AcasăLegislație UE32017R0725

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/725 al Comisiei din 24 aprilie 2017 de reînnoire a aprobării substanței active mezotrion în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE. )

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:24.04.2017
În vigoare din:15.05.2017
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special articolul 20 alineatul (1),
1
Prin Directiva 2003/68/CE a Comisiei s-a inclus mezotrionul ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului.
2
Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt enumerate în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei.
3
Aprobarea substanței active mezotrion, în condițiile menționate în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 31 iulie 2017.
4
O cerere de reînnoire a aprobării substanței mezotrion a fost transmisă în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei în termenul prevăzut la articolul respectiv.
5
Solicitantul a transmis dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Cererea a fost considerată completă de către statul membru raportor.
6
Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a întocmit un raport de evaluare a reînnoirii pe care l-a transmis, la data de 23 februarie 2015, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) și Comisiei.
7
Autoritatea a transmis solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii în vederea formulării de observații, iar observațiile primite le-a transmis Comisiei. De asemenea, autoritatea a pus la dispoziția publicului dosarul rezumativ suplimentar.
8
La 7 martie 2016, autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa cu privire la posibilitatea ca substanța mezotrion să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. La 6 decembrie 2016, Comisia a prezentat proiectul de raport de reînnoire pentru substanța mezotrion Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.
9
În cazul uneia sau al mai multor utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține substanța mezotrion s-a constatat îndeplinirea criteriilor de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței mezotrion.
10
Evaluarea riscurilor în contextul reînnoirii aprobării substanței mezotrion se bazează pe un număr limitat de utilizări reprezentative, care, totuși, nu limitează utilizările pentru care pot fi autorizate produsele de protecție a plantelor care conțin mezotrion. Prin urmare, este adecvat să nu se mențină restricția utilizărilor în exclusivitate ca erbicid.
11
Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 6 din același regulament și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesară includerea anumitor condiții și restricții. În particular, este adecvat să se solicite informații de confirmare suplimentare.
12
În conformitate cu articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, coroborat cu articolul 13 alineatul (4) din același regulament, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.
13
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/950 al Comisiei a prelungit perioada de aprobare a substanței mezotrion până la 31 iulie 2017 pentru a permite ca procesul de reînnoire să fie finalizat înainte de expirarea aprobării substanței respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că a fost luată o decizie cu privire la reînnoire înainte de termenul prelungit de expirare susmenționat, prezentul regulament se aplică de la 1 iunie 2017.
14
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Reînnoirea aprobării substanței active

Paragraf
Aprobarea substanței active mezotrion, cu specificațiile din anexa I, se reînnoiește sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 2

Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011

Paragraf
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Intrarea în vigoare și data aplicării

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iunie 2017.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 24 aprilie 2017.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXA I
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În partea A, se elimină rubrica 61 referitoare la mezotrion.
Paragraf
În partea B, se adaugă următoarea rubrică:
Punctul 1
În partea A, se elimină rubrica 61 referitoare la mezotrion.
Punctul 2
În partea B, se adaugă următoarea rubrică:
Litera
protejării operatorilor,
Litera
protejării apelor subterane în regiunile vulnerabile,
Litera
protejării mamiferelor, a plantelor acvatice și a plantelor nevizate.
Punctul 1
potențialul genotoxic al metabolitului AMBA;
Punctul 2
modul de acțiune potențial perturbator al sistemului endocrin al substanței active în special în cadrul testelor de nivel 2 și 3, indicate în prezent în cadrul conceptual al OCDE (OCDE 2012) și analizate în cadrul avizului științific al EFSA privind evaluarea pericolelor reprezentate de perturbatorii endocrini;
Punctul 3
efectul proceselor de tratare a apei asupra naturii reziduurilor prezente în apele de suprafață și în apele subterane, atunci când apele de suprafață sau subterane sunt captate pentru a fi utilizate ca apă potabilă.
Tabel 1
Tabelul 1