Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
1
În vederea intensificării eforturilor de prevenire și combatere a radicalizării care duce la extremism violent și la terorism și a îmbunătățirii coordonării și cooperării între toate părțile interesate relevante, Comisia a instituit un Grup de experți la nivel înalt al Comisiei privind radicalizarea prin Decizia C(2017)5149 final din 27 iulie 2017.
2
În raportul său final, adoptat la 18 mai 2018, Grupul de experți la nivel înalt privind radicalizarea al Comisiei a prezentat o serie de recomandări concrete pentru a contribui la elaborarea și punerea în aplicare a unor măsuri mai bine orientate și mai eficace de prevenire și de combatere a radicalizării, atât la nivelul Uniunii, cât și al statelor membre. Printre recomandări se numără instituirea unui mecanism de cooperare la nivelul Uniunii care să asigure o coordonare mai bună între factorii de decizie politică, practicieni și cercetători, o colaborare mai strânsă între diferitele inițiative ale Uniunii, precum și o implicare mai mare a statelor membre în acordarea de consultanță cu privire la prioritățile strategice în ceea ce privește acțiunile la nivelul Uniunii menite să sprijine statele membre în eforturile acestora de prevenire și de combatere a radicalizării care duce la extremism violent și la terorism.
3
Pentru a asigura o mai mare implicare a statelor membre, este, prin urmare, necesar să se instituie un grup de experți care să servească drept Comitet director pentru acțiunile Uniunii din domeniul prevenirii și combaterii radicalizării (Comitetul director) și să se definească atribuțiile și structura acestuia.
4
Comitetul director ar trebui să le ofere statelor membre posibilitatea de a acorda consultanță Comisiei cu privire la orientările strategice care să asigure faptul că inițiativele și instrumentele Uniunii ce vizează prevenirea și combaterea tuturor formelor de extremism violent și de terorism sunt orientate către nevoile și cerințele părților interesate relevante din statele membre și către prioritățile de la nivelul Uniunii.
5
În vederea colectării opiniilor și a cunoștințelor de specialitate naționale și europene relevante, Comitetul director ar trebui să fie constituit din reprezentanți la nivel înalt ai autorităților competente ale statelor membre, în calitate de membri cu drepturi depline, și din Serviciul European de Acțiune Externă și coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, în calitate de observatori, în conformitate cu mandatele lor instituționale. Ar trebui să se prevadă reguli privind divulgarea de informații de către membrii Comitetului director.
6
Datele cu caracter personal ar trebui prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului.
7
Decizia C(2017)5149 final din 27 iulie 2017 ar trebui abrogată,
Articolul 1
Obiect
Paragraf
Se instituie grupul de experți care servește drept Comitet director pentru acțiunile Uniunii din domeniul prevenirii și combaterii radicalizării (Comitetul director).
Articolul 2
Atribuții
Paragraf
Comitetul director oferă consultanță Comisiei cu privire la:
Litera a
prioritățile și orientările strategice în ceea ce privește cooperarea de la nivelul Uniunii în domeniul prevenirii și combaterii radicalizării care duce la extremism violent și la terorism;
Litera b
posibilele lacune și posibilitățile de îmbunătățire a cooperării Uniunii din domeniul prevenirii și combaterii radicalizării care duce la extremism violent și la terorism și evaluarea măsurilor și mecanismelor de la nivelul Uniunii.
Articolul 3
Componență
Alineatul 1
Comitetul director este compus din autoritățile competente ale statelor membre.
Alineatul 2
Autoritățile statelor membre desemnează cel mult doi reprezentanți la nivel înalt și cel mult doi membri supleanți și trebuie să se asigure că reprezentanții lor furnizează cunoștințe de specialitate de nivel înalt.
Articolul 4
Președintele
Paragraf
Comitetul director este prezidat de către directorul general sau de către directorul general adjunct al Direcției Generale Migrație și Afaceri Interne (DG HOME) a Comisiei.
Articolul 5
Mod de funcționare
Alineatul 1
Comitetul director acționează la cererea președintelui său, în conformitate cu normele orizontale ale Comisiei care se aplică grupurilor de experți (normele orizontale).
Alineatul 2
Reuniunile Comitetului director au loc, în principiu, la sediul Comisiei.
Alineatul 3
Comitetul director se întâlnește cel puțin o dată pe an.
Alineatul 4
O structură de sprijin și coordonare din cadrul DG HOME asigură servicii de secretariat pentru Comitetul director și pregătește lucrările acestuia în cooperare cu direcțiile generale relevante ale Comisiei, printre altele prin colectarea de cunoștințe de specialitate de la statele membre, de la cercetători și practicieni cu privire la evoluțiile, tendințele și nevoia de acțiune și asigură luarea de măsuri subsecvente corespunzătoare. La reuniunile Comitetului director pot participa funcționari ai Comisiei din departamentele relevante care sunt interesați de activitățile acestuia.
Alineatul 5
Cu acordul președintelui, Comitetul director poate decide, cu majoritatea simplă a membrilor săi, ca deliberările să fie publice.
Alineatul 6
Procesele-verbale ale discuțiilor pe marginea fiecărui punct de pe ordinea de zi și ale avizelor emise de Comitetul director trebuie să fie concludente și complete. Procesele-verbale se întocmesc de structura de sprijin și coordonare, sub responsabilitatea președintelui.
Alineatul 7
Comitetul director își adoptă prin consens avizele, recomandările și rapoartele. În cazul unui vot, rezultatul votului se decide cu majoritatea simplă a membrilor. Membrii care au votat împotrivă au dreptul ca la avize, recomandări sau rapoarte să se anexeze un document care să rezume argumentele pe care se întemeiază poziția lor.
Articolul 6
Experții invitați
Paragraf
Președintele poate invita experți care dețin cunoștințe de specialitate cu privire la un anumit subiect de pe ordinea de zi să participe, ad hoc, la activitățile Comitetului director. Respectivii experți pot proveni atât din sectorul privat, cât și din cel public.
Articolul 7
Observatori
Alineatul 1
Coordonatorului UE pentru lupta împotriva terorismului și Serviciului European de Acțiune Externă ar trebui să li se acorde statutul de observator, în conformitate cu normele orizontale, pe baza unei invitații directe din partea președintelui.
Alineatul 2
După numirea în calitate de observatori, aceștia își desemnează reprezentanții.
Alineatul 3
Observatorii și reprezentanții acestora pot fi autorizați de către președinte să participe la discuțiile Comitetului director și să îi furnizeze acestuia cunoștințe de specialitate. Aceștia nu au însă drept de vot și nu participă la formularea recomandărilor sau a avizelor Comitetului director.
Articolul 8
Regulamentul de procedură
Paragraf
La propunerea și cu acordul președintelui, Comitetul director își adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea simplă a membrilor săi, pe baza regulamentului de procedură standard pentru grupurile de experți, în conformitate cu normele orizontale.
Articolul 9
Secretul profesional și gestionarea informațiilor clasificate
Paragraf
Membrii Comitetului director și reprezentanții acestuia, precum și experții și observatorii invitați respectă obligațiile privind secretul profesional, care, în temeiul tratatelor și al normelor de aplicare a acestora, se aplică tuturor membrilor instituțiilor și personalului acestora, precum și normele de securitate ale Comisiei privind protecția informațiilor clasificate ale Uniunii, prevăzute în Deciziile (UE, Euratom) 2015/443 și (UE, Euratom) 2015/444 ale Comisiei. Dacă aceste obligații nu sunt respectate, Comisia poate lua toate măsurile care se impun.
Articolul 10
Transparență
Alineatul 1
Comitetul director se înregistrează în registrul grupurilor de experți.
Alineatul 2
În ceea ce privește componența Comitetului director, se publică numele autorităților statelor membre și al observatorilor în registrul grupurilor de experți.
Alineatul 3
Toate documentele relevante, inclusiv ordinile de zi, procesele-verbale și contribuțiile participanților, se publică fie în registrul grupurilor de experți, fie prin intermediul unui link din registru către un site specializat care conține informațiile respective. Accesul la site-urile specializate nu este condiționat de înregistrarea ca utilizator sau de alte restricții. În special, ordinea de zi și alte documente de referință relevante se publică în timp util înainte de reuniune, iar procesele-verbale se publică fără întârziere după reuniune. Se prevăd excepții de la publicare numai dacă se consideră că divulgarea unui document ar submina protecția unui interes public sau privat, astfel cum este definit la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului.
Articolul 11
Cheltuielile aferente reuniunilor
Alineatul 1
Participanții la activitățile Comitetului director nu sunt remunerați pentru serviciile prestate.
Alineatul 2
Cheltuielile de călătorie și diurnele participanților la activitățile Comitetului director sunt rambursate de către Comisie. Rambursarea se face în conformitate cu dispozițiile în vigoare în cadrul Comisiei și în limita creditelor disponibile alocate departamentelor Comisiei prin procedura anuală de alocare a resurselor.
Articolul 12
Paragraf
Decizia C(2017)5149 final din 27 iulie 2017 se abrogă.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 9 august 2018.Pentru ComisieDimitris AvramopoulosMembru al Comisiei