AcasăLegislație UE32017R1907

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1907 al Comisiei din 18 octombrie 2017 privind autorizarea unui preparat de Lactobacillus plantarum (KKP/593/p și KKP/788/p) și Lactobacillus buchneri (KKP/907/p) ca aditiv furajer pentru bovine și ovine (Text cu relevanță pentru SEE. )

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:18.10.2017
În vigoare din:08.11.2017
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și justificarea și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
2
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a unui preparat din două tulpini de Lactobacillus plantarum (KKP/593/p și KKP/788/p) și de Lactobacillus buchneri (KKP/907/p). Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
Cererea se referă la autorizarea preparatului de Lactobacillus plantarum (KKP/593/p și KKP/788/p) și Lactobacillus buchneri (KKP/907/p) ca aditiv furajer pentru bovine și ovine, urmând a fi clasificat în categoria aditivi tehnologici.
4
În avizul său din 4 decembrie 2013, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (autoritatea) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Lactobacillus plantarum (KKP/593/p și KKP/788/p) și Lactobacillus buchneri (KKP/907/p) nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății umane sau asupra mediului. De asemenea, autoritatea a concluzionat că preparatul în cauză are potențialul de a îmbunătăți producția de furaje însilozate produse din materiale de nutreț care sunt ușor, moderat dificil și dificil de însilozat. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului furajer în hrana pentru animale transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
5
Evaluarea preparatului de Lactobacillus plantarum (KKP/593/p și KKP/788/p) și Lactobacillus buchneri (KKP/907/p) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei aditivi tehnologici și grupei funcționale aditivi pentru însilozare, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor în condițiile menționate în anexa respectivă.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 18 octombrie 2017.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1