Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 13 alineatul (3),
1
Kaesler Nutrition GmbH a depus o cerere în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, propunând modificarea numelui titularului autorizației înscrise în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/329 al Comisiei.
2
Lohmann Animal Nutrition GmbH, titularul autorizației pentru aditivul furajer 6-fitază, și-a schimbat denumirea comercială în Kaesler Nutrition GmbH, cu efect de la 3 iulie 2017. Solicitantul a prezentat date relevante în sprijinul cererii sale.
3
Schimbarea propusă a titularului autorizației este de natură pur administrativă și nu implică necesitatea unei noi evaluări a aditivului în cauză. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost informată cu privire la cerere.
4
Pentru ca Kaesler Nutrition GmbH să își poată exercita drepturile de comercializare, este necesară modificarea numelui titularului în autorizație. Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/329 ar trebui modificat în consecință.
5
Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor prevăzute de prezentul regulament, este necesar să se prevadă o perioadă tranzitorie, în care aditivul furajer 6-fitază, precum și preamestecurile și furajele combinate care conțin acest aditiv furajer, care sunt în conformitate cu dispozițiile aplicabile înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, pot continua să fie introduse pe piață și pot fi utilizate până la epuizarea stocurilor existente.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/329
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/329 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
În titlu, cuvintele titularul autorizației: Lohmann Animal Nutrition GmbH se înlocuiesc cu titularul autorizației: Kaesler Nutrition GmbH.
Punctul 2
În anexă, în a doua coloană a tabelului, intitulată Numele deținătorului autorizației, cuvintele Lohmann Animal Nutrition GmbH se înlocuiesc cu Kaesler Nutrition GmbH.
Articolul 2
Măsuri tranzitorii
Paragraf
Aditivul furajer 6-fitază, astfel cum figurează în anexa la Regulamentul (UE) 2016/329, precum și preamestecurile și furajele combinate care conțin acest aditiv, care sunt produse și etichetate înainte de 25 decembrie 2017, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 25 decembrie 2017, pot fi introduse în continuare pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente.
Articolul 3
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 4 decembrie 2017.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker