AcasăLegislație UE32017R1787

Regulamentul delegat (UE) 2017/1787 al Comisiei din 12 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește repartizarea fondurilor în cadrul gestiunii directe între obiectivele politicii maritime integrate și cele ale politicii comune în domeniul pescuitului

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:12.06.2017
În vigoare din:07.10.2017
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, în special articolul 14 alineatul (4),
1
Regulamentul (UE) nr. 508/2014 prevede finanțarea măsurilor care contribuie la realizarea obiectivelor politicii maritime integrate și ale politicii comune în domeniul pescuitului.
2
Titlul VI din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 stabilește măsurile care pot fi finanțate în conformitate cu principiul gestiunii directe de către Uniune.
3
Anexa III la Regulamentul (UE) nr. 508/2014 stabilește repartizarea orientativă a fondurilor în cadrul gestiunii directe între obiectivele specifice ale politicii maritime integrate și ale politicii comune în domeniul pescuitului stabilite la articolele 82 și 85 din respectivul regulament.
4
Perioada de programare pentru măsurile finanțate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 508/2014 include anii 2014-2020. După sfârșitul celui de al treilea an al perioadei de programare și în virtutea experienței dobândite în urma acțiunilor puse în aplicare până în prezent în cadrul diferitelor domenii de cheltuieli, au apărut discrepanțe în anumite domenii între distribuția adecvată a fondurilor și procentele stabilite în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 508/2014.
5
Până în prezent, aceste discrepanțe au fost gestionate prin aplicarea articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014. Articolul menționat permite Comisiei să se îndepărteze de la procentele orientative cu cel mult 5 % din valoarea pachetului financiar în fiecare caz.
6
Articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 împuternicește Comisia să adopte acte delegate în vederea ajustării procentelor stabilite în anexa III la regulamentul respectiv.
7
Pentru a se optimiza utilizarea fondurilor disponibile pentru restul perioadei de programare, precum și contribuția acțiunilor aferente la realizarea obiectivelor stabilite la articolele 82 și 85 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014, este necesar să se adapteze repartizarea orientativă a fondurilor din anexa III la respectivul regulament.
8
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 508/2014 ar trebui modificat în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa III la Regulamentul (UE) nr. 508/2014 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 12 iunie 2017.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXA III
Paragraf
REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A FONDURILOR ÎN TEMEIUL TITLULUI VI CAPITOLELE I ȘI II ÎNTRE OBIECTIVELE PREVĂZUTE LA ARTICOLELE 82 ȘI 85
Paragraf
Procentele se aplică cuantumului prevăzut la articolul 14, excluzându-se alocarea prevăzută la articolul 92.
Paragraf
Obiective prevăzute la articolul 82:
Paragraf
Dezvoltarea și punerea în aplicare a guvernanței integrate a afacerilor maritime și costiere – 6 %
Paragraf
Dezvoltarea inițiativelor transsectoriale – 24 %
Paragraf
Sprijin pentru creșterea economică durabilă, ocuparea forței de muncă, inovare și noile tehnologii – 17 %
Paragraf
Promovarea protecției mediului marin – 5 %
Paragraf
Obiective prevăzute la articolul 85:
Paragraf
Colectarea, gestionarea și diseminarea de consultanță științifică în cadrul PCP – 11 %
Paragraf
Măsurile specifice de control și executare în cadrul PCP – 11 %
Paragraf
Contribuțiile voluntare la organizațiile internaționale – 13 %
Paragraf
Consiliile consultative și activitățile de comunicare privind PCP și PMI – 7 %
Paragraf
Cunoașterea pieței, inclusiv crearea de piețe electronice – 6 %
Punctul 1
Dezvoltarea și punerea în aplicare a guvernanței integrate a afacerilor maritime și costiere – 6 %
Punctul 2
Dezvoltarea inițiativelor transsectoriale – 24 %
Punctul 3
Sprijin pentru creșterea economică durabilă, ocuparea forței de muncă, inovare și noile tehnologii – 17 %
Punctul 4
Promovarea protecției mediului marin – 5 %
Punctul 1
Colectarea, gestionarea și diseminarea de consultanță științifică în cadrul PCP – 11 %
Punctul 2
Măsurile specifice de control și executare în cadrul PCP – 11 %
Punctul 3
Contribuțiile voluntare la organizațiile internaționale – 13 %
Punctul 4
Consiliile consultative și activitățile de comunicare privind PCP și PMI – 7 %
Punctul 5
Cunoașterea pieței, inclusiv crearea de piețe electronice – 6 %