Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 338 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului instituie un nomenclator statistic comun al unităților teritoriale (nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică, NUTS), care permite colectarea, întocmirea și difuzarea statisticilor regionale armonizate în Uniunea Europeană.
2
Comisia, în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, a definit o serie de tipologii teritoriale de bază și de cea mai mare relevanță pentru a clasifica unitățile statistice instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1059/2003.
3
Sistemul statistic european utilizează deja tipologiile respective, în special gradul de urbanizare, care include definiția conceptului de orașe.
4
Codificarea tipologiilor este necesară pentru a stabili definiții și condiții neechivoce pentru tipurile de teritorii, asigurând aplicarea transparentă și armonizată a acestora și stabilizarea tipologiilor, pentru a facilita întocmirea și difuzarea statisticilor europene. Aceste tipologii statistice nu aduc atingere identificării domeniilor specifice ale politicilor Uniunii.
5
Un sistem de grile statistice ar trebui să se aplice la calcularea și alocarea tipurilor de teritorii regiunilor și zonelor în cauză, întrucât tipurile respective depind de distribuția și densitatea populației în celulele de grilă de un kilometru pătrat.
6
O serie de aspecte minore ale unităților administrative locale (UAL) ar trebui, de asemenea, să fie clarificate pentru a simplifica terminologia și mecanismul de transmitere a listelor UAL de la statele membre către Comisie (Eurostat).
7
În vederea adaptării la evoluțiile corespunzătoare din statele membre, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea, în conformitate cu informațiile transmise de statele membre, a clasificării NUTS din anexa I, a listei privind unitățile administrative existente din anexa II și a listei UAL din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1059/2003. Este deosebit de important ca, în cadrul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a se asigura o participare egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
8
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește aplicarea tipologiilor teritoriale și a seriilor de timp pe care statele membre urmează să le transmită Comisiei, în cazul oricărei modificări a nomenclatorului NUTS. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
9
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume armonizarea clasificării regionale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat.
10
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 ar trebui modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 2, alineatul (5) se elimină.
Punctul 3
Articolul 3 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la alineatul (5), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Se introduc următoarele articole:
Litera
centre urbane;
Litera
aglomerații urbane;
Litera
celule de grilă rurale.
Litera a
gradul de urbanizare (DEGURBA):
Litera
zone urbane:
Litera
orașe sau zone dens populate;
Litera
orașe mici și suburbii sau zone cu densitate intermediară;
Litera
zonele rurale sau zone slab populate;
Litera
orașe sau zone dens populate;
Litera
orașe mici și suburbii sau zone cu densitate intermediară;
Litera b
zone urbane funcționale:
Litera
orașe și zonele de navetă ale acestora;
Litera c
zone costiere:
Litera
zone costiere;
Litera
zone necostiere.
Litera
zone urbane:
Litera
orașe sau zone dens populate;
Litera
orașe mici și suburbii sau zone cu densitate intermediară;
Litera
zonele rurale sau zone slab populate;
Litera
orașe sau zone dens populate;
Litera
orașe mici și suburbii sau zone cu densitate intermediară;
Litera
orașe și zonele de navetă ale acestora;
Litera
zone costiere;
Litera
zone necostiere.
Litera a
tipologia zonelor urbane și rurale:
Litera
regiuni predominant urbane;
Litera
regiuni intermediare;
Litera
regiuni predominant rurale;
Litera b
tipologie metropolitană:
Litera
regiuni metropolitane;
Litera
regiuni nemetropolitane;
Litera c
tipologia costieră:
Litera
regiuni costiere;
Litera
regiuni necostiere.
Litera
regiuni predominant urbane;
Litera
regiuni intermediare;
Litera
regiuni predominant rurale;
Litera
regiuni metropolitane;
Litera
regiuni nemetropolitane;
Litera
regiuni costiere;
Litera
regiuni necostiere.
Punctul 6
Articolul 5 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 7
Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 8
Se introduce următorul articol:
Punctul 9
Articolul 8 se elimină.
Punctul 10
Titlul anexei III se înlocuiește cu:
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Strasbourg, 12 decembrie 2017.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleA. TajaniPentru ConsiliuPreședinteleM. Maasikas