AcasăLegislație UE32018D1119(01)

Document UE

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:13.09.2018
În vigoare din:13.09.2018
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene, în special articolul 40a,
1
La 13 septembrie 2017, Comisia Europeană a prezentat o propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1141/2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene.
2
La 9 aprilie 2018, autoritatea pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene (autoritatea) a primit din partea Europa Terra Nostra (ETN) o cerere de înregistrare ca fundație politică europeană în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014.
3
La 24 aprilie 2018, autoritatea a adoptat o decizie de înregistrare a ETN ca fundație politică europeană (decizia de înregistrare). Decizia de înregistrare a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 31 mai 2018, iar ETN a dobândit personalitate juridică europeană la data respectivă. ETN este afiliată în mod oficial la partidul politic european Alianța pentru Pace și Libertate (APF).
4
La 3 mai 2018, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE, Euratom) 2018/673 de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1141/2014. Regulamentul (UE, Euratom) 2018/673 a intrat în vigoare în ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, mai exact la 4 mai 2018, și a modificat, printre altele, condițiile pe care solicitanții trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi înregistrați ca partid politic european.
5
În temeiul articolului 40a alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014, partidele politice europene înregistrate înainte de 4 mai 2018 au avut obligația de a prezenta, până cel târziu la 5 iulie 2018, documente care să dovedească că îndeplinesc condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (ba) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014, astfel cum a fost modificat (condițiile modificate de înregistrare). În temeiul articolului 40a alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014, autoritatea radiază din registru partidele politice europene și fundațiile politice europene afiliate acestora care nu demonstrează, până la 5 iulie 2018, că îndeplinesc condițiile modificate de înregistrare.
6
La 4 mai 2018, autoritatea a adresat tuturor partidelor politice europene înregistrate o scrisoare prin care le informează cu privire la încheierea procesului legislativ care a condus la adoptarea Regulamentului (UE, Euratom) 2018/673 (scrisoarea din 4 mai 2018). În cadrul scrisorii din 4 mai 2018, au fost prezentate implicațiile noului cadru juridic și li s-a amintit partidelor politice obligația lor de a prezenta, până la 5 iulie 2018, documentele care dovedesc că îndeplinesc condițiile de înregistrare.
7
La 22 iunie 2018, autoritatea a primit un document din partea Kotleba – L’udová Strana Naše Slovensko (LSNS), în care se precizează, printre altele, că LSNS este un partid membru al APF și este reprezentat în Consiliul național al Republicii Slovace.
8
La 2 iulie 2018, autoritatea a primit un document din partea Nationaldemokratische Partei Deutschlands (NPD), în care se precizează, printre altele, că NPD este un partid membru al APF și este reprezentat în Parlamentul European.
9
Până la 5 iulie 2018, autoritatea nu a mai primit alte documente nici din partea APF, nici din partea partidelor politice naționale în numele APF care să dovedească că APF îndeplinește condițiile modificate de înregistrare.
10
La 10 august 2018, autoritatea a transmis către APF și ETN o evaluare preliminară pentru a le acorda posibilitatea de a fi audiate în temeiul articolului 34 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 cu privire la condițiile modificate de înregistrare și la faptul că APF nu a transmis, până la 5 iulie 2018, suficiente documente.
11
Nici APF, nici ETN nu au prezentat nicio observație ca răspuns la evaluarea preliminară a autorității din 10 august 2018.
12
Autoritatea consideră că APF nu a dovedit în termenul stabilit de legislatorul european că îndeplinește condițiile modificate de înregistrare. Acest lucru se datorează faptului că APF a depus documente insuficiente până la 5 iulie 2018, mai exact, doar documente din partea LSNS (Slovacia) și NPD (Germania). Aceste două documente sunt insuficiente pentru a dovedi că APF îndeplinește condițiile modificate de înregistrare în cel puțin o pătrime din statele membre.
13
Autoritatea consideră, de asemenea, că nu este necesar să se analizeze valabilitatea documentelor depuse de LSNS și de NPD deoarece, chiar dacă documentele respective dovedesc în mod cuvenit că APF îndeplinește condițiile modificate de înregistrare în două state membre, acest lucru nu modifică faptul că APF nu a prezentat suficiente documente până la 5 iulie 2018.
14
În temeiul articolului 40a alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014, autoritatea consideră că APF nu a dovedit, până la 5 iulie 2018, că îndeplinește condițiile modificate de înregistrare, motiv pentru care APF și ETN trebuie radiate din registru,

Articolul 1

Paragraf
Europa Terra Nostra este, prin prezenta, radiată din registru.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie se adresează următoarei entități:Europa Terra NostraKurfürstendamm 195, 3. OG10707 BerlinDEUTSCHLAND
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 13 septembrie 2018.Pentru Autoritatea pentru partidele politice europene și fundațiile politice europeneDirectorulM. Adam