Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, în special articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf,
1
La 29 martie 2017, Regatul Unit a transmis notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). La 11 aprilie 2019, Consiliul European a adoptat, de comun acord cu Regatul Unit, Decizia (UE) 2019/584 privind prelungirea termenului în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE. În conformitate cu decizia respectivă, perioada prevăzută la articolul 50 alineatul (3) din TUE a fost prelungită până la 31 octombrie 2019. Prin urmare, legislația Uniunii va înceta să se aplice Regatului Unit începând de la 1 noiembrie 2019 (data retragerii).
2
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 prevede că statele membre, țările terțe sau regiunile acestora trebuie clasificate, în funcție de statutul lor privind encefalopatia spongiformă bovină (ESB), în una dintre următoarele trei categorii: cu risc neglijabil de ESB, cu risc controlat de ESB și cu risc nedeterminat de ESB.
3
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a transmis Comisiei o cerere de stabilire a statutului său privind ESB, precizând că aceasta vizează, de asemenea, teritoriile dependente ale Coroanei Britanice. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile relevante pentru această țară și pentru teritoriile dependente ale Coroanei Britanice cu privire la criteriile și la factorii potențiali de risc prevăzuți în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.
4
Scoția este în prezent clasificată în categoria de risc neglijabil, însă un nou caz de ESB a fost confirmat în această regiune a Regatului Unit la 18 octombrie 2018. Prin urmare, Scoția nu mai respectă cerințele stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 în ceea ce privește categoria de risc neglijabil. Prin urmare, Scoția ar trebui clasificată în categoria de risc controlat.
5
În legătură cu statutul său privind ESB, Irlanda de Nord poate fi considerată ca prezentând un risc neglijabil, în timp ce restul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și teritoriile dependente ale Coroanei Britanice pot fi considerate ca prezentând un risc controlat de ESB.
6
Prin urmare, luând în considerare informațiile specifice menționate anterior și pentru a se evita orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale după data retragerii, Irlanda de Nord ar trebui inclusă în lista regiunilor țărilor terțe prevăzută la punctul A din anexa la Decizia 2007/453/CE a Comisiei, iar restul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și teritoriile dependente ale Coroanei Britanice ar trebui incluse la punctul B din anexa respectivă, în legătură cu clasificarea țărilor sau a regiunilor în funcție de statutul lor privind ESB. Prin urmare, anexa la respectiva decizie ar trebui modificată în consecință.
7
Prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 1 noiembrie 2019. Ea nu ar trebui însă să se aplice dacă legislația Uniunii continuă să se aplice la data respectivă în cazul și pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
8
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Anexa la Decizia 2007/453/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se aplică de la 1 noiembrie 2019.
Paragraf
Cu toate acestea, decizia nu se aplică dacă legislația Uniunii continuă să se aplice la data respectivă în cazul și pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 23 octombrie 2019.Pentru ComisieVytenis AndriukaitisMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa la Decizia 2007/453/CE se înlocuiește cu următorul text:
Anexa 2
ANEXĂ
Paragraf
LISTA ȚĂRILOR SAU A REGIUNILOR
Paragraf
Țări sau regiuni cu risc neglijabil de ESB
Paragraf
State membre
Paragraf
Belgia
Paragraf
Bulgaria
Paragraf
Cehia
Paragraf
Danemarca
Paragraf
Germania
Paragraf
Estonia
Paragraf
Croația
Paragraf
Italia
Paragraf
Cipru
Paragraf
Letonia
Paragraf
Lituania
Paragraf
Luxemburg
Paragraf
Ungaria
Paragraf
Malta
Paragraf
Țările de Jos
Paragraf
Austria
Paragraf
Polonia
Paragraf
Portugalia
Paragraf
România
Paragraf
Slovenia
Paragraf
Slovacia
Paragraf
Spania
Paragraf
Finlanda
Paragraf
Suedia
Paragraf
Țări membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb
Paragraf
Islanda
Paragraf
Liechtenstein
Paragraf
Norvegia
Paragraf
Elveția
Paragraf
Țări terțe
Paragraf
Argentina
Paragraf
Australia
Paragraf
Brazilia
Paragraf
Chile
Paragraf
Columbia
Paragraf
Costa Rica
Paragraf
India
Paragraf
Israel
Paragraf
Japonia
Paragraf
Namibia
Paragraf
Noua Zeelandă
Paragraf
Panama
Paragraf
Paraguay
Paragraf
Peru
Paragraf
Singapore
Paragraf
Statele Unite
Paragraf
Uruguay
Paragraf
Regiuni ale țărilor terțe
Paragraf
Irlanda de Nord
Paragraf
Țări sau regiuni cu risc controlat de ESB
Paragraf
State membre
Paragraf
Irlanda
Paragraf
Grecia
Paragraf
Franța
Paragraf
Țări terțe
Paragraf
Canada
Paragraf
Guernsey
Paragraf
Insula Man
Paragraf
Jersey
Paragraf
Mexic
Paragraf
Nicaragua
Paragraf
Coreea de Sud
Paragraf
Taiwan
Paragraf
Regatul Unit, cu excepția regiunii Irlanda de Nord
Paragraf
Țări sau regiuni cu risc nedeterminat de ESB
Paragraf
Țările sau regiunile nemenționate la punctul A sau la punctul B.
Litera
Belgia
Litera
Bulgaria
Litera
Cehia
Litera
Danemarca
Litera
Germania
Litera
Estonia
Litera
Croația
Litera
Italia
Litera
Cipru
Litera
Letonia
Litera
Lituania
Litera
Luxemburg
Litera
Ungaria
Litera
Malta
Litera
Țările de Jos
Litera
Austria
Litera
Polonia
Litera
Portugalia
Litera
România
Litera
Slovenia
Litera
Slovacia
Litera
Spania
Litera
Finlanda
Litera
Suedia
Litera
Islanda
Litera
Liechtenstein
Litera
Norvegia
Litera
Elveția
Litera
Argentina
Litera
Australia
Litera
Brazilia
Litera
Chile
Litera
Columbia
Litera
Costa Rica
Litera
India
Litera
Israel
Litera
Japonia
Litera
Namibia
Litera
Noua Zeelandă
Litera
Panama
Litera
Paraguay
Litera
Peru
Litera
Singapore
Litera
Statele Unite
Litera
Uruguay
Litera
Irlanda de Nord
Litera
Irlanda
Litera
Grecia
Litera
Franța
Litera
Canada
Litera
Guernsey
Litera
Insula Man
Litera
Jersey
Litera
Mexic
Litera
Nicaragua
Litera
Coreea de Sud
Litera
Taiwan
Litera
Regatul Unit, cu excepția regiunii Irlanda de Nord
Litera
Țările sau regiunile nemenționate la punctul A sau la punctul B.