superficial pe termen scurt sunt declarate în categoria Superficială. Aceasta include, de asemenea, situațiile în care nu a avut loc nicio incidență semnificativă asupra bunăstării sau a stării generale a animalelor.
Litera 9.2.3
Moderată – Animalele care au fost supuse unei proceduri în urma căreia au resimțit durere, suferință sau stres moderat pe termen scurt ori durere, suferință sau stres superficial pe termen lung, precum și unor proceduri care au avut o incidență moderată asupra bunăstării sau a stării generale a animalelor sunt declarate în categoria Moderată.
Litera 9.2.4
Severă – Animalele care au fost supuse unei proceduri în urma căreia au resimțit durere, suferință sau stres grav ori durere, suferință sau stres moderat pe termen lung, precum și unor proceduri care au avut o incidență gravă asupra bunăstării sau a stării generale a animalelor sunt declarate în categoria Severă.
Litera 9.2.5
În cazul în care gradul de severitate Severă este depășit, cu sau fără autorizare prealabilă, aceste animale și utilizarea lor trebuie să fie declarate în categoria Severă. Trebuie adăugat un comentariu în secțiunea C la prezenta anexă, rezervată observațiilor din partea statelor membre. În astfel de cazuri, trebuie furnizate următoarele informații: specia, numărul de animale, autorizarea eventuală a unei derogări prealabile, detalii privind utilizarea și motivele pentru care gradul de severitate Severă a fost depășit.
Litera 9.3.1
În ceea ce privește animalele găsite moarte, pentru a stabili gradul de severitate, trebuie să se determine dacă moartea a rezultat din factori legați de procedura la care era supus animalul. Dacă nu este cazul (de exemplu, dacă moartea este cauzată de deficiențe ale echipamentelor sau ale controalelor de mediu; de practici de creștere necorespunzătoare; de boli și infecții care nu au legătură cu procedura), severitatea reală declarată trebuie să reflecte cele mai grave efecte suferite de animal pe parcursul procedurii (cu excepția perioadei anterioare decesului).
Litera 9.3.2
Dacă moartea este legată de procedură, gradul de severitate reală declarată trebuie să fie severă, cu excepția cazului în care se poate decide în cunoștință de cauză atribuirea unui grad de severitate mai mic.
Litera 10.1.1
Categoria Cercetare de bază se referă la studiile cu caracter fundamental, inclusiv fiziologia; la studiile care sunt concepute astfel încât să aducă un plus de cunoștințe cu privire la structura, funcționarea și comportamentul normal și anormal al organismelor vii și al mediului, acestea incluzând studii fundamentale în toxicologie; la investigațiile și analizele concentrate asupra unei înțelegeri mai bune sau mai cuprinzătoare a unui subiect, fenomen sau lege de bază a naturii în locul unei aplicări practice specifice a rezultatelor.
Litera 10.1.2
Animalele utilizate pentru crearea unei noi linii de animale modificate genetic (inclusiv încrucișarea a două linii) preconizate a fi utilizate în scopul cercetării de bază (de exemplu, biologia dezvoltării, imunologie) trebuie declarate în funcție de categoria scopului pentru care sunt create. În plus, ele trebuie declarate în categoria Crearea unei noi linii genetice – Animale utilizate pentru crearea unei noi linii/tulpini modificate genetic.
Litera 10.1.3
Toate animalele care au modificări genetice trebuie să fie declarate în timpul creării unei linii noi. De asemenea, animalele utilizate la creare, cum ar fi pentru superovulație, vasectomie și implantare de embrioni, trebuie declarate în această categorie. Nu trebuie declarați urmașii (de tip sălbatic) nemodificați genetic, cu excepția cazului în care animalul a fost supus unei analize genotipice (caracterizare genetică/prelevarea unor probe de țesut) utilizând o metodă invazivă, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului.
Litera 10.1.4
O nouă tulpină sau linie de animale modificate genetic este considerată a fi stabilită în cazul în care transmiterea modificării genetice este stabilă, mai precis după cel puțin două generații, iar evaluarea bunăstării a fost finalizată.
Litera 10.2.1
Categoria Cercetare translațională și aplicată se referă la animalele utilizate în scopurile descrise la articolul 5 literele (b) și (c), excluzând orice utilizare normativă a animalelor (a se vedea punctul 10.3 de mai jos).
Litera 10.2.2
Aceasta include, de asemenea, toxicologie exploratorie și investigații pentru a pregăti transmiterea normativă și dezvoltarea metodei. Aceasta nu include studiile necesare pentru transmiterile normative.
Litera 10.2.3
Animalele utilizate pentru crearea unei noi linii de animale modificate genetic preconizate a fi utilizate în scopul cercetării translaționale sau aplicate (de exemplu, cercetarea cancerului, dezvoltarea vaccinurilor) trebuie declarate în funcție de scopul pentru care sunt create. În plus, trebuie să fie declarate în categoria Crearea unei noi linii genetice – Animale utilizate pentru crearea unei noi linii/tulpini modificate genetic.
Litera 10.2.4
Toate animalele care au modificări genetice trebuie să fie declarate în timpul creării unei linii noi. De asemenea, animalele utilizate la creare, cum ar fi pentru superovulație, vasectomie și implantare de embrioni, trebuie declarate în această categorie. Nu trebuie declarați urmașii (de tip sălbatic) nemodificați genetic.
Litera 10.2.5
O nouă tulpină sau linie de animale modificate genetic este considerată a fi stabilită în cazul în care transmiterea modificării genetice este stabilă, mai precis după cel puțin două generații, iar evaluarea bunăstării a fost finalizată.
Litera 10.3.1
Utilizare normativă se referă la utilizarea animalelor în procedurile realizate cu scopul de a respecta cerințele legale pentru producerea, introducerea și menținerea unor produse/substanțe pe piață, inclusiv evaluarea siguranței și a riscului pentru alimente și furaje.
Litera 10.3.2
Aceasta include testele efectuate asupra produselor/substanțelor pentru care era prevăzută o transmitere normativă, dar care nu se realizează în final, de exemplu întrucât acestea au fost considerate ca fiind inadecvate pentru piață de către cel care le dezvoltă și, prin urmare, nu ajung la sfârșitul procesului de dezvoltare.
Litera 10.3.3
Producere de rutină se referă la animalele utilizate în procesul de fabricare a produselor, cum ar fi anticorpii și produsele din sânge; de exemplu, animalele utilizate la fabricarea medicamentelor pe bază de ser ar trebui să fie incluse în această categorie.
Litera 10.3.4
Testarea eficacității în timpul elaborării de noi medicamente este exclusă și ar trebui să fie declarată la categoria Cercetare translațională și aplicată.
Litera 10.4.1
Aceasta se referă la studii având ca obiectiv investigarea și înțelegerea unor fenomene precum poluarea mediului, pierderea biodiversității și studii epidemiologice la animalele sălbatice.
Litera 10.4.2
Utilizarea normativă a animalelor în scopuri ecotoxicologice este exclusă.
Litera 10.7.1
Această categorie include animalele necesare pentru menținerea coloniilor de animale modificate genetic din linii stabilite cu un fenotip dăunător intenționat și care au prezentat durere, suferință, stres sau vătămări de durată ca o consecință a genotipului dăunător. Scopul preconizat pentru care se creează linia nu este înregistrat.
Litera 10.7.2
Această categorie include, de asemenea, animalele modificate genetic în cursul menținerii unei linii stabilite, indiferent dacă linia prezintă un fenotip nedăunător sau dăunător și într-una dintre următoarele situații:
Litera a
genotipul a fost confirmat prin utilizarea unei metode invazive, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului, iar animalul este ucis fără a fi fost reutilizat;
Litera b
animalele sunt de un genotip inadecvat, confirmat prin utilizarea unei metode invazive, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului.
Litera 10.7.3
Categoria în cauză include și rederivarea în cazul în care aceasta se realizează exclusiv în scopuri științifice (mai precis, nu pentru ameliorarea sănătății/bunăstării coloniei) în cursul menținerii unei linii stabilite, precum și animalele utilizate pentru transferul de embrioni și vasectomie.
Litera 10.7.4
Exclude toate animalele necesare pentru crearea unei noi linii modificate genetic și animalele utilizate în alte proceduri (și anume, altele decât creare/menținere).
Litera a
genotipul a fost confirmat prin utilizarea unei metode invazive, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului, iar animalul este ucis fără a fi fost reutilizat;
Litera b
animalele sunt de un genotip inadecvat, confirmat prin utilizarea unei metode invazive, în alte scopuri decât identificarea/marcarea animalului.
Litera 11.8.1
Cercetare care nu este legată de un organ/sistem enumerat mai sus sau nu este specifică organului/sistemului.
Litera 11.8.2
O atenție deosebită trebuie acordată înainte de utilizarea categoriei Altele pentru a se asigura că niciuna dintre categoriile predefinite nu ar putea fi utilizată.
Litera 11.9.1
Animalele utilizate pentru producerea și menținerea agenților infecțioși, a vectorilor (de exemplu, hrănirea artropodelor) și a neoplasmelor, animalele utilizate pentru alte tipuri de material biologic și animalele utilizate pentru producerea de anticorpi în scopul cercetării, dar excluzând producerea de hibridoame prin metoda ascitei în cadrul producerii de anticorpi monoclonali (care este inclusă în categoria Utilizare normativă și producere de rutină în funcție de tipul de produs) trebuie să fie declarate în subcategoriile respective din categoria Cercetare de bază.
Litera 11.9.2
În cazul în care mai multe categorii corespund scopului utilizării animalelor, se declară numai scopul principal.
Litera 12.9.1
Animalele utilizate pentru producerea și menținerea agenților infecțioși, a vectorilor (de exemplu, hrănirea artropodelor) și a neoplasmelor, animalele utilizate pentru alte tipuri de material biologic și animalele utilizate pentru producerea de anticorpi în scopul cercetării translaționale și aplicate, dar excluzând producerea de hibridoame prin metoda ascitei în cadrul producerii de anticorpi monoclonali (care este inclusă în categoria Utilizare normativă și producere de rutină în funcție de tip) trebuie să fie declarate în subcategoriile corespunzătoare din categoria Cercetare translațională și aplicată.
Litera 12.9.2
În cazul în care mai multe categorii corespund scopului utilizării animalelor, se declară numai scopul principal.
Litera 13.4.1
Această categorie vizează studiile efectuate cu privire la orice produs sau substanță în vederea determinării potențialului său de a provoca vreun efect periculos sau nedorit la oameni ori la animale, ca rezultat al utilizării sale intenționate sau anormale ori al fabricării sale sau în vederea determinării prezenței sale sub formă de contaminant potențial sau real în mediu.
Litera 13.4.2
Atunci când studiile implică atât mama, cât și puii, mama trebuie declarată în cazul în care a fost supusă unei proceduri care depășește pragul minim de durere, suferință, stres și vătămări de durată. Puii trebuie declarați atunci când fac parte integrantă din procedură, cum ar fi în cazul punctelor-limită ale studiilor referitoare la reproducere.
Litera 13.5.1
Această categorie vizează producerea de anticorpi și de produse din sânge prin metode stabilite. Aceasta exclude imunizarea animalelor în vederea producerii de hibridoame în scopul cercetării de bază sau al cercetării aplicate și translaționale în cadrul unui anumit proiect, care ar trebui să se regăsească în categoria corespunzătoare din cadrul cercetării de bază sau aplicate.
Litera 13.5.2
Utilizarea animalelor pentru producerea de anticorpi în scopuri comerciale, inclusiv imunizarea în vederea producerii ulterioare de hibridoame, trebuie declarată în categoria Producere de rutină/Anticorpi monoclonali și policlonali (excluzând metoda ascitei). Toate utilizările metodei ascitei pentru cultura anticorpilor monoclonali trebuie declarate în categoria Producere de rutină/Anticorpi monoclonali exclusiv prin metoda ascitei.
Litera a
informații generale privind orice schimbare a tendințelor observate de la perioada de raportare anterioară;
Litera b
informații privind creșterea sau descreșterea semnificativă a utilizării animalelor în oricare dintre domeniile specifice și analiza motivelor acesteia;
Litera c
informații privind orice schimbare a tendințelor referitoare la severitatea reală și analiza motivelor acesteia;
Litera d
informații privind eforturile speciale pentru a promova principiul înlocuirii, reducerii și îmbunătățirii și impactul acestora asupra statisticilor, în cazul în care există;
Litera e
o defalcare suplimentară privind utilizarea altor categorii în cazul în care o proporție semnificativă de utilizare a animalelor se declară în această categorie;
Litera f
informații privind utilizările animalelor în categorii în care o metodă sau o strategie de testare pentru obținerea rezultatelor căutate, care nu implică utilizarea de animale vii, este recunoscută în temeiul legislației Uniunii;
Litera g
detalii privind cazurile în care clasificarea severă este depășită, cu sau fără autorizare prealabilă.
Litera a
specia;
Litera b
numărul de animale;
Litera c
dacă depășirea clasificării severă a fost sau nu autorizată în prealabil;
Litera d
detalii privind utilizarea;
Litera e
motivele pentru care clasificarea severă a fost depășită.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Anexa 4
ANEXA IVMODEL PENTRU TRANSMITEREA INFORMAȚIILOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 54 ALINEATUL (3) DIN DIRECTIVA 2010/63/UE
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Anexa 5
ANEXA VTABEL DE CORESPONDENȚĂ
Tabel 1
Tabelul 1