AcasăLegislație UE32018R0353

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/353 al Comisiei din 9 martie 2018 de rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1145 privind retragerea de pe piață a anumitor aditivi furajeri autorizați în temeiul Directivelor 70/524/CEE și 82/471/CEE ale Consiliului și de abrogare a dispozițiilor caduce în baza cărora sunt autorizați aditivii furajeri respectivi (Text cu relevanță pentru SEE. )

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:09.03.2018
În vigoare din:19.07.2017
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 10 alineatul (5),
1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145 al Comisiei prevede retragerea de pe piață a aditivilor furajeri care au fost introduși pe piață și înscriși în Registrul comunitar al aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 și pentru care nu au fost depuse cereri în conformitate cu articolul 10 alineatele (2) și (7) din regulamentul respectiv înaintea termenului-limită prevăzut în dispozițiile respective sau pentru care a fost depusă o cerere, dar aceasta a fost ulterior retrasă. De asemenea, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145 abrogă reglementările sau elimină dispozițiile care autorizează respectivii aditivi.
2
Din greșeală, în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145, care conține lista aditivilor care trebuie retrași de pe piață pentru anumite specii de animale, figura aditivul furajer coccidiostatic autorizat prin Regulamentul (CE) nr. 1463/2004 al Comisiei, deși a fost depusă o cerere în timp util în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Așadar, regulamentul respectiv a fost abrogat din greșeală prin articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145. Din greșeală, Regulamentul (CE) nr. 833/2005 al Comisiei a fost menționat în considerentul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145 atât în sensul modificării, cât și în sensul abrogării. Prin urmare, acest din urmă regulament ar trebui rectificat pentru a se indica faptul că Regulamentul (CE) nr. 833/2005 ar trebui doar abrogat. Din greșeală, Regulamentul (CE) nr. 1459/2005 al Comisiei nu a fost abrogat prin articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145, deși autorizează anumiți compuși ai iodului care trebuie retrași de pe piață în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145. Regulamentul (CE) nr. 1443/2006 al Comisiei a fost abrogat din greșeală prin articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145. Ar trebui să se șteargă doar articolul 1 din respectivul regulament și anexa I la respectivul regulament, deoarece doar dispozițiile respective vizează anumite enzime care trebuie retrase în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145. Erorile respective ar trebui corectate.
3
Din greșeală, dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 1334/2003 al Comisiei care autorizează unii compuși ai fierului care trebuie retrași de pe piață în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145 nu au fost eliminate prin articolul 8 din respectivul regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1334/2003. Articolul respectiv ar trebui rectificat.
4
În partea A a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145, care stabilește aditivii furajeri care urmează să fie retrași de pe piață pentru toate speciile și categoriile de animale, în tabelul referitor la vitamine, este inclusă vitamina bisulfit sodic de L-menadionă. Această parte ar trebui rectificată, deoarece această formă L nu a fost deloc menționată în autorizație.
5
Părțile A și B ale anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145 ar trebui corectate în ceea ce privește unii coloranți, deoarece nu au fost indicate corect speciile și categoriile de animale pentru care se impune retragerea de pe piață a respectivilor coloranți și funcțiile respectivilor coloranți. Impunerea retragerii de pe piață a aditivului în cazul unora dintre acestea se aplică doar anumitor specii, iar utilizarea drept colorant este limitată la anumite funcții.
6
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145 ar trebui rectificat în consecință.
7
Dispozițiile greșite au generat confuzie în rândul operatorilor din sectorul hranei pentru animale în ceea ce privește statutul juridic real al aditivilor în cauză. Situația respectivă a creat insecuritate juridică în privința cadrului de reglementare aplicabil. Așadar, erorile menționate au generat o oarecare perturbare a pieței legată de autorizarea comercializării și utilizării anumitor aditivi, pusă sub semnul întrebării. Prin urmare, rectificările Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1145 ar trebui să se aplice retroactiv, de la data intrării în vigoare a respectivului regulament de punere în aplicare, pentru a se restabili securitatea juridică în legătură cu statutul juridic al aditivilor care au făcut obiectul erorilor, pentru a se evita consecințele negative pentru operatori vizați și pentru a se reface stabilitatea pieței.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145 se rectifică după cum urmează:
Punctul 1
Considerentul 3 se rectifică după cum urmează:
Litera a
referirea la Regulamentul (CE) nr. 1463/2004 se elimină, împreună cu nota de subsol aferentă;
Litera b
referirea la Regulamentul (CE) nr. 833/2005 se elimină, împreună cu nota de subsol aferentă, din lista regulamentelor care trebuie modificate. Nota de subsol aferentă se introduce după cuvintele (CE) nr. 833/2005 în lista regulamentelor care trebuie abrogate;
Litera c
în lista regulamentelor care trebuie abrogate, între cuvintele (CE) nr. 833/2005 și (CE) nr. 492/2006, se introduce referirea la Regulamentul (CE) nr. 1459/2005, împreună cu o notă de subsol care cuprinde titlul complet al regulamentului și referința de publicare;
Litera d
referirea la Regulamentul (CE) nr. 1443/2006 se elimină, împreună cu nota de subsol aferentă, din lista regulamentelor care trebuie abrogate și se introduce, împreună cu nota de subsol aferentă, în lista regulamentelor care trebuie modificate, între cuvintele (CE) nr. 1284/2006 și și (UE) nr. 1270/2009.
Punctul 2
Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
La articolul 8, după cuvintele Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1334/2003 se modifică după cum urmează:, se introduc punctele următoare, punctele existente fiind renumerotate în consecință:
Punctul 1
la rubrica E 1 referitoare la Fier-Fe, mențiunea Clorură feroasă, tetrahidrat și tot conținutul privind numai clorura feroasă, tetrahidrat se elimină;
Punctul 2
la rubrica E 1 referitoare la Fier-Fe, mențiunea Citrat feros, hexahidrat și tot conținutul privind numai citratul feros, hexahidrat se elimină;
Punctul 3
la rubrica E 1 referitoare la Fier-Fe, mențiunea Lactat feros, trihidrat și tot conținutul privind numai lactatul feros, trihidrat se elimină;.
Punctul 4
Se introduce următorul articol 25a:
Punctul 5
Anexa I se rectifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 19 iulie 2017.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 9 martie 2018.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa I se rectifică după cum urmează:
Paragraf
Partea A se rectifică după cum urmează:
Paragraf
sub titlul Vitamine, provitamine și substanțe bine definite din punct de vedere chimic cu efect similar, la rubrica referitoare la aditivul vitamina K, cuvintele bisulfit sodic de L-menadionă se înlocuiesc cu cuvintele bisulfit sodic de menadionă;
Paragraf
sub titlul Alți coloranți, rubrica din tabel referitoare la agenții coloranți autorizați prin norme comunitare pentru colorarea produselor alimentare se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Partea B se rectifică după cum urmează:
Paragraf
sub titlul Carotenoide și xantofile, rubrica referitoare la aditivul E 161j Astaxantină se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
sub titlul Alți coloranți, tabelul care conține rubricile referitoare la aditivii E 155, E 104, E 122 și E 160b se înlocuiește cu următorul text:

Litera
peștilor și crustaceelor, pentru utilizări care aparțin grupei funcționale (2) litera (a) punctul (ii);
Litera
peștilor ornamentali, pentru utilizări care aparțin grupei funcționale (2) litera (a) punctul (iii)

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3