Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolul 395 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
În conformitate cu punctul 15 al articolului 287 din Directiva 2006/112/CE, Slovenia este autorizată să scutească de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 25000 EUR.
2
Prin Decizia de punere în aplicare 2013/54/UE a Consiliului, Slovenia a fost autorizată să acorde, până la 31 decembrie 2015 și prin derogare de la punctul 15 al articolului 287 din Directiva 2006/112/CE, o scutire de la plata TVA persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 50000 EUR. Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2089 a Consiliului, aplicarea Deciziei 2013/54/UE a fost prelungită până la 31 decembrie 2018.
3
Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 22 mai 2018, Slovenia a solicitat să fie autorizată să continue să scutească de la plata TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 50000 EUR.
4
În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis cererea Sloveniei către celelalte state membre, prin scrisoarea din 25 iunie 2018. Prin scrisoarea din 26 iunie 2018, Comisia a înștiințat Slovenia că dispune de toate informațiile necesare pentru a examina cererea.
5
Potrivit informațiilor furnizate de Slovenia, la sfârșitul anului 2017, aproximativ 48 % din persoanele înregistrate în scopuri de TVA aveau o cifră de afaceri impozabilă mai mică de 50000 EUR. Respectivele persoane impozabile reprezentau doar 1 % din cifra de afaceri totală, din care 0,3 % era reprezentat de persoane impozabile având o cifră de afaceri impozabilă mai mică de 25000 EUR.
6
Dat fiind că pragul mai ridicat a avut ca efect reducerea obligațiilor în materie de TVA pentru întreprinderile mici, acestea putând opta în continuare pentru regimul normal de TVA în conformitate cu articolul 290 din Directiva 2006/112/CE, Slovenia ar trebui să fie autorizată să prelungească măsura pentru o nouă perioadă limitată până la 31 decembrie 2021.
7
Întrucât articolele 281-294 din Directiva 2006/112/CE care reglementează regimul special pentru întreprinderile mici fac obiectul unei revizuiri, este posibilă intrarea în vigoare a unei directive care să modifice respectivele articole și care să stabilească o dată de la care statele membre trebuie să aplice dispoziții naționale anterioară datei la care expiră perioada de valabilitate a derogării, și anume la 31 decembrie 2021. În acest caz, aplicarea prezentei decizii ar trebui să înceteze.
8
Derogarea nu are impact asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din TVA, deoarece Slovenia efectuează un calcul de compensare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului.
9
Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2013/54/UE ar trebui modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
La articolul 2 din Decizia de punere în aplicare 2013/54/UE, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:Decizia se aplică de la 1 ianuarie 2013 până la prima dintre următoarele două date:
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Slovenia.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 6 noiembrie 2018.Pentru ConsiliuPreședinteleH. Löger