Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 31 iulie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/1333 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia.
2
La 5 noiembrie 2018, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 2441 (2018) prin care își reafirmă angajamentul ferm față de suveranitatea, independența, integritatea teritorială și unitatea națională a Libiei și prin care stabilește că situația din Libia constituie în continuare o amenințare pentru pace și securitate la nivel internațional.
3
CSONU a decis că autorizațiile oferite prin Rezoluția 2146 (2014) a CSONU și măsurile impuse prin aceasta urmează să se aplice cu privire la navele care încarcă, transportă sau descarcă petrol, inclusiv țiței și produse petroliere rafinate, care a făcut obiectul unui export ilegal sau al unei tentative de export ilegal din Libia.
4
De asemenea, CSONU a precizat că actele care pun în pericol pacea, stabilitatea sau securitatea în Libia sau care obstrucționează sau subminează finalizarea cu succes a tranziției sale politice, pot include, de asemenea, dar fără a se limita la planificarea, orchestrarea sau comiterea unor acte care implică violența sexuală sau bazată pe gen.
5
Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii în vederea punerii în aplicare a anumitor măsuri din prezenta decizie.
6
Decizia (PESC) 2015/1333 ar trebui modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Decizia (PESC) 2015/1333 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 6, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 8, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
La articolul 9, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 17 decembrie 2018.Pentru ConsiliuPreședinteleE. Köstinger