AcasăLegislație UE32019R1965

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1965 al Comisiei din 26 noiembrie 2019 privind autorizarea molibdatului de sodiu dihidrat ca aditiv destinat hranei ovinelor (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:26.11.2019
În vigoare din:18.12.2019
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (2) din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului.
2
Molibdatul de sodiu a fost autorizat fără limită de timp ca aditiv destinat hranei pentru toate speciile de animale, în conformitate cu Directiva 70/524/CEE. Această substanță a fost ulterior înscrisă în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din același regulament, s-a depus o cerere pentru reevaluarea molibdatului de sodiu dihidrat ca aditiv destinat hranei ovinelor.
4
Solicitantul a cerut ca molibdatul de sodiu dihidrat să fie clasificat în categoria aditivi nutriționali. Cererea a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
5
În avizul său din 23 ianuarie 2019, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, molibdatul de sodiu dihidrat nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. Aceasta a concluzionat, de asemenea, că aditivul este considerat iritant pentru piele și pentru ochi. Prin urmare, Comisia consideră că ar trebui luate măsuri adecvate de protecție pentru a preveni efectele negative asupra sănătății umane, în special în ceea ce privește utilizatorii aditivului. În plus, autoritatea a concluzionat că este considerată eficace suplimentarea cu molibden a furajelor pentru ovine prin adăugarea de molibdat de sodiu dihidrat, pentru a garanta un echilibru adecvat cu cuprul, atunci când raportul dintre cupru și molibden în alimentație se situează în intervalul 3-10. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, rapoartele privind metoda de analiză a aditivilor furajeri în hrana animalelor, prezentate de laboratorul de referință înființat în temeiul articolului 21 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
6
Evaluarea molibdatului de sodiu dihidrat arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
7
Deoarece nu există motive legate de siguranță care să impună aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare a substanței molibdat de sodiu dihidrat, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Paragraf
Substanța menționată în anexă, aparținând categoriei aditivi nutriționali și grupei funcționale compuși de oligoelemente, este autorizată ca aditiv destinat hranei pentru animale, în condițiile prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Alineatul 1
Molibdatul de sodiu dihidrat și preamestecurile care conțin această substanță, care sunt produse și etichetate înainte de 18 iunie 2020, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 18 decembrie 2019, pot fi în continuare introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente.
Alineatul 2
Materiile prime destinate hranei animalelor și hrana combinată pentru animale care conțin molibdat de sodiu dihidrat și care sunt produse și etichetate înainte de 18 decembrie 2020, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 18 decembrie 2019 pot fi în continuare introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente, în cazul în care sunt destinate animalelor de la care se obțin produse alimentare.
Alineatul 3
Materiile prime destinate hranei animalelor și hrana combinată pentru animale care conțin molibdat de sodiu dihidrat, care sunt produse și etichetate înainte de 18 decembrie 2021, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 18 decembrie 2019, pot fi în continuare introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente, în cazul în care sunt destinate animalelor de la care nu se obțin produse alimentare.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 26 noiembrie 2019.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1