AcasăLegislație UE32019R0454

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/454 al Comisiei din 20 martie 2019 privind autorizarea preparatelor de alfa-amilază din Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și a unui preparat de endo-1,4-beta-glucanază din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 ca aditivi pentru însilozare pentru toate speciile de animale (Text cu relevanță pentru SEE.)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:20.03.2019
În vigoare din:10.04.2019
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 10 alineatele (1)-(4), stabilește dispozițiile specifice pentru evaluarea produselor utilizate în Uniune ca aditivi pentru însilozare.
2
În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, preparatele de alfa-amilază (EC 3.2.1.1) produsă din următoarele tulpini de Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și un preparat de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 au fost introduse în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente care aparțin grupei funcționale aditivi pentru însilozare, pentru toate speciile de animale.
3
În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din același regulament, a fost depusă o cerere de autorizare a celor trei preparate de alfa-amilază (EC 3.2.1.1) și a unui preparat de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) ca aditivi destinați hranei pentru animale pentru toate speciile de animale.
4
Cererea se referă la autorizarea preparatelor de alfa-amilază (EC 3.2.1.1) produsă din Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau din Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și a preparatului de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 ca aditivi destinați hranei pentru animale, pentru toate speciile de animale, pentru a fi incluse în categoria de aditivi aditivi tehnologici. Cererea a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
5
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat, în avizul său din 7 martie 2018, că în condițiile propuse de utilizare, preparatele în cauză nu au efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății umane sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatele în cauză au potențialul de a îmbunătăți producția de furaje însilozate din materiale de furaje care sunt ușor, relativ dificil și dificil de însilozat. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
6
Evaluarea preparatelor de alfa-amilază (EC 3.2.1.1) produsă din Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau din Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și a preparatului de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestor preparate ar trebui să fie autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Preparatele menționate în anexă, aparținând categoriei aditivi tehnologici și grupei funcționale aditivi pentru însilozare, sunt autorizate ca aditivi pentru hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 20 martie 2019.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1