AcasăLegislație UE32019R1130

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1130 al Comisiei din 2 iulie 2019 privind condițiile uniforme pentru aplicarea armonizată a tipologiilor teritoriale în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:02.07.2019
În vigoare din:23.07.2019
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS), în special articolul 4b alineatul (5),
1
Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 constituie cadrul juridic al nomenclatorului regional al Uniunii pentru a permite colectarea, elaborarea și diseminarea statisticilor regionale armonizate.
2
Articolul 4b din Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 conferă Comisiei competența de a stabili la nivelul Uniunii condițiile uniforme pentru aplicarea armonizată a tipologiilor teritoriale menționate la articolul respectiv.
3
Condițiile respective ar trebui să descrie metoda de atribuire a tipologiilor către unitățile administrative locale (UAL) individuale și către regiunile de nivel 3 al Nomenclatorului unităților teritoriale de statistică (NUTS).
4
Atunci când sunt aplicate condiții uniforme, este important să se țină seama de caracteristicile geografice, socioeconomice, istorice, culturale și de mediu.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,

Articolul 1

Paragraf
Condițiile uniforme pentru aplicarea armonizată a tipologiei bazate pe grilă și a tipologiilor de nivel UAL și de nivel NUTS 3 sunt cele prevăzute în anexă.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 iulie 2019.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Condițiile uniforme pentru aplicarea armonizată a tipologiei bazate pe grilă sunt următoarele:
Paragraf
Condițiile uniforme pentru aplicarea armonizată a tipologiilor la nivelul UAL sunt următoarele:
Paragraf
Condițiile uniforme pentru aplicarea armonizată a tipologiilor la nivelul NUTS 3 sunt următoarele:
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3