Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
În conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din tratat, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit.
2
Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului prevede că măsurile de conservare se adoptă ținând seama de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, atunci când este cazul, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP).
3
Consiliului îi revine sarcina de a adopta măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit pe resurse halieutice sau grupe de resurse halieutice din Marea Neagră, inclusiv, după caz, anumite condiții legate funcțional de acestea. În conformitate cu articolul 16 alineatele (1) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, posibilitățile de pescuit se alocă statelor membre într-un mod care să asigure relativa stabilitate a activităților de pescuit desfășurate de fiecare stat membru pentru fiecare stoc de pește sau tip de pescuit și în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat.
4
La cea de a 41-a reuniune anuală a sa, în 2017, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a adoptat recomandarea CGPM/41/2017/4 privind un plan multianual de gestionare a pescuitului de calcan în subzona geografică 29 (Marea Neagră). Recomandarea stabilește un nivel al capturii totale admisibile (TAC) pentru calcan pentru o perioadă de doi ani (2018-2019), cu o alocare temporară de cote. Măsura respectivă ar trebui să fie pusă în aplicare în dreptul Uniunii.
5
Posibilitățile de pescuit ar trebui stabilite pe baza avizelor științifice disponibile, luându-se în considerare aspectele biologice și socio-economice și asigurându-se totodată un tratament echitabil pentru toate sectoarele de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate cu ocazia consultării părților interesate.
6
În conformitate cu avizele științifice furnizate de CSTEP, este necesar să se mențină nivelul actual al mortalității prin pescuit, pentru a se asigura sustenabilitatea stocurilor de șprot din Marea Neagră.
7
Utilizarea posibilităților de pescuit prevăzute în prezentul regulament face obiectul Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și în special al articolelor 33 și 34 din respectivul regulament referitoare la înregistrarea capturilor și la transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se precizeze codurile care trebuie utilizate de statele membre atunci când transmit Comisiei date cu privire la debarcarea stocurilor care fac obiectul prezentului regulament.
8
În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului, trebuie identificate stocurile care fac obiectul diferitelor măsuri prevăzute de acesta.
9
În ceea ce privește stocurile de calcan, ar trebui luate măsuri de conservare suplimentare. Prin menținerea perioadei de interdicție de două luni aplicabile în prezent între 15 aprilie și 15 iunie, s-ar asigura în continuare protecția stocurilor pe durata sezonului de reproducere a calcanului. Gestionarea efortului de pescuit și limitarea zilelor de pescuit la 180 pe an ar avea un impact pozitiv asupra conservării stocurilor de calcan.
10
Pentru a evita întreruperea activităților de pescuit și pentru a asigura mijloacele de subzistență ale pescarilor din Uniune, este important ca respectivele activități de pescuit din Marea Neagră să fie deschise de la 1 ianuarie 2019. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa.
11
Posibilitățile de pescuit ar trebui utilizate în deplină conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii,
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I
Articolul 1
Obiect
Paragraf
Prezentul regulament stabilește, pentru 2019, posibilitățile de pescuit disponibile pentru navele de pescuit ale Uniunii care arborează pavilioanele Bulgariei și României pentru următoarele stocuri în Marea Neagră:
Litera a
șprot (Sprattus sprattus);
Litera b
calcan (Psetta maxima).
Articolul 2
Domeniul de aplicare
Paragraf
Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit ale Uniunii care arborează pavilioanele Bulgariei și României și care își desfășoară activitatea în Marea Neagră.
Articolul 3
Definiții
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Litera a
Marea Neagră constituie subzona geografică 29, astfel cum este definită în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului;
Litera b
navă de pescuit înseamnă orice navă echipată pentru exploatarea comercială a resurselor biologice marine;
Litera c
navă de pescuit a Uniunii înseamnă o navă de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru și care este înmatriculată în Uniune;
Litera d
stoc înseamnă o resursă biologică marină existentă într-o anumită zonă de gestionare;
Litera e
captură totală admisibilă (TAC) înseamnă cantitatea din fiecare stoc care poate fi capturată pe durata unui an;
Litera f
cotă autonomă a Uniunii înseamnă o limită a capturilor alocată în mod autonom navelor de pescuit ale Uniunii în lipsa unui acord asupra unei TAC;
Litera g
cotă analitică înseamnă o cotă autonomă a Uniunii pentru care este disponibilă o evaluare analitică;
Litera h
evaluare analitică înseamnă o evaluare cantitativă a tendințelor unui anumit stoc, bazată pe date privind biologia și exploatarea stocului și despre care s-a stabilit printr-o analiză științifică că are o calitate suficientă pentru a servi drept bază pentru avize științifice privind opțiunile viitoare în materie de capturi.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II
Articolul 4
Alocarea posibilităților de pescuit
Alineatul 1
Cota autonomă a Uniunii pentru șprot, alocarea acestei cote între statele membre și, după caz, condițiile legate funcțional de aceasta sunt stabilite în anexă.
Alineatul 2
TAC pentru calcan, aplicabilă în apele Uniunii și pentru navele de pescuit ale Uniunii, alocarea TAC între statele membre și, după caz, condițiile legate funcțional de aceasta sunt stabilite în anexă.
Articolul 5
Dispoziții speciale privind alocarea
Paragraf
Alocarea posibilităților de pescuit între statele membre conform prezentului regulament nu aduce atingere niciuneia dintre următoarele:
Litera a
schimburile efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;
Litera b
deducerile și realocările efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;
Litera c
deducerile efectuate în temeiul articolelor 105 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.
Articolul 6
Gestionarea efortului de pescuit pentru calcan
Paragraf
Navele de pescuit ale Uniunii autorizate să pescuiască calcan în Marea Neagră, indiferent de lungimea lor maximă, nu depășesc 180 de zile de pescuit pe an.
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III
Articolul 7
Transmiterea datelor
Paragraf
Atunci când, în temeiul articolelor 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre transmit Comisiei date privind cantitățile debarcate din stocurile de pește capturate, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa la prezentul regulament.
Articolul 8
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 ianuarie 2019.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 2018.Pentru ConsiliuPreședinteleE. Köstinger
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Tabelele din prezenta anexă stabilesc TAC-urile și cotele în tone de greutate în viu, precum și condițiile legate funcțional de acestea, după caz.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2