AcasăLegislație UE32018D0847

Decizia (UE) 2018/847 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Belgiei – EGF/2017/010 BE/Caterpillar

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:30.05.2018
În vigoare din:30.05.2018
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006, în special articolul 15 alineatul (4),
Paragraf
având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, în special punctul 13,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară activități independente a căror activitate a încetat ca urmare a schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale, precum și să le ofere asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii.
2
FEG nu trebuie să depășească un cuantum anual maxim de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului.
3
La 18 decembrie 2017, Belgia a depus o cerere de mobilizare a FEG în ceea ce privește disponibilizările de la Caterpillar Solar Gosselies și de la cei cinci furnizori ai acestei întreprinderi. Cererea a fost completată cu informații suplimentare furnizate în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea unei contribuții financiare din partea FEG, astfel cum sunt prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013.
4
În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013, Belgia a decis să furnizeze servicii personalizate cofinanțate prin FEG și unui număr de 300 de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (tineri NEET).
5
Prin urmare, FEG ar trebui mobilizat pentru a se furniza o contribuție financiară în cuantum de 4621616 EUR ca răspuns la cererea depusă de Belgia.
6
În scopul de a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării sale,

Articolul 1

Paragraf
În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2018, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare pentru a se furniza cuantumul de 4621616 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 30 mai 2018.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 30 mai 2018.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleA. TajaniPentru ConsiliuPreședinteleL. Pavlova