Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1781/2006, în special articolul 24,
Paragraf
având în vedere cererea Regatului Danemarcei prezentată în temeiul articolului 24 din Regulamentul (UE) 2015/847,
1
În temeiul Deciziei 2012/43/UE a Comisiei, Danemarcei i s-a acordat o derogare în ceea ce privește transferurile de fonduri între Groenlanda și, respectiv, Insulele Feroe pe de o parte, și Danemarca pe de altă parte.
2
La 1 mai 2019, Danemarca a solicitat reînnoirea derogării în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (UE) 2015/847 pentru transferurile de fonduri între Groenlanda și, respectiv, Insulele Feroe pe de o parte, și Danemarca pe de altă parte.
3
Comisia a considerat că i s-au transmis informațiile necesare pentru evaluarea cererii depuse de Danemarca și a adus acest lucru la cunoștința statelor membre cu ocazia reuniunii Comitetului pentru prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului din 19 iulie 2019.
4
În conformitate cu articolul 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană și cu articolul 355 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nici Groenlanda, nici Insulele Feroe nu fac parte din teritoriul Uniunii. Aceste teritorii fac însă parte din zona monetară a Danemarcei. Prin urmare, Groenlanda și Insulele Feroe respectă criteriul menționat la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul (UE) 2015/847.
5
Prestatorii de servicii de plată din Groenlanda și din Insulele Feroe participă direct la sistemele de plată și decontare din Danemarca, în special la Kronos și Sumclearing. Prin urmare, acești prestatori respectă criteriul menționat la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul (UE) 2015/847.
6
Pentru ca reglementările Uniunii să se aplice Groenlandei și Insulelor Feroe, Danemarca ar trebui să adopte o legislație specifică în acest sens. Adoptarea de către Danemarca a Legii nr. 325 din 30.3.2019 pentru Insulele Feroe și a Legii nr. 326 din 30.3.2019 pentru Groenlanda asigură faptul că teritoriile respective au integrat în ordinea lor juridică dispozițiile corespunzătoare celor din Regulamentul (UE) 2015/847.
7
Prin urmare, atât Groenlanda, cât și Insulele Feroe au adoptat dispoziții identice cu cele prevăzute de Regulamentul (UE) 2015/847 și impun aplicarea acestor dispoziții prestatorilor lor de servicii de plată, respectând astfel criteriul stabilit la articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) din regulamentul menționat.
8
Prin urmare, este oportun să se acorde Danemarcei derogarea solicitată.
9
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului,
Articolul 1
Paragraf
Regatul Danemarcei este autorizat să încheie un acord cu Groenlanda și, respectiv, cu Insulele Feroe pentru ca transferurile de fonduri între oricare dintre aceste teritorii și Danemarca să fie considerate drept transferuri de fonduri în interiorul Danemarcei, în sensul Regulamentului (UE) 2015/847.
Articolul 2
Paragraf
Decizia 2012/43/UE se abrogă.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Danemarcei.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 16 octombrie 2019.Pentru ComisieVěra JourováMembru al Comisiei