Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special articolul 20 alineatul (1),
1
Directiva 2003/119/CE a Comisiei a inclus substanța activă mezosulfuron ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului.
2
Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt enumerate în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei.
3
Aprobarea substanței active mezosulfuron, în condițiile stabilite în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 31 ianuarie 2018.
4
O cerere de reînnoire a aprobării substanței mezosulfuron a fost transmisă în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei în termenul prevăzut la articolul respectiv.
5
Solicitantul a transmis dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Statul membru raportor a constatat că cererea era completă.
6
Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a întocmit un raport de evaluare a reînnoirii, pe care l-a transmis, la data de 5 octombrie 2015, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) și Comisiei.
7
Autoritatea a transmis solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii în vederea formulării de observații, iar observațiile primite le-a transmis Comisiei. De asemenea, autoritatea a pus la dispoziția publicului dosarul suplimentar rezumativ.
8
La 22 septembrie 2016, autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa cu privire la posibilitatea ca substanța mezosulfuron (considerată a fi o variantă a substanței mezosulfuron-metil) să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. La 6 decembrie 2016, Comisia a prezentat proiectul de raport de reînnoire pentru substanța mezosulfuron-metil Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.
9
În cazul uneia sau al mai multor utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă s-a constatat îndeplinirea criteriilor de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
10
Prin urmare, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței mezosulfuron.
11
Evaluarea riscurilor în contextul reînnoirii aprobării substanței mezosulfuron se bazează pe un număr limitat de utilizări reprezentative, care, totuși, nu limitează utilizările pentru care pot fi autorizate produsele de protecție a plantelor care conțin mezosulfuron. Prin urmare, este adecvat să nu se mențină restricția pentru utilizare doar ca erbicid.
12
Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 6 din același regulament și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesară includerea anumitor condiții și restricții. În particular, este adecvat să se solicite informații de confirmare suplimentare.
13
În conformitate cu articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, coroborat cu articolul 13 alineatul (4) din același regulament, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.
14
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2016 al Comisiei a prelungit data expirării substanței mezosulfuron până la 31 ianuarie 2018 pentru a permite ca procesul de reînnoire să fie finalizat înainte de expirarea aprobării substanței respective. Având în vedere faptul că o decizie cu privire la reînnoire a fost luată înainte de data prelungită a expirării, prezentul regulament se aplică de la 1 iulie 2017.
15
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Reînnoirea aprobării substanței active
Paragraf
Aprobarea substanței active mezosulfuron, cu specificațiile din anexa I, se reînnoiește sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.
Articolul 2
Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011
Paragraf
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.
Articolul 3
Intrarea în vigoare și data aplicării
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică începând cu 1 iulie 2017.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 28 aprilie 2017.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXA I
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică după cum urmează:
Paragraf
în partea A, se elimină rubrica 75 referitoare la mezosulfuron;
Paragraf
în partea B, se adaugă următoarea rubrică:
Punctul 1
în partea A, se elimină rubrica 75 referitoare la mezosulfuron;
Punctul 2
în partea B, se adaugă următoarea rubrică:
Litera
protecției organismelor acvatice și a plantelor terestre nevizate;
Litera
protecției apelor subterane;
Tabel 1
Tabelul 1