Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească, în special articolul 4,
1
Conținutul propunerii de inițiativă cetățenească intitulată Prieteni britanici – rămâneți cu noi în UE este formulat după cum urmează: Referendumul din 2016 privind Brexitul nu a avut un caracter obligatoriu, ci a fost un referendum public menit să ofere parlamentului britanic o imagine a poziției populației britanice pe această temă la momentul respectiv.
2
Principalele obiective ale propunerii de inițiativă cetățenească sunt următoarele: Scopul nostru este să creăm o platformă care să permită tuturor cetățenilor europeni să participe la această inițiativă și să fie cunoscută de majoritatea cetățenilor britanici (inclusiv de către cei care locuiesc în UE și care au fost efectiv privați de drepturile civile în referendumul inițial), oferindu-le astfel tuturor cetățenilor europeni prilejul de a-și exprima opinia.
3
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește în continuare funcționarea democratică a Uniunii prevăzând, printre altele, că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative cetățenești europene.
4
În acest scop, procedurile și condițiile necesare pentru o inițiativă cetățenească ar trebui să fie clare, simple, accesibile și proporționale cu natura inițiativei cetățenești, astfel încât să încurajeze participarea cetățenilor și să sporească accesibilitatea Uniunii.
5
Dreptul oricărui stat membru de a se retrage din Uniunea Europeană este consacrat la articolul 50 alineatul (1) din TUE, conform căruia orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune în conformitate cu propriile norme constituționale.
6
Comisia regretă decizia Regatului Unit de a se retrage din Uniunea Europeană, astfel cum a declarat Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, împreună cu Martin Schulz, președintele Parlamentului European, cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, și cu Mark Rutte, deținătorul Președinției Consiliului Uniunii Europene, la data de 24 iunie 2016, însă în tratate nu există niciun temei juridic care să permită adoptarea unui act juridic referitor la procesul decizional dintr-un stat membru în legătură cu o notificare a intenției statului membru respectiv de a se retrage din Uniunea Europeană în conformitate cu articolul 50 din TUE.
7
Din aceste motive, propunerea de inițiativă cetățenească intitulată Prieteni britanici – rămâneți cu noi în UE se află în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic al Uniunii în scopul implementării tratatelor în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulament, coroborat cu articolul 2 punctul 1,
Articolul 1
Paragraf
Prin prezenta se refuză înregistrarea propunerii de inițiativă cetățenească intitulate Prieteni britanici – rămâneți cu noi în UE.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează organizatorilor (membrii comitetului cetățenilor) propunerii de inițiativă cetățenească intitulate Prieteni britanici – rămâneți cu noi în UE, reprezentați de [datele cu caracter personal se șterg, în urma unor discuții cu organizatorii], care acționează în calitate de persoane de contact.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 21 martie 2018.Pentru ComisieFrans TimmermansPrim-vicepreședinte