AcasăLegislație UE32018D0538

Decizia (UE) 2018/538 a Consiliului din 7 decembrie 2017 privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Modificării 1 a Memorandumului de cooperare NAT-I-9406 între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:07.12.2017
În vigoare din:07.12.2017
Articole:8
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatele (5) și (7),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Comisia a negociat, în numele Uniunii, o modificare a Memorandumului de cooperare NAT-I-9406 între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană (denumit în continuare Memorandumul de cooperare NAT-I-9406), în conformitate cu Decizia Consiliului din 8 mai 2017 de autorizare a Comisiei să deschidă negocieri.
2
Modificarea 1 a Memorandumului de cooperare NAT-I-9406 dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană (denumită în continuare Modificarea 1) a fost parafată la 28 iulie 2017.
3
Modificarea 1 ar trebui semnată în numele Uniunii, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
4
Modificarea 1, inclusiv addendumul la aceasta, ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul II.A din Modificarea 1, până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a acesteia.
5
Este necesar să se stabilească dispoziții procedurale pentru participarea Uniunii la conducerea executivă a Memorandumului de cooperare NAT-I-9406A dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană privind modernizarea managementului traficului aerian, cercetarea și dezvoltarea în domeniul aviației civile și interoperabilitatea globală (denumit în continuare Memorandumul de cooperare NAT-I-9406A), care figurează în addendumul la Modificarea 1 și înlocuiește Memorandumul de cooperare NAT-I-9406.
6
În temeiul articolului 218 alineatul (7) din tratat, este oportună autorizarea Comisiei de către Consiliu pentru aprobarea modificărilor aduse anexelor la Memorandumul de cooperare NAT-I-9406A și apendicelor la anexele respective, precum și adoptarea unor anexe și apendice suplimentare, sub rezerva consultării comitetului special desemnat de Consiliu,

Articolul 1

Paragraf
Se autorizează semnarea în numele Uniunii a Modificării 1 a Memorandumului de cooperare NAT-I-9406 între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, sub rezerva încheierii respectivei Modificări.
Paragraf
Textul Modificării 1 este atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prin prezenta decizie, președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze Modificarea 1 în numele Uniunii.

Articolul 3

Paragraf
Modificarea 1, inclusiv addendumul la acesta, se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul II.A din Modificarea 1, de la data semnării acesteia și până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare.

Articolul 4

Paragraf
Comisia, după consultarea unui comitet special desemnat de Consiliu, stabilește pozițiile care urmează să fie adoptate de Uniune în cadrul managementului executiv al Memorandumului de cooperare NAT-I-9406A și cu privire la anexele la acesta, astfel cum se menționează la articolul III din Memorandumul de cooperare NAT-I-9406A, în ceea ce privește:
Litera a
adoptarea unor anexe suplimentare la Memorandumul de cooperare NAT-I-9406A și a unor apendice la anexele la Memorandumul de cooperare NAT-I-9406A; și
Litera b
adoptarea unor modificări aduse anexelor la Memorandumul de cooperare NAT-I-9406A și apendicelor la anexele respective.

Articolul 5

Paragraf
Fără a aduce atingere articolului 4 din prezenta decizie, Comisia poate să ia toate măsurile necesare în temeiul articolelor III, IV, V, VII și VIII din Memorandumul de cooperare NAT-I-9406A.

Articolul 6

Paragraf
Comisia reprezintă Uniunea la consultările care au loc în temeiul articolului XI din Memorandumul de cooperare NAT-I-9406A.

Articolul 7

Paragraf
Comisia informează în mod regulat Consiliul privind progresele realizate în ceea ce privește punerea în aplicare a Memorandumului de cooperare NAT-I-9406A.

Articolul 8

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării sale.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 7 decembrie 2017.Pentru ConsiliuPreședinteleA. Anvelt