Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 194 alineatul (2) coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Termenii de referință ai Parteneriatului internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice (IPEEC) (denumit în continuare acordul) au fost semnați la Roma la 24 mai 2009 de către douăsprezece state, printre care patru state membre ale Comunității Europene, și au fost încheiați în numele Comunității Europene prin Decizia 2009/954/CE a Consiliului.
2
În temeiul punctului 7.1 din acord, membrii IPEEC pot decide să prelungească durata acordului. Comitetul de politică, care este organismul plenar al IPEEC, care este alcătuit din reprezentanți la nivel înalt ai tuturor membrilor săi și este însărcinat să reglementeze cadrul și politicile generale ale IPEEC, este organismul adecvat în cadrul căruia membrii IPEEC pot decide cu privire la prelungirea duratei acordului.
3
În cadrul reuniunii Comitetului de politică din 21 februarie 2019, membrii IPEEC, cu excepția Uniunii, au aprobat prelungirea duratei de valabilitate a Termenilor referință ai IPEEC pentru perioada 24 mai-31 decembrie 2019.
4
Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii cu privire la prelungirea duratei Termenilor de referință ai IPEEC, întrucât prelungirea Termenilor de referință ar fi obligatorie pentru Uniune.
5
Membrii IPEEC iau în considerare posibilitatea de a combina activitățile curente ale IPEEC și activitățile privind eficiența energetică ale Agenției Internaționale a Energiei (AIE) în cadrul unei platforme pentru eficiență energetică, pentru a asigura sinergia în acest domeniu. Prelungirea cu o scurtă durată a Termenilor de referință ai IPEEC urmărește să asigure, ca o măsură temporară, perioada de timp necesară pentru înființarea platformei pentru eficiență energetică, asigurând în același timp continuarea activităților IPEEC și transferarea lor, fără întreruperi, către noua platformă pentru eficiență energetică.
6
Din punct de vedere operațional, o prelungire până la 31 decembrie 2019 ia în considerare continuarea aplicării programului de lucru al IPEEC și asigurarea serviciilor de bază către membrii IPEEC. Aceasta include activitățile în materie de eficiență energetică din cadrul G20, care în acest an vor include evenimente programate după încheierea mandatului actual al IPEEC la 24 mai 2019. Se ține seama, de asemenea, de disponibilitatea fondurilor pentru activitățile de pe durata prelungirii, întrucât secretariatul IPEEC primește în prezent contribuții pentru activitățile și întregul an calendaristic 2019, iar restul personalului și eventualele resurse rămase disponibile ar putea fi transferate către noua platformă pentru eficiență energetică.
7
Prin urmare, prelungirea pe scurtă durată a valabilității Termenilor de referință ai IPEEC este importantă pentru a se evita încetarea bruscă a activităților IPEEC la 24 mai 2019. În conformitate cu punctul 3.4 din Termenii de referință ai IPEEC, decizia finală privind prelungirea urmează să fie adoptată prin consensul membrilor IPEEC și, în urma reuniunii Comitetului de politică din 21 februarie 2019, este necesară o decizie a Consiliului privind poziția Uniunii,
Articolul 1
Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Parteneriatului internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice (IPEEC) în ceea ce privește prelungirea duratei de valabilitate a Termenilor de referință ai IPEEC pentru perioada 24 mai-31 decembrie 2019 este în favoarea:
Litera a
prelungirii duratei de valabilitate a Termenilor de referință ai Parteneriatului internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice pentru perioada cuprinsă între 24 mai și 31 decembrie 2019;
Litera b
deciziei Consiliului de administrație al Agenției Internaționale a Energiei (AIE) de a continua găzduirea secretariatului IPEEC la AIE până la 31 decembrie 2019, pe baza Memorandumului privind găzduirea de către AIE a secretariatului IPEEC;
Litera c
transferului administrativ al IPEEC către o nouă platformă pentru eficiență energetică, în special în ceea ce privește transferul grupurilor de lucru, al fondurilor și al personalului secretariatului IPEEC.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 25 iunie 2019.Pentru ConsiliuPreședinteleA. Anton